ICCJ. Decizia nr. 1384/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1384/2011
Dosar nr.7864/121/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 139/ A din 7 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 336 din 15 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că HG nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
Prin dispoziţiile obiectivului invocat ca temei de drept al acţiunii s-a prevăzut înaintarea de către M.I.R.A. – D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P.B. către instanţe a „dosarului de îndepărtare", menţionându-se că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Ori, potrivit art. 38 lit. b) din lege, se poate limita dreptul la circulaţie al persoanei a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfăşoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale din România şi acel stat.
Deşi pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reţine că comportamentul acestuia constituie o ameninţare pentru ordinea şi siguranţa publică.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, D.C. nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 stabileşte în art. 27 că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.
Reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C civ., incidenţa vreuneia dintre clauzele de limitare prevăzute de Directivă.
2. Recursul
2.1.Motive
D.E.P.A.B.D. din M.A.I. a declarat recurs, nemotivat în drept, prin care a formulat următoarele critici:
Aşa cum rezultă din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la 10 iulie 2009, conform Decretului Prefectului de Roma. Din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind expulzat de statul italian pentru comiterea infracţiunii de furt.
Aşa cum reiese din Decretul Prefectului de Roma şi din declaraţia olografă, pârâtul a fost arestat, judecat şi condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Pe cale de consecinţă, reţine atenţia gradul scăzut de integrare a acestuia în perimetrul statului italian, având în vedere că a avut o activitate infracţională încă din anul 2005.
Măsura restrictivă cerută se justifică din perspectiva încălcării atât a ordinii publice a statului italian, prin comportamentul infracţional pe teritoriul Italiei şi a neprezentării certificatului de înregistrare prin care să dovedească desfăşurarea unei activităţi în conformitate cu prevederile legale, cât şi a ordinii de drept a Statului Român.
Conform decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă sunt structurate, în esenţă, pe modul în care instanţele de fond au dedus, din analiza Decretului Prefectului de Roma şi din declaraţia olografă a acestuia, faptul că pârâtului nu trebuie să i se restrângă exercitarea dreptului la liberă circulaţie în Italia.
Or, aceste aspecte privesc netemeinicia hotărârii, dedusă din modul de apreciere a probelor administrate, fără posibilitatea analizei în recurs;
- aşa cum rezultă în mod clar şi din art. 304 şi din art. 3021 lit. c) C proc. civ.
- în condiţiile art. 304 pct. 9 C proc. civ., modificarea hotărârii poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal presupune că soluţia nu este juridică deoarece nu se poate determina, din modul cum este redactată, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. În acest caz, hotărârea este nelegală atunci când instanţa nu a aplicat normele de drept substanţial potrivite litigiului.
Recurenta nu a formulat critici sub un asemenea aspect, instanţa de recurs constatând că soluţia din apel a fost întemeiată pe analiza dispoziţiilor HG nr. 1347/2007, art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, art. 18.1 TCE şi D.C. nr. 2004/38/CE. Or, toate aceste acte normative sunt aplicabile în cauză.
Ipoteza a doua a art. 304 pct. 9 C proc. civ. se referă la situaţia în care instanţa aplică textele de lege incidente speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit în sensul că interpretarea dată este prea extinsă, prea restrânsă ori cu totul eronată.
Instanţa de apel nu a nesocotit art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 care prevede interzicerea deplasării în Italia a cetăţenilor români expulzaţi întrucât a ţinut cont de prevalenta aplicării reglementărilor europene, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, câtă vreme nu s-a probat că prezenţa pârâtului în Italia ar aduce atingere ordinii publice, securităţii sau sănătăţii publice în sensul Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului European.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I., împotriva deciziei nr. 139/ A din 7 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1380/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
