ICCJ. Decizia nr. 1170/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1170/2011
Dosar nr.37907/3/2008
Şedinţa din 11 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 22789/299/2007, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de autor a chemat în judecată pe pârâta D.C., pentru a se constata nulitatea certificatului de moştenitor suplimentar din 09 decembrie 2004 emis de Biroul Notarului Public "E.C." în dosar nr. 88/2004 privind drepturile de autor ale defunctei D.E. şi a certificatului de moştenitor suplimentar din 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial "S." în Dosarul nr. 172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M.; pentru a se constata apartenenţa exercitării drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I. de către reclamantă în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; restituirea drepturilor de autor încasate de pârâtă în data de 30 decembrie 2004 în valoare de 7.000 RON (70.000.000 ROL) conform notei contabile.
Prin sentinţa civilă nr. 1789 din 27 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civila a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în contradictoriu cu pârâta D.C., a fost constatată nulitatea certificatului de moştenitor suplimentar din 9 decembrie 2004 emis de B.N.P. "E.C." şi a certificatului de moştenitor din 10 decembrie 2004 emis de B.N.P. „S.", s-a constatat că exerciţiul drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I. aparţine reclamantei, ulterior datei de 10 noiembrie 2001.
Totodată, a fost obligată pârâta să restituire reclamantei suma de 7.000 lei, reprezentând drepturi de autor şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1047,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit certificatul de moştenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul notariat de stat al Judeţului Ilfov, la data de 13 martie 1979 a decedat D.I., zis şi S., drepturile patrimoniale de autor care formau masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, fiind dobândite de D.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, pe tot timpul vieţii acesteia, conform art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956. S-a mai reţinut şi că este străin de moştenire prin renunţare sau conform art. 700 C. civ. D.M., fiu.
Prin certificatul de moştenitor suplimentar din 9 decembrie 2004 la certificatul de moştenitor din 16 noiembrie 2001, eliberat de notar public C.E., s-a constatat, cu privire la masa succesorală, că de pe urma căreia defunctei D.E. au rămas drepturi de autor conform Legii nr. 8/1996, până la 13 martie 2049 (70 de ani de la data decesului defunctului soţ D.I., zis şi S.), a cărui unică moştenitoare este, conform certificatului de moştenitor menţionat anterior, iar cu privire la moştenitori, că această calitate aparţine lui D.M., fiu.
Prin certificatul suplimentar de moştenitor la certificatul de moştenitor din 10 decembrie 2004 la certificatul de moştenitor din 30 martie 2004, eliberat de notar public I.S. s-a constatat că de pe urma defunctului D.M., decedat la data de 19 noiembrie 2003 au rămas, ca bunuri mobile, şi drepturile de autor, conform Legii nr. 8/1996, până la data de 13 martie 2049 (70 de ani de la data decesului defunctului său tată D.I., zis şi S.), drepturi deţinute în temeiul Legii sus menţionate, de la defuncta sa mamă, D.E., iar moştenitoarea defunctului este pârâta D.C.
Potrivit art. 6 din Decretul nr. 321/1956: "La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; b) descendenţilor, pe timp de 50 ani; c) celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul să se poată transmite din nou prin moştenire".
Ca atare, prin certificatul de moştenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul Notariat de stat al Judeţului Ilfov s-a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege, care instituie o normă specială în materia transmiterii drepturilor pe cale succesorală, ceea ce înseamnă că soţia defunctului D.I., zis şi S., deşi a dobândit drepturile patrimoniale de autor de pe urma acestuia, nu le-a putut transmite propriului succesor, D.M.
Este adevărat că potrivit art. 25 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996: "Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal". Întrucât însă deschiderea succesiunii a avut loc sub imperiul legii vechi, iar efectele acestei situaţii juridice, respectiv transmiterea drepturilor, cu limitele sale, s-au produs la aceeaşi dată (facta praeterita) într-un asemenea caz, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, care dau eficienţă principiului neretroactivităţii, reglementat de art. 1 C. civ . şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, se aplică legea veche.
