ICCJ. Decizia nr. 5202/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5202/2010
Dosar nr. 26612/3/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008, reclamanţii I.C.D. şi G.G.M. au chemat în judecată pârâta Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamanţi a echivalentului în lei al sumei de 216.000 euro, la cursul BNR din data plăţii, astfel: echivalentul a 56.000 euro reclamantului I.C.D. şi echivalentul a 160.000 euro reclamantului G.G.M.
În motivarea cererii s-a arătat în esenţă că: la data de 28 septembrie 2007, reclamantul I.C.D. a perfectat cu pârâta un contract de comandă a unei opere viitoare prin care a convenit să realizeze proiectul de cercetare „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate", convenind concomitent şi cesionarea drepturilor patrimoniale de autor pentru această operă pârâtei, aceasta obligându-se să plătească în schimbul realizării operei, până la data de 1 decembrie 2007 suma netă de 216.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii.
Deşi s-a convenit ca plata prealabilă a operei să se facă imediat după perfectarea contractului, reclamantul a constituit colectivul de lucru şi a început realizarea acesteia împreună cu colaboratorii săi, iar pentru că nu i se făcea plata, a transmis pârâtei cereri în acest sens, mai întâi verbal, dar aceasta, prin organele sale de conducere, a oferit doar promisiuni. În situaţia expusă, reclamantul a fost nevoit să procure prin împrumuturi fondurile necesare îndeplinirii obligaţiilor financiare impuse de realizarea operei, devansând realizarea lucrărilor.
A mai arătat reclamantul că nici în aceste condiţii pârâta nu a înţeles să facă plata datorată, astfel că a fost obligat să cesioneze o mare parte din creanţă către reclamantul G.G.M., respectiv 160.000 euro, acesta din urmă obligându-se să suporte şi costurile impuse de recuperarea creanţei în cadrul procedurilor legale - fiind transmise două notificări, în 22 mai 2008 şi 4 iunie 2008, conform art. 13 din contract. În drept, s-au invocat dispoziţiile art.46 din Legea nr. 8/1996, art. 969 C. civ. şi art. 1391 -1393 C. civ.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând pe această cale să se constate nulitatea absolută a contractului de comandă a operei viitoare încheiat cu reclamantul, arătând că potrivit art. 3 din contract remuneraţia brută cuvenită cercetătorului cedent pentru contribuţia adusă la realizarea operei şi pentru cedarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor este în cuantum de 240.000 euro, reclamanta invocând aceleaşi dispoziţii de la art. 24, 39 şi art. 41 din Legea nr. 8/1996, arătând că reclamantul a cesionat totalitatea drepturilor sale patrimoniale viitoare şi deci contractului i se aplică sancţiunea nulităţii absolute, fiind încălcate dispoziţiile de la art. 41; în plus contractul a fost încheiat în considerarea calităţii de cercetător a reclamantului, dar acesta nu are o astfel de calitate.
A mai precizat pârâta-reclamantă că este nulă convenţia încheiată între părţi, fiind bazat pe o cauză imorală, deoarece sunt încălcate dispoziţiile de la art. 968 C. civ., reclamantul pretinzând o sumă de bani disproporţionată faţă de prestaţia lui, având în vedere şi împrejurarea că acesta şi-a asumat obligaţia de a preda proiectul cel mai târziu la data de 27 septembrie 2010, iar pârâta urma să plătească cel mai târziu la data de 1 decembrie 2007, deci cu aproximativ 3 ani înainte.
Pârâta a completat şi precizat cererea reconvenţională, prin care a solicitat să se constate încetarea/rezilierea contractului de comandă a operei viitoare, arătând că prin art. 12 din contract s-a convenit că acesta încetează prin îndeplinirea lui întocmai de către părţile contractante, prin acordul părţilor ori ca urmare a neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de către una din părţi. Deşi reclamantul a afirmat că imediat după perfectarea contractului a constituit colectivul de lucru şi împreună cu colaboratorii săi a început realizarea acestuia, în realitate nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin contract la art. 2 alin. (2) de a comunica componenţa echipei sale în termen de 30 de zile de la data încheierii convenţiei şi nici nu a realizat nici o cercetare ştiinţifică ce ar fi trebuit să se materializeze prin rapoartele de activitate. Cu privire la aceste rapoarte, reclamantul se obligase prin art. 17 din contract ca, împreună cu celelalte persoane care participă la realizarea operei, să le prezinte la intervale de cel mult 670 de zile calendaristice conducerii centrului de cercetare.
Prin sentinţa civilă nr. 202 din 17 februarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.G.M.; a respins ca neîntemeiată cererea principală; a admis cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată; a dispus rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat între pârâtă şi reclamantul I.C.D. la data de 28 septembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.G.M. nu este întemeiată pentru că:
Reclamanţii au depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamantul I.C.D., în calitate de cedent, şi reclamantul G.G.M., în calitate de cesionar, prin care cedentul, în baza contractului de comandă a operei viitoare cedează cesionarului o parte din suma pe care o are de încasat de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, respectiv suma de 160.000 euro, reţinând pentru sine diferenţa. Prin acelaşi contract părţile au stabilit o serie de clauze care se referă la modalităţile, drepturile şi obligaţiile pârâţilor privind viitoarele acţiuni în vederea încasării creanţei de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Faţă de conţinutul acestui contract, pe care reclamanţii l-au adus la cunoştinţa pârâtei prin Notificarea nr. 69 din 22 mai 2008 şi notificarea din 4 iunie 2008, reclamantul G.G.M. are legitimarea procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei Academia Oamenilor de Ştiinţă din România în raportul juridic dedus judecăţii, obiectul cererii principale formulate de reclamanţii I.C.D. şi G.G.M., constituindu-l obligarea pârâtei Academia Oamenilor de Ştiinţă din România la plata unor sume stabilite prin contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamanţi, izvorul acesteia fiind reprezentat de contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat de primul reclamant cu pârâta.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele: între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, şi pârâta Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, secția de biologie - Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar cesionar, s-a încheiat la data de 28 septembrie 2007 un contract de comandă a unei opere viitoare, intitulat ca atare, având ca obiect, conform art. 1:
- contribuţia adusă de cercetătorul cedent la realizarea operei constituită din proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)" , denumit în continuare proiectul;
- cesionarea de către cercetătorul cedent către beneficiarul/cesionar a tuturor drepturilor patrimoniale de autor rezultate din opera indicată, durata pentru care se face cesiunea fiind nelimitată, conform art.6.
