ICCJ. Decizia nr. 6340/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Acţiune în constatare. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizie nr. 6340/2010

Dosar nr. 1318/100/2008

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1697 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosar nr. 1318/100/2008, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului judeţul Maramureş, reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, faţă de pârâta SC M.C. SRL; a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamantul judeţul Maramureş, reprezentat prin Preşedintele consiliului Judeţean Maramureş, în contradictoriu cu pârâţii M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. şi P.V., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, ca neîntemeiată; au fost obligaţi reclamantul şi intervenienta la plata către pârâţii M.M. şi M.A. a sumei de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce se va împărţi între reclamant şi intervenienta în mod egal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1066 din data de 4 februarie 1992, de fostul notariat de Stat Baia Mare, aflat în copie la fila 46 din Dosarul nr. 5862/100/2007, numita A.M., născută P., a înstrăinat SC M.C. SRL Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 66.177 mp., identificat în C.F. Tăuţii de Jos.

Din cuprinsul C.F. Tăuţii de Jos rezultă că vânzătoarea A.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat în baza contractului de donaţie din 7 iulie 1939, conform înscrierii din 12 august 1939.

Potrivit adeverinţei din 31 ianuarie 1992, eliberată de Primăria Tăuţii Măgherauş, aflată la fila 44 din Dosarul nr. 5862/100/2007, numita A.M., născuta P., nu a fost membru cooperator, iar terenul înscris în C.F. Tăuţii de Jos, nu a fost cooperativizat.

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001 de Notarul Public C.C.R., SC M.C. SRL Baia Mare a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. X.

Potrivit completării la lucrarea de expertiză întocmită de expert M.V., aflată la filele 122-124 din Dosarul nr. 5862/100/2007, în incinta îngrădită a R.A.A.I. Baia Mare, cuprinzând inclusiv drumul de acces, ar fi inclusă o suprafaţă de 81 ha şi 3991 mp., aparţinând, din punct de vedere cadastral, localităţilor Tăuţii Măgherauş, Tăuţii de Jos, Săsar şi Bozânta Mare.

În lista de inventariere a bunurilor ce aparţin domeniului public, din data de 15 decembrie 2006, întocmită de R.A.A.I. Baia Mare, la poziţia 25, este cuprinsă suprafaţa de 70 ha teren, aferent incintei, în baza H.C. nr. 398/1998.

Conform adresei din 30 iulie 2007 a Consiliului Judeţean Maramureş şi Hotărârii nr. 51 a Consiliului Judeţean Maramureş, privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public judeţean, atestat prin H.G. nr. 934/2002, suprafaţa de teren dată în administrarea R.A.A.I. Baia Mare este de 70 ha.

Aşa cum rezultă din schiţa de dezmembrare vizată sub nr. 1090/1996, suprafaţa totală de teren intabulată în favoarea Statului Român, care se găseşte în incinta Aeroportului Baia Mare este de 70 ha şi 2280 mp.

Restul suprafeţei aflate în incinta Aeroportului Baia Mare, de 1 ha şi 1711 mp. este înscrisă în C.F. în proprietate privată, nefiind operate în cuprinsul cărţii funciare exproprieri.

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 621 din 01 august 1966, a fost expropriată o suprafaţă totală de teren de 20.053 mp (2 ha şi 53 mp), din care 11.012 mp. de la C.A.P. Tăuţii Măgherauş şi 9.041 mp. de la C.A.P. Ardusat. Pe terenul de 9.041 mp situat în comuna Ardusat a fost amplasat radiofarul îndepărtat pe o suprafaţă de 8.116 mp., iar diferenţa de 925 mp. a fost afectată drumului de acces.

Pe terenul în suprafaţă de 11.012 mp.; care se regăseşte în incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare sunt amplasate: radiofarul apropriat-8.116 mp., drum de acces - 1.825 mp., radiogoniometru U.U.S. - 625 mp., drum de acces - 446 mp.

Prin Decretul Prezidenţial nr. 86/1977, a fost expropriată o suprafaţă totală de teren de 13.590 mp. (1 ha şi 3.590 mp.), din care:

- 2.000 mp. se regăsesc pe teritoriul localităţii Pomi, judeţul Satu Mare, pentru noua locaţie a radiofarului îndepărtat;

- 11.590 mp. sunt pe teritoriul localităţii Tăuţii Măgherauş şi au fost alocaţi pentru prelungirea pistei de aterizare şi decolare de la 1.400 m la 1.800 m.

În acelaşi sens sunt şi concluziile lucrării de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmită de expert P.C.G.

Cele două decrete de expropriere, menţionate anterior, nu conţin date cadastrale de identificare topografică a terenurilor expropriate.

În urma măsurătorilor efectuate în teren şi a consultării documentelor grafice anexă la aceste decrete, ambii experţi au concluzionat că suprafaţa parcelelor, care fac obiectul cauzei, cuprinse în cele două contracte de vânzare-cumpărare, nu au făcut obiectul niciunui decret de expropriere, nu sunt afectate de construcţii şi se găsesc în incinta îngrădită a Aeroportului internaţional Baia Mare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Constituţiile anterioare anului 1992 nu negau dreptul de proprietate individuală, putându-l doar îngrădi, în sensul imposibilităţii transferării acestuia, în anumite condiţii limitate. Chiar negarantându-se dreptul de proprietate, acesta era recunoscut şi orice afectare a lui prin acte de expropriere putea avea loc numai prin emiterea unor dispoziţii de putere şi apoi de operare în cartea funciară, cu o justă şi prealabilă despăgubire.

La momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, în anul 1992, era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca urmare a înstrăinării terenului către SC M.C. SRL, având caracter constitutiv.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

De asemenea, art. 1 paragraf 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada trecerii terenului din C.F. Tăuţii de Jos, cu titlu valabil, în proprietatea statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, astfel că nu există motive de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 şi din 25 aprilie 2001, în baza art. 480, art. 481 C. civ. şi art. 1 paragraf 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, instanţa a respins atât acţiunea principală, cât şi cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantului, pe care le-a apreciat ca nefiind întemeiate.

În baza art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului faţă de pârâta SC M.C. SRL Baia Mare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând ca au căzut în pretenţii, fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat reclamantul Judeţul Maramureş, reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, la plata către pârâţii M.M. şi M.A. a sumei de 2.580 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii din 05 decembrie 2008, depusă în copie la dosar, sumă ce se va împărţi între reclamant şi intervenienta în mod egal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apei, în termen legal, pe de o parte, reclamantul Judeţul Maramureş, iar pe de altă parte, intervenienta în interesul reclamantului, R.A.A.I. Baia Mare.

