ICCJ. Decizia nr. 1877/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1877/2011
Dosar nr. 3704/118/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 23 noiembrie 2007 reclamantul O.S. a chemat în judecată pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la emiterea dispoziţiei potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, autorul său Z.O. a fost proprietarul imobilului, ce forma trei loturi după cum urmează: lotul nr. 5 din careul 279 în suprafaţă de 393,00 m.p., lotul nr. 9 din careul 279, în suprafaţă de 313,70 m.p., şi lotul nr. 11, din careul 279 în suprafaţă de 393 m.p., loturi unite între ele, pe care erau edificate următoarele construcţii: han, restaurant, bucătării, spaţii de locuit, băi, grajduri, ateliere adiacente, magazii şi alte dependinţe.
A mai arătat reclamantul că, atât terenurile cât şi construcţiile au fost preluate abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, iar ulterior construcţiile au fost demolate, astfel că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat unitatea deţinătoare, fără a primi un răspuns din partea acesteia. Reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 84 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, întrucât în cazul măsurilor reparatorii instanţa nu are competenta de a se pronunţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul O.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.
Curtea de Apel Constanţa – secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale prin decizia nr. 66/C din 4 martie 2009 a admis apelul formulat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut, în esenţă că, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii beneficiare.
S-a reţinut că, pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar a încălcat dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, refuzând să răspundă în termenul legal la notificarea formulată de reclamant, iar temporizarea cererii reclamantului fără un temei legal a deschis celui vătămat accesul la justiţie, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
Constatând că prima instanţă a soluţionat recursul fără a intra în cercetarea fondului contestaţiei, iar prin hotărârea apelată nu s-a dat un răspuns explicit şi specific reclamantului în legătură cu temeinicia pretenţiei lui de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 111/1951, curtea a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1174 din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea modificată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:
A obligat pârâţii să acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Municipiul Constanţa, ce avea următoarele loturi: lotul nr. 9, careul 279 în suprafaţă de 313,70 m.p.; careul 279, lotul nr. 11 în suprafaţă de 393 m.p., şi lotul nr. 5, careul 279 în suprafaţă de 393 m.p., şi pentru construcţiile edificate pe acestea.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că, reclamantul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea bunurilor preluate abuziv cât şi a dreptului de proprietate asupra acestora.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Motivând apelul, a susţinut că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legitimarea procesuală pasivă revine instanţei investite cu soluţionarea notificării, în speţă Primăria oraşului Constanţa prin Primar.
Într-un singur caz, are calitate procesual pasivă, şi anume când unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
Curtea de Apel Constanţa – secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale prin decizia nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în contradictoriu cu reclamantul O.S. şi intimaţii pârâţi Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1174 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că legitimarea procesual pasivă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entităţii investite cu soluţionarea notificării, în speţă Primăria Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa.
De la această regulă, legiuitorul a prevăzut o singură excepţie, cea instituită prin prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege”.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susţinut următoarele critici de nelegalitate.
Singura entitate care ar putea fi obligată la despăgubire este Statul Român cu excluderea unităţii deţinătoare, aceasta fiind în spiritul mecanismului reglementat de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi în consens cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a decis faptul că Fondul Proprietatea nu este funcţionabil.
În atare situaţie, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Analizând recursul în raport de criticile formulate Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată doar în situaţia de excepţie prevăzută de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deţinătoare nu poate fi identificată.
În speţă, reclamantul O.S. a notificat Primăria Municipiului Constanţa prin Primar la data de 10 iulie 2001, iar instanţele de judecată au fost investite cu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din legea specială.
Or, în condiţiile în care niciuna din părţi nu a invocat că deţinătorul bunurilor în litigiu nu ar fi cunoscut, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 au scindat procedura administrativă prealabilă în două etape: etapa ce se desfăşoară la unitatea deţinătoare, finalizată prin dispoziţie sau decizie prin care se face propunere pentru acordarea despăgubirilor şi etapa ce se desfăşoară la Comisia Centrală care stabileşte cuantumul despăgubirilor.
În speţă, contestaţia vizează dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare, aceasta fiind titular de obligaţii şi nu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice cum greşit se susţine.
Faţă de obiectul acţiunii nici critica vizând nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea nu este întemeiată.
În raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei civile nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa – secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7465/2011. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1881/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
