ICCJ. Decizia nr. 6259/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6259/2010
Dosar nr. 4547/36/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia civilă la 16 septembrie 2005, reclamantul C.I.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) să se constate că aceasta se încadrează în categoria societăţilor comerciale prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001 republicată, că notificarea sa, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 196,72 mp., situat in Eforie Nord (parte a lotului nr. 41, parcelarea L.), nu este tardivă şi, în consecinţă să se anuleze Decizia nr. 152 din 17 august 2005 emisă de pârâtă, urmând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC E. SA şi SC I. SA, autentificat sub nr. 1667 din 27 iunie 2003 şi a fost obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1217 din 6 iunie 2006, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia ca nefondată şi a obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată către SC I. SA Eforie Nord.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că notificarea reclamantului a fost corect respinsă prin Decizia contestată cu motivarea că aceasta este tardivă, fiind depusă la 8 iulie 2005, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi prorogat succesiv până la 17 februarie 2002.
Cât priveşte calitatea de persoană juridică deţinătoare a SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, negată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, s-a reţinut că, din perspectiva art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 21 din legea republicată), momentul determinării calităţii de persoană deţinătoare nu este subsumat celei al intrării în vigoare a legi, ci celui la care a fost iniţiată procedura notificării.
S-a considerat că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă, fostă SC E. SA, la data notificării societatea deţineavîn capitalul social acţiuni ale A.P.A.P.S., intrând sub incidenţa textului menţionat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1667 din 27 iunie 2003, încheiat între pârâtele SC T.H.R.M.N. SA şi SC I. SA, s-a constatat că niciuna dintre probele administrate nu atestă reaua credinţă a celor două societăţi la momentul încheierii actului juridic de înstrăinare, câtă vreme reclamantul a notificat pe vânzător la doi ani după încheierea actului iar cumpărătorul a intervenit în procesul intentat de reclamant autorităţii locale.
S-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că în contextul dat de cesionarea acţiunilor în cursul anului 1999, SC E. SA a menţionat că aportul său este posibil a fi revendicat, câtă vreme momentul determinării bunei ori relei credinţe se raportează exclusiv la cel al încheierii actului, ori sub imperiul Legii nr. 10/2001 au fost generate procedurii speciale de restituire în natură a imobilelor preluate de stat, iar la data încheierii actului de vânzare-cumpărare nici o clauză nu reflecta faptul că una sau ambele părţi au avut cunoştinţă de demersurile iniţiate de reclamant.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul C.l.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita apreciere ca tardivă a notificării, în condiţiile în care aceasta a fost înregistrată sub nr. 290 din 8 august 2001, fiind adresată Primăriei Oraşului Eforie, persoană juridică ce nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea 10/2001, de a comunica cu scrisoare recomandată persoanei îndreptăţite toate datele privind deţinătorul imobilului.
De asemenea, s-a susţinut că hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul reţinerii în speţă a bunei credinţe a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat să se constate.
Prin Decizia civilă nr. 149/ C din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte Decizia nr. 152/2005 a SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, constatând că notificarea a fost depusă în termenul legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost obligată pârâta SC T.H.R.M.N., ca prin decizie sau dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că notificarea nr. 290 din 8 august 2001 a fost adresată de C.l.A., prin executorul judecătoresc, Oraşului Eforie, solicitându-se retrocedarea vilei şi terenului în suprafaţă de 750 mp. - lotul 41-proprietatea autoarei sale T.K.
Prin dispoziţia nr. 447/2003, Primăria Oraşului Eforie a respins cererea de restituire în natură, deoarece imobilul solicitat face obiectul unui contract de concesiune, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 543,28 mp.
S-a reţinut că această dispoziţie face obiectul unui alt dosar, nr. 2950/2003, pe parcursul soluţionării acestuia, contestatorul aflând că o parte din teren, respectiv 196,5 mp. şi vila au fost înstrăinate cu actul autentic din 24 septembrie 1994 de către SC E. SA către SC I. SA.
S-a constatat, astfel, că suprafaţa revendicată de reclamant, 196,5 mp., face parte din suprafaţa de 750 mp. (lotul 41), din care Oraşul Eforie deţine 543,15 mp., iar 196,5 mp. aparţine SC E. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 septembrie 1999, dreptul de proprietate al pârâtei fiind intabulat la 25 octombrie 2001, deci opozabil terţilor.
