ICCJ. Decizia nr. 2071/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2071/2011
Dosar nr. 1613/2/2010
Şedinţa publică de la 8 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 40916/3/2007, reclamantul V.P. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de căi Ferate C.F.R. SA, formulând contestaţie împotriva deciziei nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emise de intimată şi prin care s-a respins notificarea nr. 434/2001 formulată de petent privind terenul expropriat în suprafaţă de 680 mp situat în Comuna Topleţ, judeţul Caraş - Severin.
Decizia nr. 454/A din 12 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în soluţionarea apelului declarat de pârâtă a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6323 din 4 iunie 2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că hotărârea este nemotivată.
În rejudecare, Curtea, prin decizia nr. 231/A din 29 martie 2010 a admis apelul Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. SA şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins contestaţia, menţinând dispoziţia primei instanţe referitoare la soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale, pentru motivele ce urmează.
Prin sentinţa civilă nr. 222 din 4 februarie 2008 a fost admisă contestaţia precizată şi a anulat în parte dispoziţia nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de intimata Compania Naţională de căi Ferate; a fost obligată pârâta să soluţioneze notificarea prin emiterea ofertei de despăgubiri referitor la terenul expropriat ce constituie obiect al notificării şi a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocate de reclamant, ca neîntemeiată.
Prin notificarea adresată Regionalei S.N.C.F.R. Timişoara, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc T.V., reclamantul, în calitate de moştenitor al defuncţilor V.P. şi V.A.A., conform certificatului de moştenitor din 07 august 2002 eliberat de notar public P.S., a solicitat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri băneşti a terenului în suprafaţă de 3.666 m.p., înscris în cartea funciară nr. 1403, nr. topografic 177, preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 981/1962.
În realitate, în cartea funciară nr. 1403 a localităţii T. au fost înscrise imobilele cu nr. cadastrale 177/1, în suprafaţă de 1.302 m.p. şi 177/3, în suprafaţă de 861 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând menţiunea „lunca lui T.”, iar în cartea funciară nr. 2134 a fost înscris imobilul cu nr. cadastral 177/2, în suprafaţă de 1.470 m.p., la rubrica „descrierea imobilului” apărând tot menţiunea „lunca lui T.”.
Imobilul în suprafaţă de 1470 m.p., înscris în cartea funciară nr. 2134 a fost expropriat de la autorul său, V.P., şi trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 981/1962. Ulterior, o suprafaţă de 680 m.p., ce nu putea face parte decât din imobilele înscrise în cartea funciară nr. 1403 (177/1 şi 177/3) a fost expropriată prin art. 6 din Decretul Consiliului de Stat nr. 18/1970. Totodată, prin art. 6 alin. (2) s-a aprobat scoaterea din producţia agricolă a terenurilor situate în comuna Topleţ, judeţul Caraş-Severin.
Printr-o precizare înregistrată la data de 14 martie 2003 la Regionala S.N.C.F.R. Timişoara, reclamantul a arătat că, din suprafaţa totală de 3.633 m.p., Regionala de Electricitate Banat – Timişoara deţine în mod abuziv în folosinţă suprafaţa de 1.944 mp., restrângându-şi în aceste condiţii pretenţiile faţă de apelanta din prezenta cauză la un teren în suprafaţă de 820 m.p. Pentru suprafaţa de teren de 1.470 m.p., deţinută de SC Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice „Electrica Banat” SA Timişoara, prin decizia civilă nr. 27 din 12 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia civilă în dosarul nr. 8733/C/2004, s-a dispus în contradictoriu cu societatea respectivă continuarea procedurii de soluţionare a notificării prin emiterea ofertei de despăgubire.
Prin Decizia de respingere a notificării nr. 1/7076 din 19 octombrie 2007 emisă de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. a fost respinsă notificarea nr. 434/2001 formulată de către reclamant, reţinându-se că terenul expropriat în suprafaţă de 680 m.p. nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a dispus ca dosarul aferent notificării să fie înaintat, în vederea soluţionării, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, comisiei competente constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/200, cu modificările şi completările ulterioare.
Chestiunea litigioasă o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă regimul juridic al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.
Întrucât în speţă terenul este nu numai evidenţiat în patrimoniul unor companii naţionale la care statul este acţionar majoritar, ci şi situat în extravilanul localităţii, se pune problema identificării textului de lege care trebuie aplicat cu prioritate.
Or, prin folosirea interpretării sistematice şi raţionale, se ajunge la concluzia că acesta este art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care, fiind aşezat în capitolul I – „Dispoziţii generale” conţine una dintre normele juridice de delimitare a sferei de aplicare a actului normativ în discuţie. Art. 21 este în schimb situat în capitolul III – „Proceduri de restituire” şi, ca atare, procedura pe care o reglementează şi care constituie unica sa menire trebuie să privească un imobil a cărui restituire poate fi dispusă în baza Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea de şedinţă de la 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de recomunicare a deciziei nr. 231/A din 29 martie 2010 ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii se arată că de la momentul introducerii acţiunii şi până la data de 12 mai 2010 când reclamantul a adus la cunoştinţă prin scrisoare recomandată, schimbarea domiciliului său, toate actele de procedură s-au îndeplinit în mod corect la singura adresă indicată de acesta: Timişoara.
Împotriva deciziei şi a încheierii a declarat recurs reclamantul.
Recursul declarat împotriva deciziei, în temeiul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. nu este motivat.
Prin recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 8 iunie 2010 se arată că până în aprilie 2020 a avut domiciliul în str. Treboniu Laurian, dar a fost evacuat.
Decizia nu a fost redactată în termenul de 30 de zile, aşa încât a formulat cererea de comunicare a deciziei la 12 mai 2010 la domiciliul legal, având dreptul de a i se comunica hotărârea la noul domiciliu.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, reţine cele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Recurentului i-a fost comunicată decizia la 10 mai 2010, conform actului de procedură aflat la fila 62 în dosarul de apel.
Recursul formulat la 14 mai 2010 este declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fără însă a fi fost motivat.
Cum recurentul nu a expus criticile de nelegalitate a deciziei pronunţate în apel în termen de 15 zile de la comunicare, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac declarate.
Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 8 iunie 2010 pentru argumentele ce urmează.
Conform art. 98 C. proc. civ. partea ce şi-a schimbat domiciliul în cursul judecăţii are obligaţia de a înştiinţa instanţa prin petiţie la dosar, iar partea potrivnică prin scrisoare recomandată despre schimbarea intervenită, sub sancţiunea neluării în seamă.
Din verificarea actelor şi lucrărilor cauzei rezultă că recurentul a încunoştinţat instanţa despre modificarea adresei de domiciliu la 31 mai 2010 (conform datei poştei) după ce decizia instanţei de apel fusese comunicată, cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., la 10 mai 2010.
Aşadar, faţă de împrejurarea că dispoziţiile de procedură referitoare la comunicarea actelor de procedură au fost corect aplicate, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.P. împotriva încheierii din 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 1613/2/2010.
Constată nul recursul declarat de acelaşi reclamant împotriva deciziei civile nr. 231/A din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi împotriva
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1583/2011. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