Apelantul-reclamantul a solicitat, în principal, admiterea apelului în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.

S-a arătat de către reclamantul apelant că, practic, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, întrucât, nu a observat deficienţele pe care le-au prezentat documentele ce au stat la baza autentificării şi înscrierii în C.F. a celor două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, deşi primul contract a fost încheiat fără existenţa contractului de donaţie autentic, eludându-se astfel prevederile art. 45 din Decretul nr. 115/1958; adeverinţa din 15 ianuarie 1992 a Primăriei comunei Tăuţii Măgherauş nu face nicio referire la parcela nr. X, ci doar la alte parcele, menţionând că aceste terenuri nu au fost cooperativizate, în condiţiile în care, în zonă toate terenurile au fost incluse în C.A.P., dovadă fiind copia după Registrul Cadastral din anul 1980; nu s-a luat în considerare adresa din 22 noiembrie 2007 în care s-a precizat faptul că, deşi defuncta A.M., născută P., nu a fost membru cooperator, totuşi terenul înscris în C.F. a fost cooperativizat parţial fără acordul proprietarului din momentul respectiv, dovadă în acest sens fiind includerea terenului în litigiu în titlul de proprietate din 21 iulie 1998. în consecinţă, terenul nu putea face obiectul vânzării cumpărării în anul 1992, contractul fiind lovit de nulitate absolută.

Nulitatea absolută a primului contract de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, atrage inevitabil nulitatea absolută a actelor subsecvente, deci şi a contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001 şi a încheierilor de intabulare din 04 februarie 1992 şi din 02 mai 2001.

Cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001 a fost încheiat în condiţiile în care vânzătoarea SC M.C. SRL nu avea calitatea de persoana juridică de drept comercial, deci nu mai putea efectua acte şi fapte de comerţ, cu atât mai puţin tranzacţii în faţa notarului public, cu toate acestea, instanţa de fond nu a analizat actele depuse în probaţiune, respectiv documentele emise de Oficiul Registrului comerţului şi din care rezultă că, prin sentinţa civilă nr. 744 din 13 iunie 1994 a Tribunalului Maramureş, SC M.C. SRL a fost dizolvată, iar ulterior, în anul 1996, a fost radiată din Registrul Oficiului Comerţului. Potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar, aceştia sunt personal şi solidari răspunzători pentru acţiunile întreprinse.

Instanţa de fond însă nu a observat lipsa capacităţii de a încheia acte juridice civile a SC M.C. SRL, neavând capacitate de folosinţă şi, implicit, capacitate de exerciţiu, aceasta nu putea încheia acte juridice civile, astfel încât, contractul încheiat de această societate comercială este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea condiţiilor esenţiale pentru validitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv pentru lipsa consimţământului valabil al părţii care se obligă, pentru un obiect şi o cauză ilicită şi pentru lipsa capacităţii de a contracta.

S-a mai arătat de către apelant că instanţa de fond nu a observat că raportul de expertiză conţine date eronate, concluzii contradictorii, ambigue, inexacte, fiind redactat fără să fi fost cercetate amănunţit documentele depuse în probaţiune sau solicitate a fi consultate la întocmirea acestuia. Deşi în expertiză s-a făcut menţiunea că terenul în litigiu face obiectul titlului de proprietate din 21 iulie 1998, totuşi instanţa a considerat acest aspect ca irelevant, omiţând să observe că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1992, terenul nu era în proprietatea vânzătoarei A.M., ci în proprietatea C.A.P.; terenul era în circuitul agricol, iar nu în cel civil, deci nu putea fi înstrăinat prin contracte civile, eventuala înstrăinare a unui teren cooperativizat se putea face doar în condiţiile Legii nr. 18/1991.

S-a ignorat de către instanţa de fond menţiunea din raportul de expertiză, conform căreia, destinaţia suprafeţei terenului în litigiu este aceea de zonă de protecţie a aeroportului, incinta aeroportului fiind reprezentată în anexa grafică aferentă Decretului nr. 86/1977, unde limita nordică a incintei în zona terenului litigios corespunde cu situaţia actuală, însă acelaşi expert se contrazice atunci când subliniază faptul că parcelele nu au făcut obiectul nici unui decret de expropriere; experta nu s-a pronunţat asupra solicitărilor reclamantei, formulate prin obiecţiunile la expertiză, referitoare la apartenenţa parcelei la domeniul public, instanţa de fond amânând mereu pronunţarea asupra încuviinţării acestor obiecțiuni.

Apelantul a arată că instanţa de fond a reţinut din concluziile expertizei doar anumite menţiuni, pe care nu Ie-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, putându-se astfel aprecia că a s-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., omiţând să ia în considerare probele depuse de reclamant la dosar şi care evidenţiau fără echivoc dreptul de proprietate publică de interes judeţean asupra terenului în cauză, respectiv H.C.R. nr. 934/2002, H.C.R. nr. 398/1997, H.C.J. nr. 57/1999, H.C.J. nr. 57/2001, H.C.J. nr. 33/2003, etc.

S-a mai solicitat de către reclamantul apelant să se revină asupra cererii sale de renunţare la judecată faţă de pârâta SC M.C. SRL.

Apelanta-intervenienta R.A.A.I. Baia Mare prin calea de atac exercitată a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu motivarea că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod greşit, fără să ţină seama de documentele depuse de părţi la dosar, şi care dovedeau că la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare, în 1992, s-au nesocotit prevederile art. 43 din Decretul nr. 115/1938, iar la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare fusese de mult dizolvată şi radiată din Registrul Comerţului, nemaiputând deci să vândă. Nu s-a ţinut seama de dovezile care subliniau dreptul de proprietate publică de interes judeţean asupra terenului de 81 ha. din perimetrul aeroportului şi nici de anexa nr. 14 din Convenţia de la Chicago din 1944, ratificată de România în 1965 şi care prevede obligativitatea existenţei pe orice aeroport din lume a unei zone de siguranţă pe o distanţă cuprinsă între 130-150 m de la axul pistei, terenul în litigiu situându-se în această zonă de siguranţă.

Intervenienta apelantă a mai invocat prevederile pct. 25 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, fac parte din domeniul public al statului, pistele de decolare-aterizare, căile de rulare, platformele de îmbarcare-debarcare şi terenurile pe care acestea sunt amplasate.

