ICCJ. Decizia nr. 5176/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5176/2010
Dosar nr. 5411/2/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la 5 iunie 2003, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta SN I.F. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în comuna Piscani, judeţul Argeş, deţinut de aceasta în mod abuziv.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului conform Legii nr. 10/2001, înaintată pârâtei prin executorul judecătoresc l.M.M., însă nu a primit niciun răspuns în termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 23 din Lege.
La 2 iulie 2003, reclamantul şi-a precizat acţiunea ca o contestaţie împotriva Deciziei nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor casă de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 3.000 mp.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 359 din 10 decembrie 2003 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, reţinând că unitatea deţinătoare a imobilului este SN I.F. SA Bucureşti, şi nu Sucursala Argeş a acesteia, unitate fără personalitate juridică.
Tribunalul Argeş, secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 432 din 22 aprilie 2005 a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în temeiuldispoziţiilor art. . 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul-contestator a notificat unitatea deţinătoare, SN I.F. SA, în prezent A.N.I.F., care a răspuns prin Decizia nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de S.N.I.F. SA - Sucursala Argeş, decizie pe care reclamantul a înţeles să o conteste, astfel încât, în speţa dedusăjudecăţii au calitate procesuală activă persoana căreia i s-a răspund Tanotificare prin decizia contestată, iar calitatea procesuală pasivăj, unitatea unitară emitentă a deciziei.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că motivul respingerii notificării l-a constituit nedovedirea de către reclamant a dreptului de proprietate, a calităţii sale de moştenitor şi a preluării abuzive a imobilului solicitat.
Tribunalul a constatat legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, motivat de faptul că reclamantul şi autorii săi nu figurează în registrele agricole pe anii 1948 - 1963, astfel cum rezultă din adresa nr. 1078 din 25 iunie 2003, emisă de Primăria comunei Dărmăneşti, cu privire la situaţia juridică a imobilului în litigiu.
S-a constatat, totodată, că imobilul nu figurează ca fiind naţionalizat, iar din registrul de intrări-ieşiri clădiri al SC A. SA şi, respectiv, din memoriul anexă la cererea de transfer mijloace fixe din martie 1981, de la I.A.S. Ştefăneşti la societatea pârâtă (fosta I.I.F. I.E.E.L.I.F. Argeş) rezultă că imobilul făcea parte în anul 1909 din Ferma Miceşti.
Tribunalul a mai reţinut că, printr-o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile dreptului comun (art. 481 C. civ.), depusă la Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş, înregistrată la1 aprilie 1994, reclamantul a afirmat că ar fi dat spre folosinţă, în anul 1950, casa şi grădina Ocolului Silvic Pişcani, fără a pretinde vreo chirie, aspect ce nu lămureşte modul de preluare a bunului de către stat.
Împotriva sentinţei menţionare a declarat apel reclamantul G.C., solicitând restituirea în natură a imobilului şi stabilirea dreptului său la despăgubiri în echivalent pentru construcţiile ce nu.mai pot face obiectul restituirii în natură, precum şi obligarea pârâtei la înaintarea dosarului prefecturii Argeş, spre competentă soluţionare.
Apelantul a susţinut că, prin depunerea actului de partaj voluntar din 21 iunie 1941 şi a actului de donaţie din 1907, a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, a cărui identitate cu cel deţinut de pârâtă, Sucursala Argeş, a fost probată cu expertiza de specialitate, necontestată.
Prin Decizia civilă nr. 239 din 2 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 432 din 22 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinând că nu s-a probat momentul şi modul de preluare a imobilului şi nici faptul că acesta era deţinut de reclamant la momentul preluării, astfel că bunul solicitat nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 2734 din 28 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţele de fond şi apel au făcut o greşită apreciere a probatoriului, constatând eronat că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii imobilului în litigiu la momentul preluării abuzive, ignorând o serie de înscrisuri existente la dosar în copii ilizibile, fără a se fi solicitat originalele.
Rejudecând cauza Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 527 din 28 octombrie 2009, a admis apelul reclamantului G.C., decedat în cursul procesului, la 10 august 2008, continuat de moştenitoarele acestuia, C.M. şi C.C.I., şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul admiterii contestaţiei.
S-a anulat Decizia nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor - SN I.F.SA - Sucursala Argeş şi a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în comuna Pişcani, judeţul Argeş, identificat conform raportului de expertiză efectuat în Dosaul din 2004 al Tribunalului Bucureşti de expert N.G., imobil compus din construcţie şi teren.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor M.V. şi D.L.M., imobilul situat în comuna Dărmăneşti, sat Pişcani, la aproximativ la 200 m de Şoseaua principală, pe partea stângă, a aparţinut reclamantului, fiind cunoscut în zonă sub numele de Casa B.G.
