ICCJ. Decizia nr. 5272/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5272/2010
Dosar nr. 1209/1/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 12 mai 2006, reclamanţii L.G., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. şi L.R. au chemat în judecată pe pârâta R.N.P. - D.S. Târgu Mureş, solicitând anularea Deciziei nr. 58 din 18 aprilie 2006.
In motivarea contestaţiei, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:
- Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 220 din 16 februarie 2005, confirmată la 18 ianuarie 2006 de către instanţa de apel, le-a admis contestaţia promovată pentru nesoluţionarea notificării în termen legal şi a obligat-o pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţii) înscris în C.F. 1864 şi C.F. 803 Eremitu şi 57.450.000 lei cheltuieli de judecată;
- în cauza menţionată, pârâta şi alte 3 persoane ( L.G.jr., L.G. şi L.I., succesorii defunctului G.L.) au declarat recurs, aflat în curs de soluţionare;
- totodată, după judecarea apelului, pârâta a emis Decizia contestată, prin care le-a restituit în natură imobilul P.C.C., condiţionând această măsură de achitarea sumei de 336.133,76 Ron, contravaloarea construcţiilor pe care le-a edificat ulterior anului 1949.
Pârâta a solicitat, prin cerere reconvenţională întemeiată pe art. 10 alin. (3)2 şi art. 51 din Legea nr. 10/2001, obligarea reclamanţilor la plata sumei de 336.133,76 Ron, contravaloarea construcţiilor şi amenajărilor piscicole pe care le-a realizat ulterior anului 1949 (când statul a preluat păstrăvăria ce trebuie restituită părţilor adverse), rămasă la 30 martie 2006 în urma scăderii amortismentelor.
La 6 iunie 2006, reclamanţii L.G. jun., L.G. şi L.I. au chemat în judecată, separat, pe pârâta R.N.P. R. – D.S. Tg. Mureş, solicitând modificarea Deciziei nr. 58 din 18 aprilie 2006, în sensul înlăturării poziţiilor nr. 48-49 din lista anexă a mijloacelor fixe ce se restituie în natură.
In motivarea acestei cereri, întemeiată tot pe prevederile Legii nr. 10/2001, cei 3 reclamanţi au susţinut că mijloacele fixe menţionate la poziţiile contestate, a căror valoare, potrivit estimării pârâtei, se ridică la 195.764 Ron, sunt situate în afara păstrăvăriei revendicate.
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin încheierea din 23 noiembrie 2006, a dispus conexarea celor două dosare şi apoi, prin sentinţa nr. 1486 din 9 noiembrie 2007, a admis ambele contestaţii, a anulat Decizia atacată şi a respins cererea reconvenţională.
S-a reţinut că:
- printr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentinţa nr. 220/2005 a Tribunalului Mureş) pârâta a fost obligată să restituie reclamanţilor în natură imobilul preluat abuziv de stat;
- drept consecinţă, pârâta trebuia să execute hotărârea judecătorească, şi nu să emită Decizia contestată, care este lipsită de efecte juridice (în privinţa restituirii în natură) şi contrară acelei hotărâri (în privinţa despăgubirilor);
- textele invocate de pârâtă în cererea reconvenţională se referă restituirea în natură a terenurilor pe care, ulterior anului 1990, s-au ridicat construcţii neautorizate, astfel că pretenţiile formulate prin cererea menţionată pot fi valorificate pe cale unei acţiuni separate, şi nu în acest cadru procesual.
Curtea de Apel Târgu Mureş-secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 31 din 2 aprilie 2008, a admis apelurile declarate de reclamanţii L.G. jun., L.G. şi L.I. şi pârâtă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a reţinut că prima instanţă nu a analizat contestaţia formulată de apelanţii reclamanţi.
In rejudecare, reclamanţii L.G., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. şi L.R. şi-au precizat acţiunea, învederând că solicită anularea deciziei contestate, admiterea contestaţiei conexe (cu motivarea că şi ceilalţi 3 reclamanţi au calitatea de „persoane îndreptăţite", fiind succesorii defunctului L.G. sen., care a notificat în termen legal pe pârâtă) şi respingerea cererii reconvenţionale.
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1916 din 5 decembrie 2008, a admis în parte ambele contestaţii şi cererea reconvenţională, a modificat parţial Decizia atacată, în sensul că despăgubirile menţionate în art. 2 se ridică la 62.672,65 Ron şi a păstrat celelalte dispoziţii ale aceleiaşi decizii.
