ICCJ. Decizia nr. 6352/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6352/2010
Dosar nr.1423/117/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26 februarie 2009, reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Statul Roman prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a solicitat instanţei anularea Dispoziţia nr. 210 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în soluţionarea notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a arătat următoarele:
- în anul 1965, în baza unui contract sub semnătură privată a cumpărat un loc de casă pe care a ridicat o construcţie, fără autorizaţie şi rară a avea buletin de Oraşul Cluj, imobil (teren şi casă) care a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.100 din 21 aprilie 1981;
- la apariţia Legii nr. 10/2001 a notificat primăria pentru revendicarea imobilului şi prin Dispoziţia nr.2438 din 17 iulie 2006 i s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005;
- ulterior, prin Dispoziţia nr. 210 din 19 ianuarie 2009, pârâtul a revocat Dispoziţia cu nr.2438/2006, a respins notificarea reclamantului şi a reţinut că acesta nu a făcut dovada de fost proprietar a imobilului revendicat.
Pe parcursul procesului, la data de 16 martie 2009, reclamantul a depus precizare la cererea de chemare în judecată solicitând şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii, cu acelaşi conţinut cu decizia revocată, urmând ca despăgubirile să fie acordate în cuantumul stabilit prin Raportul de evaluare, respectiv în suma de 180.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 626 din 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Statul Roman prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi în consecinţă s-a respins acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu aceştia.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis acţiunea precizată, s-a anulat dispoziţia contestată, s-a menţinut prima dispoziţie emisă de primar şi s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantului în sumă de 180.000 euro, pentru imobilul casă şi teren, situat în Cluj-Napoca, str. Zorilor nr. 65, jud. Cluj.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:
Pentru imobilul din prezentul litigiu, calitatea de unitate deţinătoare aparţine unităţii administrativ-teritoriale iar potrivit textului art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul este cel care emite dispoziţia privind soluţionarea notificării, astfel că, reclamantul justifică calitatea procesuală pasivă doar faţă de pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca.
Dispoziţia de propunere privind acordarea de despăgubiri, emisă iniţial de pârât, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, nu a fost atacata în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel că, dosarul reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile legale cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea calculării despăgubirilor cuvenite şi plăţii acestora.
În faţa Comisiei Centrale a fost întocmit un raport de evaluare în ceea ce priveşte imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. Zorilor, Cluj, de către SC R.T. SRL, despăgubirile fiind evaluate la suma de 180.000 euro, echivalentul sumei de la cursul B.N.R. din 16 aprilie 2007.
Înainte de achitarea efectivă a despăgubirilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a restituit dosarul unităţii deţinătoare cu propunerea de reanalizare a notificării.
Trimiterea dosarului s-a făcut motivat de faptul că nu s-a dovedit dreptului de proprietate asupra terenului (transferul dreptului de proprietate, trebuia în accepţiunea Decretului-lege nr. 115/1938 operat în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv de drepturi) şi asupra construcţiei.
Prin Dispoziţia nr. 210 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a revocat prima dispoziţie, reţinându-se lipsa dovezilor de proprietate a reclamantului asupra imobilului, potrivit înscrierii din CF.
În raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în favoarea reclamantului operează prezumţia relativă de proprietate, împotriva căreia nu s-a produs o contra probă.
Această prezumţie a fost întărită de înscrisurile depuse de reclamant, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1965, Procesul verbal de contravenţie nr. X/1969 şi anexa la decretul de expropriere.
Prin Decizia nr. 41/ A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Împrejurarea că prin dispoziţia a cărei anulare se solicită s-a revocat prima dispoziţie, nu atrage competenţa secţiei de contencios administrativ, deoarece prin această dispoziţie notificarea reclamantului a fost soluţionată pe fond, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv, competenţa materială a secţiei civile a Tribunalului Cluj.
Dispoziţia a cărei anulare se solicită este nelegală deoarece pârâtul nu mai putea emite o altă decizie, atât timp cât prima decizie emisă îşi produce efectele.
Aplicarea prin similitudine a dispoziţiilor art. 25 pct. 7 din H.G. nr. 250 /2007 nu este posibilă.
Între propunerea de restituire în natură, urmată de îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară pentru opozabilitatea faţă de terţi şi propunerea de acordare de despăgubiri urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi încasarea efectivă a acestora, nu poate exista nici o similitudine.
Dreptul de proprietate asupra unui imobil supus publicităţii imobiliare este opozabil terţilor, pe când încasarea unor despăgubiri nu are nici un efect de opozabilitate faţă de terţe persoane, fiind un aspect care îl priveşte strict pe creditorul sumei reprezentând despăgubiri.
