ICCJ. Decizia nr. 808/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 808/2010
Dosar nr. 2049/121/200.
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7551/1999 pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamanta L.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi SC D.S. SA Bucureşti, sucursala Galaţi, (fosta R.G.G. Galaţi) obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi, arătând în fapt că este moştenitoare soţului său, C.M., care a avut în patrimoniu imobilul în litigiu prin moştenire de la mama sa, C.C., care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare la licitaţie publică în anul 1902. A mai susţinut că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 201/1949 şi la acest moment se află în proprietatea/posesia pârâtei SC D.S. SA Bucureşti.
Urmare decesului reclamantei C.L. calitatea sa procesuală a fost preluată de reclamantul R.V. ca succesor legatar universal al defunctei.
Prin sentinţa civilă nr. 33471 din 17 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Galaţi, acţiunea a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că dreptul de proprietate putea fi pus în discuţie în conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar reclamanta nu a respectat procedura specială de restituire, inclusiv cea în fază administrativă premergătoare fazei judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta, apel înregistrat sub nr. 2685/C/2001 pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Galaţi, prin Decizia civilă nr. 1067/A din 17 ianuarie 2001 fiind admis apelul formulat de reclamantul R.V., anulată sentinţa civilă nr. 3471/2000 a Judecătoriei Galaţi şi constatându-se că Tribunalul este competent material să soluţioneze litigiul ca instanţă de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a constatat că imobilul în litigiu nu a fost solicitat de reclamant în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 112/1995, ci în baza acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., imobilul are o valoare de peste 2 miliarde ROL şi conform dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 159 pct. 2 şi art. 297 C. proc. civ. instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă era Tribunalul.
Ca instanţă de fond, Tribunalul a înregistrat litigiul sub nr. 536/C/2002 pe rolul Secţiei civile, iar prin sentinţa civilă nr. 154/F din 15 martie 2002 a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului. În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a arătat că imobilul a devenit proprietatea numitei C.C. prin Ordonanţa de adjudecare nr. 5995 din 12 noiembrie 1902, în baza Decretului nr. 201/1949 imobilul a trecut în proprietatea statului, singurul moştenitor al defunctei C.C. a fost fiul ei, C.M., care a testat toată averea soţiei sale, C.L., urmare decesului din anul 1985. Astfel, s-a arătat că reclamanta C.L. a promovat o acţiune în revendicare a unui bun obţinut de soţul său de la mama lui, dar în materie succesorală reprezentarea succesorală nu operează între soţi. De asemenea, având în vedere că şi reclamantul R.V. este un succesor al defunctei C.L. nici el nu are calitatea procesuală de a solicita apărarea unui drept ce aparţinea defunctului C.M.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul R.V., cauza fiind înregistrată sub nr. 1268/2002 pe rolul Secţiei civile a Curţii de Apel Galaţi, iar prin Decizia civilă nr. 72/A din 16 octombrie 2002 Curtea de Apel Galaţi a respins apelul ca nefondat întrucât într-adevăr în conformitate cu dispoziţiile art. 664 – 668 C. civ. reprezentarea succesorală nu operează între soţi, astfel că reclamanta C.L. nu avea calitatea procesuală activă de a solicita apărarea dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu şi, implicit, nici succesorul reclamantei C.L., R.V.