S-a reţinut că:
- imobilul revendicat (teren şi construcţii) a aparţinut soţilor L.G. şi H.K., care în anul 1949 l-au „donat" statului în baza unui act anulat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată de Tribunalul Mureş în anul 2001;
- ulterior acestei preluări, construcţiile existente au fost demolate, in locul lor fiind edificate noi construcţii;
- reclamanţii din ambele dosare conexe au calitate de moştenitori ai defuncţilor proprietari şi, ca atare, sunt „persoane îndreptăţite" în sensul Legii nr. 10/2001;
- Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 220 din 16 februarie 2005, a admis acţiunea promovată de cei 8 reclamanţi din primul dosar, precum şi de autorul celor 3 reclamanţi din dosarul conex, dispunând restituirea în natură a imobilului, condiţionat de plata sumei de 626.726.521 lei, diferenţă între valoarea construcţiilor edificate ulterior preluării şi valoarea construcţiei demolate;
- hotărârea menţionată a fost schimbată parţial de Curtea de Apel Tg. Mureş (prin Decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2006), în sensul înlăturării obligării reclamanţilor la plata sumei de 626.726.21 lei, pe considerentul că pârâta nu a formulat cerere reconvenţională;
- art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 îndreptăţeşte pe pârâtă la diferenţa dintre valoarea construcţiilor noi şi valoarea construcţiilor demolate, care, potrivit expertizei efectuate în precedenta cauză (soluţionată de Tribunalul Mureş prin sentinţa nr. 220/2005), se ridică la 626.726.521 lei (62.672,65 Ron).
Reclamanţii şi pârâta au declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii reconvenţionale şi, respectiv, respingerii ambelor contestaţii, admiterii integrale a cererii reconvenţionale şi obligării părţilor adverse la plata sumei de 336.133,76 lei, contravaloarea construcţiilor şi amenajărilor piscicole realizate ulterior anului 1949.
În motivarea apelului, reclamanţii L.G. jun., L.G. şi L.I. au susţinut că pârâta solicită în mod abuziv despăgubiri pentru aducţiunile cu apă şi construcţiile anexe gospodăreşti deoarece:
- terenurile pe care sunt situate aducţiunile cu apă nu au fost revendicate;
- potrivit art. 10 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu se acordă despăgubiri pentru construcţiile neautorizate (cum sunt aşa zisele construcţii anexe gospodăreşti), ci doar pentru sporul de valoare adus de chiriaşi, prin îmbunătăţiri necesare şi utile, locuinţelor închiriate.
La rândul lor, reclamanţii L.L., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. şi L.R. au susţinut că pretenţiile exprimate în cererea reconvenţională exced procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, care se referă numai la îmbunătăţirile aduse imobilelor cu destinaţie de locuinţă.
In sfârşit, pârâta a susţinut că a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza evidenţelor contabile, nu este de acord cu evaluarea făcută de expert în precedentul litigiu, iar instanţa de fond a reţinut greşit că din valoarea pretinsă prin cererea reconvenţională nu a fost scăzută valoarea construcţiilor demolate.
Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 65 din 6 mai 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă dar a admis apelurile tuturor reclamanţilor şi a schimbat parţial sentinţa, în sensul admiterii contestaţiilor din ambele dosare conexe şi anulării actului atacat.
Totodată, curtea de apel a anulat sentinţa apelată în privinţa admiterii parţiale a cererii reconvenţionale, a trimis această cerere, spre competentă soluţionare instanţei de drept comun, respectiv Judecătoriei Tg. Mureş, a respins petitul referitor la eliminarea a două poziţii din lista mijloacelor fixe anexată actului administrativ contestat şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanţilor L.L., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. şi L.R. 2.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- potrivit C.F. 1864 Miercurea Nirajului, imobilele teren şi păstrăvărie (2,5 ha şi alte loturi mai mici, împreună cu 27 lacuri, bazine anexe şi canale de alimentare, în total 11.000 mp) au fost dobândite în anul 1943 de soţii L.G. şi H.K., care, la 1 iulie 1949, le-au „donat" statului;
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 107 din 27 aprilie 2001, definitivă şi irevocabilă la 28 martie 2002, a constatat nulitatea trecerii P.C.C. în proprietatea statului;
- la 19 martie 2001, reclamanţii au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului menţionat;
- tot în anul 2001 pârâta a răspuns negativ, motivându-şi refuzul [întemeiat pe art. 9 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001] prin demolarea vechilor construcţii, edificarea unor construcţii noi şi refacerea amenajărilor piscicole;