În aceste condiţii, se reţine că cele două certificate de moştenitor au fost emise cu încălcarea legii, motiv pentru care urmează a se consta nulitatea acestora.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, deşi principial ar fi trebuit avute în vedere prevederile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, conform cărora la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 ( . ), dreptul patrimonial de autor se stinge, nemaiputând astfel aparţine nici pârâtei, dar nici reclamantei, se constată că situaţia din speţă, fiind una specială, reclamă o soluţie diferită. Dat fiind că pârâtei i-a fost constatat printr-un act juridic acest drept patrimonial, pe care şi l-a şi exercitat prin încasarea unei sume de bani, trebuie recunoscut, în aplicarea prin analogie a 25 alin. (1) teza II din Legea nr. 8/1996, organismului de gestiune colectivă dreptul de a acţiona în vederea restabilirii legalităţii.
Judecata în apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 233/A din 22 decembrie 2009, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D.C. şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă; intimata a fost obligată la 24,3 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
De pe urma defunctului D.I., zis şi S., decedat la 13 martie 1979, a rămas ca moştenitoare D.E., aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul sectorului 1 Bucureşti, drepturile patrimoniale de autor aparţinând defunctului fiind dobândite de moştenitoarea sa în condiţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956.
Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956, „La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia;".
Ca atare, drepturile patrimoniale de autor dobândite de numita D.E. prin moştenire urmau sa dureze pe toata durata vieţii acesteia.
În anul 1996 a intrat în vigoare Legea nr. 8/1996 care, în art. 149 alin. (3) prevede că: „Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi".
În virtutea noii reglementari, durata drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moştenire s-a prelungit până la termenul de protecţie prevăzut de noua lege, termen care, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, este de 70 de ani de la moartea autorului. Ca atare, potrivit acestei reglementari, durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moştenire urmează să expire la 31 decembrie 2049.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, transmiterea drepturilor patrimoniale de autor pe calea moştenirii se face potrivit legislaţiei civile în materie de succesiuni.
D.E. a decedat la 10 noiembrie 2001, moştenitorul acesteia fiind D.M., aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor din 9 decembrie 2004. În calitate de moştenitor, D.M. a dobândit toate drepturile avute de D.E. la momentul decesului acesteia, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care aceasta le moştenise de la D.I., zis S., şi a căror durată fusese prelungită ulterior prin efectul dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.
D.M. a decedat la 19 noiembrie 2003, moştenitoarea acestuia fiind D.C., aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor din 30 martie 2004.
Ca atare, D.C. a dobândit prin moştenire toate drepturile pe care D.M. le avea în patrimoniu la momentul decesului, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care D.M. le moştenise de la D.E. în modul arătat mai sus.
În consecinţă, în mod greşit prima instanţă a admis cererea reclamantei, întrucât eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar emis de BNP E.C. şi certificatul de moştenitor suplimentar la certificatul de moştenitor emis de BN S. s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale în materia moştenirii şi în conformitate cu dispoziţiile legale privind durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor.
De asemenea, în mod greşit prima instanţă a reţinut că exerciţiul drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I. aparţine reclamantei ulterior datei decesului numitei D.E., întrucât, ca efect al intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 durata acestor drepturi fusese prelungită la 70 de la data de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care a avut loc decesul autorului si, totodată, potrivit dispoziţiilor legii noi, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire potrivit legislaţiei civile şi, doar în lipsă de moştenitori, acestea se transmit organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie (art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996). Or, în cauză, nu s-a pus problema lipsei moştenitorilor, de pe urma defunctei D.E. rămânând ca moştenitor D.M., iar de pe urma acestuia rămânând ca moştenitoare pârâta.
Pe cale de consecinţă, greşit a fost admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7000 lei, reprezentând drepturi de autor, încasarea acestor drepturi fiind făcută în exercitarea legală a drepturilor patrimoniale de autor aflate în patrimoniul pârâtei.
Judecata în recurs
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C., întemeindu-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susţine următoarele:
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiile art. 149 alin. (3) şi art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată. Aceste texte legale au fost aplicate retroactiv transmiterii pe linie succesorală a drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I.
Soluţia instanţei de apel s-a fundamentat şi pe citarea greşită a textului art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nemodificată, preluând textul art. 149 alin. (3) din Legea nr. 285/2004 de modificare şi completare a Legii nr. 8/1996.
Instanţa de apel a omis să analizeze aplicaţia succesivă a legislaţiei de proprietate intelectuală asupra drepturilor de autor ce au aparţinut defunctului scriitor D.I. decedat la data de 13 martie 1975.
