ICCJ. Decizia nr. 263/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 263/2011
Dosar nr. 9214/63/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanţii I.D.D. şi I.F. au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria municipiului Craiova, reprezentaţi prin primar, să se constate că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat Craiova, compus din construcţie cu 3 camere, dependinţe şi teren în suprafaţă de 4.000 m.p., cu restituirea în natură a terenului liber.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorilor lor, fiind expropriat prin Decretul nr. 246/1979; că, la apariţia Legii nr. 10/2001 au formulat notificare prin care au solicitat despăgubiri pentru o parte din imobilul deţinut, precum şi restituirea unei alte părţi a imobilului, ce constituie teren liber, fără ca până în prezent să fi primit răspuns la această notificare.
După efectuarea expertizei dispuse în cauză, reclamanţii şi-au precizat acţiunea cu privire la natura măsurilor reparatorii ce se cuvin a le fi acordate, solicitând restituirea în natură a patru suprafeţe aflate în incinta Liceului A.S. (cu dimensiunile de 1.300,9 m.p., 1.089 m.p., 176 m.p. şi 53 m.p.), iar pentru diferenţa de 1.247,2 m.p. acordarea despăgubirilor băneşti.
De asemenea, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către C.D., S.S.M., D.G., P.I. şi P.A., care au solicitat să se constate că au calitate procesuală alături de ceilalţi doi reclamanţi, întrucât sunt moştenitoare legale ale autorilor I.D.D. şi I.M.
Instanţa a încuviinţat în principiu cererea intervenţie formulată de S.S.M. şi a respins cererea de intervenţie faţă de numitele C.D., P.I. şi D.G., reţinând că acestea nu justifică un interes în cauză, în condiţiile în care nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001.
Cadrul procesual subiectiv a fost modificat, ca urmare a decesului reclamantei I.F. (moştenită de către reclamantul I.D.D., intervenienta S.S.M., precum si C.D., a cărei introducere în cauză s-a dispus). De asemenea, a decedat şi intervenineta S.S.M., cererea de intervenţie fiind însuşită şi continuată de moştenitoarele legale ale acesteia, M.E.M. şi M.A.M.
Prin sentinţa civilă nr. 266 din 6 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea de intervenţie formulată de P.A., P.I., D.G. şi S.S.M. - continuată de moştenitoarele acesteia, M.E.M. şi M.A.M., s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanţii I.D.D. şi I.F. (decedată - continuată de moştenitoarea C.D.), s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 1.300,9 mp. şi a celei de 176 mp., suprafeţe identificate conform raportului de expertiză şi s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de 1347,4 mp. şi construcţii demolate.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite a părţilor la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Astfel, o suprafaţă de 1.130 mp. (aparţinând lui I.D.D.) şi casa de pe aceasta au fost expropriate în baza Decretului nr. 624/1965, iar diferenţa de 845 mp. a fost expropriată în baza Decretului 246/1979; din partea de imobil ce i-a revenit autoarei I.M., o suprafaţă de 580 mp. a fost expropriată în baza Decretului 624/1965, suprafaţa de 190 mp. a fost expropriată în baza Decretului 246/1979, iar suprafaţa de 205 mp. a fost donată statului prin contractul de donaţie autentic din 1977.
S-a mai reţinut că reclamanţilor nu li se cuvin măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 205 mp. teren, donată statului, întrucât nu intră în categoria celor preluate abuziv conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 10/2001 şi nu s-a făcut dovada anulării actului de donaţie.
Sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 şi de raportul de expertiză care a stabilit că este posibilă restituirea în natură doar a suprafeţei de 1.300,9 mp. (ocupată parţial de o platformă betonată) şi a celei de 176 mp. ocupată de un chioşc comercial ( întrucât pentru platforma betonată nu s-a prezentat autorizaţie de construcţie şi nici nu s-a indicat utilitatea şi destinaţia sa în cadrul unităţii de învăţământ iar chioşcul comercial amplasat pe suprafaţa de 176 mp. constituie o construcţie uşoară ce poate fi demontată). S-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a celorlalte suprafeţe de teren ocupate de în clădirea liceului A.S., pentru care se cuvin măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Cererea de intervenţie formulată de S.S.M. a fost respinsă, motivat de faptul că aceasta nu mai poate beneficia a doua oară de măsuri reparatorii în condiţiile Legii 10/2001 pentru imobilul situat în Craiova, din moment ce şi-a valorificat deja drepturile decurgând din legea specială şi i s-a recunoscut îndreptăţirea la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti printr-o altă dispoziţie a Primăriei Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel M.E.M şi M.A.M. - moştenitoarele intervenientei S.S.M. şi primarul municipiului Craiova.
Apelantele interveniente au criticat soluţia de respingere a cererii de intervenţie formulate de autoarea lor S.S.M. -considerând că prin hotărârea pronunţată autoarea lor este practic exheredată ceea ce constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii.
Primarul municipiului Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova în reprezentarea Municipiului Craiova au criticat sentinţa sub aspectul stabilirii măsurilor reparatorii, susţinând că nu era posibilă restituirea în natură a vreunei suprafeţe de teren; că, pe de o parte nu s-a ţinut cont de cota cuvenită autoarei intervenientelor, S.S.M. iar pe de altă parte, terenul în litigiu este afectat în totalitate investiţiilor realizate, astfel că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) coroborate cu prevederile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi ale art. 10 din HG nr. 250/2007 - prin care se defineşte sintagma „amenajări de utilitate publică".
Prin Decizia civilă nr. 345 din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de primarul municipiului Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova. A admis apelul intervenientelor şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi stabilirii că restituirea în natură a terenului, precum şi măsurile reparatorii în echivalent se dispun către reclamanţi şi intervenientele moştenitoare. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, cu referire la apelul intervenientelor, că autoarea (decedată pe parcursul procesului) acestora a solicitat anterior măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil, dar în calitate de moştenitoare testamentară a mătuşii sale I.F., pentru ca ulterior, în cadrul prezentei proceduri, să se prevaleze de calitatea sa de moştenitoare legală a defunctului I.D.D., tatăl său, cel care împreună cu reclamanta I.F. au formulat notificare în privinţa aceluiaşi imobil.
Prin urmare, soluţia primei instanţe de respingere a cererii de intervenţie, este eronată, neţinând seama de faptul că a fost invocată, în valorificarea drepturilor asupra imobilului, pe de o parte calitatea de moştenitoare testamentară de pe urma mătuşii intervenientei iar pe de altă parte, calitatea de moştenitoare legală a părinţilor acesteia.
În acelaşi sens, s-a reţinut caracterul greşit al considerentelor vizând o dublă reparaţie pe care ar obţine-o intervenienta, în condiţiile în care dispoziţia anterioară emisă de primar (şi prin care s-a înaintat Prefecturii judeţului Dolj notificarea) nu a fost urmată de o aprobare a ofertei de acordare a despăgubirilor şi nici de o executare efectivă a măsurilor reparatorii.
Ca atare, cererea de intervenţie se impune a fi admisă şi cum restituirea în natură respectiv, măsurile reparatorii în echivalent au fost solicitate de mai multe persoane îndreptăţite (succesoare ale titularului iniţial), urmează ca stabilirea cotelor acestora, cuvenite în calitate de moştenitori legali şi testamentari, să se determine potrivit dreptului comun aplicabil moştenirii.
Apelul pârâţilor a fost apreciat ca nefondat, considerându-se că soluţia de restituire în natură a celor două suprafeţe de teren este corectă, câtă vreme nu s-a demonstrat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, spre a fi incidente dispoz. art. 11 alin. (4) şi nu ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Apartenenţa terenului la domeniul public nu constituie un impediment la restituirea în natură a unor imobile preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde asemenea excepţii de la regula restituirii în natură instituită prin acest act normativ.
