ICCJ. Decizia nr. 6158/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6158/2010
Dosar nr. 2718/112/2006
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 27 iulie 2006, reclamanta B.J. a chemat în judecată pe pârâţii Oraşul Beclean şi Primarul Oraşului Beclean, solicitând (conform prevederilor Legii nr. 10/2001) repunerea în termenul de contestare a Dispoziţiei din 23 august 2004, anularea acestei dispoziţii şi restituirea în natură a imobilului situat în Beclean, înscris în C.F. Beclean.
Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia civilă, prin sentinţa nr. 991 din 7 decembrie 2006, a admis cererea, a anulat dispoziţia contestată, a stabilit calitatea reclamantei de „persoană îndreptăţită” în sensul Legii nr. 10/2001 şi l-a obligat pe primar să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului „C.B.” din Beclean (construcţia în care funcţionează biblioteca şi terenul aparţinător).
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 117 din 13 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi.
Pârâta Primăria Oraşului Beclean (prin Primar) a declarat recurs dar, cu toate că a fost legal citată şi nu s-a prevalat de dispoziţia înscrisă în art. 242 alin. (2) C. proc. civ., nu s-a prezentat la judecată, motiv pentru care, în şedinţa publică de la 8 aprilie 2009, Înalta Curte a făcut aplicarea art. 242 pct. 1 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la 6 mai 2010.
În atare situaţie, deoarece pricina a rămas în nelucrare, din vina recurentei, mai mult de un an, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 248 C. proc. civ., ceea ce impune, conform art. 252 C. proc. civ., constatarea perimării prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Beclean prin Primar împotriva Deciziei nr. 117/ A din 13 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, pentru litigii de muncă şi asigurări sociale minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 6154/2010. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6166/2010. Civil → |
---|