Poziţia intimaţilor M.M. şi A., exprimată prin concluziile scrise depuse la dosar, a fost aceea de respingere a apelurilor ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 169/ A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamantul judeţul Maramureş, reprezentat prin preşedintele consiliului judeţean şi de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, împotriva sentinţei civile nr. 1697 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosar nr. 1318/100/2008, pe care a schimbat-o în tot, după cum urmează:

A fost înlătură din sentinţă dispoziţia referitoare la constatarea renunţării reclamantului la judecată fată de pârâta SC M.C. SRL.

A fost admisă cererea principală precizată şi extinsă formulată de reclamantul judeţul Maramureş, reprezentat prin preşedintele consiliului judeţean, în contradictoriu cu pârâţii:

SC M.C. SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.C.V., P.P.V. şi P.V.

A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, în favoarea reclamantului.

S-a constatat apartenenţa la domeniul public al Judeţului Maramureş a parcelelor de teren, în suprafaţa de 9045 mp., în suprafaţă de 88 mp., din C.F. Tăuţii de Jos (Tăuţii Măgherauş).

S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, încheiat între vânzătoarea A.M. şi cumpărătoarea SC M.C. SRL, reprezentată prin M.M., cu privire la suprafaţa de 9045 m.p. şi cu privire la suprafaţa de 88 mp. din C.F. nr. 282 Tăuţii de Jos.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, încheiat între vânzătoarea SC M.C. SRL, reprezentată prin M.M., asociat unic, şi cumpărătorul M.M., cu privire la suprafaţa de 9045 mp. şi cu privire la suprafaţa de 88 mp. din C.F. Tăuţii de Jos.

S-a dispus rectificarea parţială a înscrierilor operate în CF nr. 282 Tăuţii de Jos, în baza încheierilor de C.F. din 02 mai 2001 şi din 04 februarie 1992, în sensul radierii dreptului de proprietate al lui M.M., M.A. şi al lui SC M.C. SRL asupra suprafeţei de 9045 m.p. teren din parcela şi asupra suprafeţei de 88 m.p. teren din parcela.

A fost respins petitul referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului sau de proprietate asupra parcelelor mai sus menţionate.

Instanţa de apel a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă, care iniţial reprezenta o cerere reconvenţională formulată în Dosar nr. 5862/100/2007, depusă la fila 173 din Dosar nr. 5862/100/2007, disjunsă de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă de la 21 aprilie 2008 (f. 179 din Dosar nr. 5862/100/2007), reclamantul judeţul Maramureş a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC M.C. SRL şi cu reclamanţii din cererea iniţială, M.M. şi M.A., să constate apartenenţa la domeniul public al judeţului Maramureş a următoarelor parcele: în suprafaţă de 9045 mp. şi în suprafaţă de 88 mp. din C.F. Tăuţii Măgherauş; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 şi din 25 aprilie 2001, precum şi a încheierilor de întabulare din 04 februarie 1992 şi din 02 mai 2001, întrucât vizează imobile ce aparţin domeniului public; să dispună rectificarea C.F. Tăuţii Măgherauş (Tăuţii de Jos), în sensul radierii dreptului de proprietate al lui SC M.C. SRL şi al numiţilor M.M. şi A.; să dispună deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în C.F., asupra imobilelor aparţinând domeniului public.

Ulterior, ca urmare a disjungerii acestei cereri din Dosarul iniţial nr. 5862/100/2007 şi al reînregistrării acesteia, reclamantul şi-a precizat acţiunea (f. 24), în sensul chemării în judecată şi a intervenientei, în calitate de persoană ce poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, iar apoi, reclamantul şi-a extins acţiunea faţă de moştenitorii defunctei A.M., printr-o extindere de acţiune depusă la fila 67 dosar fond.

Prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, instanţa de fond a fost învestită cu petitele menţionate în cererea formulată de reclamant, fiind obligată sa analizeze valabilitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, prin prisma motivelor de nulitate invocate de reclamant.

Astfel, prima instanţă era datoare să verifice dacă la momentul încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită, respectiv, a contractului de vânzare cumpărare din 04 februarie 1992 şi a contractului de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001, au fost sau nu respectate toate condiţiile esenţiale de validitate prevăzute de legislaţia în vigoare la acel moment, ştiut fiind că nulitatea este aceea sancţiune care intervine ca urmare a nesocotirii, la momentul încheierii unui act juridic civil, a unor dispoziţii legale imperative în vigoare la acel moment şi, de asemenea, să încerce să stabilească dacă terenul ce a format obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare putea face obiectul vânzării, respectiv dacă era în circuitul civil, dacă constituia proprietate privată sau făcea parte din domeniul public al judeţului Maramureş sau din domeniul public de interes naţional.

Din analiza celor două contracte de "vânzare-cumpărare raportat la condiţiile concrete în care acestea au fost încheiate şi la dispoziţiile legale în vigoare, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:

Primul contract de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, a fost încheiat în anul 1992 în data de 04 februarie 1992 de Notariatul de Stat Baia Mare, vânzător fiind A.M., născută P., iar cumpărător fiind SC M.C. SRL, prin patronul ei, M.M. (f. 46 din Dosar nr. 5862/100/2007).

În conţinutul acestui contract de vânzare cumpărare s-a reţinut calitatea vânzătoarei de proprietar pe numerele topografice din C.F. Tăuţii de Jos, teren în suprafaţă de 66.177 m.p., obiectul vânzării - cumpărării constituindu-l toată această suprafaţă de teren aferentă tuturor acestor numere topografice, la baza încheierii acestei contract de vânzare cumpărare stând doar schiţa de dezmembrare şi în care s-a menţionat faptul ca unul dintre vecinii ternului ce formează obiectul vânzării este Aeroportul Baia Mare.

Cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001, a avut ca obiect imobilul teren din C.F. Tăuţii de Jos, situat în râtul Fuzesfold, aferent numerelor topografice, părţile contractante fiind SC M.C. SRL, prin asociat unic M.M., în calitate de vânzătoare, şi M.M. în calitate de cumpărător (f. 45 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Din xerocopia C.F. in extenso rezulta faptul că s-a intabulat, la data de 12 august 1939, în baza contractului de donaţiune din 07 iulie 1939, asupra imobilului, reprezentând porţiunea de proprietate a lui K.D., născută P.A., numita P.M., căsătorită apoi A. (f. 5, 52 din Dosar nr. 5862/100/2007).

În aceeaşi carte funciară s-a intabulat SC M.C. SRL, asupra terenului în suprafaţă totală de 66.177 mp., reprezentând porţiunea de proprietate a lui P.M., în baza contractului de vânzare cumpărare şi a schiţei de dezmembrare.

