ICCJ. Decizia nr. 3404/2011. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3404/2011
Dosar nr. 6958/63/2010
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 481 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 6958/63/2010, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL Craiova, împotriva pârâtei SC C. SA Craiova şi a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor pârâtei SC C. SA Craiova din data de 27 aprilie 2010.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-a aprobat transformarea pârâtei din societate de tip deschis în societate de tip închis, divizarea de principiu a pârâtei SC C. SA Craiova şi mandatarea Consiliul de Administraţie să elaboreze proiectul de divizare. Acţiunea în anularea respectivei hotărâri, promovată de reclamanta din prezenta cauză, a fost respinsă prin Decizia nr. 3746 din 17 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 9986/2004, fila 58 – 63, iar prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 s-a pus în aplicare hotărârea de divizare de principiu stabilită de A.G.E.A. din data de 26 martie 2003
De asemenea, instanţa a reţinut că acţiunea în anularea Hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, promovată de reclamanta din prezenta cauză, a fost admisă prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 9334/1/2008, care a constatat nulitatea Hotărârii şi a actelor privind proiectul de divizare, motivat de faptul că operaţiunea de divizare s-a efectuat în frauda intereselor acţionarilor SC C. SA Craiova chiar dacă a fost adoptată cu un procent de 64,4 % din capitalul social, prin transferarea unei părţi substanţiale din activul societăţii şi a unor minime datorii către societăţi cu răspundere limitată ai căror asociaţi au şi calitatea de acţionari sau angajaţi ai societăţii divizate, cauza actelor încheiate apărând ca nelicită (art. 966 – 968 C. civ.).
Instanţa de fond a constatat că Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 aprilie 2010 a fost nelegal constituită, întrucât acţionarii convocaţi să participe au reprezentat capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui număr de 66.491 acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică capitalul social redus ca urmare a divizării aprobate de AGEA din 24 iulie 2004, a cărei nulitate a fost constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerându-se că prin anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 capitalul social şi patrimoniul pârâtei au revenit la valorile anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2003 a fost menţinută este irelevant în cauză, divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acţionarilor şi a fost sancţionată de instanţă.
Prin urmare, instanţa a statuat că, pentru a fi legal constituită şi a putea delibera valabil asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acţionarilor pârâtei din 27 aprilie 2010 trebuia să fie constituită din acţionarii, reprezentând capitalul social total avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de 2.542.275 mii lei reprezentat prin 101.691 acţiuni cu valoarea de 25.000 lei fiecare.
S-a avut în vedere că, situaţiile financiare şi rapoartele administratorilor şi cenzorilor, întocmite cu ignorarea Deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 9334/1/2008, adică fără întregirea patrimoniului pârâtei la valoarea şi compunerea anterioară divizării din 24 iulie 2004, sunt nereale şi se înscriu pe linia fraudării intereselor acţionarilor, începută prin proiectul de divizare ce a făcut obiectul dezbaterilor şi aprobării din data de 24 iulie 2004.
Sub acest aspect, s-a reţinut că este irelevant dacă situaţiile şi rapoartele vizează data de 31 decembrie 2009 sau data de data de 24 noiembrie 2009 - aşa cum a susţinut pârâta, de altfel neîntemeiat având în vedere că data este menţionată expres pe situaţii şi rapoarte - deoarece nulitatea operează retroactiv, adică produce efecte şi pentru trecut, respectiv până în momentul adoptării actului juridic anulat.
Instanţa de fond a considerat că, susţinerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat repunerea în situaţia anterioară în cursul judecăţii ce a făcut obiectul dosarului nr. 9334/1/2008 este irelevantă în cauză, repunerea în situaţia anterioară fiind o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil şi un mijloc de asigurare a eficienţei practice a principiului retroactivităţii.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că în cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 R, în sensul că în cuprinsul convocării, în ceea ce priveşte pct. 5, nu s-au menţionat explicit toate problemele ce urmau a face obiectul dezbaterii adunării, respectiv precizarea activelor ce se vor gaja sau închiria, valoarea, condiţiile operaţiunilor etc. care ar fi asigurat acţionarilor participarea în cunoştinţă de cauză la dezbateri şi la votul ce formează voinţa socială.
Totodată, instanţa a arătat că susţinerea pârâtei conform cu care, în textul convocării s-a menţionat că documentele şi materialele informative referitoare la problemele înscrise pe ordinea de zi se pot consulta la sediul societăţii nu o exonerează pe aceasta de obligaţia de a asigura prin convocator o minimă informaţie privind problema ce va face obiectul dezbaterilor.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 12/2011 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că motivul de apel de plus petita nu subzistă dat fiind că instanţa de fond s-a pronunţat în raport de cererea cu care a fost învestită, soluţionarea acţiunii, impunând analizarea în ansamblu a modului de desfăşurare a adunării generale, în raport de dispoziţiile legale ce reglementează modul de organizare şi funcţionare a organului suprem de conducere al societăţii.
