ICCJ. Decizia nr. 95/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 95/2010
Dosar nr. 6868/1/2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 august 2008 sub nr. 500/42/2007, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul L.G., în contradictoriu cu intimatul N.L., a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea deciziei nr. 1153 din 30 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2054/94/2007.
În motivarea cererii de revizuire se arată că potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Instanţa de recurs evocând fondul cauzei prin Decizia a cărei revizuire se solicită, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, reţinând în mod greşit că prejudiciul suferit de recurentul-reclamant se compune nu numai din preţul achitat de recurent la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de 60.000.000 lei vechi, dar şi din sumele ce reprezintă actualizarea preţului achitat.
În sistemul legislaţiei române, conform principiului disponibilităţii, instanţa de judecată este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Se mai susţine că reclamantul N.L. a investit instanţa, potrivit acţiunii înregistrată la Judecătoria Buftea la 26 iunie 2004, cu o cerere de actualizare a creanţei sale.
Această cerere nu reprezintă altceva decât un accesoriu al debitului principal, apt a fi stabilit şi urmărit în cadrul executării silite, iar actualizarea este apreciată de instanţa de recurs ca fiind un prejudiciu nou.
În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea dosarului în care s-a pronunţat Decizia a cărei revizuire se solicită.
În şedinţa publică din 14 ianuarie 2010 s-a invocat din oficiu excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza şi se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire.
Temeiul de drept al cererii de revizuire invocat de revizuenţi îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., motivând că instanţa soluţionând recursul, s-a pronunţat prin Decizia a cărei revizuire se solicită, asupra unor bunuri care nu s-au cerut.
În conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârea a fost dată de instanţa de recurs după evocarea fondului de la pronunţare.
În speţa supusă analizei, Decizia nr. 1153 a cărei revizuire se solicită, a evocat fondul, a fost pronunţată la 30 iunie 2008 şi este irevocabilă.
Drept urmare, termenul de recurs de o lună, prevăzut de textul de lege mai sus enunţat, începe să curgă de la pronunţarea hotărârii nr. 1153 şi anume de la data de 30 iunie 2008 şi se împlineşte la 30 iulie 2008.
Cum revizuentul a formulat cererea de revizuire la 27 august 2008, deci cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 1153 din 30 iunie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1433/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1431/2010. Civil → |
---|