Astfel, la data deschiderii moştenirii, respectiv data morţii autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluţionării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească:
- persoanele chemate la moştenire, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii:
- data la care începe curgerea termenului de 6 luni de la prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.);
- legea care se va aplica dezbaterii moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii art. 1 C. civ.).
Procedura notarială din Certificatele de moştenitor suplimentare: din 09 decembrie 2004 emis de Biroul Notarului Public E.C. în Dosar nr. 88/2004 privind drepturile de autor ale defunctei D.E. şi 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial S. în Dosarul nr. 172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M. nu respectă transmiterea pe linie succesorală a drepturilor de autor ce au aparţinut defunctului scriitor D.I.
Conform art. 6 din Decretul nr. 321/1956, la moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile de autor se transmit prin moştenire, potrivii Codului civil, însă numai următoarele termene:
- soţului şi ascendenţilor autorului pe tot timpul vieţii fiecăruia;
- descendenţilor pe timp de 50 de ani.
Potrivit Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a) drepturile de autor se transmit soţului şi ascendenţilor autorului pe tot timpul vieţii acestora având caracter viager. În acest caz, la moartea acestor moştenitori ai autorului, drepturile patrimoniale de autor nu mai transmit prin succesiune.
Astfel, nu se transmit prin moştenire drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului întrucât au caracter viager sau sunt contractate or născute, ex lege, intuitu personae".
Drepturile de autor ale soţiei autorului D.I. respectiv D.E., având caracter viager nu mai puteau forma obiectul retransmiterii succesorale către fiul renunţător D.M. predecedat deoarece potrivit art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nemodificată actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform acelei legislaţii.
În speţă, drepturile patrimoniale de autor au aparţinut defunctului scriitor D.I., zis S. (pseudonim literar), ce a decedat la data de 13 martie 1975.
Potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea drepturilor de autor, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., vocaţia succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparţineau soţiei sale supravieţuitoare D.E. pe tot timpul vieţii acesteia şi fiului acestuia, D.M. pe o perioadă de 50 de ani.
Fiul scriitorului, D.M., a renunţat în mod expres la succesiunea defunctului său tată, scriitorul D.I., conform Certificatului de Moştenitor ce se află la dosarul instanţei de fond, situaţie în care drepturile de autor au devenit în întregime mamei sale, respectiv soţiei supravieţuitoare a scriitorului, D.E., tot timpul vieţii acesteia în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956.
În urma decesului soţiei supravieţuitoare a scriitorului D.I., respectiv D.E., la data de 10 noiembrie 2001 şi a fiului scriitorului, respectiv D.M., la data de 19 noiembrie 2003, a deschis succesiunea numita D.C., soţia lui D.M., fără ca aceasta să aibă vocaţie succesorală pe linia dreptului de autor aşa cum s-a stabilit prin Dosarul succesoral nr. 172/2004 din cadrul Biroului Notarial S., având în vedere faptul că drepturile patrimoniale de autor ale defunctei D.E., având caracter viager, s-au stins în patrimoniul acesteia odată cu decesul său.
Instanţa de apel nu a analizat din perspectiva celor două constante ale dreptului substanţial aplicabil persoanelor fizice, ca subiecte de drept civil şi de proprietate intelectuală, devoluţiunea legală a drepturilor de autor.
Astfel, fiecărui subiect de drept civil i se circumscriu ca şi constante ale dreptului, legea aplicabilă cetăţeniei la data dobândirii capacităţii de folosinţă, respectiv legea aplicabilă în materie succesorală la data stingerii capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu.
În analiza acestui aspect, instanţa de apel a omis să precizeze natura termenelor transmitere a drepturilor de autor stabilite de legislaţia de la data decesului scriitorului D.I., respectiv Decretul nr. 321/1956, ce sunt exclusiv de natură succesorală şi nu protecţie a drepturilor de autor.
Precizăm că potrivit legislaţiei anterioare criteriul transmiterii pe cale succesorală a drepturilor de autor a fost proximitatea gradului de rudenie în raport de tot, consacrându-se astfel un caracter personal al drepturilor transmise.
