ICCJ. Decizia nr. 5217/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5217/2010
Dosar nr. 37065/3/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 29 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis lipsa capacităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti Sector 1 prin Primar; a anulat cererea formulată de reclamantul P.T.; a disjuns judecarea cererii formulate de P.T. împotriva pârâţilor A.P.P.S. R.A., Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi, în temeiul art. 161 C. proc. civ., a anulat cererea formulată împotriva sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Faţă de modul de soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii procesuale a Sectorului 1 Bucureşti, tribunalul a constatat că nu se mai justifică analizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Sectorului 1 Bucureşti.
Totodată, tribunalul a disjuns judecarea cererii formulate împotriva A.P.P.S. R.A., Municipiului Bucureşti şi Statul Roman, acordând în acest sens termen la 26 februarie 2008 cu citarea părţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În esenţă s-a motivat apelul în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii deoarece greşit s-a dispus disjungerea cererii întrucât nu a fost solicitată de părţi, măsura fiind luată din oficiu.
Apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 758A din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 125 - 254 C. proc. civ. instanţa, şi din oficiu, conform art. 129 coroborat cu art. 137 şi art. 165 C. proc. civ. putea lua o asemenea măsură, iar apelantul nu este prejudiciat; judecata continuând şi putând să-şi facă apărările necesare, nefiind lipsit de dreptul la apărare.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P., care a constatat următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea Curţii de Apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii, deoarece greşit, instanţa de fond a dispus şi instanţa de apel a menţinut soluţia de disjungere a cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant P.T. în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi RA A.P.P.S.
Prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, nu s-ar fi împiedicat în nici un fel judecarea cererii principale, instanţa de fond putând continua judecarea pricinii în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi fără a disjunge cererea.
Astfel, prin admiterea excepţiei menţionate nu s-a realizat altceva decât o confirmare a cadrului procesual, în sensul că a fost scoasă din proces o parte care nu avea capacitate de folosinţă.
Acest aspect se putea soluţiona printr-o încheiere premergătoare (şi nu prin sentinţa) care ulterior putea fi atacată odată cu fondul cauzei, în acest fel judecata pricinii putând continua fără a mai suferi tergiversări. Mai mult decât atât, disjungerea cererii nu a fost cerută de către părţi şi nici nu a fost pusă în discuţia acestora în şedinţa publică, astfel instanţa de fond încălcând dreptul la apărare al acestora.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. prevăd obligativitatea pentru instanţă de a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Sectorul 1 Bucureşti, anulând cererea de chemare în judecată (soluţia fiind păstrată de instanţa de apel), dar în mod eronat a dispus disjungerea aceleiaşi cereri de chemare în judecată a reclamantului faţă de pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi RA.P.P.S.
Disjungerea cererii de chemare în judecată faţă de aceşti pârâţi a fost dispusă de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel şi fără a fi fost solicitată şi pusă în discuţia părţilor.
Procedând astfel, instanţele de judecată au încălcat dreptul la apărare al părţilor, fiind incident art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 165 C. proc. civ. invocate drept temei juridic l disjungerii cererii de chemare în judecată de instanţa de fond şi cea de apel nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acest text de lege se referă la ipoteza în care s-a dispus conexarea unor pricinii, când instanţa poate reveni asupra conexării şi dispune judecarea reparată a acestora.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va casa Decizia şi sentinţa Tribunalului Bucureşti şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 758/A din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 173 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5255/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5140/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|