ICCJ. Decizia nr. 3545/2011. Civil. Pretenţii. Recurs

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3545/2011

Dosar nr. 5532/1/2011

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeş cu nr. 3132/208/2008, reclamantele R.C. şi C.R. au chemat în judecată pe pârâţii S.R., S.C.R.F. şi societatea germană de asigurări K.A.V.A.G. - prin mandatari B.A.A.R. Bucureşti şi SC A.I. SRL Bucureşti, solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale, ca urmare a accidentului de circulaţie produs din culpa defunctului S.R., la data de 20 iunie 2007.

Judecătoria Caransebeş, prin sentinţa civilă nr. 1241 din 9 iunie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 09 noiembrie 2009, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a apreciat că obiectul cauzei este de natură comercială, motiv pentru care s-a dispus transpunerea cauzei la Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Prin sentinţa nr. 59 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.I.B.A. SRL şi în consecinţă s-a respins acţiunea reclamantelor faţă de aceasta; s-a respins excepţia prematurităţii cererii invocată de pârâta SC A.I.B.A. SRL; s-a respins acţiunea faţă de moştenitorii inculpatului, pârâţii S.R. şi S.C.R.F.; s-a admis în parte acţiunea reclamantelor R.C. şi C.R.M. împotriva pârâtei K.A.V.A.G.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor 25.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 50.000 euro cu titlu de daune morale precum şi la plata către reclamante a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc. civ., tribunalul s-a pronunţat întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.I.B.A. SRL şi a admis-o, având în vedere că autovehiculul marca V.W. condus de defunctul S.R., implicat în accidentul de circulaţie din 20 iunie 2007, poseda o asigurare de răspundere civilă auto „Carte verde” contractată cu societatea de asigurare K.A.V.A.G. din Germania. Potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 „drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în România de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorilor prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz.”

Prin urmare, legea specială a asigurărilor conţine norme procedurale obligatorii şi stabileşte un mandat legal în favoarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca reprezentant legal al asigurătorilor străini. Acest mandat are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi pe socoteala mandantului, potrivit art. 374 C.com., mandantul fiind îndatorat să îşi îndeplinească obligaţiile contractate de către mandatar în limita puterilor date. Din piesele dosarului rezultă că pârâta SC A.I.B.A. SRL nu este o societate de asigurare, ci are doar calitate de mandatar pentru pârâta K.A.V.A.G. din Germania. Din poliţa de asigurare tip „Carte verde" rezultă că aceasta a fost emisă de pârâta amintită anterior care are calitatea de asigurător.

Astfel fiind, tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâta SC A.I.B.A. SRL, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ea nestând în proces în nume propriu.

Pe fond, tribunalul a reţinut faptul că la 20 iunie 2007 a avut loc un accident de circulaţie în care învinuitul S.R. nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus regulamentar de către pârâta C.R.M. intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului s-a produs decesul învinuitului şi vătămarea corporală a numitei V.I. - pasageră în al II-lea autoturism. Numărul de zile de îngrijiri medicale acordat acesteia a fost de 120, însă în cursul urmăririi penale aceasta a decedat. Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pronunţată în Dosar nr. 1324/P/2007, procurorul a încetat urmărirea penală faţă de învinuitul decedat, a lăsat nesoluţionată latura civilă, însă a reţinut şi că nu a putut să se stabilească raportul de cauzalitate între decesul părţii vătămate şi producerea accidentului. Moştenitorii acestei părţi vătămate, reclamantele R.C. şi C.R.M. au promovat prezenta acţiune în pretenţii.

Învinuitul era asigurat, aşa cum s-a arătat mai sus, la pârâta K.A.V.A.G. din Germania. Mandatarul său în România, pârâta SC A.I.B.A. SRL a invocat prematuritatea introducerii acţiunii comerciale pe considerentul că nu a fost realizată procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Art. 20 C. proc. pen. dispune că atunci când instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, partea vătămată poate porni acţiune în faţa instanţei civile. De aceea, tribunalul a apreciat că în această situaţie nu mai este necesară procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., asigurătorul cunoscând încă de la începutul cercetării penale faptul că reclamantele s-au constituit parte civilă, aşa cum rezultă din înscrisurile fila 7 şi următoarele dosar penal 1324/P/2007.

Rolul concilierii directe în procesul comercial este acela ca părţile să cunoască pretenţiile şi actele doveditoare ale lor, însă, în situaţia de fapt reţinută aceste pretenţii erau cunoscute încă din faza de urmărire penală.

Astfel fiind, tribunalul a respins excepţia prematurităţii cererii invocată de pârâta SC A.I.B.A. SRL.