S-a considerat că, în esenţa comunicării către reclamant, în condiţiile art. 25 alin. (2) din Legea 10/2001, a faptului că deţinătoarea terenului de 196,75 mp. este pârâta SC T.H.R.M.N. SA şi nu Oraşul Eforie, notificarea nu este tardivă, astfel cum eronat s-a reţinut prin sentinţa apelată.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a mai reţinut că imobilul solicitat de reclamant a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind înstrăinat către un cumpărător de bună credinţă, astfel că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi având în vedere că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât pe acesta se află o construcţie care nu a fost solicitată, persoana deţinătoare urmează să emită dispoziţie motivată pentru acordarea de despăgubiri.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal, pârâta SC T.H.R.M.N. SA şi reclamantul C.I.A.
Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta a criticat Decizia ca nelegală, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru greşita apreciere a notificării ca fiind depusă în termen în condiţiile în care, prin precizările făcute în Dosarul nr. 2950/2003, reclamantul C.A. a solicitat introducerea în cauză a SC T.H.R.M.N. SA pentru suprafaţa de 196,72 mp., iar la data de 2 decembrie 2003 acesta a renunţat la judecată în contradictoriu cu societatea menţionată.
Critica formulată de pârâtă prin cel deal doilea motiv de recurs a vizat faptul că instanţa de apel a omis să observe că atât construcţia vila R.M., cât şi terenul de sub aceasta de 196,72 mp. aparţin în prezent SC I. SA, construcţia din anul 1999, iar terenul din 2003.
De asemenea, s-a invocat faptul că datele existente cu privire la identificarea terenului sunt contradictorii, calea de acces la vila R.M. presupune traversarea unui lot ce nu aparţine reclamantului şi, în plus, nu s-a finalizat Dosarul nr. 2950/2003, ce are ca obiect construcţia şi terenul aferent, revendicate de C.A.
Prin motivele sale de recurs, reclamantul a criticat Decizia recurată ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea în totalitate a cererilor sale din apel.
Recurentul reclamant a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil şi că SC I. SA este cumpărătoare de bună credinţă, încălcând, astfel, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care autoarei sale R.A.P. (L.) i-a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziţia nr. 222, un imobil alcătuit din parter şi etaj, fără a ii evidenţiată şi o suprafaţă de teren.
S-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, terenul revendicat fiind preluat fără titlu, motiv pentru care se aplică principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat şi de art. 21.7 din Normele Metodologice de aplicare a legii.
Critica formulată de reclamant prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 atunci când s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului de 196,72 mp.
În acest context, recurentul a susţinut că atât SC T.H.R.M.N., cât şi SC I. SA au fost de rea credinţă, încheind contractul de vânzare-cumpărare a terenului la doi ani după notificarea nr. 290 din 8 august 2001, fără a depune diligente pentru a verifica dacă bunul este revendicat.
S-a invocat inaplicabilitatea prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât înstrăinarea s-a făcut după data de 14 august 2002, precum şi greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 10 din acelaşi act normativ, ce se referă doar la construcţiile noi şi nu şi la cele edificate de proprietarul deposedat abuziv, cum este cazul în speţă.
Recurenta intimată SC T.H.R.M.N. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamantului C.A., solicitând respingerea acestuia.
Prin încheierea de la termenul din 18 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii recursurilor până la soluţionarea litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 1890/118/2007 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Urmare a cererii reclamantului, înregistrată la 24 iunie 2010, s-a repus cauza pe rol, prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 28 septembrie 2010.
S-a depus la dosar Decizia nr. 2974 din 13 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate Intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. 1890/118/2007.
Examinând criticile formulate de recurenţi prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 2974 din 13 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, depuse la dosar odată cu cererea de repunere pe rol formulată de recurentul reclamant, prin sentinţa civilă nr. 511 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa, hotărâre irevocabilă, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului C.A. faţă de SC I., în ceea ce priveşte restituirea construcţiei şi SC E. SA şi s-a admis în parte acţiunea precizată, anulându-se dispoziţia nr. 447 din 5 septembrie 2003 emisă de Primarul Oraşului Eforie. Au fost obligaţi Primarul şi Oraşul Eforie să restituie reclamantului terenul liber de, 595 mp., ce face parte din lotul 41 (Parcelarea L.).