Recursul promovat de reclamantul R.V. a fost înregistrat pe rolul fostei Curţi Supreme de Justiţie Bucureşti, secţia civilă, sub nr. 207/2003, prin Decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004 admiţându-se recursul, casându-se Decizia civilă nr. 72/A/2002 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa civilă nr. 154/F/2002 a Tribunalului Galaţi şi dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa supremă a arătat că imobilul în discuţie a fost dobândit de C.C. în anul 1902, urmare decesului din 21 septembrie 1955 unicul ei moştenitor a fost fiul său, C.M., iar urmare decesului acestuia din urmă la data de 23 februarie 1985 moştenitoarea lui a fost reclamanta C.L., care la rândul ei a fost moştenită de reclamantul R.V., astfel că în mod greşit s-a pus în discuţie problema reprezentării succesorale, reclamanta C.L. venind la moştenirea soţului său în nume propriu.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, sub nr. R/1741/C/2004, prin sentinţa civilă nr. 294 din 11 februarie 2005 acţiunea fiind respinsă ca nefondată cu motivarea că în conformitate cu Decretul nr. 201/1949 al Prezidiului Marii Adunări naţionale a Republicii Populare Române şi art. 645 C. civ. imobilul a trecut în proprietatea statului şi în prezent se află în posesia pârâtului SC D.S. SA Bucureşti, iar reclamantul avea posibilitatea de a i se repara prejudiciul cauzat prin pierderea proprietăţii apelând la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 şi apoi prin Legea nr. 10/2001, dar reclamantul nu a fost diligent suficient pentru a-şi apăra proprietatea pe calea normei juridice speciale.
Apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 294 din 11 februarie 2005 a Tribunalului Galaţi a fost iniţial înregistrat sub nr. 628/2005 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, dar conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 18 iulie 2005 s-a făcut aplicarea art. II pct. 2 din Legea nr. 219/2005 în sensul scoaterii apelului de pe rolul Curţii de Apel Galaţi şi trimiterii la Tribunalul Galaţi spre soluţionare ca instanţă de apel.
Pe rolul Tribunalului Galaţi apelul a fost înregistrat sub nr. 2029/C/2005, prin Decizia civilă nr. 287 din 13 septembrie 2005 admiţându-se excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi de a soluţiona apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 294 din 11 februarie 2005 a Tribunalului Galaţi, considerându-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 219/2005.
Apelul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, urmare declinării, sub nr. 1723/2005, iar prin Decizia civilă nr. 811/A din 2 noiembrie 2005 a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 204/1949 (iar nu 201/1949) şi reclamantul avea posibilitatea de a apela la Legile speciale nr. 112/1995 şi nr. 10/2001, dar reclamantul nu a înţeles să beneficieze de această posibilitate, iar din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi fost proprietarul imobilului în litigiu.
Recursul a fost înregistrat sub nr. 1712/1/2006 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi prin Decizia civilă nr. 6082 din 21 iunie 2006 s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul R.V. împotriva deciziei civile nr. 811/A/2005 a Curţii de Apel Galaţi tot la Curtea de Apel Galaţi în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005.
Prin Decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. 1712/1/2006 a fost admis recursul, s-a casat Decizia civilă nr. 811/A/2005 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa civilă nr. 294/2005 a Tribunalului Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a constatat că primele două instanţe de rejudecare au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în speţă, în exercitarea controlului judiciar nu s-au limitat decât a verifica numărul unui decret invocat ca titlu valabil al preluării puterii de către stat, nu au constatat că nepublicarea Decretului nr. 204/1949 conduce la lipsirea sa de orice efecte juridice şi astfel nu poate justifica posesorului actual nici un drept, iar calitatea procesuală activă şi existenţa dreptului de proprietate în litigiu sunt chestiuni de drept dezlegate de instanţa superioară şi care au devenit obligatorii printru instanţa de rejudecare. S-a indicat ca în rejudecare, Tribunalul să pună în discuţia părţilor oportunitatea efectuării unei expertize tehnice privind identificarea şi evaluarea acestui bun.
Pe rolul Tribunalului Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/2049/121/2007 şi la solicitarea reclamantului prin apărător a încuviinţat administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, având ca obiective identificarea imobilului revendicat şi evaluarea sa, probă administrată în cauză la termenul de judecată din data de 14 martie 2008. Pârâta SC D. SA Bucureşti a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului R.V. cu reluarea aceloraşi apărări făcute şi în primele cicluri procesuale, excepţia fiind respinsă în baza dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. avându-se în vedere Decizia civilă nr. 4948/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 207/2003 şi Decizia civilă nr. 40/R/2007 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosar nr. 1712/1/2006.
