ICCJ. Decizia nr. 6004/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6004/2010
Dosar nr. 392/100/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 6 ianuarie 2005, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Budeşti a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Budeşti, solicitând obligarea acesteia la predarea în deplină proprietate şi folosinţă a bisericii vechi din lemn situate în comuna Budeşti, zona J. (înscrisă în C.F. 3433, nr. top. 347 ori, sub rezerva identificării, nr. top. 156), în valoare de 10.000.000 lei, precum şi intabularea sa ca proprietar.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, O.G. nr. 64/2004, Decretul-lege nr. 8/1989 şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, reclamanta a susţinut că lăcaşul de cult revendicat îi aparţine, iar pârâta deţinătoare nu s-a prezentat la întâlnirea propusă pentru ajungerea la un eventual acord.
Pe parcursul procesului (respectiv la 16 martie 2005), reclamanta şi-a completat temeiul juridic (prin referire la art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938), precum şi acţiunea (învederând că mai solicită rectificarea C.F. 3433, nr. top. 346 sau, după caz, 156, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat).
Judecătoria Sighetu Marmaţiei, prin sentinţa civilă nr. 317 din 8 februarie 2006, a respins acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- imobilul revendicat a fost înscris iniţial în C.F. 109 sub A 3, nr. top. 347, ca posesiune a Bisericii Greco-Catolice;
- ulterior, imobilele înscrise pe foaia A 1-3 au fost transcrise în C.F. 3433 (nou înfiinţată) în favoarea Comunităţii locale Parohia Budeşti, acest transfer fiind întemeiat pe cererea nr. 45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budeşti şi Decretele nr. 358/1948 şi nr. 177/1948;
- Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, dar acest ultim act normativ nu retroactivează;
- deoarece pârâta este proprietara imobilului în litigiu, reclamanta nu îl poate revendica, acţiunea sa fiind inadmisibilă;
- pe de altă parte, potrivit relaţiilor comunicate de Protopopiatul Ortodox Român Sighet, ortodocşii reprezintă 96,42 % din numărul credincioşilor comunităţii locale Budeşti, astfel că pretenţiile reclamantei nu se pot fundamenta pe art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 391 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
S-a reţinut că judecătoria a soluţionat pricina exclusiv prin prisma Decretelor nr. 358/1948 şi nr. 177/1948 şi expertiza întocmită de un expert care nu avea calitatea de a evalua obiectele de cult, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Judecătoria Sighetu Marmaţiei, prin sentinţa civilă nr. 2767 din 22 noiembrie 2006, a admis excepţia lipsei interesului legitim şi, drept consecinţă, a respins acţiunea, obligând-o pe reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- intabularea dreptului de proprietate al pârâtei este valabilă deoarece acest transfer s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate, şi nu printr-un act civil, supus art. 7 din Legea nr. 115/1938,
- abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938 pentru că actul normativ abrogator (Decretul-lege nr. 126/1990) nu retroactivează şi nu a prevăzut restabilirea situaţiei anterioare;
- prin Decizia nr. 23/1993, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la Decretul-lege nr. 126/1990, iar din probele administrate în cauză rezultă numărul mare al credincioşilor ortodocşi;
- în concluzie, acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi inadmisibilă, pârâta fiind proprietara imobilului în litigiu.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 71 din 28 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
S-a reţinut că judecătoria nu s-a conformat deciziei de casare, soluţionând pricina pe o excepţie, şi nu pe fond.
La 9 iulie 2007, reclamanta şi-a extins acţiunea împotriva Statului Român (chemat în judecată pentru opozabilitate, conform art. 57 şi urm. C. proc. civ.) şi a precizat că solicită rectificarea situaţiei tabulare, intabularea dreptului său de proprietate şi obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Budeşti la predarea în deplină proprietate şi posesie a bisericii din lemn situate în comuna Budeşti, zona „Josani", înscrisă în C.F. 109, nr. top. 347.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a învederat că:
- prin art. 2 din Decretul nr. 358/1948 a fost trecută în proprietatea Statului întreaga avere a cultului greco-catolic, mai puţin averile parohiilor aceluiaşi cult;
- referitor la averile parohiale ale cultului greco-catolic, art. 3 din Decretul nr. 358/1948 permitea unei comisii interdepartamentale să atribuie Bisericii Ortodoxe Române o parte din bunurile incluse în aceste averi;
- imobilul revendicat nu a fost însă atribuit de comisia interdepartamentală menţionată, intabularea dreptului pârâtei realizându-se, contrar art. 34 pct. 1, art. 17 şi art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, în baza unei simple cereri a acesteia din urmă.
