ICCJ. Decizia nr. 3004/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 1773 din 2 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Z.C.C. SRL Craiova, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-și da consimțământul la efectuarea unor lucrări de supraetajare a imobilului din Craiova, Str. L. și să fie suplinit consimțământul acestuia de a permite efectuarea acestor lucrări, condiție prealabilă pentru obținerea autorizației de construcție.
în motivare, instanța de fond a reținut că pârâtul este locatar al imobilului, fiind proprietar al apartamentului nr. 4, ca urmare a cumpărării de la reclamantă, că imobilul este un bloc cu regimul de înălțime D+2+M+pod, că reclamanta a solicitat autorizație de construcție pentru supraetajarea imobilului la regimul de înălțime D+3+M, iar pârâtul a refuzat să-și dea acordul pentru modificarea construcției. A mai reținut că acest refuz este justificat, deoarece pârâtul consideră că, prin modificarea construcției, îi sunt afectate condițiile de trai, iar în sarcina acestuia nu există obligația legală sau contractuală de a-și da acordul. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 prevăd doar posibilitatea instanței de a constata existența unui refuz nejustificat și nu de a suplini consimțământul prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Sentința Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de reclamanta SC Z.C.C. SRL, iar Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 38/2011 de la 29 martie 2011 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC Z.C.C. SRL împotriva pârâtului P.N., constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a-și da acordul pentru obținerea autorizației de supraetajare a imobilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că refuzul pârâtului de a-și da acordul, condiție necesară pentru emiterea autorizației în vederea intrării în legalitate, este abuziv, de fapt refuzul fiind generat de existența unor litigii între părți în legătură cu vânzarea apartamentului nr. 4 și de dorința pârâtului de a forța obținerea unor concesii într-o tranzacție.
împotriva acestei decizii, pârâtul P.N. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.
în argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a învederat că instanța de apel nu a motivat hotărârea atacată, neindicând temeiurile de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat apărările acestuia, reclamanta fiind de rea-credință, întrucât nu a finalizat construcția și nu a predat imobilul în conformitate cu autorizația de construcție.
înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte reține că acesta nu este fondat, întrucât interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare anterior menționat.
Nici al doilea motiv de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, față de împrejurarea că, potrivit art. 27 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, acordul vecinilor se va da condiționat de asigurarea, prin proiectul tehnic, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente și nu de aprecieri subiective, precum cele invocate de pârât prin motivele de recurs.
Fiind îndeplinită această condiție, refuzul pârâtului de a-și da acordul a fost, în mod corect, apreciat ca fiind nejustificat de către instanța de apel, ca urmare a examinării situației de fapt, instanța de recurs neavând vocația reanalizării acesteia.
Instanța de apel a analizat în mod corect raporturile dintre părți și a expus motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția; recurentul-pârât nu a indicat în cuprinsul motivelor de recurs ce dispoziții de drept material sau procesual au fost încălcate, limitându-se la a arăta că instanța de apel a pronunțat hotărârea, făcând o analiză greșită a materialului probator aflat la dosarul cauzei, susținere ce nu atrage incidența în cauză a niciunui motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de pârâtul P.N. împotriva Deciziei nr. 38/2011 de la 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3005/2011. Civil → |
|---|