La art. 2 se prevede că, pentru realizarea proiectului de cercetare, cercetătorul cedent are dreptul de a-şi alcătui o echipă formată din specialişti în materie, alegerea acestora constituind atributul său exclusiv, dar cedentul va comunica beneficiarului, respectiv Centrului de cercetare componenţa echipei în termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii contractului.
La art. 3 din contract se reglementează problema remuneraţiei brute cuvenite cercetătorului cedent pentru realizarea proiectului şi cedarea drepturilor patrimoniale de autor, care este în cuantum de 240 000 euro şi urmează a fi plătită cel mai târziu la data de 1 decembrie 2007, iar la art. 4 se prevede obligaţia de predare a operei (proiectul), la data de 27 septembrie 2010, de către cedent, pe bază de proces verbal de predare primire, beneficiarul urmând să accepte opera în termen de 7 zile de la predarea acesteia, orice refuz trebuind să fie temeinic justificat şi motivat, conform art. 5.
Printre obligaţiile cedentului se numără şi aceea de a avea cunoştinţele necesare realizării operei, acesta declarând la art. 8 că posedă aceste cunoştinţe şi se obligă să conlucreze cu celelalte persoane care participă la realizarea operei, aşa încât aceasta să fie predată la data menţionată în contract. De asemenea, cedentul s-a obligat, conform art. 9 să nu mai transmită unei terţe persoane drepturile transmise beneficiarului cesionar prin contract şi nici să utilizeze opera pe teritoriul României şi al întregii lumi, să nu mai poarte discuţii privind transmiterea oricăror drepturi patrimoniale de autor asupra operei ce face obiectul contractului cu alte persoane fizice sau juridice sau cu alte autorităţi şi să nu înstrăineze vreunul din aceste drepturi, fiind obligat ca în cazul încălcării acestei obligaţii să plătească beneficiarului cesionar penalităţi în cuantum de 400.000 euro, la care se adaugă prejudiciul suferit de cesionar.
Cercetătorul cedent s-a mai obligat - conform art. 17 - ca, împreună cu persoanele care participă la realizarea operei să prezinte rapoarte de activitate conducerii Centrului de Cercetare Hirudomedicinalis, la intervale de cel mult 60 de zile calendaristice, iar conform prevederilor art. 18, cedentul s-a obligat să prezinte în termen de 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului aceleiaşi conduceri a Centrului de Cercetare arătat necesarul de materiale şi echipamente, pentru buna execuţie a contractului.
Beneficiarul cesionar are obligaţia, potrivit art. 7, de a pune la dispoziţia cedentului baza materială necesară realizării operei şi de a achita drepturile de autor.
Părţile au stabilit cauzele de încetare a contractului încheiat între acestea prin art. 12, respectiv: încetarea contractului prin îndeplinirea lui întocmai de către părţile contractante, prin acordul pârâţilor sau ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de către una din părţi, în acest din urmă caz, cealaltă parte urmând a notifica în scris prin intermediul unui birou de executor judecătoresc, arătându-se exact obligaţiile încălcate şi acordându-se un termen de 10 zile pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor asumate, iar în cazul în care partea nu se conformează urmează a se transmite o nouă notificare prin B.E.J., punându-se în vedere că, în cazul în care partea nu se va conforma în termen de 5
zile de la primire, prezentul contract se va rezilia deplin drept, fără altă formalitate şi fără intervenţia vreunei instanţe.
La art. 14 părţile au prevăzut penalităţile ce urmează a se plăti în cazul desfiinţării contractului, iar prin art. 15-16 sunt stabilite datele şi informaţiile considerate confidenţiale şi cauzele de forţă majoră.
Din redactarea contractului rezultă că beneficiarul cesionar este Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, mai precis Secţia de Biologie centrul de cercetare Hirudomedicinalis, beneficiarul fiind reprezentat de Preşedintele Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Preşedintele secţiei de Biologie, M.G., ambele persoane semnând contractul pentru beneficiarul cesionar.
Din conţinutul Protocolului nr. 87 din 11 iulie 2007, încheiat de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România reiese că aceasta a hotărât înfiinţarea Biolaboratorului „Hirudomedicinalis", în cadrul secţiei de Biologie a Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, preşedinte al acestuia fiind numită dna M.G., biolaboratorul urmând a avea trei secţiuni (Biologie-Ecologie, Biologie-Medicină şi Hirudologie). In protocol se menţionează că proiectele pot face obiectul unor contracte de vânzare a drepturilor de autor către persoane fizice şi juridice, iar fondurile realizate din vânzarea drepturilor de autor vor fi distribuite în baza clauzelor contractului de comandă a unei opere viitoare. Fondurile biolaboratorului urmau să fie atrase prin management propriu, 20% din acestea urmând să fie gestionate de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, diferenţa revenind biolaboratorului, al cărui buget este stabilit şi alocat pentru 2 ani de la data intrării în vigoare a contractului de comandă a operei viitoare. Prin acelaşi protocol sunt numiţi şi membrii colectivului biolaboratorului, printre care reclamantul I.C.D. Prin Adendumul nr. 87 din 1 iulie 2007 s-a schimbat denumirea Biolaboratorului Hirudomedicinalis în Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis ce urma să funcţioneze pe principiul autofinanţării, fondurile necesare urmând a fi atrase din surse private.