Judecătoria Sighetu Marmaţiei, prin sentinţa civilă nr. 2938 din 14 decembrie 2007, a respins acţiunea, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budeşti 1.300 lei cheltuieli de judecată şi a constatat că Statul Român a fost chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
S-a reţinut că:
- înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei este legală, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938;
- acţiunea în rectificare de carte funciară se poate întemeia în prezent doar pe art. 36 din Legea nr. 7/1996;
- reclamanta a promovat o asemenea acţiune pe cale principală dar în speţă nu este îndeplinită niciuna din condiţiile prevăzute de textul menţionat;
- Decretul nr. 358/1948 a dus la pierderea, de către cultul greco-catolic, a întregului patrimoniu, precum şi a posesiei şi folosinţei bunurilor, regim juridic aplicabil şi imobilului revendicat;
- în privinţa aceluiaşi imobil sunt incidente şi prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care, până la adoptarea unor acte normative speciale, interzic înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilelor preluate de stat de la cultele religioase;
- or, deocamdată nu a fost adoptat niciun act normativ referitor la retrocedarea lăcaşurilor de cult, iar reclamanta a precizat că a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român doar pentru opozabilitatea hotărârii.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 144 din 15 mai 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pe care a obligat-o să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budeşti 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- biserica în litigiu a fost preluată de Statul Român la 23 octombrie 1950 (conform Decretului nr. 358/1948) şi ulterior a devenit proprietatea tabulară a pârâtei Parohia Ortodoxă Budeşti;
- Statul Român a fost proprietar extratabular, iar intabularea dreptului de proprietate al pârâtei are la bază Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, precum şi cererea nr. 45/1950 formulată de Oficiul Parohial Ortodox Român din Budeşti;
- Secţiile Unite ale I.C.C.J., prin Decizia nr. 21 din 12 decembrie 2005, au stabilit că acţiunile în rectificare tabulară de genul celei deduse judecăţii sunt supuse prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938;
- deoarece a preluat averea Bisericii Greco Catolice imediat după confiscare, titular al acţiunii în rectificare trebuia să fie Statul Român, care a fost citat în cauză doar pentru opozabilitate;
- petitul privitor la rectificarea de carte funciară nu poate fi primit pentru că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, ponderea credincioşilor greco-catolici şi ortodocşi din localitatea Budeşti nu justifică interesul legitim al reclamantei, iar transferul proprietăţii s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate, şi nu printr-un act civil, supus art. 17 din actul normativ precitat;
- petitul referitor la revendicarea lăcaşului de cult depăşeşte cadrul procesual deoarece nu a fost constituită comisia mixtă prevăzută de Decretul-Lege nr. 126/1990, iar conform art. 3 C. civ. instanţa nu se poate prevala de această omisiune;
- respingerea primului petit atrage respingerea petitelor subsidiare, asupra cărora, oricum, instanţa se va putea pronunţa doar dacă înscrierea din cartea funciară va dovedi îndreptăţirea la retrocedare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 1941 din 10 octombrie 2008, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Maramureş.
S-a reţinut că, potrivit modificărilor succesive aduse Decretului-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64/2004 şi Legea nr. 182/2005, acţiunea dedusă judecăţii trebuia să fie soluţionată în primă instanţă de tribunal, şi nu de judecătorie.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 674 din 12 iunie 2009, a luat act de renunţarea la judecata în contradictoriu cu intervenientul Statul Român şi a respins acţiunea împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Budeşti, obligând-o pe reclamantă să plătească acesteia din urmă 900 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- în rejudecare, reclamanta a invocat, printre altele, art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar niciuna din cele două teze prevăzute de acest text nu este aplicabilă în speţă;
- astfel, reclamanta nu a indicat în ce împrejurări s-a stins dreptul de proprietate al pârâtei şi nu a dovedit că actul de trecere a imobilului, din proprietatea Statului în proprietatea Bisericii Ortodoxe, şi-ar fi încetat efectele;
- actul normativ de abrogare a decretului în baza căruia a fost preluat imobilul nu poate retroactiva, iar înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în conformitate cu prevederile legale atunci în vigoare;
- prin urmare, de vreme ce în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate de reclamantă, cererea sa de rectificare a cărţii funciare nu poate fi admisă;
- de altfel, potrivit unui înscris emis de Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, biserica revendicată a fost construită în anul 1643, când nu funcţiona sistemul de publicitate imobiliară de care a uzat mai târziu Biserica Greco-Catolică pentru a-şi înscrie dreptul obţinut prin preluare, tot abuzivă, de la Biserica Ortodoxă;
- în anul 1948, odată cu averea cultului greco-catolic, credincioşii acestui cult, în marea lor majoritate, au trecut la cultul ortodox, iar în prezent ortodocşii sunt majoritari în localitatea Budeşti.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 324 din 4 decembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat parţial sentinţa, în sensul admiterii acţiunii precizate şi rectificării înscrierilor din C.F. 3433 Budeşti de sub Bl, nr. top. 347 şi C.F. 109 Budeşti de sub B2, nr. top. 347, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea apelantei.