Ulterior, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâţilor M.M. şi A., în baza contractului de vânzare-cumpărare, asupra porţiunii de proprietate a lui SC M.C. SRL

Reclamantul şi intervenienta au susţinut constant, pe tot parcursul soluţionării cauzei în faţa Tribunalului Maramureş, cât şi prin motivele de apel, că terenul ce a făcut iniţial obiectul contractului nr. 1066/1992 nu putea fi vândut, întrucât el nu se găsea decât teoretic în proprietatea vânzătoarei P.M., căsătorită A., şi că faptul ca terenul era cooperativizat, P.M. neputând dispune de teren prin acte juridice inter vivos.

Pe de altă parte, s-a susţinut de către reclamant şi intervenienta că terenul face parte din domeniul public, întrucât reprezintă parte din incinta Aeroportului internaţional Baia Mare, neputând deci să fie înstrăinat.

În legătură cu cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, reclamantul a susţinut faptul că acesta este lovit de nulitate absolută pentru mai multe motive, şi anume: vânzătoarea nu mai avea capacitate de folosinţă, fiind o societate comercială dizolvată şi radiată din Registrul Comerţului, astfel încât nu mai putea încheia nici un fel de acte juridice civile; contractului îi lipseşte unul dintre elementele esenţiale de validitate, respectiv lipsa consimţământului valabil al părţii ce se obligă; contractul are o cauză şi un obiect ilicite; terenul face parte din domeniul public, fiind inclus în incinta Aeroportului internaţional Baia Mare.

În urma examinării motivelor de nulitate invocate de apelanţi, prin raportare la întreaga probaţiune administrată în cauză şi la dispoziţiile legale aplicabile, susţinerile apelanţilor s-au reţinut ca fondate.

O primă problemă care s-a impus a fi analizată în cauză a fost aceea dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat şi daca, raportat la această împrejurare, vânzătoarea P.M., căsătorită A., putea sau nu să dispună valabil, prin încheierea unor acte juridice civile inter vivos, de acest teren.

La dosarul de fond au fost depuse mai multe adeverinţe eliberate de Primăria comunei Tăuţii Măgherauş, unele fiind în sensul că numita A.M., născută P., nu a fost membră cooperatoare, iar terenul din C.F. nu a fost cooperativizat (adeverinţă din 31 ianuarie 1992 - f. 44 din Dosar nr. 5862/100/2007, f. 142 din Dosar nr. 1486/100/2007), iar altele fiind în sensul că suprafaţa de aproximativ 1,56 ha. din terenul lui A.M., născută P., a fost cooperativizată fără consimţământul acesteia (f. 187 din Dosar nr. 1486/100/2007), dovada constituind-o tocmai faptul că pentru suprafaţa de 14.624 mp. s-a eliberat titlul de proprietate din 28 iunie 2001.

O dovadă în plus în sensul că acest teren litigios a fost cooperativizat o constituie şi extrasele depuse în xerocopie de pe Registrul Agricol, unde figurează înscris şi A.V.M., A.M., alături de numitul M.V.(f. 185-186 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Dovada incontestabilă şi irefutabilă a faptului că terenul a fost cooperativizat o constituie tocmai împrejurarea că numita A.M., născută P., a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991, alături de soţul sau A.M., înregistrată în data de 12 martie 1991, şi prin care a solicitat restituirea drepturilor sale legale asupra terenurilor pe care Ie-a deţinut ca proprietar, în temeiul legilor fondului funciar (f. 38 din Dosar nr. 1486/100/2007), cerere soluţionată favorabil, dovada în acest sens constituind-o eliberarea procesului verbal de punere în posesie din 03 decembrie 1997 (f. 40 din Dosar nr. 1486/100/2007), a adeverinţei de proprietate din 03 decembrie 1997 şi a titlului de proprietate din 21 iulie 1998 (f. 75 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Independent de împrejurarea că numita P.M., căsătorită A. şi-a dat sau nu consimţământul la cooperativizarea terenului pe care îl avea, esenţial rămâne faptul - recunoscut implicit de către A.M. prin formularea cererii de reconstituire a dreptului sau de proprietate asupra acestui teren în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 - că acest teren a fost cooperativizat, chiar dacă C.A.P. nu şi-a operat în registrele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra terenurilor cooperativizate.

Este ştiut faptul că adeverinţa de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie emise în temeiul Legii nr. 18/1991 nu constituie titlu de proprietate, în acest sens dispunând instanţa suprema printr-o decizie în interesul Legii nr. 1/1997.

Până la momentul eliberării titlului de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, în favoarea succesorilor lui A.M., născută P., aceasta nu se putea prevala de un drept de proprietate valabil asupra terenului litigios, însă, nici chiar eliberarea titlului de proprietate în favoarea moştenitorilor acesteia nu era suficientă pentru a le conferi acestora posibilitatea legală de a dispune de respectivul teren, prin încheierea unor acte juridice civile, o atare posibilitate subzistând doar după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, respectiv, după întabularea în cartea funciară a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, în anul 1992 când A.M. , născută P., a vândut lui SC M.C. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de teren, întrucât terenul se găsea în patrimoniul C.A.P. - aspect cunoscut foarte bine de A.M. , pentru că altminteri aceasta nu ar fi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă C.A.P. nu şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin cooperativizare şi chiar dacă în cartea funciară figura ca proprietar P.M., căsătorită A.

O dovadă în plus, în sensul că acest teren a fost cooperativizat, este conferită de experta M.V.F. care precizează în considerentele si concluziile expertizei, faptul că terenul din C.F. Tăuţii Măgherauş face parte din titlu de proprietate.

Art. 948 C. civ. reglementează condiţiile esenţiale de validitate ale unei convenţii, precizând că pentru încheierea valabilă a unui contract este absolut necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Art. 963 C. civ. prevede categoric că pot face obiectul unui contract numai lucrurile ce sunt în comerţ, art. 1310 C. civ. reglementând o aplicare particulară a regulii consacrate de art. 963 C. civ., în materia contractului de vânzare-cumpărare, stabilind că numai lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute, afara numai dacă vreo lege a oprit aceasta.

Având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 963 c. civ., coroborat cu faptul că A.M., născută P., a vândut un teren pe care nu îl avea efectiv în proprietate, întrucât fusese cooperativizat, Curtea a constatat că primul contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct. 3 şi 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 968 C. civ.

Nu este de ignorat nici faptul că la încheierea acestui contract de vânzare cumpărare, în anul 1992, prin neprezentarea în faţa notarului a contractului de donaţie prin care P.M. a dobândit imobilul în litigiu în anul 1939, s-au ignorat prevederile art. 43 din Decretul-lege nr. 115/1938, conform cărora, actul juridic în temeiul căruia se cere înscrierea în C.F. va fi dovedit prin înscrisul original sau prin expediţiile actelor notariale.