Intimata - pârâtă D.C., noră a autorului, în raport de caracterul viager al drepturilor de autor exercitate de soţia autorului D.E. şi renunţarea expresă la drepturile de autor de către fiul scriitorului respectiv D.M., decedat, nu are vocaţie succesorală concretă la moştenirea defunctului scriitor D.I.
Sub aspectul aplicării legislaţiei de proprietate intelectuală în timp, învederăm instanţei următoarele aspecte de legalitate:
Decretul nr. 321/1956, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., a reglementat transmiterea drepturilor de autor pe termene, moştenitorilor, în speţă soţiei supravieţuitoare pe tot timpul vieţii acesteia, fiul autorului fiind renunţător.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 nemodificată, respectiv 14 iunie 1996, s-a reglementat doar termenul de protecţie al drepturilor patrimoniale de autor, stabilit la 50 de ani, prelungindu-se până la 70 de ani conform art. 25 din lege, pentru uniformizarea legislaţiei de proprietate intelectuală naţională cu prevederile Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice. Prin acest text legal nu s-au prelungit şi termenele de transmitere succesorală a drepturilor de autor stabilite de Decretul nr. 321/1956.
Astfel, Legea nr. 8/1996 nemodificată prin dispoziţiile art. 149 alin. (1) a statuat faptul că actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele potrivit acelei legislaţii, dispoziţiile Legii nr. 8/1996 nemodificată, art. 25 neputând avea efect retroactiv.
Analizând aceste aspecte de legalitate instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor revin spre gestiune organismului gestiune colectivă din domeniul specific de creaţie al autorului în speţă C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor de la data decesului soţiei scriitorului D.E., făcând aplicaţia corectă a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată pentru viitor până la împlinirea termenului de protecţie efectivă de 70 de ani.
Art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată a evidenţiat principiul cofraternităţii în exerciţiul drepturilor de autor de către organismele de gestiune colectivă înfiinţate prin voinţa autorilor.
Recurentul solicită admiterea recursului.
Intimata D.C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
La situaţia de fapt reţinută, necontestată în cauză, curtea de apel a identificat corect normele legale incidente şi a făcut o corectă aplicare în timp a acestora.
În speţă, se pune problema protecţiei drepturilor patrimoniale de autor rămase de pe urma scriitorului D.I., zis şi S., decedat la 13 martie 1975.
Acesta a fost căsătorit cu D.E., care a decedat la 10 noiembrie 2001, şi a avut un fiu, pe D.M., care a decedat, de asemenea, la 19 noiembrie 2003.
D.M. a fost căsătorit cu D.C., pârâta din prezenta cauză.
În urma decesului scriitorului D.I., au avut vocaţie succesorală soţia supravieţuitoare D.E., care a acceptat moştenirea şi fiul D.M., care a renunţat la moştenire.
La data decesului autorului, 10 martie 1975, erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 321/1956 care prevedeau în art. 6 alin. (1) lit. a) că, la moartea autorului (…) drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a) soţului şi ascendenţilor autorului pe tot timpul vieţii fiecăruia.
Prin urmare, în ceea ce priveşte drepturile patrimoniale de autor acestea s-au transmis exclusiv soţiei supravieţuitoare D.E., pe durata vieţii acesteia.
D.E. a decedat la 10 noiembrie 2001, dată la care era în vigoare Legea nr. 8/1996, act normativ care a abrogat şi a înlocuit Decretul nr. 321/1956.
Printre altele, noua lege a modificat durata protecţiei drepturilor de autor, reglementând prin art. 25 alin. (1) teza I-a că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează pe tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal.
Potrivit art. 149 alin. (3) din aceeaşi lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege.
Acest text nu putea avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dar ai căror autori erau încă în viaţă, deoarece caracterul viager al drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât şi sub legea nouă, şi nu se putea pune problema expirării termenului de protecţie la care se referă art. 149 alin. (3).
Aşadar, textul se putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecţie reglementate de legea veche, în funcţie de punctul de plecare constând în data decesului autorului.
Chiar dacă aceste drepturi au fost transmise în funcţie de legea aplicabilă la data deschiderii succesiunii, atât în privinţa persoanelor cât şi a duratei, dispoziţiile art. 149 alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecţiei sunt aplicabile, aceasta fiind voinţa legiuitorului.
Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile Convenţiei de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii legi şi, totodată, să acorde aceeaşi protecţie în timp şi operelor create sub imperiul legii vechi.
