ICCJ. Decizia nr. 6292/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6292/2010
Dosar nr. 4131/108/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea din 13 februarie 2002, M.R.M.I. A. a solicitat restituirea în natură a cotei de X părţi indivize din imobilul situat în municipiul Arad, înscris în C.F. Arad, preluată în mod abuziv de stat în aplicarea Decretului nr. 223/1974.
Prin dispoziţia din 08 iulie 2009, Primarul municipiului Arad a dispus acordarea de despăgubiri, stabilite conform standardelor internaţionale de evaluare, în condiţiile Legii nr. 247/2005 din Titlul VII, pentru cota de X din imobilul situat în municipiul Arad, compus din casă şi teren în suprafaţă de 900 mp, înscris în C.F. Arad, în favoarea notificatoarei, în calitate de fostă proprietară.
În referatul de motivare a dispoziţiei, referitor la terenul înscris în cartea funciară, s-a reţinut, că este în suprafaţă de 900 mp, din care o cotă de 78/900 a rămas în proprietatea statului şi o cotă de 822/900 este proprietatea cumpărătorilor M.N.l.G. şi M.M.
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2009, reclamanta M. R.M.I. a solicitat anularea parţială a dispoziţiei şi obligarea pârâtului, Primarul municipiului Arad să îi restituie în natură suprafaţa de 78 mp teren.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că, potrivit raportului de expertiză tehnică din 1 aprilie 2005, suprafaţa de 78 mp este proprietatea statului şi nu a fost identificată nici o cauză legală care să împiedice restituirea în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că din probatoriile administrate în cauză a rezultat că suprafaţa de teren de 78 mp se include în cota de X părţi indivize pentru care reclamantei i s-a făcut ofertă de despăgubiri şi că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât terenul este traversat de o reţea de apă-canal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului, reclamanta a susţinut că, potrivit înscrierilor de carte funciară, în proprietatea statului a rămas cota de 78/900 din teren şi că, în realitate, întregul teren deţinut în indiviziune de stat şi de proprietarii clădirii este afectat de reţeaua de apă - canal şi nu doar cota de 78/900, cu menţiunea că atâta timp cât această cotă de teren nu este grevată de vreo sarcină, se impune a-i fi restituită în natură.
Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat.
In motivarea deciziei instanţa a reţinut că terenul în litigiu este deţinut în coproprietate, statul având o cotă ideală de 78 mp din totalul de 900 mp, iar diferenţa de 882 aparţine numiţilor M.N.P.l.G. şi M.M., iar acea sarcină evidenţiată de prima instanţă, respectiv, reţeaua de apă-canal afectează întregul imobil, caz în care cererea de restituire formulată de reclamantă nu poate fi primită.
Instanţa de apel a mai reţinut că acţiunea reclamantei era întemeiată doar dacă aceasta ar fi solicitat, în prealabil, sistarea coproprietarii, iar în urma partajării în natură a terenului, lotul atribuit statului, în materialitatea lui, nu ar fi fost afectat de nicio utilitate, situaţie greu de admis, întrucât ar fi însemnat ca pârâtul din acest litigiu să fie de acord cu despăgubiri în echivalent pentru cei 78 mp şi să nu mai aibă acces la utilităţi, cu consecinţa constituirii ulterioare a unui drept de superficie sau de servitute în favoarea sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că în mod greşit prima instanţă, printr-o motivarea mai mult decât sumară i-a respins cererea de restituire a cotei de 78/900 teren, socotind că s-ar include în cota de X părţi indivize pentru care i s-au acordat despăgubiri iar instanţa de apel, la rândul său, a menţinut soluţia, justificat de faptul că nu ar fi solicitat sistarea stării de indiviziune pentru a se stabili dacă terenul care cade lotul statului este sau nu afectat de reţele de utilităţi.
Reclamanta reiterează apărarea potrivit căreia întreaga parcelă de teren este afectată de utilităţi şi nu cota ideală de 78/900 deţinută de stat, cu precizarea că nu constituie un impediment la restituire, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, faptul că parcela de teren este deţinută în indiviziune de stat şi de proprietarii construcţiei care au dobândit, prin cumpărare, doar o cotă de 147/900 din teren.
Reclamanta afirmă că sistarea stării de indiviziune este o operaţiune ce poate fi efectuată ulterior restituirii în natură, în favoarea sa, a cotei de 78/900 mp deţinută de stat şi că eventualitatea constituirii, în viitor, a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate în favoarea statului nu este de natură a împiedica restituirea, cât timp la acest moment imobilul nu este afectat de vreo sarcină.
Analizând recursul, în limita susţinerilor reclamantei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pot fi restituite în natură către fostul proprietar terenurile preluate în mod abuziv şi care, în prezent, sunt libere, adică nu sunt afectate de construcţii noi, de servituti legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, cu excepţiile prevăzute la alin. (2) - (6).
Calitatea de teren liber, în sensul dispoziţiei legale menţionate, se analizează în concret în funcţie de însuşirile unei anumite parcele de teren, precis determinată şi nu în abstract, adică în considerarea unei cote părţi ideale dintr-o parcelă de teren care este deţinută în indiviziune, comună sau forţată, de mai multe persoane, parcelă de teren pentru care, privită în integralitatea sa, nu se poate dispune restituirea în natură.
În speţa supusă analizei, potrivit menţiunilor de carte funciară, se constată că asupra cotei de V2 părţi indivize de sub B6 din imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 900 mp, înscris în C.F. Arad, cotă aparţinând lui M.P., a fost înscris, la data de 8 mai 1984, dreptul de proprietate tabulară, în cote egale, în favoarea lui M.N.P.I.G. şi a reclamantei M.R.M.I.
Ulterior, în baza Deciziei nr. 35 din 10 februarie 1988 a Comitetului Executiv al Consiliului popular al Judeţului Arad, cota de X părţi indivize din imobil care a fost dobândită de reclamantă a fost preluată, în întregime, de stat.
Pentru această cotă preluată de stat, de % părţi indivize din imobilul ce se identifică n C.F. Arad, pârâtul, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia contestată în prezenta cauză, a acordat reclamantei despăgubiri, în condiţiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Măsura a fost justificată de împrejurarea că Statul Român a înstrăinat către M.N.P.l.G. şi M.M. cota sa de X părţi indivize din construcţie, precum şi cota de 147/900 din teren, în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1998, cote recalculate conform menţiunilor extrasului de carte funciară de informare, datat 20 august 2009 (fila 51 dosar primă instanţă).
Menţiunile ilizibile din copia desfăşurată a cărţii funciare (fila 20 verso dosar primă instanţă) nu permit stabilirea actului în baza căruia, la momentul preluării, statul şi-a restrâns dreptul de proprietate doar la cota de 78/900 mp din teren, menţiune care se regăseşte şi în cuprinsul extrasului de carte funciară emis la data de 25 octombrie 2004 (fila 22 dosar primă instanţă), cu menţiunea această cotă, de 78/900 mp, nu este distinctă ci se include în cota de X părţi indivize indicată în actul de preluare.
Aşa fiind, rezultă că pentru terenul în suprafaţă de 900 mp, înscris în C.F. Arad, în prezent, este dată o stare de coproprietate între stat şi proprietarii actuali ai construcţiei M.N.P.l.G. şi M.M., care au dobândit în timp, separat sau împreună, diverse cote părţi din construcţie şi din teren (de exemplu, M.N.P.l.G. - o cotă de X părţi individe si 225 mp teren prin moştenire, în anul 1984, M.N.P.l.G. şi M. - o cotă de % părţi individ din casă şi cota de 147/900 din teren, prin cumpărarea în procedura Legii nr. 112/1995, în anul 1997).
Faptul că asupra parcelei de teren înscrisă în C.F. Arad este dată o stare de indiviziune nu este contestată de reclamantă şi, de asemenea, împrejurarea că această parcelă de teren este afectată de reţele de utilităţi care deservesc construcţia, astfel cum au reţinut instanţele de fond, nu este criticată de reclamantă.
De altminteri, o astfel de critică la adresa considerentelor de fapt ale unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs.
În atare condiţii, cum construcţia existentă la momentul preluării de stat a cotei de X părţi indivize există şi în prezent, nefiind demolată ci doar înstrăinată în procedura Legii nr. 112/1998, şi cum, terenul nu este liber, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ci, dimpotrivă, este deţinut în indiviziune de stat şi de proprietarii construcţiei şi este afectat, conform constatărilor instanţelor de fond, de reţele de utilităţi care deservesc construcţia, în mod corect instanţele de fond au constatat că nu se poate dispune restituirea unei părţi din acesta în natură, anume în limita cotei deţinută de stat.
În acest context al analizei este de menţionat că apărările reclamantei sunt, de altminteri contradictorii, în sensul că aceasta susţine că statul deţine doar o cotă ideală din teren, de 78/900, pentru ca apoi să afirme că există o parcelă de teren de 78 mp, delimitată distinct în interiorul parcelei de 900 mp, care este liberă, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru ca în final să susţină că întreaga parcelă de teren este afectată de reţele de utilităţi.
Aşa fiind, pentru considerentele de drept arătate care, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţele de fond, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii nu este fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.R.M.I.A. împotriva Deciziei civile nr. 31/ A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6289/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6295/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
