ICCJ. Decizia nr. 6344/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6344/2010
Dosar nr. 6225/120/2007
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 8 decembrie 2006, reclamantul P.N.D. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de daune materiale şi 100.000 lei, daune morale.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că a fost reţinut 24 de ore, aşa cum rezultă din adresa din 17 martie 2003 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, iar prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte din 1 iunie 2005, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
A mai arătat reclamantul, că împotriva sa a fost luată şi măsura obligatorie de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
In drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 504-506 C proc. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 278 din 7 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi ca atare a respins acţiunea formulată de reclamantul P.N.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a reţinut, că acordarea daunelor morale şi materiale se justifică în perioada în care persoana care a fost condamnată definitiv a obţinut în urma rejudecării cauzei o hotărâre definitivă de achitare.
În speţă, reclamantul a fost reţinut timp de 24 de ore pe baza de ordonanţă de reţinere, iar la data de 26 februarie 2003, procurorul în temeiul art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
Conform art. 504 alin. (3) C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuia stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului.
Or, reclamantul nu a formulat plângere împotriva măsurii de reţinere şi nici a măsurii de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.N.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în esenţă susţinând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 356 din 17 septembrie 2007 a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., situaţie în care se regăseşte reclamantul.
În rejudecare, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 311 din 9 ianuarie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 100.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, că prin ordonanţa din 25 februarie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte s-a dispus reţinerea reclamantului pe o perioadă de 24 de ore, iar prin ordonanţa din 26 martie 2008 a fost luată măsura privativă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
Ulterior prin ordonanţa din 18 iulie 2003, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În speţă, prima instanţă, a reţinut, că reţinerea pe nedrept a reclamantului, a adus atingere drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale acestuia astfel încât a apreciat că suma de 100.000 lei este acoperitoare din punct de vedere moral.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de reclamant, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamantul P.N.D., Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Reclamantul P.N.D. a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit nu i-au fost acordate daunele materiale solicitate în cuantum de 400.000 lei, reprezentând drepturile salariale neîncasate conform statelor de salarii depuse, drepturi care provin din contracte ferme neonorate la plată de SC M. SA Ulmi.
Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, prin apelul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la acordarea daunelor morale ca fiind nedovedit.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă că acţiunea a fost admisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen., ce reglementează pentru această acţiune un termen de prescripţie de 18 luni, din moment ce instanţa a reţinut că reclamantul a fost scos de sub urmărire penală prin ordonanţa din 18 iulie 2003.
A mai susţinut apelantul că instanţa nu a motivat hotărârea şi nu a arătat mijloacele de probă prin care se doreşte a fi dovedită nelegalitatea măsurilor privative luate şi nici nu a stabilit legea aplicabilă în cauză în raport cu data luării celor două măsuri.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 95 din 5 mai 2009 a respins apelurile declarate de reclamant şi de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi a admis apelul declarat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 311 din 9 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa pe care a schimbat-o în tot şi pe fond a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea în repararea pagubei poate fi pornită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Din copia sentinţei penale nr. 1367 din 15 noiembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Dâmboviţa, rezultă că a fost respinsă plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen., de partea vătămată SC H.C. SRL Bucureşti şi a fost menţinută soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.N.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la data de 21 aprilie 2005 ca urmare a respingerii recursului declarat de petentă prin decizia nr. 268 din 21 aprilie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa.
În raport cu cele expuse, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 21 octombrie 2006, acţiunea fiind formulată la 8 decembrie 2006.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul P.N.D. criticând-o ca nelegală întrucât sentinţa penală nr. 1367 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa nu are legătură cu acţiunea sa şi nici cu dosarul nr. 151/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Susţine recurentul, că a fost reţinut în Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în care a fost dată ordonanţa din 18 iulie 2003, infirmată prin Ordonanţa din 13 noiembrie 2003, urmărirea penală împotriva sa fiind reluată pentru ca printr-o altă ordonanţă din 1 iunie 2005 să se dispună scoaterea sa de sub urmărire penală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Din actele şi lucrările Dosarului nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa rezultă următoarele:
Prin referatul nr. 2003/1501/0227 din 26 februarie 2003 Poliţia municipiului Târgovişte a propus punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă a învinuitului P.N.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (f.13 Dosar nr. 2929/P/2002 şi 2930/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa).
Prin Ordonanţa din 26 februarie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte (f. II - 12) a fost infirmată propunerea de arestare a învinuitului P.N.D., dispunându-se obligarea învinuitului de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Ulterior prin ordonanţa din 18 iulie 2003 a aceluiaşi parchet (f. 2 Dosar nr. 2929/P/2002 şi 2930/P/2002) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.N.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Se impune precizarea că înscrisurile mai sus menţionate se află în Dosarele nr. 2929/P/2002 şi 2930/P/2002 conexate la Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa – vol. XI.
Împotriva ordonanţei din 18 iulie 2003 a formulat plângere în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., N.N.
Prin ordonanţa din 13 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (f. 22 - 24 Dosar nr. 2928/P/2002) este admisă plângerea, redeschisă urmărirea penală şi reluarea acesteia pentru stabilirea răspunderii penale cu privire la fiecare aspect reţinut în actul de control al D.G.F.P. Dâmboviţa.
Prin ordonanţa din 1 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte (f. 13 - 17 dosar 2928/P/2002) se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.N.D.
Împotriva acestei din urmă ordonanţe la 27 iunie 2005, N.N. a formulat în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere (f. 5-6 Dosar nr. 2928/P/2002).
Prin Ordonanţa din 12 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte (f. 2 dosar 2928/P/2005) este respinsă plângerea formulată de petiţionarul N.N.
În raport de cele expuse, rezultă că soluţia a rămas definitivă după expirarea celor 20 de zile de la data comunicării ordonanţei de respingere a plângerii.
Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.
În speţă, reclamantul a promovat acţiunea la data de 8 decembrie 2006, iar ordonanţa din 12 iulie 2005 a rămas definitivă după expirarea a 20 de zile, astfel încât termenul de prescripţie de 18 luni1 nu a fost depăşit.
Faţă de cele expuse, recursul declarat va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P.N.D. împotriva deciziei civile nr. 95 din 05 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6352/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6326/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