În baza protocolului şi actului adiţional menţionate, pârâta reclamantă din cauză, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (implicit Centrul Hirudomedicinalis, aşa cum se menţionează în contractul ce face obiectul litigiului), a încheiat o serie de contracte de comandă a unei opere viitoare la data de 28 septembrie 2007, cedenţii fiind reclamantul pârât, precum şi o parte din membrii colectivului Centrului Hirudomedicinalis: G.M., G.S.P., B.G.V., T.V., D.B.N., F.A., U.N.D., Ş.G., aşa cum rezultă din contractele de comandă a operei viitoare depuse la dosar de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România , contractele având aceleaşi clauze, cu deosebirea că operele ce urmează a fi realizate sunt din domenii diferite şi poartă titluri diferite, iar termenul de predare şi remuneraţia de asemenea sunt diferite.
Pârâta reclamantă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România i-a notificat pe toţi cei cu care a încheiat contract de comandă a operei viitoare, cu privire la încetarea acestor contracte, la data de 28 martie 2008, menţionând că respectivele contracte nu s-au definitivat din punct de vedere al îndeplinirii obiectului contractului, cedenţii nerespectând obligaţiile de la art. 17 din contract, astfel că, prin coroborare cu dispoziţiile art. 12 operează încetarea contractului.
De asemenea, pârâta reclamantă a încheiat la data de 15 ianuarie 2009 un Act adiţional la contractul de comandă a operei viitoare din 28 septembrie 2007 cu dna G.M. - menţionată în contractul din prezenta cauză ca preşedintele Secţiei de Biologie a Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi semnatara acestuia, alături de preşedintele Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - prin actul adiţional părţile convenind încetarea de comun acord a contractului de comandă a operei viitoare, iară nici un fel de pretenţii, conform art. 12.
A apreciat instanţa, faţă de cele menţionate anterior, că niciunul dintre contractele de comandă a unei opere viitoare nu a fost executat, iar din probele administrate în cauză rezultă că nici contractul de comandă a operei viitoare încheiat de reclamantul pârât I.C.D. nu a fost executat.
Nu s-a făcut dovada realizării operei viitoare de către reclamant, respectiv proiectul intitulat „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)", nefăcându-se nici dovada îndeplinirii celorlalte obligaţii asumate prin contract, la art. 2, art. 17 şi art. 18.
În acest sens, înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de reclamant către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înfiinţarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acţiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc.
În răspunsurile la interogatoriu reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obţinerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanţelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obţinut nici o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de reclamantă, aşa cum s-a prevăzut în protocol şi în Adendumul la acesta.
Reclamantul a răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conţinutul proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea identificarea pieţei externe pentru brevetele cercetătorilor cedenţi şi atragerea finanţării de la piaţa internă, dar prin contractul încheiat între părţi nu este identificată în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv proiectul, care în realitate nu există, deşi reclamantul a mai depus înscrisuri întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum şi un referat ştiinţific în care se menţionează etapele realizate din proiectul finalizat, acest înscris neavând nici o valoare în absenţa suportului material reprezentat de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti pe criterii de rentabilitate.
Faţă de această situaţie, instanţa a reţinut că reclamantul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remuneraţii în îndeplinirea obligaţiei corelative a celeilalte părţi, pârâta reclamantă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.
Atât timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanţă în sarcina pârâtei Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, deci este golit de conţinut şi contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamanţii din cauză.
Faptul că prin contractul în discuţie s-a stabilit ca dată de predare a operei viitoare data de 28 septembrie 2010 nu împiedică aplicarea prevederilor art. 12 din contract privind rezilierea acestuia, aşa cum solicită pârâta reclamantă din cauză prin cererea reconvenţională, iar reclamantul nu se poate prevala de aplicarea termenului de predare, atâta timp cât nu a dovedit nici îndeplinirea obligaţiilor premergătoare realizării proiectului - opera viitoare - aşa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenţei echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) şi la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale şi echipamente pentru executarea contractului menţionate în contract).
S-a constatat astfel că sunt întemeiate susţinerile pârâtei reclamante, care a solicitat aplicarea prevederilor art. 12 din contractul încheiat de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România la data de cu reclamantul I.C.D.
Având în vedere că reclamantul pârât este în culpă sub acest aspect şi nu a invocat nici un caz de exonerare cu privire la angajarea răspunderii contractuale pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, nu operează încetarea de plin drept a contractului, nefiind îndeplinite condiţiile cu privire la notificări, conform art.13, dar instanţa poate dispune încetarea/rezilierea contractului conform art. 12 indicat, fiind îndeplinite condiţiile stabilite în această clauză.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 179/ A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefundat apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Litigiul pendinte este unul în a cărui soluţionare îşi găsesc în mod incontestabil aplicare prevederile Legii nr. 8/1996 - fiind în discuţie drepturi legate de crearea unei opere viitoare asupra căreia părţile au contractat - reglementare care a fost de altfel invocată şi prin cererea principală, ca temei de drept al pretenţiilor deduse judecăţii.
Prima instanţă a analizat atât cererea principală cât şi apărările formulate de apelanţii reclamanţi pârâţi în contextul cererii reconvenţionale, prin raportare la exigenţele care rezidă din legea specială menţionată, reţinând în mod judicios că nu este dovedită susţinerea apelanţilor referitoare la predarea operei pentru care a contractat cu intimata, atâta vreme cât nu a depus dovezi relative la existenţa operei în materialitatea ei.
Apelanţii susţin că din probatoriul administrat în cauză reiese împrejurarea realizării şi depunerii - înaintea termenului convenit - a operei pentru care a fost încheiată, între intimată şi apelantul I.C.D., convenţia din data de 28 septembrie 2007 şi astfel a fost executată prestaţia la care acest apelant s-a obligat.
Procedeul de depunere prin serviciul registratură a unei opere ştiinţifice, evocat de către apelanţi, conduce în mod necesar la concluzia că respectiva operă a îmbrăcat forma scrisă, nefiind de conceput că o operă orală ar fi fost susceptibilă a fi adusă în acest mod la cunoştinţa beneficiarului.
