ICCJ. Decizia nr. 5795/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5795/2010
Dosar nr. 9735/99/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 652 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamanta P.G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea A.I.C., împotriva Deciziei nr. 10 din 28 octombrie 2008 emisă de pârâtă şi menţinerea ei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 417 din 3 octombrie 2001 depusă la Biroul executorului judecătoresc Z.C., reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Iaşi, compus din casă cu o suprafaţă locuibilă de 141,10 mp şi teren în suprafaţă de 1.032,75 mp.
În dovedirea pretenţiilor sale, notificatoarea a depus certificatul din 1996 emis de D.G.A.S., Decretul nr. 652 din 21 august 1962 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în oraşul Iaşi - regiunea Iaşi şi Anexa la Decret, cuprinzând bunurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi ce se expropriază şi se trec în proprietatea statului, pentru construirea grupului social studenţesc Iaşi, precum şi acte de stare civilă.
Imobilul solicitat prin notificare situat în Iaşi a fost trecut în proprietatea statului pentru construirea grupului social studenţesc Iaşi, prin Decretul nr. 652/1962 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în oraşul Iaşi, în anexa decretului fiind identificat imobilul respectiv.
La momentul preluării de către stat, imobilul era compus din teren în suprafaţă de 1.032,75 m2 şi construcţii în suprafaţă de 141,10 mp.
În urma analizării şi verificării notificării reclamantei P.G., comisia a constatat că din documentele doveditoare depuse la dosarul cauzei nu rezultă faptul că notificatoarea P.G. are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 precizate prin prevederile normelor metodologice aferente acestor articole, iar prin lipsa unor acte justificative cum ar fi certificatul de moştenitor, certificatul de calitate sau a unui testament, nu s-a putut aprecia şi stabili de către comisia investită cu soluţionarea notificării, existenţa valabilă a calităţii notificatoarei de moştenitor legal sau testamentar faţă de N.D. şi L. precursori care figurau ca proprietari ai imobilului situat în Iaşi, la momentul exproprierii acestuia prin Decretul nr. 652/1962.
Cu privire la acelaşi imobil s-a depus de către M.O. notificarea din 19 noiembrie 2004 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, făcând dovada prin depunerea testamentului însoţit de certificatul de moştenitor, a calităţii sale de moştenitor testamentar faţă de N.L., soţia supravieţuitoare a lui N.D.
Astfel, prinn Decizia nr. 5 din 12 octombrie 2006, Comisia de analiză şi verificare a notificărilor transmise în temeiul Legii nr. 10/2001 în baza art. 7, art. 11 alin. (1) şi art. 24 din aceeaşi lege a admis în parte cererea lui M.O. de restituire în natură a imobilului situat în Iaşi,restituindu-se în natură imobilul clădire şi terenul în suprafaţă de 252 mp din care 141 mp reprezintă suprafaţa de teren ocupată de construcţii iar 110,90 mp reprezintă curtea aferentă imobilului construcţie.
Pentru suprafaţa de 768,16 mp Comisia constituită la nivelul instituţiei pârâte a făcut propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar la momentul actual, faţă de această propunere, există contestaţie formulată de M.O.
Aceasta rezultă din susţinerile pârâtei exprimate prin întâmpinare şi din actele depuse alăturat, respectiv Decizia nr. 5 din 12 octombrie 2006 emisă de pârâtă şi documentele ce au stat la baza acesteia.
Potrivit considerentelor enunţate, instanţa a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 192 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a dispus admiterea apelului formulat de reclamanta P.G. împotriva sentinţei civile nr. 652 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Este de necontestat în speţă, că imobilul din Iaşi, compus din casă în suprafaţă de 141,10 mp şi teren de 1.032,75 mp a aparţinut autorului compus din casă în suprafaţă de 141,10 mp şi teren în suprafaţă de 1.032,75 mp a aparţinut autorului reclamantei D., fiind trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 652/1962, aspecte reţinute corect de pârâtă şi de tribunal.
În baza Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (3) dispune că sunt succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, cazul reclamantei, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Tot astfel, cererea - notificarea la Legea nr. 10/2001 de restituire a imobilului are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ.