Deşi în formularea iniţială textul art. 149 alin. (3) omisese particula „nu" din referirea la „operele pentru care expirase" durata de protecţie, ea trebuia subînţeleasă, întrucât noţiunea de „prelungire" are sens în conexiune cu o activitate în curs de desfăşurare.
Dacă ar fi dorit să se refere la operele căzute deja în domeniul public, nu s-ar fi pus problema prelungirii duratei protecţiei ci, pur şi simplu, a reglementării uneia noi, ceea ce ar fi fost de neconceput pentru toate operele a căror durată de protecţie a expirat înainte de anul 1996, fără nicio limită de timp.
În realitate, textul a suferit o eroare materială, care a fost corectată prin Legea nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul că art. 149 alin. (3) se referă fără echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecţie.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecţie a drepturilor patrimoniale rămase de pe urma defunctului D.I. nu expirase, deoarece soţia acestuia, beneficiara cu caracter viager a acestor drepturi, era încă în viaţă.
Prin urmare, în mod corect a constatat curtea de apel că opera scriitorului a beneficiat, din punct de vedere al protecţiei drepturilor patrimoniale, de dispoziţiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Astfel, protecţia operei s-a prelungit pe o durată de 70 de ani calculată conform legii de la data de 1 ianuarie 1976, respectiv până la 1 ianuarie 2046, sub rezerva ca soţia moştenitoare să nu fi supravieţuit acestei date, ceea ce nu a fost cazul în speţă, deoarece aceasta a decedat la 10 noiembrie 2001.
Critica recurentului în sensul că drepturile de autor din patrimoniul defunctei D.E. nu se puteau transmite succesoral către fiul renunţător D.M., întrucât se opuneau dispoziţiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, nu poate fi primită.
În primul rând, în speţă nu este vorba despre interpretarea unui act juridic, a cărui natură ori al cărui înţeles să fi fost denaturate de curtea de apel, pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În realitate, recurenta invocă nelegalitatea deciziei prin nesocotirea dispoziţiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, critică ce se încadrează în prevederile aret.304 pct. 9 C. proc. civ. şi care este nefondată.
Textul de lege invocat de recurent prevede că actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform acelei legislaţii.
În speţă, nu este vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii vechi ci, despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei protecţiei drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Printr-o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, curtea de apel a constatat că la data decesului numitei D.E., 10 noiembrie 2001, nu expirase durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, de 70 de ani de la data decesului autorului.
În atare situaţie, drepturile patrimoniale au fost transmise pe cale succesorală, potrivit legislaţiei civile, fiului defunctei, D.M., neavând nicio relevanţă că acesta renunţase la moştenirea tatălui său.
Acea renunţare nu-l putea împiedica să accepte moştenirea mamei sale, din masa succesorală a căreia făceau parte drepturile de autor referitoare la opera tatălui.
Cum nici la data decesului numitului D.M., 19 noiembrie 2003, nu expirase durata de protecţie de 70 de ani de la data decesului autorului, în baza aceluiaşi text de lege, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pârâta D.C. a dobândit tot prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, în calitate de soţie supravieţuitoare – şi nu în calitate de noră a defunctului D.I., cum greşit arată recurenta - drepturile patrimoniale de autor aflate în masa succesorală a defunctului D.M.
Aşa fiind, în mod legal a constatat curtea de apel că nu există niciun temei de constatare a nulităţii certificatului de moştenitor suplimentar emis de B.N.P. E.C. şi a certificatului de moştenitor emis de B.N.P. S.
De asemenea, în mod legal a reţinut curtea de apel că reclamanta SC C. SA nu se poate prevala de dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, care prevăd că numai în situaţia în care nu există moştenitori, exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor revin organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaţie.
Aceasta, deoarece, nu numai că în speţă există moştenitori potrivit legislaţiei civile de pe urma scriitorului D.I., dar, dacă durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ar fi încetat la data de 10 noiembrie 2001, cum chiar recurenta susţine, aceasta ar fi avut semnificaţia căderii operelor scriitorului în domeniul public, situaţie în care nu se mai pune problema exercitării drepturilor patrimoniale de către nicio entitate, fizică sau juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată către intimata D.C., reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor împotriva deciziei civile nr. 233/A din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1379/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1169/2011. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
