ICCJ. Decizia nr. 5828/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5828/2010
Dosar nr. 2256/1/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9152/2002 pe rolul Tribunalului Prahova contestatoarea M.M. a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 155 din 24 iunie 2002 emisă de Primăria oraşului Buşteni şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 933 mp, situat în oraşul Buşteni.
Tribunalul, învestit cu soluţionarea cererii în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 123 din 21 februarie 2003, a respins contestaţia, reţinând, în esenţă, că prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iulie 1947 autorii contestatoarei, V.D. şi V.M., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 933 mp, dar că imobilul teren nu îi poate fi restituit contestatoarei conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece acesta a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
După două cicluri procesuale, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 27 din 15 februarie 2010, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Primăria oraşului Buşteni, excepţie invocată de aceasta; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei SC C. SRL, excepţie invocată de aceasta.
A admis apelul declarat de contestatoare; a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 123 din 21 februarie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis în parte contestaţia formulată; a anulat în parte dispoziţia din 24 iunie 2002 emisă de Primăria oraşului Buşteni, în sensul obligării intimatei Primăria oraşului Buşteni la restituirea în natură către contestatoare a suprafeţei de teren de 330,15 mp, identificată în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer D.I. şi în schiţa anexă la raport în pct. 2, 3, 4, 5 (filele 139-142 Dosar apel nr. 42168/42/2006); a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 102,85 mp şi a obligat intimatele să plătească contestatoarei suma de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru considerentele ce urmează.
Calitatea procesuală pasivă a Primăriei oraşului Buşteni se justifică prin faptul că a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziţia a cărei anulare se solicită, iar a SC C. SRL (succesoarea lui SC C. SA) prin aceea că, la momentul introducerii contestaţiei, parte din terenul în litigiu era deţinut de aceasta.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 iulie 1947 (fila 6 dosar fond) autorul contestatoarei D.V. a devenit proprietarul terenului în suprafaţă de 933 mp, situat în oraşul Buşteni.
În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 1947 (fila 37 dosar fond) M.D. şi I B au dobândit dreptul de proprietate doar asupra unei treimi din loturile situate în oraşul Buşteni.
În acest context, în proprietatea statului nu putea să treacă de la B.M. decât o treime din terenul situat în oraşul Buşteni.
În condiţiile Legii nr. 18/1991, pentru terenul din Buşteni, în baza Deciziei civile nr. 312 din 21 februarie 1994 a Tribunalului Prahova şi Ordinului din 21 noiembrie 1997 al Prefectului Judeţului Prahova, conform titlului de proprietate din 11 decembrie 1997, numita B.M. a primit în proprietate 500 mp, pe un alt amplasament.
În baza Legii 18/1991, s-au acordat măsuri reparatorii numai pentru 500 mp din cei 933 mp ce formează obiectul litigiului.
Ca atare, pentru diferenţa de 433 mp, contestatoarea (ce a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său D.V. asupra terenului în litigiu şi a preluării abuzive a acestuia de către stat) are dreptul la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, ale cărei prevederi au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare (conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001- art. 1 lit. f) din cap. 1).
În acest fel, se respectă reglementările referitoare la proprietate, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi în protocoalele adiţionale la această convenţie (în special art. 1 din Primul protocol adiţional), precum şi soluţiile jurisprudenţiale ale C.E.D.O.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv, obligativitatea restituirii în natură a terenului liber, măsurile reparatorii prin echivalent stabilindu-se numai pentru terenurile ocupate.
În cazul în speţă, din raportul de expertiză topografică ing. Dumitru Ion (filele 139-142 Dosar apel nr. 42168/42/2006) se reţine că suprafaţa de 330,15 mp din terenul în litigiu (identificată pe schiţa de plan în pct. 2, 3, 4, 5) este liberă în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, motiv pentru care poate fi restituită în natură.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatoarea M.M. şi intimaţii Primăria oraşului Eforie şi SC C. SRL.
Contestatoarea critică decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât obiecţiunile formulate la raportul de expertiză nu au fost admise ceea ce a determinat nelămurirea situaţiei juridice a terenului notificat şi care putea fi restituit în natură, respectiv suprafaţa totală de teren de 406,50 mp.
Primăria oraşului Buşteni prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive întrucât suprafaţa de teren de 330,15 mp este loc viran, ce nu este în administrarea recurentei.
O altă critică se referă la împrejurarea că terenul notificat a fost restituit M.B. în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind ocupate de cabana anexă a Căminului A., reconstituirea a fost făcută pe un alt amplasament.