Soluţia legislativă are în vedere ipoteza, prezent întâlnită, când lipsa din patrimoniul defunctului a unor bunuri de valoare semnificativă nu l-a motivat pe succesibil să accepte moştenirea şi să obţină actul care atestă vocaţia de a succede în drepturile şi obligaţiile defunctului, respectiv certificatul de moştenitor.
Este şi cazul în speţă, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin notificarea înregistrată din 3 octombrie 2001, notificare ce echivalează cu acceptarea succesiunii, opţiune ce lipseşte de eficienţă actul prin care s-a constatat ca unică moştenitoare a defunctului - fost proprietar, al numitei M.O.
Cât priveşte proba calităţii de persoană îndreptăţită, prin actele de stare civilă depuse la dosar, apelanta a făcut dovada deplină a faptului că are vocaţie succesorală la succesiunea unchiului său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta considerând-o nelegală şi netemeinică. Recurenta a indicat pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În esenţă recursul pârâtului vizează următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a dovedit vocaţia succesorală după unchiul său.
Astfel, deşi reclamanta a dovedit cu acte de stare civilă că este nepoată de frate a defunctului N.D. (moştenitor nerezervatar) aceasta nu are vocaţie succesorală concretă, fiind înlăturată de la moştenire prin efectul testamentului autentificat din 1979 la notariatul de Stat Judeţean Iaşi (faţă de care nu s-a făcut dovada că ar fi fost în vreun mod constatat ori anulat în cadrul unor proceduri legale) în temeiul căruia M.O. a fost declarată legatară universală a defunctei N.L., decedată la data de 23 aprilie 1980, ulterior morţii soţului său N.D.
Or, ceea ce caracterizează legatul universal este vocaţia la întreaga universalitate pe care o oferă legatarului.
În cazul moştenirii testamentare, când testatorul a înţeles ca prin testamentul întocmit să cuprindă un legat universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (în speţă M.O.) vocaţie la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică dreptul de a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului.
În consecinţă, reclamanta a fost înlăturată de la succesiunea defunctului N.D., şi în consecinţă nu putea invoca în condiţiile Legii nr. 10/2001 calitatea de succesibil legal al defunctului, şi că în această calitate ar fi fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii defunctului prin formularea cererii de retrocedare.
Instanţa de apel a înlăturat nelegal dreptul conferit prin testament legatarei universale M.O. de a beneficia de universalitatea bunurilor testatorului, în condiţiile în care calitatea reclamantei apelante este de moştenitor nerezervatar care nu poate obţine recunoaşterea unor drepturi succesorale legale, în favoarea sa, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, neîndeplinind deci condiţiile de a avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 alin. (3) din Lege.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Dacă potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, prin formularea cererii de restituire, care are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile solicitate a fi restituite, nu se poate reţine că recurenta nu are calitatea de persoană îndreptăţită pe motiv că nu şi-a dovedit această calitate, ori că situaţia juridică a bunului supus restituirii a fost tranşat cu o altă persoană, legitimată ca succesor testamentar, în absenţa clarificării calităţii de persoane îndreptăţite a persoanelor care reclamă bunul.
Pe de altă parte, dovada calităţii de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001 se poate face prin orice mijloc de probă, probaţiune care nu este singularizată la certificatul de moştenitor aşa cum sugerează recurenta, deoarece tocmai inexistenţa certificatului de moştenitor care reprezintă materializarea expresă a dreptului de opţiune succesorală face ca repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii, să reprezinte un beneficiu al legii privind măsurile reparatorii în privinţa imobilelor preluate abuziv.
Tot astfel, instanţa avea obligaţia să verifice dacă vocaţia succesorală a intimatei nepoată de frate a defunctului N.D. este şi utilă în concurs cu moştenitoarea testamentară a soţiei acestuia, Neagu Laurenţia, împrejurare rămasă neexaminată.
În aceste condiţii, decizia instanţei de apel care a desfiinţat sentinţa primei instanţe cu trimitere spre rejudecare pentru a aborda fondul cauzei, este legală şi temeinică, împrejurare faţă de care se va dispune în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului formulat de intimată, urmând ca apărările sale pe fondul cauzei să fie examinate de către instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Universitatea A.I.C. împotriva Deciziei nr. 192 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5777/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 5803/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
