ICCJ. Decizia nr. 233/2011. Civil. Obligaţie de a face. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 233/2011
Dosar nr. 3841/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 779 din 6 noiembrie 2008, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta O.E. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, ca rămasă fără obiect, faţă de împrejurarea că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală, în sensul că a eliberat adeverinţa solicitată de fostul salariat.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 486/R din 6 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat un nou recurs care prin Decizia nr. 2092 din 25 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, pe care nu a întemeiat-o în drept.
În motivarea acţiunii, contestatoarea a susţinut în esenţă, că hotărârea nu este legală deoarece a menţinut sentinţa înstanţei de fond prin care i-a fost respinsă acţiunea ca rămasă fără obiect, deşi trebuia să-i fie acordate drepturile la care era îndreptăţită pentru munca prestată în cadrul Uzinei P., respectiv grupa specială de lucru şi sporul de toxicitate.
Contestaţia în anulare, va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
În condiţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi admisă atunci când, respingând recursul, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Deşi contestatoarea nu a indicat temeiul de drept al acţiunii, în cuprinsul acesteia a formulat critici care ţin de nemulţumirile sale faţă de soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 779 din 6 noiembrie 2008 de Tribunalul Brăila.
Dispoziţiile legale menţionate, prevăd în mod expres cazurile în care se poate exercita contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile.
Or, criticile formulate de reclamantă nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile expres prevăzute de lege, pentru ca instanţa să poată verifica incidenţa acestor dispoziţii legale.
Prin urmare, pentru cele arătate, se va respinge contestaţia în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.E. împotriva deciziei nr. 2092 din 25 martie 2010 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 231/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 230/2011. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
---|