ICCJ. Decizia nr. 1834/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1834/2011
Dosar nr. 430/46/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2005 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamantul D.V. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi C.N.A.D.N.R., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să anuleze Hotărârea nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi să stabilească despăgubirea ce trebuie acordată la suma de 600.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ajutorul financiar acordat de expropriator este de 11 dolari S.U.A./ m.p., însă se constată că suma acordată este mult mai mică, de circa 6,9 dolari S.U.A./ m.p., iar suprafaţa expropriată este, potrivit documentaţiei cadastrale, de 896,37 m.p. şi nu de 885 m.p., aşa cum s-a menţionat în hotărârea contestată.
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 26 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1851/CV/2005 Tribunalul Argeş a anulat Hotărârea nr. 19/2004, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, stabilind despăgubirea la 46.020 lei.
Prin Decizia civilă nr. 68/ A din 21 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 706/46/2006 Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 33/1994, privind participarea obligatorie a procurorului.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 237 din 2 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 5178/109/2006, a admis în parte contestaţia, a anulat Hotărârea nr. 19 din 21 noiembrie 2004 a C.N.A.D.N.R. S.A. Bucureşti şi a dispus acordarea despăgubirilor ce se cuvin contestatorului pentru imobilul expropriat în cuantum de 46.020 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 19/2004 s-a dispus exproprierea suprafeţei de 885 m.p. teren proprietatea reclamantului, pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional „Varianta de ocolire a Municipiului Piteşti" şi s-au aprobat despăgubiri în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 186.931.033 lei.
Pentru a determina valoarea reală a terenului proprietatea reclamantului, tribunalul a încuviinţat proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea contravalorii terenului ce a făcut obiectul Legii nr. 198/2004. Expertiza efectuată de expertul ing. C.P. şi semnată de expertul consilier Anghel Octavian a arătat că la data efectuării raportului terenul din zonă se vindea cu 20 - 25 dolari S.U.A./ m.p., expertul efectuând calcule în raport de aceste două valori.
Pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. nu a înţeles să participe la efectuarea lucrării, expertul Iordache Ion lipsind ca urmare a faptului că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a onorariului stabilit.
Prin urmare, în raport de probele dosarului şi prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, precum şi de art. 2 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus acordarea despăgubirilor în cuantum de 46.020 RON.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâta şi reclamantul.
Prin apelul său, pârâta a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că acel cuantum al despăgubirilor stabilit doar de către expertul desemnat de instanţă este mult prea mare faţă de valoarea reală a terenului şi nu are în vedere reglementările legale în materie. S-a mai arătat că nu se putea anula Hotărârea nr. 19 din 21 decembrie 2004 în tot, ci doar în ceea ce priveşte despăgubirile acordate.
Prin apelul său, reclamantul a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, arătând că expertiza trebuia efectuată de o comisie formată din trei experţi, astfel că în rejudecarea apelului trebuia să se dispună refacerea expertizei potrivit legii, ceea ce nu s-a întâmplat.
S-a arătat că, alături de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 26 din aceeaşi lege, deoarece terenul expropriat a fost subevaluat, situaţie în care trebuie refăcută expertiza în apel.
S-a criticat sentinţa şi pentru neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate.
În apel, instanţa a încuviinţat proba cu o nouă expertiză solicitată de reclamant, dispunându-se ca o comisie de trei experţi, constituită potrivit art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţă şi să stabilească preţul de circulaţie al terenului la data efectuării acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 20/ A din 6 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5178/109/2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului D.V. şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 191.680 RON, menţinând celelalte dispoziţii.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A.
Prin considerentele deciziei, instanţa a reţinut că apelul formulat de pârâtă a fost declarat tardiv, fiind depus la poştă la data de 28 decembrie 2006, deşi sentinţa tribunalului i-a fost comunicată la 4 decembrie 2006, astfel că, potrivit art. 284 C. proc. civ., apelul putea fi formulat legal doar până la 20 decembrie 2006.
Apelul declarat de reclamant a fost considerat ca întemeiat, pe de o parte, pentru că expertiza tehnică nu a fost efectuată de o comisie constituită din trei experţi, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, despăgubirile nu au fost calculate potrivit art. 26 din această lege.
În ceea ce priveşte comisia de experţi, în apel aceasta a fost formată din expertul numit de instanţă, cel desemnat de expropriator, respectiv pârâta, şi cel desemnat de persoana supusă exproprierii, respectiv reclamantul.
