ICCJ. Decizia nr. 3680/2011. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.3680/2011
Dosar nr.799/36/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea formulată la data de 30 august 2006 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 436/96/2006, reclamanta SC O. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, SC A. SA şi F.K., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea pârâtelor A.D.S. şi SC A. SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitaţie cu strigare, a acţiunilor SC A. SA Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, procedură care a fost suspendată începând cu data de 1 august 2003 şi în consecinţă:
- să se constate nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâtele 1-2, în calitate de vânzătoare, şi pârâtul F.K., în calitate de cumpărător, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară;
- să se dispună rectificarea cărţii funciare Sîmbăteşti prin radierea intabulării pârâtului F.K. în CF Sîmbăteşti.
- plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, cauza a fost înregistrată sub nr. 3865/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanţa, urmare admiterii cererii de strămutare, iar în faţa acestei instanţe reclamanta a făcut precizări cu privire la obiectul acţiunii şi temeiul juridic.
A susţinut reclamanta că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. din Odorheiul Secuiesc şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului şi să fie obligate pârâtele A.D.S. şi SC A. SA să includă în oferta de vânzare şi să vândă la licitaţie publică, conform prevederilor legale, imobilul ce a făcut obiectul vânzării.
Reclamanta a justificat interesul său în formularea acţiunii prin aceea că, în calitate de participant la licitaţia organizată de A.D.S. pentru vinderea acţiunilor SC A. SA, licitaţie ce a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, a fost prejudiciată prin încheierea actului de vânzare atacat, astfel că urmăreşte reincluderea bunului vândut printre activele societăţii şi vinderea lui la licitaţie publică potrivit legii.
A mai susţinut reclamanta că a motivat acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului pe faptul că a fost încheiat prin fraudă la lege, respectiv vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 268/2001, întrucât, la data vânzării, cumpărătorii, care aveau calitatea de chiriaşi, nu aveau plătită chiria la zi şi nu au făcut dovada efectuării vreunor investiţii pe terenul în cauză.
Prin încheierea din 30 octombrie 2007 prima instanţa a dispus unirea excepţiilor cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea de probatorii.
Prin încheierea de şedinţă din 15 aprilie 2008, prima instanţa a respins cererea de sesizare a instanţei de control administrativ, ca urmare a invocării excepţiei de nelegalitate a pct. 9 din Hotărârea Consiliului de Administraţie al A.D.S. nr. 18 din 27 septembrie 2005 şi a pct. 5 din Hotărârea Consiliului de Administraţie al A.D.S. nr. 25/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 2540 din 16 septembrie 2008 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate excepţiile privind prescrierea dreptului la acţiune, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului în promovarea acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că excepţiile invocate de pârâţi sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de reclamantă este sancţionarea judecătorească a unui contract despre care pretinde că a fost încheiat cu nerespectarea formelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă şi cu prejudicierea intereselor sale de creditor.
De asemenea, s-a apreciat că, în raport de obiectul juridic şi temeiul juridic al acţiunii indicat (art. 975 C. civ.) - acţiunea este promovată cu respectarea termenului general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, prima instanţa a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite, cumulativ, cerinţele impuse de art. 975 C. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de creditor, a faptului că este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva pârâtei SC A. SA, astfel încât demersul său juridic să se poată fundamenta pe acţiune pauliană.
S-a reţinut că acţiunea revocatorie este acel mijloc juridic prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în scopul prejudicierii sale.
Pentru a se face aplicarea disp. art. 975 C. civ. se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor care, la rândul său, trebuie să se legitimeze cu o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară actului atacat.
Mai este necesară totodată, complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Prima instanţa a apreciat că susţinerile reclamantei nu au suport juridic şi nu corespund definiţiei date noţiunii de creditor, respectiv titular al unui drept de creanţă care este îndreptăţit să pretindă debitorului său îndeplinirea prestaţiei la care acesta s-a obligat, a îndatoririi de a da, a face sau a nu face ceva.
