ICCJ. Decizia nr. 3397/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3397/2011
Dosar nr. 3422/113/2009
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 57 din 24 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila, s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta SC A.P. SRL Brăila precum şi excepţia privind netimbrarea acţiunii.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC T.S.C., aflată în procedura insolvenţei împotriva pârâtei SC A.P. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că din petitul acţiunii (dosar nr. 1705/121/2009) rezultă că s-a solicitat numai obligarea pârâtei la plata sumei de 335.437 lei daune rezultate din nerespectarea obligaţiilor contractuale, reclamanta întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 1020, art. 1021 C. civ., arătând că instanţa poate acorda un termen părţii acţionate pentru realizarea contractului.
S-a considerat că, pentru a se acorda daune pentru nerealizarea contractului trebuie să se analizeze conduita părţilor în realizarea obligaţiilor contractuale şi să se solicite de către reclamantă rezilierea contractului, nefiind posibilă acordarea daunelor fără a se dispune şi rezilierea contractului, iar reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului.
Prin decizia nr. 112 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că intimata – pârâtă nu este în culpă pentru sistarea obligaţiilor de furnizare combustibil şi că, dimpotrivă, culpa aparţine reclamantei datorită neexecutării obligaţiei de plată a preţului, solicitarea de obligare a acesteia la plata de daune fiind nefondată, întrucât nu există o legătură cauzală între conduita pârâtei şi prejudiciul pretins încercat.
Împotriva deciziei, SC T.S.C. a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea istoricului relaţiei contractuale demarate cu pârâta, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4070/2007, recurenta susţine că, instanţa de apel a considerat ca fiind justificat refuzul pârâtei de a mai livra combustibil pentru faptul că SC T.S.C. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată a preţului, fără a arăta în clar conform cărui articol din contract sau cărei dispoziţii legale avea acest drept.
De asemenea, recurenta enunţând principiul reglementat de art. 969 C. civ. şi condiţiile necesare pentru valabilitatea convenţiilor arată că, în cauză, obiectul contractului constă în vânzarea de combustibil auto „Agip – Pct.I”; în cazul achiziţionării unei cantităţi de combustibil de mai mult de 3 t/lună, termenul de plată este de 30 zile de la data emiterii facturii; nerespectarea obligaţiei de plată poate duce la plata de penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere; eventualele litigii născute din executarea contractului sunt de competenţa instanţei de drept comun; părţile au convenit ca orice modificare a contractului să fie valabil realizată numai cu acordul scris şi semnătura acestora, considerând că în cuprinsul contractului nu este prevăzut un pact comisoriu expres care să reducă sau să înlăture rolul instanţei în pronunţarea rezilierii acestuia în caz de neexecutare a obligaţiei asumate.
Aşa fiind, recurenta apreciază că refuzul pârâtei de a mai livra combustibil încalcă atât prevederile legale în materie cât şi voinţa părţilor, iar sub acest aspect consideră că, în situaţia în care pârâta nu mai dorea să livreze combustibil era obligată să se adreseze instanţei pentru rezilierea contractului mai ales că în contract nu s-a prevăzut un pact comisoriu expres.
Mai susţine reclamanta că, prin sistarea livrărilor de către pârâtă a fost pusă în situaţia de a suspenda activitatea de transport, ceea ce i-a cauzat pierderi însemnate, fiind nevoită să contracteze cu un alt furnizor la preţuri mai mari.
Analizând criticile invocate de recurentă Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate invocate prin cerere, respectiv cele reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi nici în celelalte prevederi de la pct. 1 – 7 de acelaşi articol.
Astfel, prin argumentele conţinute de cererea de recurs, pretins a fi aduse în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta se rezumă a face trimiteri la situaţia de fapt, respectiv la modul în care s-a derulat relaţia contractuală cu intimata, considerând că în situaţia în care intimata nu mai dorea să continue livrarea combustibilului avea posibilitatea să se adreseze instanţei cu o cerere în rezilierea contractului, în contextul în care – în cuprinsul acestuia – nu au existat prevederi care să-i permită acesteia să înceteze o asemenea livrare.
Mai mult, susţinerea referitoare la statuările instanţei de apel asupra caracterului justificat al refuzului intimatei de a-şi executa obligaţia de livrare a combustibilului – statuări cu care aceasta nu este de acord – face aceeaşi trimitere la situaţia de fapt asupra căreia instanţa de recurs nu poate reveni şi nici nu o poate cenzura.
Este adevărat că recurenta se referă la un moment dat la dispoziţiile art. 969 C. civ. şi la condiţiile necesare validităţii unei convenţii, însă numai din perspectiva regăsirii acestora în convenţia părţilor, iar nu din aceea a aplicării greşite şi ori încălcării acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, în care rolul instanţei este limitat la controlul de legalitate a motivelor strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Cum, în cauza dedusă susţinerile recurentei nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate reglementate la art. 304 C. proc. civ., instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi va sancţiona cererea de recurs, constatând nulitatea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC T.S.C. GALAŢI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S. SPRL GALAŢI, împotriva deciziei nr. 112/A din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3389/2011. Civil. Acţiune în concurenţa... → |
|---|