Însă, depunerea de către apelantul l. a unor documente la registratura instituţiei intimate, care au legătură cu realizarea operei - proiectul „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)" - şi chiar întocmirea unui proces verbal de predare-primire (a lucrării având aceeaşi denumire) între apelant şi preşedintele Secţiei de Biologie Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - prof. univ. M.G. nu constituie, în raport de conţinutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se reţine dovedită realizarea şi predarea operei.
Dovada existenţei materiale a operei era imperios necesar a fi făcută, faţă de exigenţele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Prin raportare la conţinutul normelor enunţate, Curtea apreciază că în absenţa unor dovezi pertinente care să ateste existenţa, în materialitatea sa, a operei de creaţie intelectuală pretins realizate de către apelantul-reclamant l.C.D., nu se putea reţine ca fiind probată îndeplinirea obligaţiei acestuia de a-şi fi executat obligaţia de realizare a operei.
De altfel, apelanţii înşişi subliniază - în cuprinsul motivelor de apel - faptul că, simultan cu desfăşurarea activităţii curente a apelantului l., opera viitoare asupra căreia s-a contractat „urma şi trebuia să fie un instrument de lucru coerent, de perspectivă, pentru valorificarea potenţialului cercetărilor (româneşti) prin promovare-dezvoltare pe criterii de rentabilitate, inclusiv în situaţia în care l.C.D. renunţa să mai lucreze în şi pentru centru (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România), fără ca acesta să poată pretinde vreun drept pentru trecut sau viitor, ca urmare a aplicării ideilor sau activităţii sale.
Printr-o atare susţinere se relevă în mod neechivoc împrejurarea că activitatea curentă desfăşurată de către apelantul l. în cadrul Academia Oamenilor de Ştiinţă din România nu era una limitată la aceea de creare a operei pentru care a fost încheiat menţionatul contract. Ca atare, referirile care se regăsesc în conţinutul documentului pe care apelantul l-a depus - scurt istoric - nu pot constitui prin ele însele o dovadă în sensul realizării şi predării operei către intimata beneficiară.
Pe de altă parte, trebuie observată împrejurarea că predarea operei (proiectului) trebuia făcută - potrivit art. 4 din Contract - beneficiarului cesionar Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, reprezentată prin preşedintele acesteia - organul reprezentativ potrivit menţiunilor din contract - iar nu unei diviziuni lipsite de personalitate juridică din structura acestei instituţii.
Numai instituţia cu personalitate juridică este participant la circuitul civil, titular de drepturi şi obligaţii, aceasta fiind şi de altfel şi raţiunea pentru care apelantul a contactat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, împotriva acesteia formulând şi pretenţiile legate de derularea contractului.
Se observă faptul că d-na M.G. a semnat actul intitulat proces verbal de predare primire - prin care confirmă preluarea la data de 25 martie 2008 a lucrării denumită „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice romaneşti pe criterii de rentabilitate" sub titulatura de Preşedinte Secţie Biologie Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, nefăcând vreo menţiune în document referitoare la deţinerea unui mandat în puterea căruia ar fi fost îndreptăţită să reprezinte instituţia (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România) însăşi.
Prin raportare la prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954, conform cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi, actul astfel semnat de o persoană ce nu avea calitate de organ cu puteri de reprezentare a Academia Oamenilor de Ştiinţă din România nu este unul apt să probeze certificarea primirii operei de la apelant.
Curtea reţine şi o evidentă neconcordanţă între conţinutul acestui document - în care se face vorbire despre predarea, la data de 25 martie 2008, a Proiectului compus din 57 de pagini, cu referat ştiinţific şi istoric ataşat - şi susţinerile pe care apelanţii le-au făcut pe parcursul procesului pendinte, în sensul că predarea Proiectului s-ar fi realizat prin depunerea lui prin serviciul registratură odată cu actul înregistrat cu nr. 100, la data de 17 aprilie 2008.
Mai mult, în finalul acestui din urmă act ce poartă semnătura apelantului I. se precizează expres că „finalitatea proiectului precum şi alte materiale de ordin ştiinţific vor fi depuse Preşedintelui Secţiei de Biologie la un termen stabilit de către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România", această precizare fiind una care conduce la concluzia că apelantul avea reprezentarea exactă a împrejurării că era necesară decizia organelor de conducere ale Academia Oamenilor de Ştiinţă din România pentru a fi realizată procedura de predare a Proiectului (şi altor materiale de ordin ştiinţific) către beneficiarul cocontractant.
În ce priveşte proba cu interogatoriu administrată în faţa primei instanţe, Curtea constată că instanţa a valorificat această probă în coroborare cu ansamblul probator administrat de părţi, corespunzător obiectului litigiului dedus judecăţii şi în acord cu regula egalităţii de tratament juridic pentru toate mijloacele de probă utilizate de părţi, fiind nerelevant - din perspectiva analizei de legalitate şi temeinicie a sentinţei apelate - faptul că printre întrebările formulate de către intimata-pârâtă s-ar fi regăsit şi unele care - în opinia apelanţilor - nu ar avea legătură cu convenţia. întrebările din cuprinsul interogatoriului au fost adresate apelantului prin mijlocirea instanţei, în şedinţă publică, acesta având astfel posibilitatea de a formula răspunsurile în mod liber şi, eventual, de a expune obiecţiuni referitoare la lipsa de legătură cu litigiul a unora dintre întrebările adresate. In aceste condiţii, susţinerea potrivit căreia apelantul ar fi fost „obligat să răspundă la întrebările din interogatoriu" sunt în mod evident nefondate.
Pretind apelanţii că intimata a obţinut sponsorizări ca urmare a valorificării operei pentru care a fost încheiat contractul menţionat, context în care fac referire la raportul de constatare întocmit de către A. SRL (depus de către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România) ca document ce ar dovedi o astfel de situaţie.