Cât priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de către reclamante, în calitate de succesoare ale victimei V.I., tribunalul a reţinut că acestea au solicitat daune materiale şi morale în cuantum de 250.000 euro. Au arătat că daunele materiale au reprezentat cheltuieli cu îngrijirea victimei până la deces, cheltuieli de înmormântare, precum şi cheltuieli ulterioare înmormântării conform obiceiului locului. Daunele morale reprezintă despăgubiri ca urmare a suferinţelor proprii în urma decesului mamei, respectiv bunicii. Cu toate acestea reclamantele nu au precizat expres cât reprezintă daunele materiale şi cât reprezintă daunele morale, însă la filele 43-47 dosar au depus chitanţe reprezentând cheltuieli şi au estimat cheltuielile dovedite la 10.737,96 RON, din care 1.500 RON cheltuieli de înmormântare, aşa cum rezultă din chitanţa depusă în plicul de la fila 47 dosar. Din declaraţiile martorilor mai rezultă cheltuieli cu înmormântarea şi pomana de 25.000 RON.

Potrivit art. 998-999 C. civ. „cel care a cauzat altuia un prejudiciu este obligat a-l repara". Deşi în rezoluţia parchetului se reţine faptul că nu s-a stabilit dacă între decesul părţii vătămate şi accident există raport de cauzalitate, tribunalul, din piesele dosarului, a reţinut că acest raport există. El nu s-a mai stabilit în dosarul penal tocmai pentru că, făptuitorul decedând, latura civilă a rămas nesoluţionată, asta neînsemnând că tribunalul nu poate analiza raportul de cauzalitate.

Astfel, din înscrisurile de la dosar rezultă faptul că partea vătămată, la data accidentului, avea vârsta de 74 de ani. În urma accidentului a suferit răni cu diagnosticul: plagă cranio-duro cerebrală fronto-orbitară dreapta, cu hematom intraparenchimatos de pol frontal şi inundaţie tetraventriculară. Ele au fost operate la Clinica de neurochirurgie Timişoara aşa cum rezultă din documentele medicale (fila 45 dosar urmărire penală). A necesitat 120 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, acestea s-au soldat cu infirmitate permanentă şi întrucât leziunile cranio - cerebrale au fost cu risc vital major, necesitând intervenţie neuro-chirurgicală de urgenţă, s-a apreciat că viaţa victimei a fost pusă în primejdie doctor T.M., certificat medico-legal fila 45 verso dosar urmărire penală eliberat la 20 iulie 2007. Medicul a examinat-o la 19 iulie 2007. La 11 octombrie 2007 partea vătămată a decedat iar pe certificatul de deces au fost înscrise următoarele cauze: stop cardio-respirator, paralizie generalizată, hipertensiune arterială, traumatism cranio - cerebral prin accident de circulaţie. Este real că din analiza documentaţiei medicale Serviciul de medicină legală Caraş-Severin a concluzionat că nu se poate susţine cu certitudine că decesul a avut drept cauză principală traumatismul cranio - cerebral datorat accidentului din 20 iunie 2007 sau cauza a fost unele complicaţii urmare a traumatismului cranio - cerebral, acest traumatism încadrându-se în acest caz în stări morbide importante care au contribuit la deces adresa 285/2007 (fila 50 verso dosar urmărire penală). În acest context medical, tribunalul fiind pus în situaţia de a analiza dacă a existat raport de cauzalitate între accident şi deces, a constatat că acest raport de cauzalitate a existat, chiar dacă decesul nu a fost urmarea directă a accidentului, ci doar indirectă, aşa cum subliniază documentele medicale.

În urma decesului mamei, respectiv bunicii lor, în mod cert reclamantele au suferit o traumă psihică, sens în care se impune compensarea suferinţei provocate prin acordarea unor despăgubiri.

De asemenea, în urma accidentului reclamantele personal au suferit leziuni şi îngrijiri medicale, R.C. 4-5 zile şi C.R. 27 de zile, iar autoturismul proprietatea lor a fost distrus complet.

Aşadar, având în vedere existenţa prejudiciului material şi moral, aşa cum s-a demonstrat mai sus, existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta conducătorului auto de a accidenta pasagerii celuilalt autoturism fiind deja dovedită în faza de urmărire penală, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite toate cele trei condiţii de antrenare a răspunderii civile delictuale.

Inculpatul decedat beneficia de o poliţă de răspundere civilă de tip G.K. (fila 102 dosar urmărire penală), asigurarea încheiată la asigurătorul K.A.V.A.G. din Germania.

Cartea Verde este documentul internaţional de asigurare a autovehiculelor, emis în numele unui birou naţional, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 adoptată la 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transportul rutier al Comitetului pentru transportul pe uscat al Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite, astfel cum dispune Ordinul nr. 113133/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (Publicat în M. Of., Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2006).

Potrivit art. 48 alin. (3) din Legea 136/1995, persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se considera asigurate, dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România.