În legătură cu cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, acesta, în opinia Curţii, este lovit de nulitate absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, dar şi datorită faptului că, în primul rând, una dintre Părţile contractante nu mai avea capacitate de folosinţă, astfel încât, nemaiexistând ca persoană juridică, aceasta nu mai putea încheia niciun fel de act juridic; în ai doilea rând, este vorba despre un act încheiat cu sine-însuşi, atât cumpărător, cât şi vânzător fiind M.M., deşi aparent, acesta figura la poziţia vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL; în al treilea rând, terenul nu putea face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul public, conform Legii nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art. 1310 teza finală C. proc. civ., în sprijinul acestor opinii stând următoarele argumente:

Prin sentinţa civilă nr. 744 din 13 iunie 1994, Dosar nr. 754/1994 al Tribunalului Maramureş, a fost admisă cererea asociatului M.M. şi, în consecinţă, a fost dizolvată societatea comercială M.C. SRL, în baza acestei sentinţe, prin încheierea din mai 1996 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalului Maramureş, s-a radiat din registrul comerţului această societate, fapt atestat de certificatul de radiere emis la 23 mai 1996 (f. 56-59, dosar apel).

Pe cale de consecinţă, SC M.C. SRL, fiind dizolvată şi radiată din Registrul Comerţului, nu mai avea calitatea de persoană juridică, ştiut fiind că personalitatea juridică încetează în momentul dizolvării societăţii sau a încetării existenţei acesteia în orice alt mod dintre cele prevăzute de. legislaţia în vigoare, astfel încât, nu mai avea capacitate de folosinţă şi, implicit, nici capacitate de exerciţiu, de a încheia indiferent ce fel de acte juridice civile.

Este bine ştiut faptul că, întocmai ca şi persoana fizică, şi persoana juridică dispune de capacitate de folosinţă - constând în aptitudinea acesteia de a avea drepturi şi obligaţii civile - şi de capacitate de exerciţiu - constând în aptitudinea de a dobândi şi de a exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile, de către organele sale de conducere.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobândeşte, potrivit art. 32 şi art. 33 din Decretul nr. 31/1954, de la momentul „înregistrării persoanei juridice", adică de la momentul la care dobândeşte personalitate juridică. Astfel, art. 32 prevede că „persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, dacă legile care le sunt aplicabile reglementează această înregistrare sau înscriere", în timp ce art. 33 dispune în sensul că „ persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor".

În cazul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată - cum este situaţia SC M.C. SRL - în conformitate cu Legea nr. 31/1990, în redactarea în vigoare la acea dată, capacitatea de folosinţă a acesteia se dobândeşte din momentul înmatriculării acesteia în Registrul Comerţului.

Simetric invers, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice încetează odată cu încetarea fiinţei persoanei juridice, în momentul radierii acesteia din Registrul Comerţului.

Privit din acest punct de vedere, al existenţei sau inexistenţei capacităţii de folosinţă, şi implicit de exerciţiu, a SC M.C. SRL, contractul era lovit de nulitate absolută prin prisma art. 948 pct. 1 şi 2 C proc. civ., vânzătorul neavând capacitatea de a contracta şi fiind şi în imposibilitatea absolută de a-şi manifesta consimţământul valabil la încheierea vânzării.

De altfel, chiar pârâta SC M.C. SRL, prin întâmpinarea depusă la f. 27 dosar fond, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, pe motiv că a fost dizolvată.

În literatura de specialitate, capacitatea de a contracta a fost definită ca fiind o „parte componentă a capacităţii juridice civile (de folosinţă sau de exerciţiu) constând în aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile".

Aşadar, regula - indiferent că este vorba de capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu - este aceea a capacităţii, art. 1306 C. Civ., prevăzând că „pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit de lege".

În al doilea rând, vânzarea-cumpărarea, în ipoteza în care SC M.C. SRL nu ar fi fost radiată şi dizolvată din Registrul Comerţului, pentru a fi valabilă, în nici un caz nu putea fi încheiată de una şi aceeaşi persoană într-o dublă calitate, atât de vânzător cât şi de cumpărător. Astfel, întrucât această societate comercială avea un unic asociat, pe M.M., care afirmativ era cumpărătorul imobilului vândut, vânzător nu putea să fie acelaşi M.M., în calitatea sa de reprezentant al SC M.C. SRL, pentru facerea valabilă a vânzării fiind necesar ca societatea comercială să desemneze un administrator care să o reprezinte la încheierea unui contract de vânzare cumpărare, altul decât M.M.

În acest sens s-a pronunţat doctrina juridică de specialitate, precizând că, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, care este şi singurul administrator - cum este şi cazul SC M.C. SRL - deoarece el nu poate semna contractul de vânzare - cumpărare în ambele calităţi, atât ca vânzător, cât şi în calitate de cumpărător, situaţia este rezolvabilă numai prin numirea unui administrator neasociat (art. 145 al Legii nr. 31/1990 în redactarea iniţială), care va reprezenta societatea în această vânzare.

În sfârşit, în al treilea rând, vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută pentru simplul, dar esenţialul motiv, că terenul, obiect al contractului de vânzare cumpărare făcea parte din domeniul public, contractul intrând astfel sub incidenţa art. 963 C. civ., art. 1310 C. civ., art. 136 din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998, texte legale care consacra inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din domeniul public.

Art. 11 din Legea nr. 213/1998, republicată, prevede imperativ

Că:

„(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii; b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale; c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinţă asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".

Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit şi din următoarele bunuri: pistele de decolare, aterizare, căile de rulare si platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate.

Apartenenţa incontestabilă a acestui teren la domeniul public, parte de interes judeţean şi parte de interes naţional, rezultă cu prisosinţă din ansamblul probatoriului administrat în faţa primei instanţe, după cum urmează:

Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat şi trecut în proprietatea Direcţiei Aviaţiei Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966 şi nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafeţe de teren, menţionate în anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a prelungirii pistei betonate de la 1400 mp., cât a fost iniţial, la 1800 mp., a radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc. existând în acest sens şi avizul Oficiului de cadastru şi Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie 1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol Maramureş, evidenţiindu-se faptul că terenul pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna Tăuţii Măgherauş, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991, face parte din domeniul public.

Prin Decretul nr. 621 din 01 august 1966 s-au expropriat suprafeţele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la C.A.P. „30 Decembrie" şi 9.041 mp. de la C.A.P. „Victoria Socialismului" (f. 66 din Dosar nr. 5862/100/2007), iar ulterior, prin Decretul nr. 86 din 11 aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la C.A.P. Tăuţii Măgherauş şi 2.000 mp. de la C.A.P. Borleşti (f. 76 dosar nr. 5862/100/2007).

