ICCJ. Decizia nr. 3601/2011. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3601/2011
Dosar nr. 50861/3/2009
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7702 din 24 iunie 2010 pronunţată în dosar nr. 50861/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâţilor SC S.P.V.I.I. SA şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reclamantul fiind obligat la 5.900 lei cheltuieli de judecată către pârâte.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul I.A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 1 din 25 iunie 2009 a AGEA a SC S.P.V.I.I. SA nulitatea fuziunii prin absorbţie a societăţii comerciale pârâte, cu societăţile comerciale A.T.C.V. SA , T.C.D. SA, T.S.F. SRL, E.L.J.A.I. SRL, E.L.J.P.P. SRL, M.P. SA, Q.C.T.L. SA şi L.C. SA.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că prin hotărârea contestată s-a aprobat proiectul de fuziune nr. 1 din 29 aprilie 2009 şi fuziunea prin absorbţie a societăţilor comerciale anterior menţionate, însă în absenţa unei hotărâri de principiu privind fuziunea şi a împuternicirii administratorilor pentru întocmirea acestui proiect au fost încălcate dispoziţiile art. 239 şi art. 113 din Legea nr. 31/1990, hotărârea adunării generale adoptată în aceste condiţii fiind lovită de nulitate absolută.
Aceeaşi sancţiune este aplicabilă şi pentru nerespectarea termenului în care se putea exercita dreptul de retragere conferit de art. 134 din lege şi respectiv pentru nesocotirea prevederilor art. 117 raportat la art. 239 din acelaşi act normativ, cu referire la condiţiile de cvorum şi majoritate, hotărârea atacată fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
În acest context, tribunalul a apreciat că nu pot fi reţinute motivele de nulitate ale fuziunii şi ale hotărârii adunării generale deoarece la data întocmirii şi publicării proiectului de fuziune Legea nr. 31/1990 republicată nu mai prevedea obligativitatea desfăşurării fuziunii în două etape, art. 239 din lege nu cuprinde nicio sancţiune pentru lipsa hotărârii de principiu privind fuziunea sau divizarea, iar nulitatea fuziunii poate fi declarată numai în condiţiile stabilite de art. 251 din acelaşi act normativ.
Motivul de nulitate al hotărârii contestate derivat din încălcarea prevederilor art. 134 din acelaşi act normativ a fost înlăturat cu motivarea că acesta nu se regăseşte printre motivele de nulitate prevăzute de art. 251 din lege. Pe de altă parte nu se poate reţine că acţionarilor societăţilor participante la fuziune li s-ar fi încălcat dreptul de retragere din societate ci li s-a acordat posibilitatea de a se retrage şi înainte de adoptarea adunării generale, respectiv la sfârşitul primei zile lucrătoare de la data publicării proiectului de fuziune în Monitorul Oficial al României, opţiunea retragerii din societate înainte sau după adoptarea hotărârii adunării generale aparţinând fiecărui acţionar, în funcţie de propriile interese. În plus, art. 134 din lege, ocroteşte un interes particular şi nu unul general, astfel încât eventuala nesocotire a acestei dispoziţii legale este sancţionată cu nulitatea relativă şi nu absolută.
De asemenea, lipsa din convocator a menţiunilor privind numărul de acţiuni şi procentul aferent ce urma să fie deţinut de acţionarii societăţii absorbante nu puteau fi prevăzute în momentul convocării adunării , pentru că nu se cunoştea numărul acţionarilor care îşi vor exercita dreptul de retragere , motiv pentru care a fost înlăturată şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990.
S-a mai reţinut că aprobarea actului constitutiv actualizat al pârâtei, în calitate de societate absorbantă, anterior adoptării hotărârii AGEA a societăţii absorbite SC A.T.C.R. SA, nu constituie un motiv de nulitate al hotărârii contestate, deoarece fuziunea produce efecte, potrivit art. 241 alin. (1) din lege, dacă toate societăţile implicate în operaţiunea de fuziune au aprobat proiectul întocmit în acest scop, condiţie îndeplinită în speţă la data publicării hotărârii nr. 1 din 25 iunie 2009, în Monitorul Oficial al României.
Referitor la motivele de nulitate ale hotărârii adoptate de pârâtă constând în fraudarea intereselor acţionarilor minoritari şi abuzul de majoritate, prima instanţă a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că acţionarul majoritar a acţionat cu rea-credinţă împotriva intereselor societăţii şi ale celorlalţi acţionari, astfel că a înlăturat ca nedovedite susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 121 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în considerarea faptului că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile legale pretins încălcate prin adoptarea hotărârii contestate, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., deoarece prin decizia recurată nu a analizat toate motivele de apel.