Totodată se arată că terenul notificat intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea nr. 18/1991.
Recurenta SC C. SRL critică decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentă a fost greşit soluţionată faţă de conţinutul raportului de expertiză.
Totodată, suprafaţa de teren de 102,85 mp nu este identificată prin acte, nestabilindu-se cine o deţine şi cine va acorda despăgubiri. Se apreciază astfel că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
O ultimă critică se referă la împrejurarea că, deşi faţă de recurentă nu s-a stabilit nicio obligaţie, instanţa o obligă la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-contestatoare.
Contestatoarea, prin întâmpinarea depusă conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursurilor declarate de intimată.
Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulat, a probatoriilor formulate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept incidente în cauză reţine cele ce succed.
Calitatea procesuală pasivă a celor două intimate, Primăria oraşului Buşteni şi SC C. SRL, a fost stabilită de instanţa de apel prin raportare la împrejurarea că prima intimată este emitenta deciziei contestate în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cea de-a doua fiind indicată la momentul formulării cererii de chemare în judecată, drept deţinătoare a unei porţiuni din terenul notificat.
Drept urmare, faţă de cele mai sus-expuse, instanţa de control judiciar a apreciat corect că există identitate între persoanele intimatelor şi cei despre care se pretinde că se poate realiza interesul contestatoarei.
Susţine recurenta Primăria oraşului Buşteni că terenul în litigiu, teren viran după cum afirmă însăşi recurenta, nu se află în administrarea sa fără însă a face dovezi în sensul celor afirmate, aşa încât şi calitatea sa de unitate deţinătoare a imobilului în sensul art. 21 din legea de reparaţie a fost pe deplin stabilită în calea devolutivă de atac.
Ambele recurente-intimate contestă calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei faţă de faptul înstrăinării terenului de autoarea sa S.Ş.G.V. către M.I.D. şi I.B.
Susţinerea este în contradicţie cu însuşi actul de înstrăinare (fila 29 recurs) în care se precizează că „ dreptul (…) de moştenire ce mi se cuvine în averea mobilă şi imobilă rămasă de la soţul meu Ş.G.V., pe care-l vând domnişoarei M.I.D. şi domnului I.B. este o treime”.
Aşadar, reţinerea instanţei de apel în sensul că în proprietatea statului putea să treacă de la B.M. doar 1/3, respectiv „dreptul de moştenire cumpărat de la d-na S.Ş.G.V.”, este concordantă probatoriilor administrate în cauză.
B.M. a primit măsuri reparatorii pentru 500 mp din suprafaţa totală de teren a loturilor 116 şi 119 situate în Buşteni.
Ca atare, pentru diferenţa de 433 mp M.M. are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii stabilite în legea specială, respectiv 330,15 mp în natură, teren liber, neafectat de utilităţi ori amenajări de interes public conform raportului de expertiză judiciară, pentru diferenţa de 102,85 mp urmând a fi acordate, cum dealtfel deja a stabilit instanţa de apel, măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 publicate în M. Of. nr. 227 din 3 aprilie 2007.
Recurenta-contestatoare, cu ignorarea caracterului căii extraordinare de atac a recursului în sensul că prin intermediul acesteia pot fi cenzurate doar aspecte de nelegalitate, invocă aspecte de netemeinicie - neîncuviinţarea obiecţiunilor la raportul de expertiză, efectuarea unui nou raport de expertiză - aspecte ce nu pot fi examinate în recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumată a cursului procesului, instanţa de apel a obligat doar pe intimata Primăria oraşului Buşteni la restituirea în natură către M.M. a suprafeţei de teren de 330,15 mp, intimatei SC C. SRL neimputându-i-se nicio obligaţie către contestatoare.
Drept urmare, cum recurenta SC C. SRL nu a căzut în pretenţii, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu recurenta Primăria oraşului Buşteni s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de soluţia ce se va adopta, Curtea reţine că nu se impune şi analizarea celorlalte motive de recurs.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de M.M. şi primăria oraşului Buşteni, iar în temeiul dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul declarat de SC C. SRL în sensul modificării în parte a deciziei, respectiv cererea de obligare a acestei intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare va fi respinsă.
Drept consecinţă, celelalte dispoziţii ale deciziei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea M.M. şi de pârâta Primăria Oraşului Buşteni împotriva Deciziei 27 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată faţă de pârâta SC C. SRL.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5803/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5908/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