S-a arătat că, în perioada 1948 - 1949, reclamantul a fost arestat, iar la întoarcere a găsit casa ocupată de Ocolul Silvic.
Curtea de apel a reţinut că reclamantul a dovedit dreptul de proprietate cu actul de donaţie autentificat din 15 iunie 1907 din care rezultă că a dobândit imobilul de la tatăl său, C.G., acesta, la rândul său, dobândind imobilul în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 1901.
S-a constatat că, deşi autorităţile locale au refuzat să depună înscrisuri privind istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu, susţinând că nu deţin evidenţe anterioare anului 1945, apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate şi, pe cale de consecinţă, a calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că imobilul este situat în incinta actuală a sediului şi bazei de producţie administrate de Sucursala Argeş şi SN I.F. SA şi, deşi construcţia a suferit unele modificări, este aceeaşi cu cea revendicată de reclamant, ca amplasament şi alcătuire.
Împrejurarea necunoaşterii modalităţii de preluare a imobilului de către stat a fost considerată de către instanţa de apel ca nefiind de natură să conducă la concluzia că acesta a intrat în mod legal în patrimoniul statului, atâta timp cât pârâta nu a putut exhiba un titlu de proprietate.
S-a considerat că declaraţiile martorilor audiaţi în faza apelului au infirmat apărările pârâtei în sensul că ar fi exercitat o posesie utilă şi neviciată, aptă să conducă la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, fiind evident că posesia a fost fondată şi menţinută prin violenţă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal, pârâta AN I.F. RA, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă a susţinut că procesul în apel s-a judecat în lipsa reprezentanţilor săi, iar instanţa de apel a apreciat pro amsa, probele existente, în favoarea reclamantului, dându-le o interpretare contrară celor dovedite.
În acest context, recurenta a făcut referire la adresa din 25 iunie 2003 emisă de Primăria comunei Dărmăneşti, judeţul Argeş, înscris din care rezultă că, în perioada 1948 - 1963, reclamantul nu figurează înscris cu suprafeţe curţi şi construcţii pe raza comunei, precum şi la adresa nr. 030/8 ianuarie 2009, prin care s-a comunicat instanţei că anterior anului 1945, la Primăria comunei Dărmăneşti nu mai există registre agricole.
Recurenta a criticat hotărârea şi pentru greşita reţinere a nedovedirii titlului său de proprietate, în condiţiile în care figurează în această calitate (de proprietar) de peste 40 de ani, reclamantul intimat renunţând în mod expres şi valabil la prerogativele dreptului său de proprietate asupra imobilului, prin predarea către Ocolul Silvic, în anul 1950.
Intimatele G.M. şi G.C.I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului, s-a depus de către recurentă ca înscris nou extrasul din anexa 1 (pag. 152) - Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, în care figurează Cantonul Pişcani, în suprafaţă de 115,34 mp.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata nulitatea recursului pârâtei, pentru considerentele ce succed:
Deşi, din punct de vedere formal, recurenta şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile invocate au făcut referire exclusiv la probele administrate în faza rejudecării apelului, respectiv la aprecierea eronată a declaraţiilor martorilor audiaţi, infirmate, în opinia sa, de adresa emisă de autorităţile locale cu referire la situaţia juridică a imobilului solicitat de reclamant.
Astfel, recurenta a invocat, în mod explicit, aprecierea probelor pro causa, în favoarea reclamantului şi nesocotirea unor probe nefavorabile acestuia.
Toate aceste critici se referă fie la nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate, fie la greşita apreciere a probelor, aspecte ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., abrogate prin art. 1 pct. 111 şi 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Aceste critici reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, vizând modul de stabilire a situaţiei de fapt, în funcţie de probele administrate, ce nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.;
Critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la judecarea apelului în lipsa reprezentanţilor paratei, nu reprezintă o critică de nelegalitate, de altfel recurentul neindicând încălcarea vreunei dispoziţii legale în acest sens.
Referirea la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este formală, recurentul neinvocând expres contrarietatea motivelor pe care se sprijină decizia recurată şi nici argumentarea pe motive străine de natura pricinii.
Curtea va constata, astfel, că motivele invocate de recurentă nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi nici în celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 306 al. ultim C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului declarat de pârâta AN I.F. RA împotriva Deciziei civile nr. 527 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta AN I.F. RA împotriva Deciziei civile nr. 527 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5205/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5171/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