Sub acest aspect, recurentul arată că a susţinut că hotărârea nr.1 din 25 iunie 2009 privind fuziunea prin absorbţie este nulă absolut întrucât nu a existat o hotărâre de principiu a AGEA de aprobare a fuziunii deşi obligativitatea desfăşurării fuziunii în două etape rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 239 şi art. 113 lit. h) din Legea nr. 31/1990. Tribunalul nu a examinat cauza din această perspectivă , iar instanţa de apel, deşi investită cu această critică, a reţinut că prima instanţă a analizat dispoziţiile art.239 din lege concluzionând că potrivit art. 241 şi art. 246 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii societăţilor implicate în fuziune pot întocmi proiectul de fuziune fără a exista o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, acesta fiind supus apoi aprobării adunării generale a societăţilor comerciale implicate în procesul fuziunii.
Această concluzie este eronată pentru că art. 113 din lege prevede fără echivoc că aprobarea, deci implicit declanşarea procedurii de fuziune se hotărăşte de AGEA, singura în măsură să decidă în privinţa fuziunii, prin adoptarea unei hotărâri de principiu, chiar dacă la data întocmirii şi publicării proiectului de fuziune Legea nr. 31/1990 nu mai prevedea expres obligativitatea desfăşurării fuziunii în două etape.
O altă critică vizează omisiunea instanţei de apel de a examina critica referitoare la încălcarea dreptului de retragere convenţional al acţionarilor, în condiţiile în care acestora li s-a acordat doar formal posibilitatea de a se retrage, dreptul fiind acordat înainte de aprobarea fuziunii de către AGEA.
În ultimul motiv, recurentul invocă nelegalitatea deciziei din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind incomplet în privinţa structurii acţionariatului în condiţiile în care în speţă s-a încălcat dreptul de retragere cunoscut acţionarilor prin proiectul de fuziune.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, observă că deşi recurenta şi-a întemeiat în drept criticile doar pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea acestora relevă şi incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7, derivată din omisiunea instanţei de apel de a examina toate criticile formulate.
Din această perspectivă se va reţine că primul motiv de recurs constând în încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că au fost analizate motivele de apel care au vizat interpretarea greşită a prevederilor art. 241 raportat la art. 239 şi art. 113 din Legea nr. 31/1990, încălcarea dreptului de retragere al acţionarilor şi ale art. 117 alin. (7) din lege, precum şi a ordinii publice şi a bunelor moravuri.
În aceeaşi ordine de idei, critica recurentului privind omisiunea instanţei de apel de a analiza aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 239 şi art. 113 din lege este nefondată.
Astfel, potrivit art. 239 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, fuziunea se hotărăşte de fiecare societate în parte în condiţiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societăţii, iar în conformitate cu prevederile art. 241 din lege, administratorii societăţilor care urmează să participe la fuziune vor întocmi un proiect de fuziune care va cuprinde menţiunile prevăzute la lit. a)-k) a aceluiaşi text.
În speţă, aceste dispoziţii legale au fost corect interpretate prin decizia recurată, în condiţiile în care, pe baza proiectului de fuziune, întocmit de administratori adunările generale ale societăţilor comerciale implicate în fuziune au hotărât, cu privire la acest proces, adoptând în acest sens propriile hotărâri.
De altfel, în legătură cu necesitatea existenţei unei hotărâri de principiu referitoare la fuziune, însuşi recurentul precizează că la data întocmirii şi publicării proiectului de fuziune, Legea nr. 31/1990 nu mai prevedea expres obligativitatea desfăşurării fuziunii în două etape, ceea ce demonstrează caracterul formal al acestei critici şi respectiv legalitatea deciziei în această privinţă.
Motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului de retragere al acţionarilor, în sensul că acest drept a fost doar formal acordat este de asemenea, nefondat. În această privinţă, în mod corect au reţinut instanţele anterioare, că în speţă nu s-a dovedit, ci doar s-a invocat nesocotirea acestui drept, iar pe de altă parte, o eventuală încălcare a prevederilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu constituie un motiv de nulitate a fuziunii în absenţa unei menţiuni exprese în acest sens.
Aplicabilitatea art. 117 din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare a fost invocată prin ultimul motiv de recurs, trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 239 şi art. 241 din lege, context în care, lipsa din convocator a menţiunilor privind numărul de acţiuni şi procentul ce urma să fie deţinut de acţionarii societăţii absorbante, după fuziune derivă din faptul că la momentul convocării nu se cunoştea numărul celor care îşi vor exercita dreptul de retragere.
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins în conformitate cu art. 12 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 16 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentul la 2.480 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S.P.V.I.I. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3602/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3598/2011. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