În condiţiile în care, aşa cum rezultă din disp. Legii nr. 268/2001, privatizarea societăţilor din agricultură se face de către A.D.S., în numele statului, aceasta fiind instituţia autorizată să hotărască asupra strategiei de urmat, nu se poate susţine cu succes, că A.D.S. sau SC A. SA, aflată pe lista societăţilor supuse privatizării, au calitatea de debitori şi astfel, actele încheiate de aceştia să poată fi supuse analizei din perspectiva art. 975 C. civ.
În acelaşi context, prima instanţa a apreciat că reclamanta nu este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile în sensul dat de art. 379 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
În speţă, reclamanta şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii prin intenţia sa expresă de a cumpăra acţiunile SC A. SA oferite spre vânzare prin licitaţie publică. Acţiunile constituie o fracţiune a capitalului social care conferă posesorului calitatea de acţionar.
Chiar dacă încorporează anumite valori patrimoniale, iar actul atacat ar avea consecinţe asupra valorii acţiunilor, fără efecte asupra solvabilităţii, reclamanta nu se poate prevala de disp. art. 975 C. civ. pentru a obţine sancţionarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1611/8 iunie 2006 la B.N.P. - F.I.
Aşa cum rezultă din întreaga documentaţie depusă la dosarul cauzei (filele 219-241) contractul atacat a fost încheiat în condiţiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se identifice motive de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta SC O. SRL care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Intimaţii SC A. SA Odorheiul Secuiesc SA şi F.K., prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 23 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte hotărârea primei instanţe în sensul admiterii acţiunii, a dispus reluarea procedurii de vânzare, prin licitaţie publică cu strigare a acţiunilor SC A. SA şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 1611/2006 la B.N.P. F.I. din Odorheiul Secuiesc, încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzător şi F.K., în calitate de cumpărător, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară Totodată, s-a dispus şi radierea intabulării din Cartea funciară Sîmbăteşti, efectuată în favoarea proprietarului F.K., menţinându-se dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiilor prescrierii dreptului la acţiune, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a calificat greşit acţiunea reclamantei, fără să aibă în vedere scopul urmărit de aceasta, care a înţeles să critice vânzarea unor active în perioada în care procedura de vânzare a acestora era suspendată.
Instanţa de apel a reţinut că prin Ordinul nr. 247 din 12 iunie 2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor s-a aprobat privatizarea prin metoda licitaţiei publice cu strigare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, iar A.D.S. Bucureşti a iniţiat procesul de privatizare al societăţii; printre bunurile ce făceau obiectul vânzării prin procedura menţionată se afla şi terenul în suprafaţă de 5034 mp ce a fost înstrăinat pârâtului F.K., teren pe care se aflau amplasate o serie de active necesare desfăşurării activităţii societăţii; procedura de privatizare a societăţii a fost suspendată prin sentinţa nr. 1026 din 28 iulie 2003 a Tribunalului Harghita - până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 1678/2003 al Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, dosar soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 4956 din 7 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; după încetarea suspendării procedurii de privatizare, reclamanta a solicitat reluarea acesteia, însă pârâta Agenţia Domeniilor Statului a refuzat sistematic, invocând diverse motive legate de lipsa de actualitate a licitaţiei (expirarea ofertei de privatizare la 20 ianuarie 2004, restituirea garanţiilor de participare).
Instanţa de apel a apreciat că toate acestea nu au legătură cu cauza, putând fi analizate într-o cerere de vizează direct procedura de licitaţie, iar câtă vreme a încetat cauza care a determinat suspendarea, procedura trebuia reluată şi numai după reluarea acesteia puteau fi analizate condiţiile cu privire la licitaţie.
S-a constatat că, în perioada suspendării procedurii de licitaţie, suprafaţa de teren de 5034 mp s-a vândut direct pârâtului F.K., motiv ce atrage nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu acesta, cu consecinţa radierii întabulării din cartea funciară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC O. SRL şi pârâţii SC A. SA Odorheiul Secuiesc SA, F.K. şi Agenţia Domeniilor Statului.
