ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2069/2011
Dosar nr. 32635/3/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti — secţia a III-a civilă la data de 2 septembrie 2008 reclamantul G.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să-i restituie terenul, în suprafaţă de 217 mp (după măsurătorile din actele de demolare), 203,5 mp (după actul de vânzare-cumpărare), aproximativ 200 mp (conform certificatului de moştenitor) sau să-i acorde un teren echivalent şi despăgubiri pentru imobilul situat la această adresă, demolat abuziv în anul 1986.
În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
În fapt reclamantul a arătat că la data de 28 noiembrie 2005 prin Biroul Executorului Judecătoresc P.S. a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti Notificarea nr. 1063, la care nu a primit niciun răspuns cu toate că a făcut mai multe reveniri.
Se mai arată că la 10 mai 1985 mama sa a fost convocată la DGDAL cu actele de proprietate în original. Cu această ocazie a făcut cunoscut DGDAL că se opune demolării şi îndepărtării din proprietatea sa, dar i s-a spus că opoziţia oricărui proprietar nu are valoare faţă de decretul de expropriere.
La data de 15 decembrie 2008 reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că temeiul juridic îl reprezintă dreptul comun, precizare faţă de care pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Bucureşti — Secţia a IlI-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii precizate, a admis în parte acţiunea precizată şi a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în ceea ce priveşte terenul, corespunzător valorii de 333.518 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că existenţa Legii nr. 10/2001 nu determină inadmisibilitatea acţiunilor întemeiate pe dreptul comun, iar prin decizia nr. XXXIII a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie — Secţii Unite se prevede că în situaţia acţiunilor întemeiate pe dreptul comun instanţei îi revine obligaţia de a analiza acţiunea pe fond.
S-a mai reţinut, în baza probelor administrate, că imobilul a fost expropriat de la autoarea reclamantului: G.M., care în anul 1986 a formulat cerere pentru acordarea de despăgubiri.
În ce priveşte situaţia terenului din litigiu tribunalul a reţinut din raportul de expertiză întocmit în cauză că fosta stradă Stănescu Delar, pe care se afla amplasat imobilul în discuţie, a fost desfiinţată în urma sistematizării zonei, iar pe amplasamentul acesteia s-au realizat blocuri de locuinţe, deci nu este posibilă redobândirea acestuia în natură, reclamantul având dreptul la despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs, analizat de Curtea de Apel Bucureşti ca apel.
Se susţine în esenţă că, având în vedere faptul că imobilul ce face obiectul Legii nr. 10/2001, lege specială şi de imediată aplicare şi care prevede un termen imperativ pentru formularea notificării, nemodificat sau prelungit prin Legea nr. 247/2005, iar reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii în termen a procedurii prevăzută de această lege, în condiţiile art. 22 alin. (5) din lege acesta nu mai poate beneficia de măsuri reparatorii, termenul prevăzut de dispoziţiile legale fiind de decădere.
Se mai arată că instanţa de fond a ignorat probele administrate, prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum şi dezlegarea problemelor de drept din decizia nr. LII/2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite.
Greşit instanţa a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru construcţia demolată din Str. Piscul Răchitei, deoarece în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competenţa revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La termenul din data de 18 mai 2010 instanţa a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, în raport de dispoziţiile art. 2 C. proc. civ. şi obiectul cauzei, care a fost precizat de reclamant ca fiind o acţiune de revendicare de drept comun, valoarea imobilului fiind sub 500.000 lei.
Prin decizia nr. 344/A din 18 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti — secţia a IV-a civilă a admis apelul pârâtei, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătorie sector 5 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această deciziei instanţa a reţinut că reclamantul a precizat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o cerere în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, cu privire la teren şi construcţia demolată, modificând cererea iniţială, care era întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, iar valoarea imobilului (construcţie şi teren) este de 469.788 lei.
În raport de această valoare a imobilului şi având în vedere că cererea a fost precizată ca fiind o cerere de revendicare, întemeiată pe dreptul comun şi nu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, nu tribunalului.
În consecinţă curtea a constatat că pricina a fost soluţionată în primă instanţă de o instanţă necompetentă material şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei sector 5 Bucureşti, fără a mai analiza criticile invocate în apel împotriva acestei decizii reclamantul G.G. a formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că decizia este nelegală şi netemeinică, nu ţine seama de împrejurările pricinii, de prevederile legale incidente, urmărindu-se „pretexte şi aspecte nesemnificative din punct de vedere juridic", situaţie ce a condus ca recurentul-reclamant să fie privat de dreptul său la despăgubire pentru terenul expropriat şi imobilul demolat.
Instanţa nu a ţinut seama de dovezile de la dosar privind exproprierea terenului şi demolarea construcţiilor şi nici de dispoziţiile legale, citând în acest sens art. 44 din Constituţia României. Prin soluţia pronunţată instanţa a încălcat prevederile art. l din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a încălcat dispoziţiile art. 329 pct. (3) C. proc. civ. potrivit căruia „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe", arătând în acest sens că nu a fost respectată decizia nr. XXXIII/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite.
În conformitate cu art. 2 pct. 1, lit. f) C. proc. civ. Tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de expropriere. Decretul nr. 45/1986, a cărui copie se află la dosar, este unul de expropriere, fapt de care instanţa de apel nu a ţinut seama.
Decizia nr. XXXIII/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă în mod expres la neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar instanţa nu a ţinut seama de acest lucru.
Recurentul-reclamant mai arată că în situaţia imobilelor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 valoarea imobilului nu determină competenţa instanţei.
Precizarea făcută, în sensul că acţiunea formulată în baza Legii nr. 10/2001 se modifică devenind o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, a avut în vedere contextul stabilit de Decizia nr. XXXIII/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite, sens în care în mod greşit instanţa de apel a considerat că s-a modificat cauza cererii de chemare în judecată.
Analizând criticile ce pot fi încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
Competenţa materială (ratione materiae), reglementată de Cartea I Titlul I C. proc. civ., delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit pe linia lor ierarhică, delimitare ce se face după felul atribuţiilor (competenţa materială funcţională) şi după obiectul, valoarea sau natura pricinilor (competenţa materială procesuală).
Stabilirea instanţei competente se face în funcţie de obiectul pricinii.
Criteriul valoric are prevalentă şi realizează o delimitare de atribuţii între judecătorie şi tribunal, în litigiile comerciale şi litigiile patrimoniale dintre persoanele fizice.
Art. 84 C. proc. civ. dispune: „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită". Pentru a caracteriza acţiunea introdusă, instanţa nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi, ci după cel pe care reclamantul a înţeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului şi a scopului urmărit prin exercitarea acţiunii.
Or, în speţă, se constată că după natura dreptului şi a scopului urmărit, cererea este o acţiune în expropriere, aşa cum reclamantul a precizat la data de 15 decembrie 2008, ceea ce atrage competenţa în primă instanţă a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. l lit. f) C. proc. civ.
Aşa fiind, cum, în apel, nu au fost analizate criticile formulate, pricina fiind trimisă la Judecătoria sector 5 Bucureşti, urmează ca, în rejudecare, acestea să fie analizate în egală măsură cu cele invocate de reclamant în prezentul recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar decizia recurată va fi casată în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei civile nr. 344/A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti — secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2067/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2071/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