Atât din titulatura acestui raport, cât şi din cuprinsul lui Curtea reţine că se referă la sponsorizări obţinute de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România în cursul anului 2007 şi cheltuite până la sfârşitul aceluiaşi an.
Or, în condiţiile în care contractul de comandă analizat în speţă a fost încheiat la sfârşitul lunii septembrie a anului 2007, iar apelanţii înţeleg să susţină predarea operei prin documente care sunt datate 25 martie 2008, respectiv 17 aprilie 2008, apare ca evident că, în raport de aceste din urmă date, nu ar fi fost posibilă obţinerea de sponsorizări prin valorificarea unei operei ce urma să fie predată în anul următor celui la care se referă menţionatul raport.
Probatoriul administrat în cauză a fost judicios analizat de prima instanţă şi tot astfel au fost analizate cererile şi apărările formulate de părţi pe parcursul procesului, concluzia dedusă dintr-o atare analiză fiind aceea că nu a fost probată îndeplinirea de către reclamanţii-apelanţi a obligaţiilor contractuale ce reveneau apelantului I.
Este real că, potrivit prevederilor art. 1069 C. civ., sarcina probei incumbă celui ce face o susţinere în faţa instanţei, însă susţineri susceptibile de probaţiune pot fi făcute nu numai de către reclamant, ci şi de către pârât în cadrul apărărilor pe caic înţelege să le susţină.
În speţă, nu numai că reclamantul I. a pretins, prin acţiunea principală, că şi-a executat obligaţiile care îi reveneau potrivit contractului încheiat cu pârâta, dar ulterior a formulat apărări la cererea reconvenţională depusă de către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, în sensul că ar fi predat chiar opera pentru care a contractat, cu toate că nu se împlinise termenul stabilit prin aceeaşi convenţie.
În contextul unor asemenea susţineri ale părţilor, şi apelanţii-reclamanţi aveau obligaţia de a-şi susţine prin probe apărările formulate în proces.
Nu în ultimul rând, trebuie observat că neexecutarea unei obligaţii constituie un fapt negativ, care nu poate fi probat ca atare, aşa încât în aprecierea ca dovedită a acestei susţineri a intimatei-pârâte instanţa a valorificat probatoriul relativ la faptele pozitive contrare, făcând referire concretă la probatoriul care a fost avut în vedere pentru formarea opiniei asupra conduitei părţilor în ce priveşte executarea contractului.
Creditorul unei obligaţii contractuale neexecutate are, potrivit dispoziţiilor art. 1021 C. civ., facultatea de a opta între a cere obligarea debitorului său îndeplinirea întocmai a obligaţiei principale sau desfiinţarea contractului.
Reglementarea din art. 1079 C. civ. - plasată în capitolul intitulat „Despre efectele obligaţiilor" - relativă la necesitatea punerii în întârziere a debitorului îşi poate găsi aplicare numai în ipoteza în care creditorul optează pentru a obţine de la debitorul său îndeplinirea obligaţiei (contractuale) principale, iar nu şi în situaţia în care acesta înţelege să solicite desfiinţarea contractului, pentru că în această din urmă situaţie nu se mai poate vorbi despre valorificarea efectelor obligaţiilor, ci este vorba de aplicarea unei sancţiuni ce conduce la desfiinţarea actului juridic generator al obligaţiilor neexecutate.
Rezultă cu puterea evidenţei, din considerentele sentinţei apelate, că instanţa fondului nu a dat eficienţă clauzei înscrise în art. 13 din Contractul de comandă a unei opere viitoare - clauză care are valoarea unui pact comisoriu expres de gradul IV - ci a procedat la analiza conduitei părţilor contractante pentru a aprecia asupra condiţiilor ce rezidă din art. 1020-1021 C. civ. spre a opera sancţiunea rezilierii contractului menţionat. A subliniat instanţa faptul că a făcut aplicarea clauzei înscrise în art. 12 din contract, această clauză nefăcând altceva decât să transpună în convenţie sancţiunea civilă reglementată prin art. 1020-1021 C. civ.
În aceste condiţii este lipsită de relevanţă împrejurarea inexistenţei celor două notificări care ar fi fost necesare spre a opera clauza din art. 13 al contractului menţionat.
Susţin apelanţii că prin clauza de la art. 2 din Contract s-a stabilit dreptul exclusiv - şi nu obligaţia - reclamantului I. de a-şi forma o echipă de specialişti şi că, nefiind stabilită o modalitate anume de comunicare a compunerii acestei echipe, în lipsa unor dovezi administrate de către intimată instanţa fondului a reţinut în mod greşit neîndeplinirea unei obligaţii derivate din această clauză pentru apelantul I.
Un prim aspect ce trebuie observat în legătură cu menţionata clauză este acela că prin ea s-a stabilit dreptul reclamantului contractant de a-şi forma echipa de specialişti, iar exclusivitatea se referă - potrivit celui de-al doilea alineat - la alegerea persoanelor ce vor forma această echipă.
Faptul constituirii unei echipe/colectiv de lucru a fost unul susţinut chiar în conţinutul cererii de chemare în judecată, care poartă semnătura celor doi reclamanţi.
Or, în situaţia în care este astfel recunoscută împrejurarea constituirii colectivului de lucru la care face referire art. 2 din contract, fiind în acest mod exercitat dreptul cercetătorului contractant de a alege membrii respectivei echipe, s-a activat obligaţia corelativă de a comunica cocontractantului compunerea acestei echipe.
Deşi fac referire la regula de interpretare a contractelor înscrisă în art. 983 C. civ. - potrivit căruia „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă" - teza pe care apelanţii încearcă să o acrediteze este aceea că apelantul I. a obţinut prin contractul menţionat o sumă de drepturi, respectiv: de a-şi constitui sau nu o echipă de specialişti; de a comunica sau nu beneficiarului componenţa acestei echipe; de a prezenta sau nu beneficiarului rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile; de a prezenta sau nu aceluiaşi beneficiar, în termen de 60 de zile de la semnarea contractului, un necesar de materiale şi echipamente necesare pentru buna execuţie a convenţiei; de a depune opera comandată oricând până la împlinirea termenului, fără consultarea beneficiarului pe acest aspect, şi nu în ultimul rând acela de a încasa (cu un avans de 2 ani şi 9 luni) remuneraţia pentru opera comandată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, obligaţiile fiind acelea de a preda opera intitulată „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)" la data de 27 septembrie 2010 şi de a ceda toate drepturile de autor asupra acesteia beneficiarului cocontractant.