Prin Decizia nr. 703 din 23 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile şi a casat Decizia civilă nr. 23/ COM din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor la reluarea procedurii de vânzare, prin licitaţie cu strigare, a acţiunilor societăţii pârâte, să se constate nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între aceste două pârâte şi F.K.; repunerea în situaţia anterioară încheierii actelor; rectificarea C.F. Sâmbăteşti prin radierea întabulării făcute de pârât.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că aceasta este pauliană, formulată în calitatea de creditor al obligaţiei SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA de a include printre activele societăţii şi imobilele ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. X/2006 - a cărui nulitate o solicită, menţionând că actul a fost încheiat în frauda la lege, respectiv cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Cu respectarea principiului disponibilităţii, instanţa de fond a analizat acţiunea reclamantei în raport de dispoziţiile art. 975 C. civ., dar şi din perspectiva motivului de nulitate invocat ca fiind frauda la lege - respectiv art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Prin Decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamantei a fost calificată greşit şi a procedat ea însăşi la calificarea juridică a acţiunii, considerând că aceasta este una în constatarea nulităţii absolute a contractului, ca urmare a înstrăinării unor active în perioada în care procedura de vânzare a acestora era suspendată.
Procedând la schimbarea cauzei juridice a acţiunii în apel, instanţa a încălcat prevederile art. 294 C. proc. civ. care reglementează una din regulile esenţiale ale apelului, faptul că efectele acestuia nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, nesocotindu-se şi principiul dublului grad de jurisdicţie.
Mai mult, deşi reclamanta a invocat în mod constant fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 268/2001, instanţa a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, considerând că actul ce face obiectul judecăţii este nul pentru faptul că a fost întocmit în perioada în care procedura de privatizare era suspendată.
Instanţa de control judiciar a dispus ca instanţa de apel, cu prilejul rejudecării, să aibă în vedere toate motivele de apel invocate de părţi, dar şi cele susţinute de părţi, prin motivele de recurs, cu privire la reluarea licitaţiei ce a fost suspendată din anul 2003.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 799/36/2010.
Prin Decizia civilă nr. 143/ COM din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Astfel, prin acţiunea formulată, reclamanta SC O. SRL a solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. şi SC A. SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitaţie cu strigare, a acţiunilor SC A. SA Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, procedură care a fost suspendată începând cu data de 1 august 2003 şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între pârâtele 1-2, în calitate de vânzătoare şi pârâtul F.K., în calitate de cumpărător, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi rectificarea Cărţii Funciare Sîmbăteşti, prin radierea întabulării pârâtului F.K. în C.F. Sîmbăteşti.
Prin precizările formulate în faţa Tribunalului Constanţa, reclamanta a arătat că a formulat o acţiune pauliană, în care primul capăt de cerere (obligaţia de a face) şi cel de-al 2-lea (constatarea nulităţii absolute) sunt indisolubil legate între ele, invocând disp. art. 975 C. civ. şi frauda la lege, respectiv încălcarea disp. art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Natura acţiunii formulate a fost încă o dată precizată prin notele depuse la 26 octombrie 2007, în sensul că acţiunea este una pauliană.
Chiar dacă prin concluziile scrise depuse de apelantă se contestă o astfel de calificare dată acţiunii, arătându-se că nu s-a invocat niciodată art. 975 C. civ., din precizările făcute de reclamantă în faţa Tribunalului Constanţa rezultă, indubitabil, că reclamanta a înţeles să formuleze acţiunea pauliană, aspect tranşat, de altfel, de către instanţa de recurs prin Decizia de casare.
În atare situaţie, instanţa de apel a constatat că, deşi sub aspectul efectelor pe care le produce, acţiunea pauliană duce la desfiinţarea actului, întocmai ca şi acţiunea în nulitate, totuşi, cele două acţiuni se deosebesc, deoarece acţiunea în nulitate produce efecte faţă de orice persoane, pe când acţiunea revocatorie are un caracter relativ, adică îşi produce efecte numai între creditor şi terţul dobânditor, ceea ce înseamnă că cele două acţiuni nu pot fi confundate.
Prin urmare, trebuie analizată cererea formulată de reclamantă privind desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzătoare, şi F.K., în calitate de cumpărător, din două perspective, una ca acţiune pauliană, circumscrisă condiţiilor impuse de art. 975 C. civ., iar una ca acţiune în nulitate absolută pentru frauda la lege, în condiţiile impuse de art. 948, 966 şi 968 C. civ. cu raportare la art. 26 din Legea nr. 268/2001.
În ceea ce priveşte acţiunea pauliană, în mod corect prima instanţă, analizând condiţiile impuse de art. 975 C. civ., a considerat că acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, reclamanta nu a dovedit că prin actul încheiat i s-a produs un prejudiciu în sensul că pretinsul debitor şi-a cauzat sau şi-a mărit starea de insolvabilitate, că actul s-a încheiat în frauda sa, că reclamanta are calitatea de creditor faţă de pârâte, adică are faţă de acestea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi că actul a fost încheiat cu complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.
În ceea ce priveşte nulitatea actului pentru frauda la lege, de asemenea, prima instanţă a motivat că, aşa cum rezultă din întreaga documentaţie depusă la dosarul cauzei, contractul atacat a fost încheiat în condiţiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se identifice motive de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 268/2001:
„Alin. (1) Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi şi care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere pentru activele societăţii, altele decât terenurile cu destinaţie agricolă, pot vinde prin negociere directă sau pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cu locatarii sau chiriaşii, dacă aceştia au efectuat investiţii în activele utilizate şi nu au obligaţii restante faţă de societate.
Alin. (2) Contractul de vânzare sau de leasing se încheie în baza raportului de evaluare acceptat de părţi şi cu scăderea valorii investiţiilor efectuate de chiriaş, respectiv de locatar.
Alin. (3) Încheierea contractelor de vânzare sau de leasing este condiţionată de aprobarea prealabilă de către Agenţia Domeniilor Statului.”
În cauză, astfel cum rezultă din documentaţia prezentată de părţi (pag.100-144 din vol.1 al dosarului Tribunalului Constanţa), contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 08 iunie 2006 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor citate, în sensul că a avut la bază contractul de închiriere încheiat între societatea supusă privatizării şi cumpărător, acesta din urmă a efectuat investiţii în activele utilizate şi nu s-a dovedit că ar fi avut obligaţii restante faţă de societate. De asemenea, încheierea contractului a fost aprobată de către A.D.S.
În ceea ce priveşte posibilitatea societăţii supuse privatizării de a vinde active prin negociere directă, apelanta reclamantă a invocat încălcarea disp. art. 23 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, potrivit cu care „Dacă în urma ofertării unei societăţi comerciale şi a oferirii de facilităţi, conform art. 15 din prezenta lege, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acţiuni, se poate proceda la divizarea societăţii comerciale pe ferme şi centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate şi cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, potrivit mandatului special acordat de Agenţia Domeniilor Statului, sau la restructurarea societăţii, prin vânzare de active, concesionare ori arendare de terenuri, în conformitate cu prevederile prezentului capitol.”
Însă, disp. art. 12 din HG nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării prevăd că, „pentru motive întemeiate instituţia publică implicată va putea modifica metoda de privatizare şi/ sau va putea revoca oferta, după caz:
c) ca urmare a modificărilor intervenite în termenii ofertei iniţiale de vânzare;
d) ca urmare a altor condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele unui proces de privatizare.”
În speţă, A.D.S. a motivat schimbarea metodei de privatizare prin aceea că, după suspendarea licitaţiei prin hotărâre judecătorească, începând cu data de 1 august 2003, au intervenit o serie de schimbări în situaţia patrimonială a societăţii, dar şi în ceea ce priveşte procedura de licitaţie.
Astfel, prin retragerea de către ofertanţi a garanţiilor de participare sau neprelungirea scrisorilor de garanţie expirate, participanţii la licitaţie, inclusiv apelanta reclamantă, nu mai îndeplineau una dintre condiţiile de participare la licitaţie. Mai mult, patrimoniul societăţii supuse privatizării s-a diminuat prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, situaţie în care nu s-ar mai fi putut păstra termenii ofertei iniţiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC O. SRL Odorheiu Secuiesc, aducându-i următoarele critici:
1. Prin Decizia recurată s-a încălcat principiul liberului acces la justiţie şi cel privind dreptul la un proces echitabil, deoarece, sub paravanul unui imaginar art. 975 C. civ., instanţa de apel nu a analizat în niciun fel fondul acţiunii şi nici probele administrate în cauză, considerentele hotărârii nefăcând niciun fel de trimitere la motivele de fapt şi de drept invocate de către apelantă.
În acest sens, hotărârea instanţei de apel apare ca nemotivată.
2. Motivarea instanţei de apel, în ce priveşte respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. - F.I. din Odorheiul Secuiesc, este nefondată, acest contract fiind lipsit de cauză sau are o cauză ilicită.
Astfel, scopul declarat al vânzătorului nu a fost încasarea preţului, ci deblocarea procesului de privatizare al SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, aşa după cum rezultă din hotărârea Consiliului de Administraţie al A.D.S. nr. 18 din 27 septembrie 2005, prin care, la pct. 9, s-a aprobat nota de informare şi Decizie nr. 59484 din 27 septembrie 2005 privind situaţia terenului în suprafaţă de 5034 mp. cuprins în CF Sâmbăteşti, însă, suspendarea operată prin sentinţa civilă nr. 1062 din 28 iulie 2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a încetat la data de 7 iunie 2005, dată la care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 4856 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, instanţa de apel trebuia să constate nulitatea absolută a respectivului contract, pe motiv de cauză ilicită.
3. Contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. F.I. din Odorheiul Secuiesc, fraudează dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 268/2001, deoarece potrivit acestui articol de lege, societăţile comerciale pot vinde active aflate în proprietatea lor, numai dacă, în urma ofertării de două ori şi a oferiri de facilităţi, conform art. 15 din Legea nr. 268/2001, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acţiuni, or, în cauza de faţă, aşa după cum rezultă din procesul-verbal de licitaţie din 1 august 2003, au existat cinci oferte valabile pentru cumpărare de acţiuni, situaţie în care nu se mai putea proceda la o vânzare de active, nici măcar prin metoda vânzării directe.
Recurenta apreciază că prin hotărâri judecătoreşti anterioare s-a statuat faptul că numitul F.K. nu avea dreptul să cumpere prin vânzare directă imobilul respectiv.
4. Susţinerea instanţei de apel cu privire la capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei A.D.S. la reluarea procedurilor de privatizare a pârâtei SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA prin licitaţie cu strigare este neîntemeiată, deoarece, privatizarea societăţilor comerciale aflate în administrarea A.D.S. se face în temeiul Legii nr. 268/2001, or, datorită suspendării procedurii de privatizare, dispusă de instanţă, această fază nu a mai avut loc la data de 1 august 2003, însă această procedură trebuia reluată la momentul încetării cauzei de suspendare, pe perioada de suspendare neputând curge nici un termen, recurenta susţinând că şi în prezent ne aflăm în perioada de suspendare a procedurii, deoarece A.D.S. nu a luat nicio măsură cu privire la licitaţia suspendată la data de 1 august 2003.
Deşi recurenta a transmis mai multe adrese către A.D.S., aceasta a refuzat, în mod abuziv, să reia procedura de vânzare la licitaţie a acţiunilor deţinute la SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Astfel, instanţa de apel a arătat că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. şi SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitaţie cu strigare, a acţiunilor celei de-a doua pârâte, precum şi constatarea nulităţii absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de cele două pârâte cu pârâtul F.K., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi rectificarea Cărţii Funciare Sâmbăteşti, însă, ulterior, după strămutarea cauzei la Tribunalul Constanţa, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că a formulat o acţiune pauliană, în care primul capăt de cerere (obligaţia de a face) şi cel de-al doilea capăt de cerere (constatarea nulităţii absolute) sunt indisolubil legate între ele, invocându-se dispoziţiile art. 975 C. civ., precum şi frauda la lege, natura acţiunii formulate fiind precizată şi prin notele de şedinţă depuse la data de 26 octombrie 2007.
Prin urmare, pe de o parte, chiar reclamanta este cea care a stabilit cadrul procesual, prin indicarea temeiurilor de drept, chiar dacă prin motivele de recurs contestă această calificare dată acţiunii sale, iar pe de altă parte, instanţa de apel nu a făcut decât să clarifice temeiul acţiunii formulate de către reclamantă şi să se pronunţe asupra criticilor formulate în apel.
Ca atare, hotărârea instanţei de apel este motivată, în cuprinsul acestei hotărâri arătându-se, în mod clar, că cererea formulată de reclamantă trebuie analizată, atât ca o acţiune pauliană, circumscrisă condiţiilor impuse de art. 975 C. civ., cât şi ca o acţiune în constatarea nulităţii absolute, pentru fraudă la lege, în condiţiile impuse de art. 948, 966 şi 968 C. civ., cu raportare la prevederile Legii nr. 268/2001, arătându-se, totodată, de ce acţiunea este neîntemeiată, sub ambele aspecte.
În consecinţă recurentei - reclamante nu i s-a încălcat accesul la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, instanţa de apel analizând toate criticile reclamantei, pronunţând o soluţie motivată.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Deşi, reclamanta - recurentă a invocat o nelegalitate a deciziei recurate, în fapt, critica se referă la netemeinicia acestei hotărâri, raportat la faptul că instanţa de apel nu a găsit cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către B.N.P. - F.I. din Odorheiul Secuiesc, ca întemeiată, pe considerentul că respectivul contract este lipsit de cauză sau are o cauză ilicită.
Sub acest aspect, însă, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
De altfel, aşa-zisa cauză ilicită a contractului, şi anume deblocarea procesului de privatizare SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, nici nu poate constitui cauza contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constată, cauza acestui contract fiind, pentru cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, iar pentru vânzător, obţinerea contravalorii acestui teren.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Astfel, în considerentele deciziei recurate se arată că, deşi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, condiţionează vânzarea de active, de lipsa cererilor de cumpărare de acţiuni, totuşi, potrivit art. 12 din HG nr. 577/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 şi a Legii nr. 37/2002, instituţia publică implicată poate modifica metoda de privatizare sau poate revoca oferta iniţială, dacă au intervenit modificări în termenii ofertei iniţiale de vânzare, sau ca urmare a intervenirii altor condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele procesului de privatizare.
În speţa de faţă s-a constatat că, după suspendarea licitaţiei prin hotărâre judecătorească, începând cu data de 1 august 2003, au intervenit o serie de schimbări în situaţia patrimonială a societăţii supusă privatizării, precum şi în ce priveşte procedura de licitaţie, prin retragerea de către ofertanţi a garanţiilor de participare sau neprelungirea scrisorilor de garanţie expirate, astfel încât participanţii la licitaţie, inclusiv reclamanta, nu mai îndeplineau condiţiile de participare la licitaţie.
Tot în acest sens, s-a reţinut că patrimoniul societăţii supuse privatizării s-a diminuat prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti, situaţie în care nu s-au mai putut păstra termenii ofertei iniţiale.
Prin urmare, şi sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel este legală, fraudarea dispoziţiilor legale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nefiind dovedită, instituţia publică implicată (în speţa de faţă A.D.S.) schimbând, în mod legal, procedura de privatizare, din licitaţie cu strigare, în vânzare directă.
Deşi recurenta - reclamantă susţine că există hotărâri judecătoreşti anterioare care au statuat faptul că pârâtul F.K. nu avea dreptul să cumpere imobilul respectiv, prin vânzare directă, nu a indicat respectivele hotărâri şi nici nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, legat de această critică, astfel încât instanţa de recurs nu a putut analiza legalitatea sau nelegalitatea acestei susţineri.
4. Nici cea de-a patra critică nu poate fi reţinută.
Prin această critică recurenta îşi contrazice susţinerile de la pct. 2, în care arată că suspendarea operată prin sentinţa civilă nr. 1062/2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a încetat la data de 7 iunie 2005, data pronunţării deciziei nr. 4856 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este evident că susţinerea recurentei cu privire la reluarea licitaţiei, de la momentul suspendării acestei proceduri, nu poate fi reţinută, cât timp s-a constatat faptul că modificarea procedurii de privatizare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, din metoda licitaţiei cu strigare, în metoda vânzării directe, a respectat condiţiile Legii nr. 268/2001, coroborate cu dispoziţiile OUG nr. 88/1997, ale Legii nr. 137/2002 şi HG nr. 577/2002, aşa după cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare, având în vedere cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul reclamantei - recurente, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei civile nr. 143/ COM din 20 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3545/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