Situaţia măsurilor reparatorii pentru imobilele expropriate este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 10/2001, care prevede şi posibilitatea restituirii în natură a suprafeţelor de teren rămase libere, care nu sunt necesare funcţionării unităţii deţinătoare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâţi, care au invocat dispoz. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora au dezvoltat următoarele aspecte de nelegalitate:
- Instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atunci când a recunoscut îndreptăţirea la măsuri reparatorii şi în privinţa intervenientei S.S.M., fără să ţină seama de împrejurarea că printr-o dispoziţie anterioară a primarului (din 7 martie 2003) acesteia îi fusese soluţionată o notificare vizând acelaşi imobil, făcându-se propunere de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, ceea ce ar avea drept consecinţă obţinerea unei duble reparaţii în temeiul aceleiaşi legi speciale.
- Instanţa de apel, printr-o greşită aplicare a legii, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.300,9 mp, respectiv, a celui în suprafaţă de 176 mp, fără să aibă în vedere apartenenţa acestuia la domeniul public, conform HG nr. 965/2002.
- De asemenea, s-au aplicat greşit prevederile art. 10 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 10.1, art. 10.2, art. 10.3 din HG nr. 250/2007 prin care se defineşte sintagma „amenajări de utilitate publică" şi potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul.
Or, suprafeţele aşa-zise libere nu pot fi dislocate din ansamblul edilitar, fiind afectate unei utilităţi publice, iar faptul că o porţiune din terenul expropriat este liberă nu duce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se în realitate amplasamentul şi destinaţia acestuia, terenul fiind necesar bunei funcţionări a unităţii de învăţământ.
Intimatele M.E. şi M.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că atât reclamanţii cât şi intervenientele au în cauză calitatea de persoane îndreptăţite, ca moştenitori ai autorilor I.D.D. şi I.F. iar pe de altă parte, restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren este corectă, întrucât nu sunt afectate de utilităţi publice.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- Susţinerea conform căreia prin admiterea cererii de intervenţie, instanţa ar fi aplicat eronat dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, ajungându-se la realizarea unei duble reparaţii în favoarea aceleiaşi părţi pe temeiul aceluiaşi act normativ, este eronată.
Deşi anterior intervenienta S.S.M. a mai transmis notificare în privinţa aceluiaşi imobil (soluţionată conform dispoziţiei nr. 4416 din 7 martie 2003 a primarului municipiului Craiova, prin care s-a făcut propunere de măsuri reparatorii în echivalent şi înaintarea acesteia la prefectură), cu acea ocazie partea s-a prevalat de calitatea sa de moştenitor testamentar de pe urma altui autor (mătuşa acesteia, I.S.).
Or, în prezentul litigiu s-a tins la valorificarea drepturilor având o altă natură şi de pe urma altor autori – respectiv, acelea de moştenitoare legală a numiţilor I.D.D şi I.F.
Ca atare, nefiind vorba de acelaşi drept, ci de drepturi subiective distincte, având temeiuri diferite, nu se poate susţine că intervenienta în proces (şi în continuare, succesorii acesteia care i-au preluat poziţia procesuală) ar fi obţinut o dublă reparaţie în satisfacerea aceleiaşi pretenţii.
Sub acest aspect, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite"), stabilind totodată, că desocotirea între moştenitori se va realiza potrivit dreptului comun [art. 4 alin. (1)].
- Are însă caracter fondat critica din recurs vizând greşita restituire în natură a celor două suprafeţe de teren (de 1.300,9 mp şi respectiv, 176 mp), soluţia fiind contrară dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi aptă să atragă incidenţa motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, nu sunt supuse restituirii în natură, iar măsurile reparatorii se acordă în echivalent în situaţia în care „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat" [art. 11 alin. (4) Legea nr. 10/2001].