Prin H.C.M., depusă în extras la fila 97 din acelaşi dosar, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de stat, în suprafaţă totală de 83.334 mp. din comuna Tăuţii Măgherauş, printre care şi suprafeţele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la C.A.P., dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale şi Aeriene, prin Decizia nr. 443 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş (f. 100 Dosar nr. 5862/100/2007).

Din schiţa nr. 1090/23 aprilie 1996, prin care au fost dezmembrate, din C.F., o parte din aceste terenuri rezultate în urma dezmembrării au trecut în administrarea operativă a Aeroportului Baia Mare, în suprafaţă de 9.253 mp. și în suprafaţă de 128 mp., terenuri despre care, în completarea la raportul de expertiză întocmit de expert M.V. în Dosar nr. 5862/100/2007, se precizează că s-ar situa în incinta îngrădită a aeroportului, dar că nu ar face parte din domeniul public, întrucât, din suprafaţa totală de 81 ha. 3991 mp., care constituie efectiv incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare, doar 70 ha. fac parte din domeniul public al judeţului Maramureş (f. 172 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Experta precizează faptul că terenul cu aceste nr. topografice face parte din titlu de proprietate, eliberat pe numele moştenitorilor lui A.M., născută P. şi, deşi nu face parte din domeniul public al judeţului Maramureş, care cuprinde 70 ha teren în incinta aeroportului Baia Mare, este posibil să facă parte din cele 80 de ha. de teren ce au constituit iniţial domeniul public al judeţului Maramureş, conform Monitorului Oficial din 09 septembrie 2002 (f. 8 Dosar nr. 5862/100/2007).

Concluziile expertei sunt parţial exacte, însă nesistematizate, întrucât, pentru a se stabili dacă într-adevăr acest teren litigios constituie sau nu domeniu public, se impunea verificarea de către expertă a tuturor hotărârilor de Guvern şi a tuturor hotărârilor Consiliului Judeţean Maramureş prin care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Maramureş, respectiv, prin care au fost reinventariate bunurile ce fac parte din domeniul public al judeţului Maramureş.

Iniţial, prin H.C.R. nr. 398/1998 s-a atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al judeţului Maramureş - însuşit prin Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Judeţean Maramureş - la poziţia 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior, prin H.C.R. nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al judeţului Maramureş, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă suprafaţa de 70 ha teren a aeroportului, în acest domeniu public a fost inclus şi terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave, acest inventar fiind însuşit şi prin H.C.J. Maramureş nr. 51 din 24 iunie 2003 (f. 58-61 Dosar nr. 5862/100/2007, f. 80 Dosar nr. 1486/100/2007).

Ulterior emiterii H.C.R. nr. 398/1998, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în contencios administrativ, respectiv prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 februarie 2002 pronunţată în Dosar nr. 6402/2001 al Tribunalului Maramureş (f. 155 Dosar nr. 5862/100/2007), ca urmare a admiterii plângerii formulate de Prefectul municipiului Maramureş în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Maramureş, s-a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Judeţean Maramureş - prin care a fost însuşit inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al judeţului Maramureş, punctele 1.3.8, art. 3 - pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave -, plus alte două poziţii, care însă nu vizează litigiul de faţă, motivat pe faptul că acestea nu constituie domeniul public al judeţului Maramureş, ci aparţin domeniului public al statului, conform poziţiei 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 (f. 158-167 Dosar nr. 5862/100/2007). Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că suprafaţa de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave să fie reinclusă în domeniul public al judeţului Maramureş, conform celor statuate prin H.C.R. nr. 934/2002.

Prin urmare, prin H.G.R. nr. 934/2002 s-a atestat domeniul public al judeţului Maramureş, printre bunurile ce fac parte din acest domeniu fiind inclusă şi suprafaţa totală de 81 ha teren, constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise iniţial în H.G.R. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave (f. 25 Dosar 1486/100/2007).

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al judeţului Maramureş, respectiv din suprafaţa totală de 81 ha. ce constituie incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise iniţial în H.C.R. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave, incluse mai apoi în H.C.R. nr. 934/2002.

Chiar dacă cele 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave, nu ar face parte din domeniul public al judeţului Maramureş, acestea ar constitui oricum domeniu public de interes naţional, Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, fiind deci inalienabile, imprescriptibile, insesizabile.

O dovadă în plus a faptului că această suprafaţă de 11,02 ha constituie domeniu public este conferită de contractul de administrare încheiat între reclamant şi intervenientă, în condiţiile art. 12 alin (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, in administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale si locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, darea in administrare realizându-se, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local (f. 23 din Dosar nr. 5862/100/2007). Curtea a constatat că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, ca o consecinţă a constatării acestei nulităţi în temeiul art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 apărând ca întemeiat şi petitul în rectificare de C.F. - actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nefiind valabil - în sensul pretins de reclamantă prin petitul cererii introductive, respectiv, pentru acea parte din cele două numere topografice care, conform art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, constituie domeniu public.

În ceea ce priveşte petitul din cererea principală, referitor la deschiderea unei noi. coli funciare pentru intervenientă accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în C.F. asupra imobilelor aparţinând domeniului public, Curtea a constatat că acesta nu este admisibil, având în vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 7/1996 republicată, coroborat cu Legea nr. 213/1998, conform cărora, dreptul de proprietate publică putea fi intabulat doar în persoana reclamantului, intervenientei revenindu-i doar dreptul de administrare, conform art. 12 din Legea nr. 213/1998.

În sfârşit, în ceea ce priveşte motivul din apelul reclamantului, referitor la a se reveni asupra cererii sale de renunţare la judecată faţă de pârâta SC M.C. SRL, Curtea a constatat că acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de renunţare la judecată a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008, după închiderea dezbaterilor şi acordarea cuvântului pe fondul cauzei, la 08 decembrie 2008, neputând deci să fie luată în considerare de către prima instanţă (f. 190 dosar fond).

Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către pârâţii M.M., M.A. şi SC M.C. SRL Baia Mare, care au formulat următoarele critici:

Recurenţii solicită de fapt admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate cu recurs, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanta intimată şi de intervenientă, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.