- reclamanţii au solicitat pe calea dreptului comun restituirea în natură a imobilului, iar Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 220 din 16 februarie 2005, le-a admis acţiunea, condiţionând această restituire de plata unor despăgubiri de 626.726.521 lei;
- obligaţia menţionată a fost înlăturată de Curtea de Apel Tg. Mureş prin Decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2006, iar I.C.C.J. a suspendat judecata recursului declarat împotriva acestei hotărâri până la soluţionarea prezentului litigiu;
- la 18 aprilie 2006, după judecarea apelurilor declarate în precedenta cauză, pârâta a emis Decizia nr. 58, prin care a restituit reclamanţilor în natură imobilul revendicat, condiţionat de plata unor despăgubiri de 336.133,76 lei, ce reprezintă valoarea construcţiilor edificate ulterior anului 1949;
- această decizie este nelegală pentru că, potrivit principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, consecutiv constatării nulităţii absolute a „donaţiei" imobilul a revenit în patrimoniul defuncţilor proprietari, respectiv în masa succesorală a reclamanţilor, moştenitorii lor;
- prin urmare, în baza hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a „donaţiei" şi art. 480 C civ., reclamanţii erau îndreptăţiţi la restituirea imobilului în natură, principiu instituit, de altfel, şi prin Lega nr. 10/2001;
- deoarece pârâta nu a soluţionat notificarea în termenul legal, reclamanţii nu au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii de restituire, ci la restituirea în natură;
- pârâta trebuia aşadar să pună în executare hotărârea judecătorească definitivă, şi nu să emită o decizie de restituire în natură condiţionată de plata unor despăgubiri;
- pretenţiile pârâtei faţă de reclamanţi trebuie valorificate pe calea dreptului comun, şi nu printr-o cerere reconvenţională formulată în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, care nu prevede posibilitatea analizării acţiunilor cu un asemenea obiect;
- anularea deciziei emise de pârâtă face inutilă examinarea petitului din cererea conexă privitor la eliminarea a două poziţii din lista mijloacelor fixe anexată acelei decizii.
Pârâta şi reclamanţii L.G. jun., L.G. şi L.I. au declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel şi, respectiv, modificarea hotărârii atacate, în sensul eliminării celor două poziţii din lista mijloacelor fixe şi completării actului contestat cu datele de identificare a noilor proprietari şi imobilului restituit (suprafeţe construite, teren aferent, vecinătăţi).
In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3-5 şi 7-9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că:
- declinarea competenţei soluţionării cererii sale reconvenţionale în favoarea judecătoriei este contrară art. 119-120 C. proc. civ., care prevăd că asemenea cereri trebuie judecate odată cu acţiunea principală;
- aplicarea în cauză a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară ar duce practic la evitarea procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001;
- nesoluţionarea notificării în termen legal este irelevantă de vreme ce această omisiune a fost determinată de lămurirea aspectelor privitoare la noile construcţii, iar în final notificatorii nu au contestat concluziile expertizei extrajudiciare efectuate pentru stabilirea valorii lor;
- emiterea deciziei contestate este conformă prevederilor Legii nr. 10/2001 şi constituie rezultatul punerii în executare a sentinţei nr. 107/2004 pronunţată de Tribunalul Mureş;
- a contestat expertiza efectuată în precedentul dosar pentru că la evaluarea noilor construcţii expertul nu a avut în vedere valorile de piaţă, ci valorile înscrise în evidenţele contabile, rămase în urma amortizării;
- totodată, instanţa de fond a reţinut greşit că din valoarea noilor construcţii nu s-a dedus valoarea construcţiilor demolate;
- înlăturarea celor două poziţii contestate nu este posibilă pentru că acestea se referă la aducţiunile de apă realizate în anul 1978, fără de care păstrăvăria şi-ar pierde utilitatea;
- instanţa de apel a dat apelanţilor reclamanţi mai mult decât au cerut deoarece aceştia nu au solicitat anularea integrală a deciziei contestate, ci doar a obligării lor la plata despăgubirilor.
Reclamanţii L.G. jun., L.G. şi L.I. nu au indicat temeiul juridic al recursului dar susţin critici a căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv că:
- hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a „donaţiei" nu a avut ca efect revenirea imobilului în patrimoniul defuncţilor proprietari;
- autorul lor nu a figurat ca reclamant în precedentul litigiu, astfel că au contestat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de restituire a imobilului, care, practic, i-ar fi dezmoştenit.
