ICCJ. Decizia nr. 2995/2011. Civil

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna, reclamanta SC F. SRL Ilieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL Sf. Gheorghe, obligarea acesteia la plata sumei de 162.456,18 RON, diferență preț lucrări construcție neachitate și 32.491,23 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

Tribunalul Covasna, prin Sentința civilă nr. 220 din 3 martie 2009, a respins acțiunea, cu motivarea că inexistența acordului de voință scris al beneficiarului investiției echivalează cu efectuarea lucrărilor de modificare pe riscul antreprenorului.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 68/Ap din 23 iunie 2009, a respins apelul reclamantei SC F. SRL ca nefondat, reținând că procesul-verbal de recepție din 3 august 2006 nesemnat de antreprenor face inadmisibilă acțiunea pentru plata prețului, iar nesemnarea Dispoziției de șantier din 21 mai 2003 de către beneficiar echivalează cu efectuarea lucrărilor de modificare pe riscul antreprenorului.

Prin Decizia nr. 1506 din 4 mai 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Ilieni împotriva deciziei mai sus menționate, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel, pentru a fi administrate la cererea părților sau, din oficiu, toate probele necesare și utile soluționării.

în rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 117/ A de la 21 decembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamanta SC F. Ilieni SRL, a schimbat în tot sentința Tribunalului Covasna, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, cu sediul în Sf. Gheorghe și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 162.456,18 RON, reprezentând contravaloare lucrări, suma de 32.491,23 RON, penalități de întârziere și 9.787,48 RON, cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.

împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, respingerea apelului declarat de reclamanta SC F. SRL și menținerea Sentinței nr. 220 de la 3 martie 2009 a Tribunalului Covasna, fără a indica vreun motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

în argumentarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că, fără acordul scris al beneficiarei-recurente, dispozițiile de șantier nu se pot considera valabile, iar constructorul nu avea voie să le execute, nefiind opozabile intimatei, instanța de apel a interpretat în mod eronat declarațiile martorilor audiați la rejudecarea cauzei și greșit a fost respinsă excepția de neexecutare a contractului, lucrările nefiind executate și recepționate nici până în prezent.

Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține că motivele de recurs expuse de SC A. SRL se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizat recursul sub acest aspect.

Cu privire la situația de fapt stabilită de instanțele de fond în baza probatoriului administrat, respectiv înscrisuri, expertiză și martori, înalta Curte constată că aceasta nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs în cadrul controlului de nelegalitate, neputând fi contestată în această fază procesuală.

Motivul de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, deoarece instanța a cărei hotărâre este recurată a analizat, în mod corect, raporturile dintre părți și a expus motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția; recurenta nu a indicat, în cuprinsul motivelor de recurs, ce dispoziții de drept material sau procesual au fost încălcate, limitându-se la a arăta că instanța de fond a făcut o analiză greșită a materialului probator aflat la dosarul cauzei, susținere ce nu atrage incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Construcția care a făcut obiectul contractului de antrepriză și a actelor adiționale la acesta a fost recepționată și însușită de SC A. SRL în baza procesului-verbal de recepție depus la dosar, astfel încât recepția lucrării din partea beneficiarului, cu excepția cazului în care a fost obținută prin fraudă, echivalează cu descărcarea antreprenorului și decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile lucrării.

în ceea ce privește invocarea excepției de neexecutare, înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi opusă intimatei, deoarece neexecutarea obligației de către cel căruia i se opune este numai parțială și minoră, nejustificând refuzul celeilalte părți de a-și executa obligația de plată, în condițiile în care recurenta folosește în prezent imobilul ce a făcut obiectul contractului în scopul pentru care a fost edificat, respectiv Spital Obstetrică - Ginecologie și Chirurgie Generală în baza Autorizației Sanitare de Funcționare de la 21 octombrie 2009.

Obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere s-a făcut în baza raportului juridic existent între părți, ca urmare a neexecutării de către SC A. SRL a obligației de plată a prețului contractului, nefiind întemeiate apărările privind refuzul de achitare a acestuia.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de pârâta SC A. SRL Sfântu Gheorghe împotriva Deciziei nr. 117/ A de la 21 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2995/2011. Civil