Potrivit raportului de expertiză, necontestat de părţi, valoarea terenului de 885 m.p. este de 54.808 euro, respectiv 191.680 lei, la data efectuării lucrării, avându-se în vedere valoarea de 61,93 euro/m.p.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs a vizat greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii apelului său, acesta fiind depus la poştă în ultima zi a termenului legal de 15 zile prevăzut de lege, iar nu după trecerea acestui termen.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a criticat Decizia instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 sunt imperative, în ceea ce priveşte componenţa comisiei de experţi nefiind admisibilă nici o derogare.
Recurenta a învederat că încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 atrage nulitatea expertizei potrivit art. 105 C. proc. civ., întrucât cei trei experţi trebuiau să întocmească un singur raport tehnic de evaluare, neputându-se considera că pârâta nu l-a contestat atâta timp cât nu i-a fost comunicat.
S-a criticat Decizia şi pentru greşita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi neaplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. ca nefondat.
Prin Decizia nr. 8028 din 12 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat în parte Decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul D.V. la aceeaşi instanţă.
A menţinut dispoziţia cu privire la respingerea ca tardiv formulat a apelului formulat de pârâtul Statul Român.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 3041 C. proc. civ., deoarece acest text de lege se referă la recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, ori, în situaţia de faţă hotărârea primei instanţe a fost supusă şi căii de atac a apelului, Decizia recurată fiind pronunţată de Curtea de Apel Piteşti ca instanţă de apel.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin niciunul dintre motivele de recurs invocate nu se critică hotărârea pronunţată în apel pentru nemotivare sau pentru că ar cuprinde motive contradictorii.
Ca atare, acest motiv de recurs nu a fost analizat întrucât niciuna dintre criticile invocate nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte greşita respingere a apelului pârâtei ca tardiv formulat, instanţa a reţinut că nu este nefondată critica recurentei în acest sens, deoarece conform dovezii de comunicare de la fila 33 dosar fond, sentinţa tribunalului a fost comunicată pârâtei la 4 decembrie 2006, ultima zi de declarare a apelului fiind 20 decembrie 2006.
În aceste condiţii, apelul depus la 28 decembrie 2006, conform datei poştei de pe plicul cu care a fost trimisă cererea de apel (fila 39 dosar apel), a fost corect considerat ca tardiv formulat.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs, referitoare la încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 a fost privită ca întemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie compusă din trei experţi, din care unul numit de completul de judecată şi câte unul desemnat de expropriator şi persoana supusă exproprierii.
Această normă are caracter imperativ, astfel că nu se poate deroga de la lege în ceea ce priveşte componenţa comisiei de experţi, care trebuie să întocmească un singur raport tehnic de expertiză, probă relevantă în materie de expropriere conform prevederilor Legii nr. 33/1994.
Deşi prin încheierea din 21 martie 2007, instanţa de apel a admis proba cu expertiză tehnică solicitată de apelantul - reclamant D.V., dispunând constituirea comisiei de experţi conform art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat numai de expertul tehnic judiciar desemnat, M.L.
A fost menţinută dispoziţia deciziei recurate cu privire la respingerea ca tardiv a apelului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 237 din 2 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş.
Prin Decizia civilă nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 430/46/2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului D.V., a schimbat în parte sentinţa în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON şi a obligat pârâtele C.N.A.D.N.R. SA şi Primăria municipiului Piteşti la plata către reclamant a sumei de 1200 RON cheltuieli de judecată.
Rejudecând cauza după casare, instanţa de apel a dispus, potrivit îndrumărilor deciziei de casare, efectuarea unui nou raport de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, raport care a stabilit valoarea terenului conform preţului actual de circulaţie la 133.038 lei (35 euro/m.p.) şi o valoare rezultată prin metoda comparaţiei prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/ m.p.).
Instanţa de apel a reţinut că în procesul de expropriere, legiuitorul a stabilit atât cadrul legal pentru desfăşurarea procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor cât şi apărarea dreptului de proprietate privată, cei implicaţi în acest proces putând conveni în condiţiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, atât asupra modalităţii de transfer a dreptului de proprietate cât şi asupra cuantumului şi naturii despăgubirii.
Astfel, primind rezultatul expertizei, instanţa are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 27 din lege, de a compara valoarea propusă spre despăgubire cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi. Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează că „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană".