Totodată, instanţa de apel a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei imobilul revendicat, a menţinut dispoziţia prin care se ia act de renunţarea la judecata în contradictoriu cu Statul Român, a înlăturat dispoziţia referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească apelantei 3.200 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.
S-a reţinut că:
- prin cererea introductivă şi precizările ulterioare, reclamanta a învestit instanţa cu trei petite, unul în rectificarea cărţii funciare şi restabilirea situaţiei anterioare, celălalt în verificarea valabilităţii tidului în baza căruia pârâta şi-a intabulat dreptul asupra lăcaşului de cult în litigiu (conform art. 34 pct. 1, art. 17 alin. (1), art. 44 şi art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938) şi ultimul (întemeiat pe art. 3 din Decretul-lege nr. 26/1990 şi art. 480 C. civ.) în revendicarea aceluiaşi imobil;
- pentru analizarea acestor petite era necesar ca instanţa de fond să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948 (prin care autorităţile vremii au desfiinţat cultul greco-catolic şi i-au obligat pe credincioşii acestui cult să treacă la cultul ortodox), precum şi prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 (după cum s-a stabilit de Secţiile Unite ale I.C.C.J. prin Decizia nr. 21/2005, pronunţată potrivit art. 329 C. proc. civ.);
- în acest sens, instanţa de fond trebuia să se verifice dacă la preluarea imobilului de către pârâtă au fost respectate întru-totul cerinţele prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi dacă acest act normativ (abrogat prin Legea nr. 498/2006) era în concordanţă cu principiile libertăţii conştiinţei şi libertăţii religioase consacrate de art. 27 al Constituţiei din 1948;
- o asemenea verificare nu era împiedicată de abrogarea ulterioară (prin art. 51 din Legea nr. 498/2006) a Decretului nr. 177/1948, instanţa având posibilitatea să aprecieze concordanţa acestui act normativ cu prevederile Constituţiei din 1948 şi dacă în speţă a fost sau nu respectat art. 37;
- instanţa de fond a respins însă acţiunea cu motivarea, extrem de succintă, că în speţă nu este aplicabilă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 pct 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, fără să analizeze însă prevederile legale care au servit la intabularea dreptului pârâtei;
- or, judecătoria populară locală nu a pronunţat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condiţiilor enumerate în art. 37 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 177/1948, aşa cum prevede imperativ alin. (5) al aceluiaşi text, intabularea dreptului pârâtei realizându-se în baza unei cereri a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budeşti, a actului normativ precitat şi a Decretului nr. 346/1948;
- simpla cerere menţionată, neînsoţită de hotărârea judecătorească impusă de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate care să poată servi la intabularea dreptului pârâtei şi, ca atare, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 17 alin. (1), art. 44 şi art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938;
- pe de altă parte, potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, lăcaşul de cult revendicat, fiind inclus în averea parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea Statului Român, care, oricum, nu putea dispune de dreptul de proprietate decât ulterior intabulării şi nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă;
- în condiţiile inexistenţei unui titlu valabil de intabulare a pârâtei, petitul referitor la rectificarea cărţii funciare este pe deplin întemeiat şi are drept consecinţă restabilirea situaţiei anterioare;
- argumentul instanţei de fond, că în prezent credincioşii ortodocşi sunt majoritari în localitatea Budeşti, nu justifică respingerea acţiunii pentru că soluţionarea petitelor deduse judecăţii impunea verificarea modului de aplicare a Decretului nr. 177/1948 şi a concordanţei acestui act normativ cu prevederile Constituţiei atunci în vigoare, inexistenţa vreunui titlu de preluare poate fi invocată numai împotriva pârâtei, ca entitate juridică, nu şi a comunităţii locale, iar proprietatea tabulară a imobilului revendicat aparţinea reclamantei, şi nu unei anumite comunităţi religioase ori membrilor săi;
- nici împrejurarea că biserica revendicată este monument istoric şi face parte din patrimoniul cultural U.N.E.S.C.O. nu constituie un impediment la revendicare pentru că, în ipoteza admiterii acţiunii, reclamanta va prelua toate obligaţiile legate de conservarea şi întreţinerea acestui imobil;
- deoarece negocierile purtate de comisia mixtă a celor două parohii nu au dus la niciun rezultat, în speţă este aplicabil art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G. nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr. 182/2005), care, coroborat cu art. 480 C. civ., constituie temeiul revendicării imobilului de către reclamantă. Pârâta a declarat recurs, solicitând alternativ:
- casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fie la instanţa competentă, respectiv Judecătoria Sighetu Maramaţiei, fie pentru ca instanţa de fond să se pronunţe şi cu privire la valabilitatea actului ce stă la baza intabulării şi aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938;
