ICCJ. Decizia nr. 5152/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5152/2010
Dosar nr. 8783/3/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 12 martie 2007, reclamanţii N.E., V.Ş. şi V.I. au chemat în judecată pe pârâţii P.I. şi P.A., A.I. şi A.E., Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 579 mp. şi construcţiile edificate pe acesta au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi să se compare titlul lor de proprietate, titlu perfect valabil ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a titlului statului, cu cel al pârâţilor persoane fizice. S-a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea imobilului în deplină proprietate şi posesie şi, în subsidiar, atribuirea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei de 420,25 mp., teren liber de construcţii, ce nu a fost vândut.
S-a solicitat, totodată, ca, în cazul în care, se va acorda preferabilitate titlurilor pârâţilor persoane fizice, să se dispună în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, acordarea unei despăgubiri băneşti în echivalent la preţul pieţii libere pentru imobil, cu excepţia suprafeţei de teren de 420,25 mp. a cărei restituire în natură s-a solicitat.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 481 şi urm. C. civ., art. 486 C. civ., art. 2 şi art. 51 din Legea 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 6 din Legea 213/1998, art. 41 din Constituţia României, art. 6 şi 17 din Declaraţia Universală: a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adiţional al C.E.D.O.
Prin Sentinţa civilă nr. 368 din 26 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC C. SA în ce priveşte al doilea capăt al cererii privind revendicarea.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeţei de teren de 420,25 mp.
S-au respins primele două capete de cerere în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA şi respectiv, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC C. SA, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins capătul de cerere subsidiar privind revendicarea terenului de 420,25 mp. ca fiind inadmisibil.
S-au admis capetele de cerere principale în contradictoriu cu pârâţii P.I., P.A., A.I. şi A.E. şi s-a constatat că imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat de stat fără titlu valabil. Au fost obligaţi pârâţii P.I. şi P.A. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat la adresa menţionată, parter, compus din vestibul, hol, două camere şi dependinţe, şi boxe la subsol, în suprafaţă de 166,67 mp., precum şi cota indiviză de 53,65% din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi 85,52 mp. teren sub construcţie.
Au fost obligaţi pârâţii A.I. şi A.E. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din vestibul, hol, trei camere, dependinţe, boxă, terasă în suprafaţă utilă de 142,72 mp., precum şi cota indiviză de 45,94% din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi 73,23 mp. teren situat sub construcţie.
Ş-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Bucureşti, a fost dobândit de autorul reclamanţilor, M.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 septembrie 1946, acesta instituind-o legatară universală pe soţia sa, T.F.M.
Succesiunea de pe urma acesteia din urmă a fost dezbătută de Tribunalul Naţional pe Probleme Gvile nr. 5 din capitala Argentinei, de pe urma acesteia rămânând ca moştenitori E.W., sora defunctei, şi nepoţii acesteia, A.V. şi I.W., reprezentaţi ai mamei lor predecedate.
Hotărârea de dezbatere a succesiunii a fost modificată ca urmare a unei erori materiale, în sensul că a fost menţionat eronat ca moştenitor A.V. în loc de Ş.V.
Pe parcursul procesului a decedat reclamanta N.E., fiind introduşi în cauză moştenitorii acesteia, N.P., N.T., N.M. şi N.C.
In motivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, tribunalul a reţinut, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, că nu este relevant dacă la data căsătoriei soţilor, bunul imobil era sau nu în patrimoniul soţului sau fusese preluat de către stat, de altfel, calitatea de legatară a T.F.M. fiind reţinută şi ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunţate în procesul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995.
Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SA cu privire la primul capăt al cererii principale, cu motivarea că aceasta nu a deţinut nici un titlu cu privire; la imobilul în litigiu, titularul dreptului de proprietate fiind Municipiul Bucureşti, SC C. SA fiind doar mandatată să vândă imobilul.
Pentru aceleaşi argumente a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte cu privire la capătul de cerere privind revendicarea.
De asemenea, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Bucureşti prin Primarul General pe capătul de cerere privind revendicarea, având în vedere că imobilul în litigiu este deţinut în baza unui titlu de pârâţii persoane fizice.
In ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere având ca obiect revendicarea în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti a suprafeţei de teren de 420,25 mp., condiţiile art. 480 C. civ., prima instanţă a reţinut că Legea 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, suprimă practic acţiunea de drept comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă şi, fără a diminua accesul la justiţie, perfecţionează sistemul reparator.
S-a considerat că reclamanţii puteau formula cerere de restituire a terenului în temeiul art. 22 din Legea 10/2001, în termenul stabilit sub sancţiunea decăderii şi pentru terenul liber de construcţii, nu doar pentru construcţiile vândute.
In ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, reţinând, totodată că pârâţii deţin un drept de proprietate cu privire la imobil, în baza contractelor de vânzare - cumpărare.
Analizând teoria validităţii aparenţei în drept, sub aspectul îndeplinirii condiţiei erorii comune şi invincibile, tribunalul nu a procedat la examinarea valabilităţii, ci doar a preferabilităţii titlurilor.
Astfel, analizându-se titlul cumpărătorilor pârâţi, a căror bună credinţă a fost reţinută ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat, rezultată din Sentinţa civilă irevocabilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, s-a constatat că acesta provine de la un vânzător (statul) al cărui titlu nu poate fi preferabil în raport cu cel al adevăratului proprietar, deoarece trecerea în proprietatea statului a fost abuzivă împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâţii A.I. şi E. şi P.I. şi A., criticând-o ca nelegală fi netemeinică pentru greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, nedovedindu-se că în patrimoniul defunctei F.T. ar fi intrat bunurile defunctului M.A.
De asemenea, s-a susţinut că prima instanţă nu putea da eficienţă testamentului din 21 ianuarie 1960, atâta vreme cât acesta nu a fost supralegalizat, fiind încălcate dispoziţiile art. 162 din Legea nr. 105/1992.
Criticile formulate prin motivele de apel cu privire la fondul cauzei au vizat încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea 10/2001, în condiţiile în care actul de înstrăinare făcut de stat către apelanţi a fost menţinut prin Sentinţa civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, hotărâre irevocabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 284/ A din 6 mai 2009, a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul din acţiune având ca obiect revendicarea apartamentelor 1 şi 2, situate în Bucureşti. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanţii intimaţi au calitate procesuală activă, fiind moştenitorii fostului proprietar A.M.
S-a avut în vedere că reclamanţii - intimaţi au depus în faţa instanţei de apel toate actele referitoare la starea civilă şi dobândirea prin succesiune a imobilului în litigiu, acte apostilate, astfel încât criticile comune ale apelanţilor pe acest aspect au rămas fără obiect.
S-a constatat că T.F. a fost singura moştenitoare a autorului A.M., atât în calitate de moştenitoare testamentară, cât şi în calitate de moştenitor legal sezinar, astfel încât rămâne fără relevanţă dovedirea acceptării succesiunii testamentare de către aceasta.
Criticile vizând fondul cauzei au fost găsite ca întemeiate, reţinându-se că, până la introducerea acţiunii în constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv până la data de 5 august 2002, autoarea reclamanţilor, T.F.M., nu a întreprins nici un demers pentru a reintra în proprietatea imobilului revendicat prin acţiune, cu excepţia notificării formulate în temeiul Legii 10/2001.
Astfel, s-a considerat că reclamanţii nu deţin un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O., în timp ce pârâţilor apelanţi, care au cumpărat apartamentele în temeiul Legii 112/1995 şi ale căror contracte au fost menţinute ca valabile prin Sentinţa civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, li se recunoaşte un bun, ce trebuie protejat de orice ingerinţă (conform jurisprudenţei C.E.D.O. - cauza R. contra României).
Prin urmare, s-a apreciat că titlul pârâţilor este preferabil celui al reclamanţilor, infirmându-se astfel argumentele primei instanţe în sensul că prin respingerea acţiunii în revendicare s-ar ajunge la o nou| privare de proprietate (a reclamanţilor), întrucât în baza legii speciale, aceştia au posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru imobilele înstrăinate de stat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii W.I., V.E., în nume propriu şi ca mandatară a fiilor săi, V.A.C. şi V.C., N.C., N.T., N.P. şi N.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că, în fond, capetele de cerere subsidiare au fost respinse, dată fiind admiterea celor principale.
S-a arătat că instanţa de apel trebuia să se pronunţe în ce manieră va fi soluţionată cererea de despăgubiri.
Sub acest aspect, recurenţii au solicitat repunerea în termenul pentru apel şi recurs cu privire la acest capăt de cerere, respins nemotivat şi restituirea cauzei către tribunal.
Recurenţii au criticat Decizia atacată şi pentru greşita apreciere în sensul că nu ar deţine, în prezent, ca şi la data introducerii cererii, un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
S-a învederat că, atâta timp cât instanţa de fond a constatat că statul a trecut abuziv imobilul în proprietatea sa, constatare nedesfiinţată de instanţa de apel, înseamnă că a reconfirmat dreptul de proprietate al reclamanţilor.