Art. 481 alin. (2) dispune că încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedeşte cu poliţa de asigurare/documentul Carte Verde.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil".

În privinţa modalităţii de asigurare a răspunderii asigurătorului faţă de persoanele păgubite, legiuitorul instituie răspunderea directă a societăţii de asigurare faţă de persoana păgubită, stipulând în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 că,,în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi". Persoana responsabilă de producerea accidentului, este, însă, decedată, astfel că, în cauză au fost introduşi succesorii săi.

Textul de lege are o formulare imperativă, astfel încât persoana păgubită decide să-şi realizeze dreptul la despăgubire pe cale judecătorească, iar cel responsabil de producerea accidentului de circulaţie este asigurat în condiţiile legii, valorificarea creanţei de despăgubire se face direct împotriva societăţii de asigurare, creditorul neavând drept de opţiune (între persoana vinovată de producerea accidentului şi societatea de asigurare). Prin urmare, răspunderea asigurătorului în baza art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 este o răspundere directă (prevăzută expres de lege), creditorul având posibilitatea de a solicita despăgubiri de la cel vinovat de producerea accidentului doar pentru prejudiciul ce depăşeşte limita obligaţiei asigurătorului, limită stabilită prin norme aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (art. 53 din lege).

Prin Decizia nr. 109 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul formulat de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta R.C. şi a obligat-o pe pârâta K.A.V.A.G. să-i plătească acestei reclamante suma de 25.000 RON daune materiale şi 30.000 euro daune morale. A respins, în rest, pretenţiile formulate de reclamanta R.C. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.R.A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate. A respins apelul formulat de reclamantele R.C. şi C.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Le-a obligat pe reclamantele C.R. şi R.C. să-i plătească pârâtei K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Asupra apelului formulat de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL.

Curtea de apel a constatat că acest apel este fondat, însă numai pentru unele din motivele invocate.

În ceea ce priveşte motivul de apel prin care se critică soluţia primei instanţe asupra excepţiei neîndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că este nefondat, întrucât această procedură a fost îndeplinită. Astfel, reclamanta C.R. a formulat o cerere de pretenţii/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei K.A.V.A.G. (fila 63 din dosarul Judecătoriei Caransebeş), prin care a solicitat despăgubiri morale şi materiale de 250.000 euro, atât în numele său, cât şi în numele celeilalte reclamante (R.C.), pentru decesul numitei V.I., pentru vătămările grave corporale şi morale pricinuite în urma accidentului din data de 20 iunie 2007.

Aşadar, prin această cerere formulată pentru despăgubiri, cerere înregistrată la corespondentul pentru România al pârâtei K.A.V.A.G., a fost îndeplinit scopul procedurii concilierii, prin aceea că pârâtei i-au fost aduse la cunoştinţă care sunt pretenţiile formulate împotriva sa, în calitate de asigurător pentru autovehiculul al cărui şofer s-a făcut vinovat de producerea accidentului din data de 20 iunie 2007.

Scopul procedurii concilierii prealabile este acela de a oferi părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului/ reclamanţilor, fără implicarea autorităţilor judecătoreşti competente (Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 a Curţii Constituţionale). Aşadar, pentru a se evita sesizarea directă a instanţelor, atunci când există posibilitatea ca părţile să se concilieze, legiuitorul a instituit această procedură. O altă valenţă a acestei proceduri este aceea de a nu permite ca pârâtul să fie luat prin surprindere, prin chemarea sa direct în judecată, în condiţiile în care există o posibilitate de a se tranşa amiabil litigiul. În speţă nu se poate spune că pârâta K.A.V.A.G. a fost luată prin surprindere, întrucât, încă din faza urmăririi penale, a fost înştiinţată, prin intermediul corespondentului său în România, de producerea accidentului, prin adresa din 31 martie 2008 a Poliţiei Municipiului Caransebeş (fila 7 din dosarul de urmărire penală - Vol. II).

Corespondentul pârâtei (SC A.I.B.A. SRL) a purtat, în consecinţă, o corespondenţă cu organul de cercetare penală, cu privire la împrejurările în care accidentul s-a produs (fila 10 din dosarul de urmărire penală - Vol. II).

În consecinţă, curtea de apel a considerat că scopul prevederilor art. 7201 C. proc. civ. a fost atins, astfel că cererea de chemare în judecată nu este nici inadmisibilă, nici prematur introdusă.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, curtea de apel a constatat că criticile formulate de pârâta K.A.V.A.G. sunt întemeiate numai în privinţa împrejurării că reclamanta C.R. a fost despăgubită şi a declarat că nu mai are alte pretenţii.

Astfel, la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta C.R. a dat o declaraţie prin care a acceptat de la pârâta K.A.V.A.G. o despăgubire de 2000 euro, pentru toate pretenţiile de până în prezent şi cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007 faţă de R.S. şi faţă de alte persoane. (fila 32 din dosarul CA Timişoara, secţia civilă).