O asemenea perspectivă asupra convenţiei este eronată şi în contradicţie cu exigenţele art.969-970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună credinţă.
Astfel, nu poate fi primită susţinerea apelanţilor în sensul că drepturile ce îi sunt conferite prin clauzele de la art. 2, 17 şi 18 din contract nu ar antrena nicio obligaţie corelativă în ce îl priveşte pe apelantul I.
Potrivit art. 978 C. civ. „când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul în care poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea avea niciunul".
Curtea constată că în conţinutul art. 17 se stabileşte expres obligaţia cercetătorului cedent de a prezenta Rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile calendaristice, iar în art. 18 se utilizează sintagma „va prezenta necesarul de materiale şi echipamente, în termen de 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului, această sintagmă indicând de asemenea o obligaţie în sarcina cercetătorului cedent.
În lumina regulii de interpretare ce rezidă din norma enunţată, aceste clauze impuneau cercetătorului cedent obligaţia de a prezenta beneficiarului, prin conducerea centrului de cercetare Hirudomedicinalis, rapoartele şi informaţiile respective cel mai târziu la expirarea termenelor limită convenite.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanţa fondului a analizat în mod corect aceste clauze contractuale ca fiind unele generatoare de obligaţii pentru apelantul I. şi a apreciat, în raport de ele, conduita acestui apelant în executarea convenţiei.
Deşi apelanţii dezvoltă critici întemeiate pe prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin prisma cărora în cazul unui contract de comandă a unei opere, autorul este îndreptăţit să primească restituirea cheltuielilor ocazionate de executarea unor lucrări pregătitoare, Curtea constată că aceştia nu au formulat în faţa primei instanţe o cerere prin care să pretindă un asemenea tip de despăgubire.
Singura pretenţie a reclamanţilor apelanţi a fost aceea de a li se plăti remuneraţia stabilită prin contractul de comandă a operei viitoare, fundamentul acestei solicitări constituindu-l efectele juridice generate de convenţia menţionată.
Or, în situaţia în care instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale pentru aplicarea sancţiunii rezilierii convenţiei, în lumina exigenţelor art.129 alin. ultim C. proc. civ. nu putea constata decât împrejurarea că nu subzistă temeiul pretenţiilor concret formulate de către reclamanţi.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, prin cereri distincte, dar care conţin aceleaşi motive, ce vor fi analizate împreună. Faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. taxa judiciară de timbru achitată de unul din recurenţi pentru motivele vizând cererea reconvenţională profită şi celuilalt recurent; distinct, s-au achitat taxele judiciare de timbru corespunzătoare soluţiei date în acţiunea principală.
În motivarea cererilor lor, întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii susţin următoarele:
În mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul ca nu s-a dovedit efectuarea lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice romaneşti pe criterii de rentabilitate".
Astfel, instanţa de apel reţine că depunerea de către reclamantul I.C.D. a operei prin registratura Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România nu constituie în raport de conţinutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se retine dovedita realizarea şi predarea operei şi precizează că dovada existenţei materiale a operei este imperios necesar a fi făcută, faţă de exigenţele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Recurenţii se întreabă ce dovezi concludente şi pertinente, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ar fi trebuit sa aducă reclamantul I.C.D. pentru a dovedi predarea operei, aşa cum s-a obligat prin contractul încheiat de către acesta cu Academia Oamenilor de Ştiinţa din România.
În opinia recurenţilor, cu actele depuse la dosarul cauzei au dovedit fără putinţă de tăgadă faptul ca această lucrare a fost predată şi recepţionată de către dna Profesor Doctor Universitar M.G. - având la acel moment funcţia de Preşedinte - Secţia de Biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România.
Astfel, prin adresa înregistrată sub nr. 100 din 17 aprilie 2008 I.C.D. a depus la Academia Oamenilor de Ştiinţă lucrarea solicitată, împreună cu un scurt istoric al acesteia, în cuprinsul căruia a sintetizat conţinutul proiectului pentru care s-a încheiat Contractul de comanda a unei opere viitoare din data de 27 septembrie 2007.
Pe ultima pagină, pe lângă semnătura sa de predare a acestei opere şi semnăturile celorlalţi membrii ai centrului de cercetare Hirudomedicinalis, se afla semnătura Preşedintelui Secţiei de Biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în persoana dnei Profesor Doctor Universitar M.G., care a luat la cunoştinţă de cele prezentate de către reclamant şi a recunoscut activitatea depusa de către acesta.
Mai mult decât atât, prin adresa înregistrată la Academia Oamenilor de Ştiinţe din România din 17 aprilie 2008 a depus referatul ştiinţific împreună cu etapele finalizate şi cu proiectul finalizat prin care se confirmau de către aceeaşi dna Profesor Doctor Universitar M.G. faptul că s-au realizat etapele lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice romaneşti pe criterii de rentabilitate".
De asemenea, s-a depus în cadrul apelului dovada absolută a predării-primirii proiectului de cercetare, respectiv procesul-verbal de predare-primire din data de 25 martie 2008, semnat de către d-na profesor doctor universitar M.G. în calitatea sa de reprezentant legal al Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România.
Aceasta nu avea nevoie sa deţină nici un mandat expres de reprezentare pentru a putea semna procesul verbal de predare - primire a operei, deoarece aceasta deţinea la momentul semnării procesului-verbal funcţia de preşedinte al secţiei de Biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România, secţie care coordona în mod expres contractile aflate în derulare încheiate între Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi I.C.D.
Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată trebuia sa constate ca s-a născut dreptul reclamantului I.C.D. de a fi remunerat cu suma prevăzută în contractul încheiat între părţi la data de 28 septembrie 2007 şi dreptul reclamantului G.M.G. de a i se achita suma de 160.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, sumă ce reprezintă contravaloarea cesiunii de creanţă din contractul încheiat cu primul reclamant.
Menţinerea de către curtea de apel a soluţiei instanţei de fond de admitere a cererii reconvenţionale este netemeinică şi nelegală.
Pentru a se dispune de către instanţa rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare din data de 28 septembrie 2007 instanţa ar fi trebuit sa constate faptul că reclamantul I.C.D. nu şi-a îndeplinit obligaţia principală, constând în realizarea proiectului de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice romaneşti pe criterii de rentabilitate".
Instanţa de apel a aplicat în mod greşit principiul răspunderii contractuale prevăzut de art. 969 C. civ. atunci când a stabilit că faptul reclamantul I.C.D. nu a respectat prevederile art. 17 din contract, respectiv prezentarea în termen de 60 zile calendaristice a rapoartelor de activitate către conducerea centrului şi prevederile art. 18 din acelaşi contract, respectiv prezentarea necesarului de materiale şi echipamente pentru executarea contractului în termen de 60 zile calendaristice de la data semnării contractului.
Aceste motive de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, invocate de către parata Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi însuşite de către instanţă sunt puerile, în condiţiile în care reclamanţii au dovedit îndeplinirea obligaţiei principale, aceea de realizare a operei comandate.
Contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat între reclamantul I.C.D. şi pârâtă înceta, potrivit art.4 din contract, la data de 27 septembrie 2010, dată la care I.C.D. era obligat sa predea proiectul.
În mod corect instanţa de fond reţine faptul ca rezilierea unilaterală a acestui contract este posibilă, potrivit art. 12, doar ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, însă cu respectarea procedurilor de notificare prevăzute la art. 13 al aceluiaşi contract, şi anume cu o notificare adresata prin executorul judecătoresc prin care partea este pusă în întârziere şi avertizata ca neremedierea obligaţiilor încălcate va conduce la rezilierea de plin drept a contractului.
La dosarul cauzei nu a existat niciodată vreo dovada care sa ateste faptul ca reclamantul I.C.D. a fost notificat cu privire la rezilierea contractului în conformitate cu prevederile art. 13 şi, cu atât mai mult, nu exista nicio dovadă care sa ateste că acesta a fost pus mai înainte în întârziere şi i s-a comunicat că o nouă nerespectare a obligaţiilor din contract va atrage rezilierea acestuia de drept fără intervenţia instanţelor judecătoreşti.
Rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că acest contract de comandă a unei opere viitoare nu este reziliat.
Instanţa de fond şi apel, aplicând greşit legea şi încălcând principiile răspunderii contractuale şi prevederile art. 13 din contract, a dispus rezilierea contractului fără temei legal, având la baza pronunţării acestei rezilieri doar o adresă transmisă de către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România prin care s-a hotărât unilateral rezilierea contractului.
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei, obligarea pârâtei la plata sumei de 56.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plaţii către reclamantul I.C.D. şi la plata sumei de 160.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plaţii către subsemnatul G.M.G., precum şi respingerea cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă.
Pârâta, deşi legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor orale a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Confirmând soluţia primei instanţe, curtea de apel a menţinut rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare solicitată de pârâtă prin cererea reconvenţională şi, pe cale, de consecinţă, nu a mai analizat pe fond pretenţiile care formau obiectul acţiunii principale.
Mai întâi se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că, fiind vorba despre un contract cu executare uno iau - prin care una din părţi se obligă să realizeze o operă ştiinţifică, iar cealaltă să o remunereze pe prima cu o sumă de bani - mai potrivit este să se vorbească despre rezoluţiunea contractului.
În ceea ce priveşte soluţia adoptată, aceasta s-a întemeiat pe în drept pe dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., iar în fapt pe neexecutarea culpabilă din partea unuia din cocontractanţi, respectiv a reclamantului I.C.D., a obligaţiei principale, aceea de realizare a operei, dar şi a unor obligaţii prealabile.
În aplicarea acestei sancţiuni, instanţele au săvârşit următoarele greşeli:
1. Potrivit art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul său, iar conform art. 1021 C. civ., în acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept, ci partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.
Pentru a dispune rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa trebuie să constate îndeplinite următoarele condiţii: neexecutarea obligaţiei, culpa părţii căreia îi incumbă obligaţia şi punerea în întârziere.
În cazul obligaţiei pozitive, această din urmă condiţie este distinctă de aceea a neexecutării obligaţiei şi, în mod, firesc, atunci când este vorba despre o obligaţie pentru executarea căreia s-a fixat şi un termen, ea nu poate fi verificată fără a se avea în vedere împlinirea termenului.
În cauza de faţă, aşa cum corect susţin recurenţii, executarea obligaţiei principale asumate de reclamantul I. - aceea de a realiza opera comandată - avea ca dată scadentă conform contractului 27 septembrie 2010; acest fapt a fost reţinut de ambele instanţe şi nu a fost contestat de pârâtă.
Or, atât sentinţa tribunalului, cât şi decizia curţii de apel au fost pronunţate anterior acestei date, cu alte cuvinte reclamantul promitent a fost sancţionat pentru neexecutarea obligaţiei înainte ca aceasta să fi devenit scadentă, cu atât mai puţin înainte ca debitorul obligaţiei să fi fost pus în întârziere.
Prin urmare, rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei principale a reclamantului nu se putea dispune, nefiind îndeplinită condiţia neexecutării obligaţiei, care nu devenise scadentă şi, implicit, nici condiţia punerii în întârziere a debitorului.