Textul citat are un caracter imperativ, instanţa putând stabili cuantumul despăgubirilor numai între aceste limite, care în speţa de faţă sunt, 186.931.033 lei vechi (18.693 RON) oferiţi de expropriator şi 600.000.000 lei vechi (60.000 RON) ceruţi de expropriat, rolul expertizei fiind acela de a lămuri instanţa cu privire la valoarea reală a terenului raportat la cererea şi oferta din procesul de negociere, fără însă a trece peste voinţa părţilor.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit valoarea terenului conform preţului actual de circulaţie la 133.038 lei (35 euro/m.p.) şi o valoare rezultată prin metoda comparaţiei prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/m.p.), ambele valori depăşind cu mult suma cerută de expropriat.
Cum însă la prima instanţă valoarea despăgubirilor a fost stabilită la 46.020 RON, iar din expertiza efectuată rezultă o valoare mai mare, în raport de dispoziţiile art. 27 din lege, valoarea terenului va fi stabilită la suma cerută de expropriat, respectiv 60.000 RON.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Recursul reclamantului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a vizat următoarele aspecte:
I. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ce prevăd, în alin. (1), că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, prin valoarea reală legiuitorul înţelegând valoarea rezultată din expertiza efectuată în cauză.
De asemenea, hotărârea instanţei de apel vine în contradicţie şi cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care prevede că la calculul cuantumului despăgubirilor se va avea în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile din aceeaşi categorie la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului, dispoziţii din care rezultă că despăgubirea va fi egală cu valoarea actuală de circulaţie a imobilului expropriat.
Prevederile art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege, care prevăd că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat au fost interpretate greşit de instanţă, în sensul că, în realitate, „suma solicitată" de reclamant reprezintă suma rezultată din administrarea probatoriilor, şi anume, cea rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, şi nu cea din cererea introductivă de instanţă;
II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că instanţa a obligat pârâtele la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată fără a ţine cont şi de celelalte cheltuieli efectuate în toate fazele procesuale.
Recursul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a vizat următoarele critici.
I. Greşita stabilire, de către instanţa de apel, a cuantumului despăgubirii acordate de instanţă în urma exproprierii la suma de 60.000 RON, cuantum pe care îl consideră exagerat faţă de probatoriile administrate în cauză.
În acest sens arată că la data exproprierii, respectiv, anul 2002, C.N.A.D.N.R. SA a efectuat un raport tehnic de evaluare ce nu a fost niciodată contestat şi care se află la dosarul cauzei, raport din care rezultă valoarea reală a imobilului expropriat, respectiv, suma oferită cu titlu de despăgubire de către expropriator, în cuantum de 186.931.033 lei.
Mai arată că raportul de expertiză tehnică întocmit de comisia de experţi constituită conform legii nu corespunde realităţii, neputând fi o probă relevantă şi pertinentă, astfel cum impun exigenţele Legii nr. 33/1994, iar faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din lege care prevăd că despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator, dar nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamantului s-a acordat mai mult decât a cerut prin cererea introductivă de instanţă;
II. Greşita obligarea a acestei părţi la plata cheltuielilor de judecată, raportat, pe de o parte, la împrejurarea că pârâta nu se află în culpă procesuală, iar pe de altă parte, că reclamantul nu a dovedit cu acte sumele solicitate.
Mai arată în acest sens că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea de a mări sau micşora onorariile avocaţilor în limitele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, atunci când se constată că acestea sunt prea mari faţă de valoarea pricinii ori de munca îndeplinită de avocat.
Solicită luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., conform cărora nu se poate crea o situaţie mai gravă în propria cale de atac, principiu susţinut în speţă atât de procuror, cât şi de unul din judecători, ce a formulat în acest sens opinie separată.
Recursul Primăriei municipiului Piteşti, deşi neîncadrat în drept, se circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ. şi a vizat greşita obligare a acestei instituţii la plata cheltuielilor de judecată.
În acest sens, arată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, primăria nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea Hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004 emisă de Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R., iar potrivit Legii nr. 198/2004, plata despăgubirilor se face de către expropriator, care este Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, dispoziţii legale pe care instanţa de apel nu le-a avut în vedere, deşi în speţe similare s-au pronunţat decizii contrare sub acest aspect, pe care pârâta le-a ataşat motivelor de recurs.
Analizând recursurile declarate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.V. şi de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, şi va admite recursul pârâtei Primăria municipiului Piteşti, pentru argumentele ce succed:
Referitor la cuantumul despăgubirii, despre care recurentul-reclamant D.V. arată că este prea mic, iar recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA arată că este prea mare, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum eronat dezvoltă recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, ci dimpotrivă, se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea, astfel încât critica de nelegalitate formulată de această pârâtă se dovedeşte a fi străină în raport de textul legii şi, ca atare, nefondată.