Se susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, în primul rând pentru că soluţia pronunţată se sprijină pe aspecte contradictorii şi străine cauzei, bazate pe o argumentare trunchiată, rezultând din interpretarea eronată a actelor şi faptelor deduse judecăţii, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În al doilea rând, critica se raportează la lipsa de temei legal, rezultat al încălcării şi aplicării greşite a legii, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se susţine că instanţa de apel a constatat apartenenţa la domeniul public al judeţului Maramureş a parcelelor de teren în suprafaţă de 9045 mp. şi în suprafaţă de 88 mp., parcele înscrise în C.F. nr. 282 Tăuţii de Jos.

Recurenţii precizează că suprafaţa de teren cuprinsă în cele doua parcele topografice au fost cooperativizate, suprafaţă ce face parte integrantă din totalul suprafeţei de 83.334 mp. scos din circuitul agricol, terenurile fiind proprietate de stat şi aflate pe raza comunei Tăuţii Măgherauş şi că s-a dispus trecerea lor din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor, Autonavelor şi Aeriene prin Decizia nr. 443 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Regiunii Maramureş, terenuri între care se regăseau suprafeţe proprietatea Statului şi altele expropriate prin Decretele nr. 621 din 01 august 1966 şi din 11 aprilie 1977.

Astfel, suprafaţa de teren aferentă celor două numere topografice, aşa cum au fost dezmembrate, se susţine că se regăsesc în incinta îngrădită a aeroportului, că după ce această suprafaţă a fost mai întâi cooperativizată a trecut în proprietatea statului prin actele normative enumerate anterior, ca în final să fie inclusă în evidenţa bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului Maramureş prin H.G.R. nr. 398/1998 şi apoi H.C.R. nr. 934/2002, situaţie confirmată de următoarele aspecte:

- împrejurarea că numita A.M. născută P. a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 împreună cu soţul său A.l., soluţionată favorabil prin titlul de proprietate din 21 iulie 1998 şi procesul verbal de punere în posesie din 03 decembrie 1997;

- concluziile raportului de expertiză întocmit de M.V., prin care se învederează că terenul cu cele două numere topografice evidenţiate în C.F. Tăuţii Măgherauş, face parte din titlul de proprietate precizat anterior;

- atestarea dată de Primăria comunei Tăuţii Măgherauş, în sensul că A.M. născută P. ar fi deţinut 1,56 ha teren înscris în registrul agricol şi cooperativizat fără consimţământul său, dreptul de proprietate fiindu-i reconstituit prin titlul de proprietate din 28 iunie 2001 pentru o suprafaţă de 14624 mp.

Se mai susţine că, instanţa de apel, reţinând că suprafeţele de teren înscrise în C.F., cu cele două numere topografice, aparţin domeniului public al judeţului Maramureş, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, încheiat între vânzătoarea A.M. şi cumpărătoarea SC M.C. SRL Baia Mare şi cel autentificat sub nr. 866/25 aprilie 2001 încheiat între SC M.C. SRL, în calitate de vânzător şi M.M. în calitate de cumpărător, nulitate absolută parţială reţinută în ce priveşte suprafaţa pusă în discuţie din totalul suprafeţelor înscrise în cele două parcele topografice.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că A.M. născută P. nu putea încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, deoarece la momentul respectiv terenul era cooperativizat, nu deţinea titlu de proprietate eliberat în condiţiile Legii nr. 18/1991, în lipsa căruia nu avea posibilitatea legală să dispună de teren prin încheierea unor acte juridice civile, iar după emiterea titlului de proprietate avea obligaţia să îndeplinească formalităţile de publicitate imobiliară, în sensul de a prezenta notarului contractul de donaţie prin care a dobândit toate terenurile începând cu anul 1939. în aceste condiţii, Curtea a reţinut că şi cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută.

Susţin recurenţii că toate constatările Curţii de Apel sunt contrazise de realitate şi de probele administrate, deoarece nu exista nicio dovadă în raport de care să se constate că terenul a fost cooperativizat.

Curtea nu a dat eficienţă adeverinţei din 31 ianuarie 1982 din care rezultă că A.M.  nu a fost membră cooperatoare şi ca terenul înscris în C.F. Tăuții de Jos în suprafaţă de 66177 mp., aferentă parcelelor cu numerele topo indicate, nu a fost cooperativizat.

De asemenea, nu s-a examinat conţinutul titlurilor, omiţând să observe că primul viza suprafeţe de teren situate în intravilanul localităţii, iar cel eliberat în 2001 viza terenuri din extravilanul localităţii şi că de esenţa reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut după defunctul A.V., tatăl lui A.I.(V.), soţul defunctei A.M. născută P., cu privire la terenurile pe care acesta le-a avut, au fost cooperativizate şi că în cele două titluri de proprietate, alături de A.I. au fost trecute rude colaterale ale acestuia, respectiv descendenţii celorlalţi trei fraţi ai săi.

Recurenţii conchid cu privire la acest motiv că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictorii, ce nu puteau determina o soluţie corectă cu privire la cooperativizarea sau nu a terenurilor, susţinând însă cu certitudine că suprafaţa de teren în discuţie se găseşte în perimetrul îngrădit şi deţinut de R.A.A.I. Baia Mare, fiind amplasat la limita exterioară a acestuia, făcând parte din aşa zisa zonă de protecţie, neocupat de nici un fel de construcţii sau căi de acces betonate, astfel cum rezultă şi din raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, se arată că suprafaţa de teren cuprinsă în cele două parcele topografice nu aparţin domeniului public, atâta timp cât prin art. 1 pct. 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 se arată că nu face parte din categoria acelor bunuri enumerate, terenul reprezentând o suprafaţă ocupată faptic şi inclusă în zona de protecţie a aeroportului, nefiind teren pe care să fie amplasate pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare - debarcare.

Trimiterea la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 vizează strict bunurile care se regăsesc în domeniul public dar, instanţa avea obligaţia să observe prevederile art. 6 din aceeaşi lege, potrivit cărora fac parte din domeniul public sau privat al statului, sau al unităţilor administrativ-teritoriale, şi bunurile dobândite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a Tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Se menţionează că temeiurile de drept în raport de care instanţa de apel a consfințit suprafeţe de teren din cele două numere topografice, apartenenţa la domeniul public sunt greşite şi reţinute în abstracţie cu alte norme de drept în raport de care se impunea o cu totul altă concluzie.

Invocând dispoziţiile art. 480 - 481 C. civ. recurenţii susţin că dreptul de proprietate are un caracter perpetuum, garantat prin constituţie, astfel că instanţa de apel trebuia să observe că la momentul la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 4 februarie 1992 între A.M. şi SC M.C. SRL nu exista nici un impediment legal, atâta timp cât prin abrogarea Legii nr. 58 şi nr. 59/1974, toate suprafeţele de teren au fost redate circuitului agricol, că exista confirmarea Primăriei comunei Tăuţii Măgherauş că vânzătoarea nu a fost membră cooperatoare şi terenul nu a făcut obiectul cooperativizării, iar vânzătoarea a făcut dovada proprietăţii şi întinderii acesteia cu extrasul de C.F.