Chiar dacă instanţele au reţinut, din probatoriul administrat, că reclamantul I. nu a dovedit că predarea lucrării s-a efectuat la data de 25 martie 2008 sau la 17 aprilie 2008, aşa cum a pretins, nu puteau dispune desfiinţarea contractului, câtă vreme reclamantul era încă în termen pentru executarea obligaţiei şi nu fusese pus în întârziere.
2. În ceea ce priveşte critica pe aspectele de ordin probator, fără a proceda la reanalizarea dovezilor administrate, care nu intră sub cenzura instanţei de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Curtea de apel a considerat nedovedită îndeplinirea obligaţiei de realizare a operei, care trebuia în mod imperios făcută faţă de exigenţele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Textul de lege menţionat prevede că opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
În speţă, reclamantul a predat la data de 25 martie 2008, anterior datei scadente, pe bază de proces-verbal, un document scris, despre care a pretins că reprezintă opera ce i-a fost comandată şi ca a îndeplinit şi formalitatea de a o înregistra prin registratura Asociaţiei.
Nu se poate contesta faptul că pretinsa operă a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoştinţa publicului, respectiv forma scrisă, aşa încât nu se putea reţine în niciun caz că nu a fost îndeplinită această condiţie prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Dacă pretinsul proiectul prezentat de reclamant întruneşte sau nu exigenţele convenţiei încheiate de părţi reprezintă un aspect important în verificarea executării obligaţiei principale şi presupune verificări de fond - care să ţină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înţeles părţile să reprezinte opera comandată şi la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului.
In ceea ce priveşte dovada îndeplinirii obligaţiei de predare a operei, adică de remitere a suportului material pe care se află opera, curtea de apel a reţinut că nu s-ar fi realizat prin predarea documentului către doamna M.G., care avea calitatea de Preşedinte al secţiei de Biologie Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, şi nu preşedintelui Asociaţiei, care putea reprezenta legal pe pârâtă, conform menţiunilor din contract.
Or, în condiţiile în care obligaţia nu devenise scadentă, iar pârâtul nu fusese pus în întârziere, această deficienţă nu era aptă în sine să conducă la rezoluţiune, cu atât mai mult cu cât atitudinea primitorului actului putea fi analizată în contextul vinovăţiei reclamantului în neexecutarea obligaţiei.
Astfel, aşa cum susţin recurenţii, se impunea a fi lămurit în ce calitate a primit doamna M.G. documentul şi a semnat procesul-verbal, în condiţiile în care în contract se prevede la art. 4 obligaţia predării Proiectului beneficiarului-cesionar, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar contractul este semnat pentru beneficiarul-cesionar atât de preşedinte Prof. univ. dr. V.G., cât şi de Prof. univ. dr. M.G.
Curtea de apel reţine că predarea nu s-a făcut Preşedintelui Asociaţiei, fără a arăta de unde rezultă că predarea trebuia să se facă exclusiv acestuia şi în mod personal.
3. Instanţa de apel, ca şi tribunalul, a reţinut că, deşi obligaţia principală nu este scadentă, desfiinţarea contractului se impune pentru că reclamantul I. nu şi-a îndeplinit nici celelalte obligaţii premergătoare predării operei, constând în prezentarea către beneficiar a unor rapoarte şi informaţii, la anumite termene.
Sub acest aspect, reclamanţii au susţinut că nici pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, de a trimite două notificări cum s-a prevăzut în art. 13.
Instanţa de apel a considerat că în art. 13 s-a prevăzut un pact comisoriu - prin aceea că pasivitatea la cea de a doua notificare atrage desfiinţarea contractului de plin drept - dar că pârâta nu a înţeles să se prevaleze de acest pact, ci a solicitat rezoluţiunea judiciară, în baza art. 1020-1021 C. civ. şi art. 12 din contract, care nu face decât să transpună condiţia rezolutorie.
În atare situaţie, aşa cum s-a arătata anterior, instanţa nu era exonerată, în examenul rezoluţiunii, să verifice condiţia privitoare la punerea în întârziere.
Prin pactul comisoriu părţile au convenit exigenţe sporite în ce priveşte punerea în întârziere - două notificări - şi un mecanism mai eficient de desfiinţare a contractului, desfiinţarea de plin drept, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei.
Câtă vreme pârâta a înţeles să apeleze la concursul instanţei pentru a dispune desfiinţarea contractului - şi nu să invoce pactul comisoriu - instanţa este obligată să verifice toate condiţiile rezoluţiunii: neexecutarea obligaţiilor, culpa debitorului obligaţiilor neexecutate şi punerea în întârziere a acestuia.
Condiţia neexecutării trebuie verificată în raport de toate obligaţiile pretins neexecutate, stabilindu-se ponderea şi importanţa acestora faţă de obiectul contractului.
Diferitele corelaţii dintre obligaţiile contractuale trebuie să fie analizate întotdeauna în mod temeinic, pentru aplicarea sancţiunii rezoluţiunii.
Nu în ultimul rând, trebuie verificată şi atitudinea părţii care cere rezoluţiunea, deoarece aceasta poate fi cerută numai de partea care şi-a executat obligaţiile sau care este gata să şi le execute, or,în speţă litigiul a fost declanşat de reclamanţi, care au pretins că pârâta însăşi nu şi-a executat obligaţiile de plată a sumelor de bani convenite, la datele scadente, aspect sub care situaţia de fapt nu a fost lămurită.
Acest aspect prezenta interes nu numai pentru soluţionarea cererii principale, dar şi în economia cererii reconvenţionale, deoarece partea care refuză culpabil să-şi execute obligaţiile nu poate cere rezoluţiunea contractului.
Pentru aceste considerente, în baza art.304 pct. 7 şi 9 şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, care va reanaliza legalitatea şi temeinicia sentinţei tribunalului, cu observarea tuturor regulilor anterior expuse aplicabile în materia rezoluţiunii contractelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul-pârât I.C.D. şi de reclamantul-pârât G.G.M. împotriva Deciziei civile nr. 179/ A din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6140/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4188/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
