ICCJ. Decizia nr. 1881/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1881/2011
Dosar nr. 2229/108/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 489 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, a fost anulată, ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamantul C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul K.I., având ca obiect pretenţii ce decurg din neexecutarea unui contract de mandat. Raportat la valoarea obiectului pretenţiilor, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a achita taxă de timbru de 23.758,52 lei şi timbru judiciar de 5 lei. Întrucât reclamantul nu a înţeles să timbreze cererea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanţa a anulat acţiunea, ca netimbrată. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel pârâtul, arătând că în mod greşit prima instanţă nu a acordat cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, câtă vreme acestea au fost dovedite, iar culpa procesuală nu-i aparţine.
Prin decizia civilă nr. 64 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul pârâtului şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul obligării reclamantului la plata către pârât a sumei de 23.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că reclamantul a căzut în pretenţii, întrucât cererea introductivă de instanţă nu a fost timbrată, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul are dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul, în termen legal, încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Se susţine că înscrisurile existente la dosarul cauzei, referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt originale, munca avocatului pârâtului, prezent doar la trei termene de judecată, nu justifică onorariul acestuia, care este exagerat.
Analizând recursul declarat de reclamantul C.L.M., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În condiţiile în care acţiunea îndreptată de către reclamant împotriva pârâtului a fost anulată ca netimbrată, partea care a căzut în pretenţii este reclamantul, astfel că, în termenii art. 274 C. proc. civ., acesta datora pârâtului restituirea cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în proces.
Însă legiuitorul permite instanţei, prin dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să diminueze cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile avocaţilor, iar această măsură trebuie să fie justificată prin motive temeinice, simpla solicitare a părţii căzute în pretenţii nefiind de natură a constitui un atare motiv.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură, onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză, trebuie suportat de partea adversă, ţinând seama de natura şi complexitatea prestaţiei avocatului acestuia.
În acest sens, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat că, partea care a câştigat procesul, nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C. proc. civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa apreciază că, în speţă se reţine culpa procesuală a reclamantului, având în vedere că cererea de chemare în judecată promovată de acesta, a fost anulată ca netimbrată şi a determinat pârâtul să efectueze cheltuieli de judecată nedatorate, constând în onorariul de avocat angajat să îl reprezinte.
Ţinând seama de elementele prevăzute de alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., şi anume: activitatea concretă prestată de avocatul pârâtului (care a redactat întâmpinarea, a fost prezent la trei termene de judecată, iar concluziile sale nu au privit fondul cauzei, ci doar excepţia de netimbrare) şi limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar şi valoarea pricinii, instanţa reţine că acesta nu a desfăşurat un volum mare de muncă pentru executarea mandatului primit, de natură să justifice onorariul perceput, în cuantum de 23.800 lei, pe care îl apreciază ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfăşurată.
Concluzionând, instanţa apreciază că reclamantul trebuie să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de pârât, întrucât acesta din urmă a comis un abuz de drept, atunci când şi-a dat acordul pentru un onorariu avocaţial exagerat de mare, săvârşind astfel, o faptă ilicită culpabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală, în condiţiile art. 723 alin. (2) C. proc. civ., urmând să suporte diferenţa dintre onorariul convenit cu apărătorul său, şi suma pe care trebuie să o plătească partea care a căzut în pretenţii, respectiv reclamantul. Mai mult, conştient de finalitatea litigiului, ca urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant, pârâtul şi-a exercitat abuziv dreptul de a obţine de la adversar suma pe care a plătit-o cu titlu de onorariu de avocat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant şi va modifica decizia atacată, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.L.M. împotriva deciziei civile nr. 64 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara – secţia civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la suma de 10.000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1883/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