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligat pârâtul să înainteze notificarea asupra construcţiei vila R.M. şi terenului aferent de 196,75 mp. către unitatea deţinătoare.
Prin dispoziţia nr. 447/2003, emisă de Primarul Oraşului Eforie s-a respins cererea de restituire a terenului de 750 mp. şi a construcţiei edificate pe acesta, cu motivarea că acestea au fost concesionate în anul 2002, însă fără a se specifica cine este concesionarul şi, fără a se înainta solicitarea reclamantului către deţinător.
Dosarul nr. 29128/1/2005 al instanţei supreme a fost suspendat la 24 noiembrie 2006, aşa cum rezultă din fişa E.C.R.I.S., iar măsura de întrerupere a cursului judecăţii a fost menţinută până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, în baza art. 244 C. proc. civ.
Curtea va reţine că obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de restituire în natură a terenului de 196,72 mp., respinsă prin Decizia contestată, nr. 152/2005.
Atât terenul în suprafaţă de 196,72 mp. cât şi construcţia edificată pe acesta, vila R.M. sunt deţinute de SC I. SA, construcţia în baza contractului de cesiune de acţiuni nr. 3104/1999, iar terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003 (fila 49 dosar fond).
Din cuprinsul acestui contract de vânzare-cumpărare rezultă că imobilul reprezentând vila R.M. împreună cu terenul aferent este identificat cu numărul cadastral 543.
Curtea va constata că, în mod eronat, instanţa de apel a stabilit că se pot acorda măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul aferent în discuţie, în suprafaţă de 196,72 mp., independent de construcţia edificată pe acesta, a cărei restituire s-a solicitat de reclamant, dar cu privire la care nu există o hotărâre irevocabilă.
Prin urmare se va reţine că, greşit, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu se află sub o construcţie ce nu a fost solicitată, deşi din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că activul vila R.M. a fost revendicat de acelaşi reclamant prin notificarea nr. 290 din 8 august 2001, constituind obiect al Dosarului nr. 2950/2003, nefinalizat prin pronunţarea unei hotărâri irevocabile.
Ca atare, se va constata ca fiind întemeiată critica formulată de pârâta recurentă SC T.H.R.M.N. prin cel de al doilea motiv de recurs.
Criticile formulate de recurenta pârâtă prin primul motiv de recurs, vizând tardivitatea notificării reclamantului, în ceea ce priveşte terenul de 196,72 mp. sunt nefondate şi vor fi înlăturate. Se va constata că, deşi a primit notificarea reclamantului nr. 290 încă din 8 august 2001, Primăria Oraşului Eforie, care deţinea doar în parte bunul solicitat, nu s-a conformat dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, şi nu a comunicat persoanei îndreptăţite datele privind ceilalţi deţinători ai bunului.
Astfel, prin dispoziţia nr. 447 din 3 septembrie 2003, primarul Oraşului Eforie a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că imobilul solicitat face obiectul unui contract de concesiune, fără a menţiona vreun deţinător parţial.
În absenţa comunicării, reclamantul procedând conform dispoziţiilor art. 27 alin. (4), a formulat notificarea din 8 iulie 2005, adresată SC T.H.R.M.N. (fostă SC E. SA), deţinătoarea suprafeţei de 192,72 mp. la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a acestui teren.
Corect, Curtea de Apel Constanţa, a reţinut, prin considerentele deciziei recurate, că notificarea nu este tardivă, cum s-a apreciat prin dispoziţia nr. 152/2005 a SC T.H.R.M.N.
Curtea va constata că, pentru considerentele expuse se impune admiterea recursurilor şi casarea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., şi administrarea de noi probe pentru ca măsurile reparatorii ce se cuvin reclamantului, în calitate de persoană îndreptăţită, pentru terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 196,72 mp. să se stabilească în mod unitar, având în vedere măsurile reparatorii ce se vor acorda pentru vila R.M.
Celelalte critici formulate de pârâta recurentă şi de reclamantul recurent, nu se impune a mai fi analizate, având în vedere soluţia adoptată.
În consecinţă, urmează a se admite recursurile declarate de reclamant şi pârâtă şi a se casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul C.I.A. şi de pârâta SC T.H.R.M.N. SA împotriva Deciziei nr. 149/ C din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6341/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6150/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