Aşa fiind, s-a constatat că reclamanţii au contestat în integralitatea sa, hotărârea A.G.A. din 27 aprilie 2010, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (6) şi (7) raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, scopul dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, fiind este acela de a se asigura respectarea dreptului de informare al acţionarilor, dreptul de a vota în cunoştinţă de cauză cu privire la problemele puse în discuţie în cadrul adunării generale a acţionarilor şi de a asigura egalitatea în drepturi a tuturor acţionarilor. În acest sens Curtea a notat că, potrivit art. 117 alin. (3) din lege, convocarea, care cuprinde, printre altele, şi arătarea ordinii de zi, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate tocmai pentru a se asigura informarea acţionarilor cu privire la ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor.
Curtea mai reţine că norma legală criticată nu instituie nici o discriminare între acţionarii minoritari şi cei majoritari, ci stabileşte că propunerile pe ordinea de zi se pot face numai în anumite condiţii, de natură a respecta dreptul la informare al acţionarilor, iar luarea unei decizii să fie în cunoştinţă de cauză. De altfel, se poate lesne observa grija legiuitorului în acest sens, mai cu seamă din dispoziţiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990.
În acest context, instanţa de fond corect a reţinut că Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 aprilie 2010 a fost nelegal constituită, întrucât acţionarii convocaţi să participe au reprezentat capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui număr de 66.491 acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică capitalul social redus ca urmare a divizării aprobate de A.G.E.A. din 24 iulie 2004, a cărei nulitate a fost constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 capitalul social şi patrimoniul pârâtei au revenit la valorile anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2003 a fost menţinută este irelevant în cauză, divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acţionarilor şi a fost sancţionată de instanţă.
Prin urmare, pentru a fi legal constituită şi a putea delibera valabil asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acţionarilor pârâtei din 27 aprilie 2010 trebuia să fie constituită din acţionarii reprezentând capitalul social total avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de 2.542.275 mii lei reprezentat prin 101.691 acţiuni cu valoarea de 25.000 lei fiecare.
În ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat repunerea în situaţia anterioară în cursul judecăţii ce a făcut obiectul dosarului nr. 9334/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat că nu este relevantă în cauză, atâta timp cât repunerea în situaţia anterioară este o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil şi un mijloc de asigurare a eficienţei practice a principiului retroactivităţii.
SC C. SA Craiova a formulat recurs atât împotriva deciziei cât şi a sentinţei, invocând nelegalitatea acţiunii din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., în baza următoarelor critici:
1. Ambele instanţe au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, constând în hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Recurenta arată că prin decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea hotărârii AGA din 24 iulie 2004 şi a actelor privind proiectul de divizare, decizie ce nu a fost publicată nici la momentul promovării recursului.
Raportându-se la prevederile art. 251 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 31/1990 se arată că, consiliul de administraţie al societăţii a fost obligat să-şi îndeplinească atribuţiile sale, inclusiv cele prevăzute de art. 111 din lege, context ce a determinat convocarea AGA din 27 aprilie 2010, având ca obiect al ordinii de zi, inclusiv îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 111 raportat la art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990.
În acest context, recurenta consideră că dacă intimata – în calitate de acţionar al său – se considera prejudiciată prin menţiunea privind declararea nulităţii actelor de divizare trebuia să solicite radierea acestora şi, numai după îndeplinirea menţiunilor necesare putea considera că participarea tuturor acţionarilor la adunarea generală era obligatorie, iar sub acest aspect, instanţele au considerat nejustificat că excepţia ridicată în acest sens nu este semnificativă.
De asemenea, se afirmă că ambele instanţe au interpretat greşit hotărârea adunării generale din 27 aprilie 2010 a cărei ordine de zi se referă în principal la exerciţiul financiar al anului 2009 pentru că situaţiile financiare ale anului 2009 nu puteau fi analizate şi aprobate decât de reprezentantul capitalului social existent în evidenţele Registrului Comerţului, câtă vreme decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost înscrisă în Registrul Comerţului.
2. Ambele hotărâri au fost date cu aplicarea greşită a legii şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale în sensul că:
- nici la data convocării adunării generale şi nici ulterior, hotărârea a cărei nulitate s-a solicitat prin acţiune nu a fost înaintată de către instanţă la oficiile registrului comerţului de la sediile societăţilor implicate în fuziune sau divizare, încălcându-se dispoziţiile art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
Motivând că demersurile privind procedura înscrierii de menţiuni necesită timp, recurenta susţine că era obligată să respecte termenul impus de art. 111 alin. (1) din lege pentru întrunirea adunării generale a acţionarilor.
În acest context se arată că ambele instanţe şi-au motivat soluţia pe faptul că nu au participat toţi acţionarii în evidenţă anterior anului 2004 fără a verifica dacă au fost îndeplinite cerinţele legale de radiere a menţiunii din registrul comerţului şi de luare în evidenţă a acţiunilor la Depozitarul Central.
Prin întâmpinarea depusă la 19 septembrie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Pentru a se putea da eficienţă dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia trebuia ca recurenta să arate, în clar, în ce a constat interpretarea greşită a instanţei, care să fi determinat schimbarea naturii actului juridic astfel încât natura acestuia să fie alterată în mod substanţial.
În cauză, recurenta indică ca şi act interpretat greşit hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, însă argumentele aduse în dezvoltare se rezumă la justificarea motivelor ce au determinat convocarea adunării generale, constând în necesitatea aprobării situaţiei financiare aferente anului 2009, precum şi la consecinţele nepublicării hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea AGA din 24 iulie 2004 şi a actelor privind proiectul de divizare (decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) ce nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
De asemenea, nici trimiterile făcute le dispoziţiile art. 251 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând mai degrabă o pretinsă încălcare a dispoziţiilor respective ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în cadrul acestuia.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, că este nefondat.
În cauză nu se poate reţine o nesocotire a dispoziţiilor art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 prin care este reglementată înaintarea – din oficiu, de către instanţă, a hotărârii de declarare a nulităţii unei fuziuni ori divizări către oficiile registrului comerţului de la sediile societăţilor implicate în fuziunea sau divizarea respectivă pentru că, pe de o parte, o astfel de obligaţie incumbă instanţei care a pronunţat o astfel de hotărâre, iar pe de altă parte, prevederile menţionate nu au relevanţă în cauză, date fiind consecinţele nulităţii divizării.
Astfel, alin.6 al aceluiaşi articol reglementează efectele unui astfel de nulităţi, în sensul că – hotărârea definitivă de declarare a nulităţii unei fuziuni ori divizări nu aduce atingere prin ea însăşi valabilităţii obligaţiei născute în sarcina sau în beneficiul societăţii absorbante ori societăţilor beneficiare, angajate după ce fuziunea ori absorbţia au devenit efective, în temeiul art. 249 şi înainte ca hotărârea de declarare a nulităţii să fie publicată.
Rezultă din aceste prevederi că, în materia divizării, nulitatea unei asemenea operaţiuni produce două categorii de efecte şi anume: efectele caracteristice oricărei nulităţi – retroactivitatea şi repunerea în situaţia anterioară în raporturile dintre societăţile implicate în fuziune şi o serie de efecte speciale (enumerate anterior) ce vizează raporturile dintre societăţile beneficiare şi terţi.
În cauză, litigiul în care s-a dispus nulitatea hotărârii AGEA din 24 iulie 2004 (prin care s-a pus în aplicare divizarea) şi a actelor privind proiectul de divizare s-a pronunţat între SC C. SA CRAIOVA (societate divizată) şi S.C. B.C. S.R.L. (acţionar al acesteia), situaţie în care operează opozabilitatea hotărârii pentru ambele părţi.
Aşa fiind, recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 251 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru a proteja terţii care au intrat în raporturi juridice cu societăţile beneficiare, bazându-se pe informaţiile publicate, în sensul că după publicarea nulităţii divizării se prezumă că aceştia au încheiat acte juridice în cunoştinţă de cauză şi pe propriul risc.
Deci, numai faţă de terţi şi numai pentru actele încheiate de aceştia cu societăţile beneficiare al fuziunii în perioada în care s-au produs efectele fuziunii şi data la care hotărârea de declarare a nulităţii a fost publicată, declararea nulităţii fuziunii nu produce efecte retroactive şi nu afectează valabilitatea actelor juridice.
Ori, în cauza dedusă judecăţii nu suntem într-o asemenea ipoteză motiv pentru care nu poate fi luată în considerare susţinerea recurentei privind nesocotirea acestor norme de către instanţa apelului.
În fine, nici dispoziţiile art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în cauză, acestea reglementând răspunderea societăţii participante la divizare care îşi încetează existenţa ca urmare a declarării nulităţii fuziunii, pentru obligaţiile asumate în perioada prevăzută la alin. (6) al aceluiaşi art. 251.
Urmare considerentelor expuse criticile recurentei sunt nefondate şi totodată apar ca fiind lipsite de eficienţă juridică – în situaţia în care ar fi fost găsite ca fondate – câtă vreme nulitatea hotărârii adunării generale din 27 aprilie 2010 ( ce face obiectul acţiunii deduse judecăţii) a fost constatată şi din prisma motivului de nulitate întemeiat pe dispoziţiile art. 117 art. 6 din Legea nr. 31/1990 (privind dreptul la informare) iar sub acest aspect nu s-au formulat critici de neegalitate.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 12/2011 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3407/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3401/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
