ICCJ. Decizia nr. 5909/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5909/2010
Dosar nr. 2553/109/2008
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1638/CM din 11 decembrie 2009, Tribunalul Argeş a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul D.I. şi a fost obligată pârâta SC P. SA să plătească acestuia drepturile băneşti în cuantum de 6.054 RON, omologând raportul de expertiză tehnică contabilă efectuat de expert T.S.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA (în prezent SC O.P. SA), iar la termenul de judecată din data de 16 martie 2010 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Recurenta a arătat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, în sensul că încalcă anumite dispoziţii din Constituţia României şi anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2).
Recurenta a mai susţinut că interesul invocării excepţiei de faţă este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenţie ori direct, pe cale principală. Se arată astfel că există o legătură de cauzalitate între normele atacate şi realitatea unităţii, care este lipsită de dreptul minimal la apărare şi care trebuie să facă faţă unor dificultăţi în cadrul celor peste 20.000 dosare P., situaţie în care se impune declararea ca neconstituţională a textelor de lege arătate.
Prin încheierea din 16 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâta SC O.P. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că este îndeplinită una din condiţiile cerute de Legea nr. 47/1992 pentru ca instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate să o aprecieze ca fiind admisibilă şi anume, ca dispoziţiile legale invocate să aibă legătură cu cauza.
Instanţa arată că, declararea, în acest moment, ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii legale nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, sindicatul din care face parte reclamantul nu a fost introdus în cauză de către pârâtă. Aşadar, soluţia ce ar fi pronunţată în cauză de către instanţă nu ar fi influenţată în nici un fel de soluţia dată de Curtea Constituţională excepţiei invocate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC O.P. SA, solicitând suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
În esenţă, recurenta susţine că textele de lege a căror constituţionalitate o contestă încalcă dispoziţii din Constituţia României şi anume, art. 1 alin. (3), art. 9 din Titlul I ce consacră principiile generale, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Titlul II ce consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, reprezentând o încălcare a garanţiilor dreptului la apărare şi implicit a dreptului la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce afectează grav poziţia procesuală a pârâtei în cauza ce formează obiectul dosarului.
În concluzie, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta reia, în esenţă, argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că textele atacate ca neconstituţionale vatămă dreptul său la apărare în sens larg, ce include şi dreptul procesual de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social, ce a negociat numărul şi întinderea drepturilor conferite salariaţilor prin contractele colective de muncă.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed :
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind textele invocate ca nefiind conforme legii fundamentale vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textelor atacate prin filtrul unor alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textelor atacate, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5983/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5806/2010. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