Reclamantul a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului revendicat, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La data de 15 aprilie 2010 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursurile declarate de pârâţi, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, care sunt identice, recurenţii au susţinut următoarele:
- secţia civilă a tribunalului nu era competentă material să soluţioneze capătul de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 210/2009 deoarece, aceasta reprezintă un act administrativ, emis de primar în exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 215/2001 ;
- reclamantul nu este proprietarul imobilului, deoarece transferul proprietăţii în CF nu a fost operat pentru teren iar cu privire la casă nu a făcut dovezi de proprietate;
- dispoziţia revocată a intrat în circuitul civil dar nu a produs efecte juridice, deoarece nu a fost emisă o dispoziţie de despăgubiri iar acestea nu au fost încasate; potrivit dispoziţiilor art. 25.7 din H.G. nr. 259/2007, dispoziţia de recunoaştere a dreptului de proprietate a notificatorului poate fi revocată până la efectuarea „formalităţilor de publicitate imobiliară”, astfel că, prin asimilarea acestor dispoziţii speţei, despăgubirile propuse, nefiind încasate, nu este opozabilă terţilor şi deci putea fi revocată.
Analizând cauza prin prisma motivelor identice de recurs, se constată următoarele:
l. Cu privire la critica ce vizează excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile a Tribunalului Cluj.
Prin Dispoziţia nr. 210/2009 a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant, a fost revocată prima dispoziţie, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul din str. Zorilor, Cluj, alcătuit din loc de casă şi construcţie şi s-a reanalizat notificarea acestuia, în sensul respingerii, reţinându-se că nu a făcut dovada calităţii sale de proprietar asupra imobilului în litigiu.
Contestaţia formulată împotriva modalităţii de soluţionare a notificării, atrage conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a secţiei civile a tribunalului.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că dispoziţia emisă de primar, sub procedura instituită de Legea nr. 10/2001 este un act administrativ emis în cadrul atribuţiilor ce-i sunt conferite prin Legea nr. 215/2001, doar pentru motivul că prin aceasta s-a revocat o altă dispoziţie, situaţie în care s-ar aplica dispoziţiile legale privind contenciosului administrativ.
Respingând această excepţie, instanţa de apel a procedat în mod legal, deoarece dispoziţia a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă de primar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
II. În ceea ce priveşte celelalte critici, care vizează fondul cauzei şi permit încadrarea în motivul de recurs, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevăd în mod expres că, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Rezultă potrivit acestor dispoziţii că, în lipsa unor probe contrare, persoana menţionată în actul de preluare abuzivă este proprietarul imobilului.
Reclamantul este menţionat în anexa decretului de expropriere ca fiind persoana de la care s-a preluat imobilul.
Această prezumţie legală nu a fost răsturnată, dimpotrivă a fost întărită de celelalte înscrisuri depuse de reclamant, respectiv, antecontractul de vânzare cumpărare a locului de casă, datat 11 august 1965, procesul - verbal de contravenţie prin care s-a constatat în anul 1969, ridicarea construcţiei fără autorizaţie şi adresa din 12 mai 2981 emisă de Grupul Gospodăriilor Comunale Cluj.
Faţă de aceste dispoziţii, în mod legal instanţa de apel a reţinut că, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat şi a constatat că este îndreptăţit la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind necesar ca acesta să facă dovada înscrierii în CF.
Nici critica referitoare la aplicarea prin similitudine a dispoziţiilor art. 25.7 din H.G. nr. 250/2007 nu poate fi reţinută.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 pct. 7 din H.G. nr.250/2007 „după efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o”.
Dispoziţia nr. 2438 din 17 iulie 2006 emisă de primar nu a fost atacată în instanţă, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că, ea îşi produce efectele.
Posibilitatea revocării unei decizii sau a unei dispoziţii emise de unitatea deţinătoare în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută de lege, singura posibilitate ce-i este conferită persoanei îndreptăţite este aceea de a o contesta în instanţă.
Aplicarea prin similitudine a dispoziţiilor invocate nu este posibilă deoarece, situaţiile la care se face referire sunt diferite, neputând exista o corespondenţă între propunerea de restituire în natură a imobilului, urmată de îndeplinirea formalităţilor de publicitate şi cea de acordare a despăgubirilor, care este urmată de emiterea deciziei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, instanţa de apel, în mod legal a reţinut că acest aspect are efect doar în ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi, deoarece dreptul persoanei îndreptăţite la încasarea despăgubirilor, priveşte strict pe creditorul sumei acordate.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate de pârâţi vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca prin Primar împotriva deciziei nr.41/ A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6356/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6344/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