De asemenea, instanţa de judecată nu este obligată a reţine nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de care se prevalează recurentul - reclamant D.V., întrucât potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî", iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
În speţă, cu prilejul rejudecării după casare, s-a întocmit un nou raport de expertiză în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în urma căruia a rezultat valoarea terenului în discuţie conform preţului actual de circulaţie la 133.038 lei şi o valoare rezultată prin metoda comparaţiei prin bonitare la 235.400 lei.
În aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferta făcută de către expropriator(186.931.033 lei), la pretenţiile formulate de reclamant(60.000 RON) prin cererea de chemare în judecată, la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în rejudecare(prin care s-a stabilit o valoare de circulaţie de 133.038 lei şi o valoare rezultată prin metoda comparaţiei prin bonitare de 235.400 lei, ambele valori depăşind cu mult suma cerută de expropriat), în mod corect instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma cerută de expropriat, şi anume, 60.000 RON.
În acest sens, nu se pot reţine afirmaţiile recurentului-reclamant potrivit cărora suma solicitată de acesta reprezintă suma rezultată în urma administrării probatoriilor, respectiv, cea prevăzută de raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, întrucât dispoziţiile art. 27 alin. (2) sunt imperative, clare şi fără echivoc şi stabilesc că despăgubirea acordată „nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Faptul că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, după primirea raportului instanţa va compara rezultatul expertizei cu pretenţiile părţilor, conduce la concluzia că acestea erau deja formulate, astfel încât nu se poate susţine că pretenţiile respective se identifică sau sunt egale cu valorile rezultate din expertiză.
În sensul legii, prin „pretenţiile formulate" se înţelege obiectul cererii de chemare în judecată, precizat de reclamant la suma de 60.000 de euro.
Referitor la cheltuielile de judecată despre care recurentul-reclamant D.V. susţine că nu i-au fost acordate în totalitate, iar recurenta - pârâtă C.N.A.D.N.R. SA arată că în mod greşit a fost obligată la plata acestora, ambele critici vor fi înlăturate ca nefondate.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speţă, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Rezultă, astfel, o condiţie expresă de obligarea a uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul.
Cu alte cuvinte, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însuşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti de finalizare a acestei proceduri.
Or, în speţă, recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA a figurat în proces în calitate de pârâtă, acţiunea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost admisă în parte, anulată hotărârea contestată, şi acordată despăgubirea aferentă exproprierii astfel cum a fost solicitată în cererea introductivă de instanţă, astfel încât susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora nu se află în culpă procesuală vor fi înlăturate ca nefondate.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de instanţa de apel şi contestat de recurentul-reclamant ca fiind insuficient faţă de cheltuielile ocazionate de derularea procedurii judiciare, se constată că, potrivit principiului conform căruia cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, acestea au fost acordate de către instanţa de apel numai în măsura în care au fost precizate şi dovedite, astfel încât această critică urmează a fi înlăturată, reclamantul nefăcând dovada unor cheltuieli de judecată suplimentare faţă de cele deja stabilite.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta Primăria municipiului Piteşti, recursul acesteia se constată a fi fondat.
Astfel, în speţă, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi acordarea despăgubirii aferente exproprierii, în cuantum de 60.000 RON.
Prin Hotărârea nr. 19/2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA s-a dispus exproprierea suprafeţei de 885 mp teren proprietatea reclamantului pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional.
Cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubiri în caz de expropriere se formulează în contradictoriu cu Statul Român sau cu unităţile administrativ teritoriale după caz, potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004.
Cum exproprierea suprafeţei de teren ce face obiectul cauzei s-a făcut pentru o lucrare de interes naţional, potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004 aplicabil în cauză, calitatea de expropriator aparţine Statului Român, prin C.N.A.D.N.R. SA de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului.
În atare situaţie, despăgubirea stabilită în urma exproprierii se datorează de către expropriator, plata acesteia făcându-se, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.
Având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate, precum şi obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâta Primăria municipiului Piteşti nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, întrucât nu reprezintă „partea căzută în pretenţii" la care face trimitere art. 274 C. proc. civ., aceasta fiind, în speţă, C.N.A.D.N.R. SA.
Împrejurarea că în cadrul primăriei funcţionează comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu atrage calitatea de expropriator a acestei instituţii, calitate ce aparţine C.N.A.D.N.R. SA, ca organ emitent al hotărârii a cărei anulare s-a dispus de către instanţele anterioare.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul - reclamant D.V. şi recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria municipiului Piteşti şi va modifica în parte Decizia recurată în sensul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată faţă de această pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.V. şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia, în sensul că înlătură obligarea acestei pârâte de la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2023/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1657/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