În aceste condiţii, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 963 şi 1310 C. civ., terenul fiind proprietatea privată a vânzătoarei, neaparţinând domeniului public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale.

Conchid recurenţii această critică, susţinând ca temeiurile de drept în raport de care instanţa de apel a susţinut că terenul aparţine domeniului public şi că vânzarea a fost ilegală în raport de dispoziţiile legale aplicabile, că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Se susţine că în mod greşit a fost reţinută şi împrejurarea că odată cu dizolvarea şi radierea societăţii din Registrul comerţului, aceasta şi-a pierdut capacitatea şi dreptul de folosinţă şi de exerciţiu, încât nu mai putea încheia un contract de vânzare-cumpărare cu respectarea dispoziţiilor art. 948 pct. 1 şi 2 C. civ.

Instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 233 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 441/2006 în raport de care dizolvarea societăţii are drept efect deschiderea procedurii lichidării şi societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării până la terminarea acesteia.

În plus, conform art. 235 din acelaşi act normativ, în societăţile cu răspundere limitată, asociatul (asociaţii) hotărăşte, o dată cu dizolvarea şi modul de lichidare al societăţii.

În final, recurenţii susţin că instanţa de apel trebuia să observe că se aflau în situaţia unei societăţi cu răspundere limitată, cu un singur asociat, care îndeplinea şi calitatea de administrator şi că toate aceste calităţi încetau la momentul dizolvării, când aceeaşi persoană este numită în calitate de lichidator, calitate în care a şi semnat actul translativ de proprietate la rubrica vânzător. Aceasta înseamnă că societatea şi-a păstrat personalitatea juridică până la momentul lichidării ei, adică până la 25 aprilie 2001, prin înstrăinarea singurelor bunuri pe care le mai avea în patrimoniu (terenurile ce formau obiectul contractului de vânzare-cumpărare în discuţie).

Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Este evident că prin contractul de vânzare-cumpărare din 4 februarie 1992 (fila 46 - dosar 5862/100/2007) numita A.M. născută P. a înstrăinat SC M.C. SRL Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 66.177 m.p. identificat în C.F. Tăuţii de Jos.

Potrivit colii funciare se reţine că vânzătoarea A.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat în baza unui contract de donaţie din 07 iunie 1939, conform adeverinţei din 31 ianuarie 1992 eliberată de Primăria Tăuţii Măgherauş (fila 44 dosar, A.M. nu a fost membru cooperator, iar terenul nu a fost cooperativizat).

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001 SC M.C. SRL Baia Mare a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., toate terenurile cu numerele topo indicate anterior.

Prin completarea raportului de expertiză întocmit de expert M.V. (fila 122 - 124 dosar), în incinta îngrădită a R.A.A.I. Baia Mare, ce cuprinde inclusiv drumul de acces, se menţionează că ar fi inclusă o suprafaţă de 81 ha. şi 3991 mp. ce aparţine din punct de vedere cadastral localităţilor Tăuţii Măgherauş, Tăuţii de Jos, Săsari şi Bozânţa Mare.

În aceeaşi lucrare se precizează că s-ar situa în incinta îngrădită a aeroportului, dar că nu ar face parte din domeniul public o suprafaţă mai mare de teren, întrucât din suprafaţa totală 81 ha şi 3991 mp., care constituie efectiv incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare, doar 70 de ha fac parte din domeniul public al judeţului Maramureş (fila 172. - Dosar nr. 5862/100/2007).

Experta precizează că terenul cu aceste numere topografice face parte din titlul de proprietate eliberat pe numele moştenitorilor lui A.M., născută P. şi, deşi nu face parte din domeniul public al judeţului Maramureş care cuprinde 70 ha. teren în incinta aeroportului Baia Mare, este posibil să facă parte din cele 80 de ha. de teren ce au constituit iniţial domeniul publicai judeţului Maramureş.

În raport de aceste aspecte, se reţine că aceste concluzii ale expertei sunt nesistematizate, parţial exacte şi nu se poate trage o concluzie certă pentru a se stabili dacă într-adevăr acest teren constituie domeniu public.

Procedând astfel, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi de drept privitoare la imobilul în discuţie, ceea ce se poate realiza numai pe baza unei expertize tehnice cadastrale, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite de către instanţa de apel, privind suprafaţa terenului din incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare şi nici dacă acest teren constituie în totalitate domeniul public sau nu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţi, va casa decizia atacată şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării se impune efectuarea unei expertize tehnice cadastrale prin care să se identifice întreaga suprafaţă de teren împrejmuită din incinta Aeroportului Baia Mare şi dacă este în totalitate domeniu public sau nu.

Se impune ca expertul să verifice toate hotărârile de guvern şi toate hotărârile consiliului Judeţean Maramureş prin care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Maramureş, respectiv prin care au fost reinventariate bunurile ce fac parte din domeniul public al Judeţului Maramureş.

Se va avea în vedere că prin H.C.R. 398/1998 s-a atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al judeţului Maramureş - însuşit prin Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliului Judeţean Maramureş, la poziţia 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior prin H.C.R. nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al Judeţului Maramureş, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă suprafaţă de 70 ha teren ce aparţin aeroportului, în acest domeniu public a fost inclus şi terenul reprezentând pista de decolare, aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave, inventarul fiind însuşit prin H.C.R. Maramureş nr. 51 din 24 iunie 2003.

De asemenea, se va avea în vedere că ulterior emiterii H.C.R. nr. 398/1998 prin hotărârea judecătorească din 16 februarie 2002 a Tribunalului Maramureş (fila 155) s-a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 3 octombrie 2001 a Consiliului Judeţean Maramureş, prin care a fost însuşit inventarul bunurilor ce constituie domeniu public al judeţului Maramureş, pct. 1, 3, 8 conform art. 3.

În raport de situaţie din teren coroborată cu actele enumerate anterior, expertul va stabili suprafaţa de teren integrală, îngrădită a Aeroportului Baia Mare, dacă această suprafaţă reprezintă integral domeniu public sau dacă include teren aparţinând domeniului privat şi în ce suprafaţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi celelalte critici din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii M.M., M.A. şi SC M.C. SRL împotriva Deciziei nr. 169/ A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă, asigurări sociale pentru minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 25 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 6228/2010. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 6212/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 6227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 6228/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs