ICCJ. Decizia nr. 3651/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3651/2011
Dosar nr. 1813/85/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu şi completată ulterior reclamanta SC O.C. SRL Sibiu, în contradictoriu cu pârâtele SC B.G. SRL şi N.C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate că, începând cu data de 12 mai 2009, a operat rezilierea de plin drept a contractului de închiriere încheiat între părţi în data de 19 august 2005;
- să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F.;
- obligarea pârâtei SC B.G. SRL la plata de daune interese după cum urmează : 1.500 euro pentru fiecare lună în echivalent în lei la data plăţii efective începând cu luna mai 2009 şi până la data eliberării spaţiului.
- penalităţi în cuantum de 1% pentru fiecare zi de neplată, aplicate la suma de 1.500 euro, începând cu data de 1 a lunii până la data plăţii efective.
- prin precizarea de la fila 49 reclamanta îşi cuantifică daunele solicitate la suma de 8187 euro (din care 7.500 euro cu titlu de chirie neachitată şi 687 euro cu titlu de penalităţi). Echivalentul în lei a acestei sume este de 34.222 lei.
- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1142/C din 16 Iunie 2010 a Tribunalului Sibiu a fost admisă în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta SC O.C. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâta SC B.G. SRL Satu Mare, s-a constatat reziliat contractul de închiriere încheiat între părţi la data de 19 august 2005 începând cu 12 mai 2009, s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil şi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.500 euro în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune interese, obligându-se pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.158,22 lei, fiind respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 6 din contractul de închiriere încheiat între cele două părţi litigante, pârâtei îi revenea obligaţia plăţii chiriei, lunar, în ziua de 1 a lunii pentru luna respectivă în baza facturii emise de locatori. Depăşirea termenului de plată a chiriei pe o perioadă mai mare de 10 zile este sancţionată, potrivit manifestării de voinţă exprimate de părţi în art. 7 din contract cu rezilierea de plin drept a acestuia fără a mai fi necesară punerea în întârziere a debitorului şi fără orice altă formalitate prealabilă. Clauza precizată constituie în esenţă un pact comisoriu expres de gradul IV, căruia tribunalul i-a dat eficienţă. Pentru luna mai societatea pârâtă era obligată să facă plata chiriei la 1 mai 2009. Sancţiunea desfiinţării contractului devine actuală după expirarea unui termen de 10 zile, care fiind calculat pe zile libere, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit pe 12 mai 2009.
Nu a fost primită apărarea pârâtei referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor actului adiţional la contractul de închiriere datat la 7 ianuarie 2009, în baza căruia ar fi suspendată obligaţia de plată a chiriei în sarcina pârâtei începând cu data de 30 aprilie 2009 atâta timp cât cazul fortuit, constând în incendiul provocat la începutul anului 2009, îşi mai produce încă efectele, întrucât acest act adiţional nu este semnat de către unul dintre reprezentanţii legali ai societăţii reclamante. Competenţa de a numi administrator şi ca atare şi de a decide mandatarea unui terţ în administrarea societăţii aparţine, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Actul constitutiv, adunării generale a asociaţilor. Or, în speţă, mandatul nu a fost dat de organul statutar competent, ci de unul dintre administratori prin depăşirea limitei mandatului pe care acesta îl avea.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor contractului de închiriere în forma sa nemodificată prin actul adiţional încheiat la 7 ianuarie 2009.
Clauza stipulată la art. 7 din Convenţie constituie un pact comisoriu de grad IV, pe care, de altfel, se bazează şi cererea de chemare în judecată.
Redactat în această formă, pactul comisoriu expres înlătură posibilitatea instanţei judecătoreşti de a dispune ea însăşi aplicarea sancţiunii în cazul neexecutării obligaţiilor de către una dintre părţi, astfel încât în cauză nu se mai pune problema aprecierii oportunităţii rezilierii contractului de închiriere. Ca atare, instanţei i-a revenit sarcina de a constata că sancţiunea rezilierii contractului a operat pe baza condiţiilor
prevăzute de părţi. Odată reziliat contractul, pârâta nu mai deţine titlu valabil în baza căruia avea închiriat spaţiul.
În temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ. care statuează puterea de lege a dispoziţiilor contractuale în ceea ce priveşte părţile ce s-au legat prin acest act juridic, precum şi în aplicarea dispoziţiilor art. 1429 C. civ., prima instanţă a admis în parte acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a constatat reziliat contractul de închiriere încheiat între părţi la data de 19 august 2005 (în forma sa modificată prin actul adiţional datat 19 august 2005), începând cu data de 12 mai 2009 şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul din litigiu.
În ceea ce priveşte daunele interese solicitate, acestea au fost încuviinţate de instanţă, în parte, în limita sumei de 7.500 euro în echivalent în lei la data plăţii. Daunele interese solicitate îmbracă forma lipsei folosului de tras a societăţii reclamante de pe urma bunului proprietate tabulară şi de a cărui posesie a fost lipsită ca urmare a culpei delictuale a societăţii pârâte. Daunele au fost acordate în limita în care partea reclamantă a timbrat, respectiv, mai 2009 - septembrie 2009 şi nu până la eliberarea spaţiului aşa cum a solicitat societatea reclamantă. Pentru fiecare din aceste luni pârâta datorează reclamantei 1.500 euro + T.V.A.
Temeiul legal în acordarea daunelor interese a fost stabilit de tribunal ca fiind dispoziţiile coroborate ale articolelor 480, 998, 999 C. civ.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea de penalităţi, motivat de aceea că, începând cu data de 12 mai 2009, contractul părţilor a fost reziliat şi, ca atare, nu mai poate produce efecte juridice după această dată, reclamanta nemaifiind în drept să solicite daune interese în baza clauzei penale cuprinse în contract.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. tribunalul a obligat societatea pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.158, 22 lei (din care 2000 lei reprezintă onorariu avocat, iar 9158,22 lei taxă de timbru ), ca fiind căzută în pretenţiuni.
Împotriva acestei sentinţe pârâta SC B.G. SRL Satu Mare a declarat apel care a fost respins prin nr. 136/A din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia comercială. Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată apelanta să plătească intimatei SC O.C. SRL Sibiu suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că administratorul social N.I. nu putea transmite dreptul de administrare către o altă persoană printr-o procură specială, competenţa de a mandata un terţ în administrarea societăţii revenindu-i adunării generale a asociaţilor conform art. 17 alin. (1) pct. 4 din actul constitutiv al SC O.C. SRL, aspect reglementat şi de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Susţinerea apelantei că în cauză ar fi incident un „mandat aparent", iar mandatarul aparent are puteri de reprezentare, întrucât „credinţa legitimă valorează titlu" nu poate fi însuşită de instanţa de apel, întrucât art. 1554 C. civ. se referă la cazul revocării mandatului care nu a fost adusă la cunoştinţa terţilor, caz neaplicabil în speţă.
Mandatarul trebuie să se încadreze în limitele mandatului, iar mandatul special acordat prin procura specială din 4 decembrie 2007 nu se referea la contractul de închiriere din 19 august 2005.
S-a reţinut că un astfel de mandat contravine dispoziţiilor generale din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi speciale reglementate de actul constitutiv, nu poate produce efecte juridice opozabile reclamantei SC O.C. SRL.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC B.G. SRL Satu Mare a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, admiterea apelului în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamantă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta arată că mandatul autentic dat de către asociatul - administrator mandatarului N.l.D. era un mandat de administrare legal, astfel ca acesta îşi produce efectele juridice atât între părţi, cât şi faţă de terţi.
În opinia sa, procura autentică nu a fost declarată nulă, şi prin urmare, nici actul încheiat în baza acesteia nu poate considerat nul.
Reiterând motivele din apel, în dezvoltarea recursului său, pârâta susţine că instanţa a ignorat existenţa „mandatului aparent", care ar fi generat de buna-credinţă a sa în derularea contractului, iar buna-credinţă valorează titlu.
Consideră că mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut puteri de reprezentare, întrucât aşa cum există mandate fără reprezentare, există şi reprezentare fără mandat.
Se arată că instanţa de apel invocă, în sprijinul soluţiei sale art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dar care la aliniatul doi prevede că "în cazul încălcărilor prevederilor alin. (1) societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune, ca atare legiuitorul nu afirmă că actul astfel încheiat nu este opozabil societăţii, ci prevede că beneficiile vor fi ale acesteia, iar în caz de pagube stabileşte răspunderea.
Susţine că nu a solicitat şi instanţa nu a constatat reaua credinţa a reclamantei, motiv pentru care operează prezumţia de încheiere cu bună credinţă a actului adiţional.
Recurenta critică decizia atacată, pentru nelegalitate, şi sub aspectul acordării daunelor interese (folosul de tras) şi a cheltuielilor de judecată.
Intimata-reclamantă SC O.C. SRL Sibiu a formulat note scrise, prin care a solicitat, în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că pârâta este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unui act juridic, or, în speţă, recurenta nu arătă care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.
Înalta Curte constată că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
În cauză, nu se aplică teoria mandatului aparent, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă SC B.G. SRL Satu Mare.
Este adevărat că numitul N.D., a fost împuternicit de către fostul administrator social N.I. prin procură (fila 106 din dosarul de fond) autentificată la data de 4 decembrie 2007, să reprezinte societatea reclamantă în vederea bunei desfăşurări a activităţii acesteia, însă procura acordată, deşi intitulată specială, este una generală, nu are caracterul unui mandat special dat pentru o anumită operaţiune, respectiv pentru încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere din 19 august 2005.
Prin urmare, în mod judicios ambele instanţe au reţinut incidenţa dispoziţiilor contractului de închiriere în forma sa nemodificată prin actul adiţional încheiat la 7 ianuarie 2009, având în vedere că acest act adiţional nu a fost semnat de către unul dintre reprezentanţii legali ai societăţii reclamante, instanţele interpretând corect clauzele contractuale, tară a modifica acordul de voinţă şi fără a încălca dispoziţiile art. 969 C. civ.
Este de observat că recurenta invocă formal „nelegal itatea" acordării daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată, rară a preciza în concret în ce constată aplicarea ori interpretarea greşită a legii din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
De altfel, este de reţinut că, în speţă, daunele interese (folosul de tras), au fost acordate cu respectarea dispoziţiilor art. 480, 998, 999 C. civ.
Totodată, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., iar în cauză nu rezultă vreo încălcare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. care reglementează plata cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenţii, în condiţiile în care a fost reţinută culpa procesuală a pârâtei.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
Reţinând culpa procesuală a recurentei, în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, va obliga recurenta-pârâtă SC B.G. SRL Satu Mare la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC O.C. SRL Sibiu, conform înscrisului doveditor aflat la fila 66 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.G. SRL Satu Mare împotriva Deciziei comerciale nr. 136/A din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC O.C. SRL Sibiu.
Irevocabilă.
Proonunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2011. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3676/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