- modificarea aceleiaşi hotărâri, în sensul respingerii apelului reclamantei.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3, 5-7 şi 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că:
- acţiunea dedusă judecăţii este de drept comun, valoarea imobilului revendicat se ridică la numai 104.226,76 lei, iar Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G. nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr. 18272005) se referă generic la „tribunale", astfel că pricina trebuia să fie soluţionată în primă instanţă de judecătorie;
- reclamanta a învestit instanţa cu două cereri, una de rectificare a situaţiei tabulare şi intabularea propriului drept, iar cealaltă în revendicare, nu şi cu un petit (întemeiat pe art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938) de constatare a nevalabilităţii ridului ce a stat la baza înscrierii dreptului părţii adverse; în dezvoltarea aceleiaşi critici, se arată că, referitor la pretinsul petit întemeiat pe art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, instanţa de apel s-a substituit primei instanţe, încălcând astfel limitele efectului devolutiv al apelului;
- de vreme ce reclamanta a invocat ineficacitatea actului de intabulare, prin constatarea nevalabilităţii acestui act instanţa de apel i-a acordat mai mult decât a cerut;
- instanţa de apel nu şi-a motivat înlăturarea apărărilor referitoare la construirea imobilului revendicat de către Biserica Ortodoxă şi intabularea abuzivă a dreptului de proprietate al reclamantei, în raport de care se impunea examinarea titlurilor fiecărei părţi;
- totodată, instanţa de apel a încălcat legea pentru că, faţă de reglementarea instituită prin Decretul-lege nr. 126/1990, art. 480 C. tiv. este inaplicabil, a dispus rectificarea cărţii funciare şi restabilirea situaţiei anterioare în lipsa unei hotărâri prealabile de constatare a nevalabilităţii titlului care a stat la baza înscrierii, aşa cum prevede art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 şi, interpretând în favoarea reclamantei lipsa actelor necesare verificării îndeplinirii cerinţelor art. 44 din acelaşi act normativ, a inversat sarcina probei. Toate aceste critici sunt nefondate deoarece:
- Decretul-lege nr. 126/1990 a fost completat, succesiv, prin O.G. nr. 64/2004 şi Legea nr. 182/2005, iar potrivit art. 3 alin. (2)-(3) (introduse prin ultimul act normativ precitat), în ipoteza neîntrunirii comisiei mixte sau unui rezultat nemulţumitor, partea interesată poate exercita în justiţie orice acţiune întemeiată pe dreptul comun (deci inclusiv acţiunea în revendicare), iar competenţa soluţionării, în primă instanţă, a litigiilor de acest gen revine tribunalelor (şi nu judecătoriilor, aşa cum susţine recurenta);
- prin precizările succesive din 16 martie 2005 şi 9 iulie 2007, reclamanta şi-a completat temeiul juridic al demersului său cu art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi a învederat că la intabularea dreptului pârâtei au fost încălcate mai multe texte ale aceluiaşi act normativ (respectiv art. 34 pct. 1, art. 17 şi art. 11), precum şi textul referitor la atribuirea bunurilor incluse în averea parohiilor greco-catolice;
- în raport de aceste elemente, obiectul pricinii şi particularităţile sistemului de publicitate reală aplicabil imobilului revendicat, este evident că soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii implica analizarea legalităţii intabulării dreptului pârâtei, respectiv dacă au fost sau nu respectate dispoziţiile invocate de reclamantă;
- de asemenea, este evident că, prin constatarea implicită a încălcării dispoziţiilor legale cu ocazia intabulării dreptului pârâtei, instanţa de apel nu a acordat reclamantei mai mult decât a cerut;
- prima instanţă a cercetat cauza şi sub aspectul legalităţii intabulării dreptului pârâtei, astfel că instanţa de apel nu a depăşit limitele impuse de art. 295 alin. (10) C. proc. civ.;
- instanţa de apel a răspuns tuturor apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea din 26 oiembrie 2009, iar art. 35 din Decretul-lege nr. 115/1938 permite implicit constatarea nevalabilităţii titlului care a stat la baza înscrierii contestate în cadrul litigiului având ca obiect rectificarea cărţii funciare şi restabilirea situaţiei anterioare;
- inexistenţa hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, a intabulării dreptului Statului Român şi a unei decizii administrative de atribuire a imobilului revendicat fac dovada neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 44 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că instanţa de apel nu a interpretat subiectiv aceste omisiuni şi în nici nu a inversat sarcina probei.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) şi art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat, iar pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească intimatei reclamante suma de 3.856 lei cheltuieli de judecată, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxa Budeşti împotriva Deciziei nr. 324/ A din 04 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi famiiie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.856 lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Budeşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6021/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5983/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