Or, în speţă, conform situaţiei juridice a terenului de 4.000 mp care a făcut obiectul notificării, aşa cum a fost ea determinată de probele administrate, a rezultat că suprafaţa de 1.247 mp este ocupată de clădirea liceului A.S.; suprafaţa de 1.300,9 mp este ocupată de platforma betonată a liceului; suprafaţa de 1.089 mp reprezintă spaţiul verde al liceului, iar suprafaţa de 176 mp este ocupată de un chioşc comercial.
Deşi reţin acest regim juridic al terenului, instanţele fondului, bazându-se pe o preluare necritică a concluziilor expertului (care nu se poate substitui însă instanţei în aprecierea situaţiei juridice, rolul expertizei fiind doar de constatare a elementelor de fapt) stabilesc greşit că terenul este restituibil în natură întrucât „nu este afectat bunei funcţionări a unităţii de învăţământ".
În sensul Legii nr. 10/2001, prin sintagma „teren liber" se înţelege nu doar terenul neconstruit, ci şi terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinaţii de utilitate publică [art. 10.3 şi art. 11.6 din HG 250/2007, coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001].
Împrejurarea că doar parte din teren este ocupată de clădirea unui liceu, iar cealaltă parte, situată în incinta aceleiaşi instituţii, este ocupată de platformă betonată şi de spaţiu verde nu poate duce la consecinţa considerării acestuia din urmă ca fiind liber.
Astfel de suprafeţe nu pot fi extrase ansamblului edilitar din care fac parte, amplasamentul şi destinaţia lor făcându-le necesare bunei funcţionări a unităţii de învăţământ.
Aşadar, nu simpla apartenenţă la domeniul public – cum greşit se reţine în considerentele deciziei – este cea care constituie impediment la restituirea în natură, ci în mod concret, afectaţiunea imobilului.
La fel, este eronat considerentul instanţei de apel conform căruia, nedovedindu-se că „platforma betonată şi amplasarea unui chioşc au fost prevăzute în planurile de expropriere" înseamnă că terenul este supus restituirii în natură.
Pe de o parte, întrucât este negată unitatea funcţională a terenului, destinat instituţiei de învăţământ nu doar în măsura în care este ocupat de clădirea liceului (Grupul Şcolar A.S.) ci şi în măsura în care este necesar pentru utilizarea în bune condiţii de către destinatarii procesului educaţional (orice unitate şcolară dispunând şi de o incintă pentru uzul elevilor).
Pe de altă parte, chiar dacă în anexa decretului de expropriere nu s-ar fi menţionat că va exista o incintă a liceului şi că se va construi în cadrul acesteia o platformă betonată, nu înseamnă că poate fi ignorată situaţia actuală a terenului, care îl face impropriu la restituirea în natură.
Reţinându-se aşadar, raportat la regimul juridic al imobilului, că utilizarea normală a grupului şcolar presupune nu doar indisponibilizarea terenului de sub clădirea instituţiei, ci şi a aceluia care în mod necesar se constituie în incinta unităţii de învăţământ, rezultă că instanţele fondului au realizat o greşită aplicare a dispoz. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când au dispus restituirea în natură a bunului.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 şi văzând dispoziţiile de drept material menţionate, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recursul va fi admis şi modificată, în parte, Decizia.
Rejudecându-se cauza în apel va fi admis şi apelul pârâţilor, schimbându-se în consecinţă sentinţa de primă instanţă, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent (potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005) vor fi stabilite şi pentru suprafaţa de 1.476,9 mp.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei (vizând admiterea apelului intervenientelor), precum şi ale sentinţei (referitoare la măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul de 1.347,4 mp şi construcţiile demolate).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 345 din 16 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte Decizia, în sensul că admite şi apelul declarat de Primarul municipiului Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova împotriva sentinţei nr. 266 din 6 iulie 2009, a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa şi stabileşte dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru suprafaţa de 1.476,9 mp2 teren.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 261/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