Intimaţii A.E. şi A.I. şi P.A. şi P.I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 1 octombrie 2010, numita N.B., moştenitoarea intimatului P.I., decedat în cursul procesului, la 4 septembrie 2009, a formulat cerere de introducere în cauză, depunând la dosar, certificatul de moştenitor nr. xxx din 21 aprilie 2010, eliberat de Biroul Notarului Public – A.P.C.F.;
La termenul din 12 octombrie 2010, Curtea a dispus introducerea în cauză o moştenitoarei defunctului, N.B.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Deşi au declarat că sunt de acord cu soluţia instanţei de apel cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea, în concordanţă cu modificările legislative, recurenţii reclamanţi au invocat greşita apreciere în sensul că nu ar deţine un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Această critică nu poate fi primită, întrucât existenţa unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. l la Convenţie, constă în recunoaşterea, de către instanţele naţionale, a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul reclamanţilor, fie ca reprezentând „bunuri actuale", fie ca „speranţă legitimă" de redobândire a bunului în natură.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, premisa evaluării de legalitate este aceea a existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanţilor, la momentul înstrăinării imobilului către chiriaşii pârâţi, chiar dacă această înstrăinare a avut loc anterior confirmării definitive, în justiţie, a dreptului real.
Ca atare, nu este suficient ca fostul proprietar să se legitimeze cu titlul original de proprietate asupra imobilului revendicat, ci trebuie ca acest titlu să îi fie reconfirmat cu efect retroactiv printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut caracterul abuziv al preluării bunului de către stat şi, implicit, existenţa, valabilă şi neîntreruptă a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanţilor.
Susţinerea acestora din urmă în sensul ce deţine imobilul în litigiu, şi îl deţinea şi la data introducerii acţiunii nu poate fi primită, în condiţiile în care instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect revendicarea prin comparare de titluri cu referire la Decizia de recurs în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la jurisprudenţa C.E.D.O.
În consecinţă, se va constata că instanţa de apel a procedat corect soluţionând acţiunea în revendicare, prin care se urmăreşte redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referinţă a Legii 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi, nu în baza criteriilor de comparaţie a titlurilor stabilite de dreptul comun, ci prin raportare la jurisprudenţa C.E.D.O. şi având în vedere că numai pârâţii intimaţi deţin un „bun" în sensul Convenţiei, întrucât dreptul de proprietate al acestora, dobândit în temeiul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, a fost consolidat prin Sentinţa civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, bun ce trebuie protejat de orice ingerinţă.
Critica formulată prin motivul de recurs vizând nesoluţionarea de către instanţa de apel a capătului de cerere subsidiar privind despăgubirile este, de asemenea, nefondată.
Persoanele îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute Legea 10/2001 se pot adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001, iar instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond această cerere, aşa cum prevede Decizia 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Capătul de cerere subsidiar privind acordarea despăgubirilor băneşti conform dispoziţiilor Legii 10/2001 şi Legii 247/2005 nu poate fi însă soluţionat în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice, aceştia neavând calitate procesuală pasivă într-o asemenea solicitare.
De vreme ce capătul de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeţei de teren de 420,25 mp., în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti în condiţiile art. 480 C. civ. a fost respins ca inadmisibil,; iar împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă nu s-a declarat apel ele către reclamanţi, sentinţa tribunalului a intrat în puterea lucrului judecat sub acest aspect.
Într-adevăr, reclamanţii recurenţi, cărora li se admisese acţiunea principală prin hotărârea primei instanţe nu au avut interes să declare apel (principal).
Cum partea potrivnică, respectiv pârâţii persoane fizice .au exercitat această cale de atac, opunându-se obligaţiei de a lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu reclamanţilor, aceştia din urmă aveau, însă, interes să solicite pe calea aderării la apelul pârâţilor, să le fie admis capătul de cerere subsidiar, având ca obiect acordarea despăgubirilor.
Reclamanţii nu şi-au valorificat acest drept pe calea unei cereri de aderare la apel, formulate conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ., pentru perspectiva unei eventuale admiteri a apelului principal declarat de pârâţi - Curtea va constata că, în aceste condiţii, recurenţii reclamanţi nu pot solicita în această fază procesuală, repunerea în termenul de apel şi recurs cu privire la acest capăt de cerere şi, pe cale de consecinţă, nici casarea parţială a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare privind cererea subsidiară de despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii V.I., V.E., V.A.C., V.C., N.P.C., N.P.T., N.R.P., N.P.M. împotriva Deciziei nr. 284/ A din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5515/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4895/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