Din oficiu, Tribunalul a dispus şi realizat o cercetare la faţa locului, constatările fiind consemnate conform procesului-verbal din data de 8 februarie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 379 din 20 martie 2008 Tribunalul Galaţi, a admis acţiunea, a obligat pârâta SC D. SA Bucureşti, să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 2889 mp, identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 1 şi corpurile de clădire nr. 03A, 13 A, 14 A, 19 A şi 20 A în raportul de expertiză imobiliară şi schiţa anexă întocmite de către inginer expert D.V., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A luat act că reclamantul a renunţat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin Decizia nr. 4948 din 1 iulie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. 207/2003, s-a reţinut că reclamantul R.V. (succesor în drepturile reclamantei – defuncte C.L.), a dovedit existenţa proprietăţii în patrimoniul autorilor săi şi faptul că are calitate procesuală activă de a solicita apărarea dreptului său de proprietate, aceste aspecte fiind probleme de drept dezlegate de instanţa de recurs şi obligatorii pentru instanţa de rejudecare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, Tribunalul Galaţi, ca instanţă de rejudecare a analizat, conform indicaţiilor date de instanţa superioară, titlurile părţilor, posesia bunului şi întinderea dreptului conform indicaţiilor date în Decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 1712/1/2006.
Reţine că reclamantul a dovedit existenţa în patrimoniul său a dreptului pretins, faptul că îi lipseşte atributul posesiei şi că pârâta SC D.S. SA Bucureşti stăpâneşte în fapt imobilul fără a avea acest drept, motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., în sensul obligării pârâtei să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul în litigiu.
Pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate şi anume suprafaţa de teren ce este proprietatea reclamantului şi construcţiile care sunt proprietatea lui în funcţie de actele de proprietate s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.
A reţinut instanţa de fond că suprafaţa de teren de 2889 mp este identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 1 şi construcţiile numerotate 03 A, 13 A, 14 A şi 20 A, au făcut parte din imobilul preluat de stat de la defuncta C.C., iar celelalte construcţii sunt edificate ulterior de persoanele care au deţinut imobilul în timp.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC D.S. SA Bucureşti, sucursala Galaţi, care a criticat sentinţa deoarece reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă pentru a continua acţiunea în revendicare formulată de C.L.; se contestă astfel reprezentarea succesorală a intimatului – reclamant.
Se mai susţine inadmisibilitatea acţiunii în revendicare prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001; pe fondul cererii de chemare în judecată, a invocat pe cale de excepţie dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 10 – 20 ani, constatând că îndeplineşte condiţiile pentru a invoca uzucapiunea, iar titlul statului nu era valabil la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 7395/2002.
Se invocă de apelantă că cererea de chemare în judecată este nefondată, fiind lipsită de suport legal, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991.
Prin Decizia civilă nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat de pârâta SC D.S. SA, împotriva sentinţei civile nr. 379 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate şi ale dispoziţiilor art.296 C. proc. civ., constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:
Prezenta cauză se află într-un nou ciclu procesual ca urmare a trimiterii spre rejudecare prin Decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, hotărâre prin care s-a reţinut necesitatea administrării de noi probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate care să identifice şi să evalueze imobilul.
Anterior, prin Decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, a admis recursul declarat de reclamantul R.V., a casat sentinţa tribunalului şi Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, reţinând că instanţele greşit au respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale pasive întrucât reclamanta C.L., a venit la moştenire în nume propriu ca unică succesoare a soţului său şi nu prin reprezentare succesorală.
Prin urmare, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aceste hotărâri au stabilit limitele în care se va rejudeca cauza, fără a se mai putea invoca chestiuni care au făcut obiectul analizei instanţei de recurs.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut că ceea ce a rămas supus verificării instanţei de rejudecare este doar aplicarea regulilor în materia acţiunii în revendicare (compararea titlurilor părţilor, posesia bunului) şi întinderea dreptului.
