ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 14/2011

Dosar nr.3406/103/2009

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1179/C din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului I.N.E.P. din M.A.I., formulată în contradictoriu cu pârâtul A.G., având ca obiect restrângerea dreptului pârâtului la libera circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult trei ani.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 iulie 2009, ca urmare a unei altercaţii cu un cetăţean român, fapt pentru care a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de un an şi patru luni. Tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost returnat nu prezintă gradul de pericol social suficient pentru a justifica restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în Italia, câtă vreme reclamantul nu a dovedit că pârâtul, prin activitatea pe care a desfăşurat-o sau ar desfăşura-o în străinătate, în viitor, a adus o atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi statul din care a fost returnat. De asemenea, nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul său, a reprezentat o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, susţinând că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru UE şi readmisia acestuia în ţară în baza unui acord se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea. Chiar şi în condiţiile în care România este stat membru al U.E., cetăţenii români trebuie să-şi exercite drepturile şi obligaţiile de cetăţeni ai Uniunii în acord cu legislaţia actuală şi a obligaţiilor asumate de România în acest context.

Prin Decizia nr. 24 din 3 martie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Directivanr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 nu îngrădeşte dreptul de intrare şi de şedere al cetăţeanului român pe teritoriul altui stat din U.E., decât pentru motive ce ţin de ordine publică, siguranţa publică sau sănătatea publică şi nici nu vine în contradicţie cu Legea nr. 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietăţii acesteia. De asemenea, a reţinut că dreptul de şedere al cetăţeanului român este limitat, fără nicio altă condiţie sau formalitate, cu excepţia deţinerii cărţii de identitate sau a paşaportului, la trei luni. In baza acordului de readmisie cetăţeanul român care nu a respectat aceste obligaţii este sancţionat, numai că sancţiunea restrângerii dreptului la liberă circulaţie este aplicată în cauza de faţă nu de statul gazdă, ci de statul român. In condiţiile în care nu s-a făcut dovada că pe fond se impune măsura solicitată de apelantul-reclamant, în sensul că din probatoriul administrat nu rezultă că pârâtul ar fi o persoană care a prejudiciat în vreun fel statul gazdă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta D.E.P.A.D. din M.A.I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea acţiunii.

In motivarea recursului a arătat că dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern. Având în vedere exigenţele legislaţiei U.E., România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E., ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l repinge, pentru considerentele ce succed:

Intimatul-pârât a fost returnat din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Potrivit legii interne [art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005], singura condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din Directivă].

Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporţionalităţii iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii [art. 27 alin. (2) din Directivă].

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al returnării, măsură dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel să fie ignorată exigenţa normei comunitare.

Or, sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuia să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.

Ca atare, măsura returnării dispusă faţă de pârâtă la data de 28 iulie 2009 de autorităţile italiene, nu poate constitui, prin ea însăşi, un motiv de restrângere a dreptului acesteia la libera circulaţie de către instanţa română, chemată să analizeze cerinţele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

In mod corect instanţele de fond au constatat că Directiva analizată nu îngrădeşte dreptul de intrare şi de şedere al cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru U.E., decât pentru motive ce ţin de ordine publică, siguranţa publică sau sănătatea publică şi că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că pârâtul şi-a întemeiat în Italia o familie, are un copil născut la 20 septembrie 2009 (dosar fond), iar separarea de membrii familiei consecinţe negative şi asupra acestora.

In acest context al analizei, este de menţionat şi că stoparea de către statul român a fenomenelor de migraţie ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracţional şi fără a restricţiona, în afara dispoziţiilor legale, dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români.

Pentru considerentele arătate, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în fond şi apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei civile nr. 24 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs