ICCJ. Decizia nr. 5858/2010. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5858/2010
Dosar nr. 1483/85/2008
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 515 din 5 iunie 2009, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.I. şi M.V. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.D.A., a anulat parţial Hotărârile nr. 60/2007 şi nr. 74/2007 emise de C.N.D.A.R. - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Şelimbăr şi procesele-verbale nr. X şi Y, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite, ca fiind de 14.259 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, pentru terenul de 679 m.p.şi, respectiv de 78.120 euro sau echivalentul în RON la data plăţii pentru terenul de 2 790 m.p.; l-a obligat, totodată pe pârât la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 166 din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Pentru stabilirea legii aplicabile trebuie să se ţină seama de data introducerii acţiunii, or, la data introducerii acţiunii era în vigoare Legea nr. 198/2007, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 184/2008.
Art. 9 din legea nemodificată făcea trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea calculului despăgubirilor.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor instanţa va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceleaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa de fond a stabilit corect legea aplicabilă cauzei, acordând despăgubiri la nivelul valorii de piaţă a imobilelor la momentul efectuării expertizei.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei şi trimiterea acuzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
În motivarea cererii recurentul se limitează la a arăta că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 modificat, atât instanţa de judecată cât şi experţii trebuie să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv la data de 9 iulie 2007 şi 8 iunie 2007, motiv pentru care se impune refacerea expertizei.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este nulă, pentru următoarele considerente:
Deşi invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei, respectiv de ce instanţele anterioare au procedat legal atunci când au identificat legea aplicabilă ca fiind legea în vigoare la data sesizării instanţei.
Simpla solicitare de efectuare a unei noi expertize, care să ţină seama de dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 modificată nu reprezintă o critică de nelegalitate care să se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici altui punct din celelalte opt ale art. 304 C. proc. civ.
Casarea sau modificarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se pot cere numai pentru unul din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Întrucât recurentul nu a invocat nici prin cererea de recurs şi nici ulterior, în termenul de motivare a recursului, vreo critică posibil de încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. sau vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) şi 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 166/A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5806/2010. Civil. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5804/2010. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|