Reţine că este nefondat şi cel de al doilea motiv de apel privind inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, inadmisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001 pentru următoarele considerente:
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. 7557 în data de 22 iunie 1999, deci anterior adoptării legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu exclud judecarea acţiunii în revendicare pe dreptul comun, art. 46 permite persoanei îndreptăţite să opteze pentru a continua judecata pe dreptul comun sau să urmeze procedurile speciale, renunţând la acţiunea în revendicare sau solicitând suspendarea judecării cauzei.
Cu privire la aplicarea deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în recursul în interesul legii în dosarul nr. 60/2007 în data de 9 iunie 2008 reţine că această hotărâre dispune cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi nu cu privire la acţiunile promovate anterior, cum este cazul în speţă.
In ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, constată neîntemeiate susţinerile apelantei, pentru următoarele considerente;
Pentru uzucapiunea de 10 ani până la 20 de ani, pe lângă cerinţa referitoare la posesia utilă exercitată în termenul determinat potrivit dispoziţiilor art. 1895 - 1896 C. civ., mai trebuie îndeplinite şi două condiţii speciale: existenţa unui just titlu precum şi buna credinţă a posesorului.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis după introducerea acţiunii în revendicare nu se mai poate reţine că apelanta a fost de bună credinţă la întocmirea documentaţiei.
Buna credinţă constă în convingerea sinceră a posesorului că a dobândit bunul în mod valabil, deci că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Ori, în condiţiile în care exista deja un litigiu pe rolul instanţelor cu privire la imobilul în care se contestă titlul statului, conform dispoziţiilor art. 1897 alin. (2) C. civ., apelanta nu poate invoca ca şi just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Instanţa de fond nu a încălcat dreptul de proprietate al pârâtei - apelante, ci în cadrul acţiunii în revendicare a analizat titlurile de proprietate ale celor două părţi, apreciind în mod corect că în conformitate cu dispoziţiile art. 480 C. civ. şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, titlul de proprietate al reclamantei este preferat, întrucât aşa cum au constatat instanţele irevocabil statul a deţinut bunul fără a avea un titlu valabil.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC D.S. SA Bucureşti care a învederat următorul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate:
Greşit s-a considerat că reclamantul R.V. are calitate procesuală activă pentru a continua acţiunea în revendicare formulată de C.C., deoarece singurul moştenitor al acesteia a fost fiul său C.M., care a testat averea sa soţiei sale, C.L.; astfel că la data promovării acţiunii, C.L. nu a ţinut cont de regula reprezentării, ea neavând calitate procesuală activă pentru a promova acţiunea în revendicare a imobilului respectiv, şi drept urmare nici moştenitorul acesteia nu poate continua procesul.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei probleme, invocând prevederile art. 315 C. proc. civ., dar calitatea procesuală activă a fost contestată din perspectiva reprezentării succesorale, nu din perspectiva calităţii de moştenitor a numitului R.V.
A doua critică vizează greşita reţinere a faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii, în raport de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 43/1998, coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001, acţiunea promovată este inadmisibilă.
Astfel, instanţa sesizată cu o acţiune în revendicare promovată pe dreptul comun în condiţiile art. 480 C. civ. are obligaţia de a verifica admisibilitatea acţiunii.
Pe fondul cauzei, se invocă dobândirea dreptului de proprietate pe uzucapiune de 10 – 20 de ani, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru a opera conform art. 1842 – 1859 C. civ., în ceea ce priveşte SC D.
O altă critică vizează încălcarea dreptului de proprietate al D. precum şi a securităţii raporturilor juridice prin admiterea acţiunii în revendicare a reclamantului. Astfel, regăsirea în patrimoniul D. a terenului respectiv este o consecinţă a faptului că reorganizarea unităţii economice de stat în societate comercială, a presupus, automat, convertirea dreptului de proprietate, fiind necesară doar inventarierea şi evaluarea patrimoniului şi stabilirea capitalului social în baza HG nr. 834/1991, conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 15/1990.