- în atare situaţie, pârâta era implicit obligată să emită o decizie de restituire a imobilului către toţi moştenitorii proprietarilor, urmând ca ulterior, în termen de 30 de zile, să încheie cu aceştia protocolul de predare-primire prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Criticile tuturor recurenţilor întemeiate pe art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ. sunt fondate deoarece:
- imobilul revendicat (P.C.C.) a aparţinut antecesorilor reclamanţilor, fiind preluat de stat în anul 1949, în baza unui contract de „donaţie", anulat prin hotărâre judecătorească (rămasă definitivă şi irevocabilă în anul 2002) la cererea tuturor moştenitorilor defuncţilor proprietari, care nu au obţinut însă şi retrocedarea bunului „donat";
- toţi reclamanţii (cei 8 din acţiunea iniţială şi autorul celorlalţi 3 din acţiunea conexă) au notificat pe pârâtă, solicitând restituirea în natură a P.C.C., care, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, a fost preluat abuziv de stat;
- până în anul 2004 pârâta nu a soluţionat această notificare şi, ca atare, primii 8 reclamanţi au acţionat-o în judecată (demers întemeiat pe Legea nr. 10/2001, şi nu pe dreptul comun), obţinând restituirea în natură a imobilului revendicat, necondiţionat de plata vreunei despăgubiri;
- în acel litigiu, instanţa de apel a înlăturat obligarea reclamanţilor la plata despăgubirilor stabilite de instanţa de fond pentru construcţiile şi amenajările realizate ulterior preluării abuzive cu motivarea că pârâta nu a formulat cerere reconvenţională şi că, prin anularea „donaţiei", imobilul a revenit în patrimoniul defuncţilor proprietari, deci în masa succesorală a moştenitorilor, care potrivit art. 480 C civ. sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, principiu consacrat şi de Legea nr. 10/2001;
- tot în precedentul litigiu s-a declarat recurs, a cărui judecată a fost suspendată până la soluţionarea prezentei cauze, iar hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu se referă şi la autorul celor 3 reclamanţi din acţiunea conexă;
- Decizia administrativă atacată a fost emisă ulterior judecării apelurilor declarate în precedentul litigiu, se referă la toţi reclamanţii (inclusiv cei 3 din acţiunea conexă) şi condiţionează restituirea în natură de plata unor despăgubiri pentru construcţiile edificate ulterior preluării abuzive, pârâta emitentă invocând în acest sens prevederile art. 10 alin. (3)2 [devenit alin. (5) după în actuale redactare] din Legea nr. 10/2001;
- principial, această decizie respectă soluţia definitivă adoptată de instanţele judecătoreşti în precedentul litigiu, dispunând restituirea în natură a imobilului revendicat;
- pe de altă parte, emiterea unei asemenea decizii reprezenta pentru pârâtă singura modalitate juridică de a se conforma exigenţelor Legii nr. 10/2001, care îi impuneau să soluţioneze favorabil notificarea celuilalt moştenitor al proprietarilor deposedaţi abuziv (respectiv autorul reclamanţilor din acţiunea conexă) şi să stabilească eventualele despăgubiri prevăzute de art. 10 alin. (5) (problemă neanalizată, din considerente de ordin procedural, în precedentul litigiu) anterior restituirii în natură;
- în litigiul dedus judecăţii, instanţa de fond nu a sesizat că, spre deosebire de reclamanţii din acţiunea conexă, cei 8 reclamanţi din prima acţiune nu solicită modificarea, ci anularea deciziei administrative şi că pretenţiile exprimate de pârâtă prin cererea reconvenţională au ca obiect aceleaşi despăgubiri ca şi cele menţionate în Decizia contestată;
- aceste aspecte nu au fost sesizate nici de instanţa de apel, care, în plus, a reţinut greşit că Decizia emisă de pârâtă este contrară soluţiei definitive din litigiul precedent;
- totodată, pe fondul aceloraşi omisiuni, instanţa de apel a admis ambele contestaţii, a anulat în întregime Decizia administrativă (deşi niciunul dintre apelanţii reclamanţi nu solicitase aşa ceva), nu a analizat criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor pretinse în baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi a trimis Judecătoriei Tg. Mureş, spre competentă soluţionare, o cerere reconvenţională lipsită practic de obiect;
- or, această soluţie prejudiciază grav atât pe cei 3 reclamanţi din acţiunea conexă (privându-i de măsura reparatorie la care sunt îndreptăţiţi în calitate de moştenitori ai defuncţilor proprietari), cât şi pe pârâtă (obligată să continue, pe calea dreptului comun, un demers judiciar inutil).
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi admise, în sensul casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel, în vederea rejudecării apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii reclamanţi L.G. Junior, L.G., L.I., şi de recurenta-pârâtă R.N.P.R. – D.S. Mureş împotriva deciziei civile nr. 65 A din 06 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5305/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5259/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