Se mai susţine că certificatul de atestare a dreptului de proprietate respectă rigorile HG nr. 834/1991, iar pe de altă parte, dreptul de proprietate publică a determinat posibilitatea emiterii certificatului în baza HG nr. 834/1991.
Ultimele critici vizează încălcarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legii speciale în condiţiile în care nu au suspendat soluţionarea cauzei, mai mult, a fost soluţionată definitiv şi irevocabil contestaţia promovată împotriva deciziei de respingere a notificării; se invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O. constatând fără limită în timp aplicabilitatea unui act în condiţia în care problema dedusă judecăţii este supusă unei legi speciale, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Analizând recursul declarat de D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre reclamant şi cel ce solicită de la pârât recunoaşterea dreptului subiectiv pretins.
În litigiul supus judecăţii, în temeiul deciziei civile nr. 4948/2004 a fostei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 207/2003 reclamantul R.V., succesor în drepturile reclamantei – defuncte C.L., a dovedit calitatea sa succesorală activă, precum şi existenţa proprietăţii în patrimoniul autorilor săi, aspecte dezlegate de instanţa de recurs şi obligatorii pentru instanţa de rejudecare conform art. 315 C. proc. civ.
Sub acest aspect, nu se justifică criticile recurentului privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului ce ar fi fost contestată din perspectiva reprezentării succesorale.
Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd în mod neechivoc că hotărârile instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar problema calităţii procesuale active a reclamantului R.V. a fost rezolvată prin Decizia nr. 4941/2004 a Curţii Supreme de Justiţie, reţinându-se că reclamanta L.C. a venit la moştenirea soţului său în nume propriu, ca unică moştenitoare, şi nu prin reprezentare succesorală.
Nici motivul de recurs privind obiectul cauzei deduse judecăţii nu poate fi primit: acţiunea promovată de reclamant este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. şi nu pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum susţine recurentul, iar instanţele s-au pronunţat în mod just, în baza principiului disponibilităţii părţilor, pe cererea cu care au fost învestite.
Nici critica privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii în cererea din cauză nu subzistă, în mod just Curtea de Apel a reţinut că acţiunea în revendicare a fost formulată anterior adoptării Legii nr. 10/2001, pe rolul Judecătoriei Galaţi, deci nu se poate pune în discuţie problema inadmisibilităţii acţiunii şi revendicării faţă de prevederile legii speciale – Legea nr. 10/2001.
Nici motivele de recurs privind dobândirea de către pârât a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 – 20 de ani, încălcarea dreptului de proprietate al SC D., a securităţii raporturilor juridice, a neanalizării titlului pârâtului – certificatul de atestare a dreptului de proprietate - şi a încălcării art. 6 din C.E.D.O. nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În mod corect instanţa de apel a reţinut în privinţa uzucapiunii că, în temeiul art. 1895 – 1896 C. civ. trebuie îndeplinite condiţiile justului titlu şi a bunei credinţe a posesorului, în speţă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis după introducerea acţiunii în revendicare, astfel că în condiţiile în care există deja un litigiu pe rolul instanţelor privind imobilul în care contestă titlul statului, conform art. 1897 alin. (2) C. civ., pârâta nu putea invoca ca just titlu pentru uzucapiunea de 10 – 20 de ani certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Aceeaşi instanţă în mod just a conchis că nu s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate al pârâtei, că s-a procedat la o analiză comparativă a titlurilor de proprietate ale pârâtelor apreciindu-se că în temeiul art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O., titlul de proprietate al reclamantei este preferat.
Având în vedere că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente şi anume art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.S. SA Bucureşti, sucursala Galaţi, împotriva deciziei nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 811/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 753/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