Instanţa a acceptat, în principiu, posibilitatea ca, ulterior acestei declaraţii, să se fi ivit alte prejudicii cauzate de accidentul din data de 20 iunie 2007, prejudicii despre care reclamanta C.R. să nu fi ştiut sau să se fi agravat prejudiciile anterioare, cazuri în care ar fi fost îndreptăţită să formuleze noi pretenţii pentru prejudiciul suplimentar. În speţă, însă, nu există asemenea prejudicii suplimentare, întrucât toate rezultatele pretinse ale accidentului erau deja produse la data când a semnat declaraţia prin care a fost de acord cu despăgubirile (20 noiembrie 2007).

Până la această dată, bunica sa (V.I.) deja decedase - la data de 11 octombrie 2007, astfel că reclamanta C.R., cunoscând toate urmările accidentului şi prejudiciile cauzate, a dat declaraţia de renunţare la orice alte pretenţii legate de accident în deplină cunoştinţă de cauză. Atâta timp cât această declaraţie nu a fost dată din eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violenţă, curtea de apel a constatat că îşi produce pe deplin efectele juridice, astfel că reclamanta C.R. nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare faţă de cele deja acceptate şi plătite de către pârâta K.A.V.A.G.

În consecinţă, admiţându-se apelul pârâtei, sub acest aspect, a fost schimbată sentinţa atacată în parte, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.R.

În ceea ce o priveşte pe cealaltă reclamantă - R.C., curtea de apel a constatat constată că aceasta nu a renunţat în niciun fel la pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Renunţarea de către reclamanta C.R. la pretenţiile suplimentare nu are niciun efect asupra pretenţiilor formulate de către reclamanta R.C., pentru daunele suferite personal. Aceste daune sunt atât de ordin moral (suferinţele produse prin pierderea mamei sale, suferinţele fizice ce i-au fost produse direct prin accident), cât şi de ordin material (cheltuieli pentru tratamentul medical al victimei V.I., pentru îngrijirea sa, cheltuieli de înmormântare, precum şi cheltuieli ulterioare înmormântării, conform obiceiurilor locului).

Un aspect criticat de către pârâta K.A.V.A.G. este cel ce se referă la legătura de cauzalitate între accidentul produs la data de 20 iunie 2007 şi decesul victimei V.I. Pârâta susţine că, în rezoluţia emisă la data de 26 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 1324/P/2007, prin care a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul S.R., Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş a menţionat că decesul numitei V.I. nu are legătură de cauzalitate cu accidentul.

Curtea de apel a constatat că, prin respectiva rezoluţie, s-au reţinut următoarele: „Urmare impactului partea vătămată V.I. - pasageră în autoturismul condus de numita C.R.M., a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 de zile îngrijiri medicale iar ulterior, în cursul urmăririi penale aceasta a decedat, fără a se stabili dacă între decesul acesteia şi vătămarea suferită ca urmare a producerii accidentului există raport de cauzalitate”.

Aşadar, nu s-a stabilit de către organul de urmărire penală că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul rutier şi decesul părţii vătămate, întrucât, din cauza decesului învinuitului, urmărirea penală a trebuit să înceteze. Ca urmare, cauza decesului nu a mai putut fi stabilită în cadrul procesului penal, însă încetarea procesului penal nu exclude posibilitatea instanţelor civile să stabilească dacă a existat o legătură de cauzalitate între accident şi decesul victimei V.I.

Pentru angajarea răspunderii delictuale, trebuie întrunite condiţiile cerute de art. 998-999 C. civ.: vinovăţia, fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre ultimele două.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei, curtea de apel a constatat că nu au fost şi nu sunt controverse asupra faptului că asiguratul pârâtei - S.R. - a încălcat regulile de circulaţie, cu vinovăţie, prin efectuarea manevrei de întoarcere cu autoturismul VW fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Renault Megane în care se aflau C.R., R.C. şi V.I. şi intrând astfel în coliziune cu acesta. De altfel, pârâta K.A.V.A.G. a şi recunoscut vinovăţia şi fapta ilicită, prin despăgubirea acordată reclamantei C.R.

În privinţa prejudiciului imediat cauzat de accident, din certificatele medico-legale rezultă că reclamanta R.C. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 4-5 zile, iar V.I. a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 120 zile.

Curtea de apel a considerat că decesul victimei V.I. a survenit ca urmare a acestor vătămări, care i-au cauzat, într-o primă fază, infirmitate permanentă.

Astfel, din Certificatul medico-legal din 20 iulie 2007, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin (fila 45 din dosarul de urmărire penală - Vol. I). rezultă gravitatea leziunilor corporale suferite de V.I.: traumatism cranio-cerebral cu suspiciune de înfundare frontală dreapta, hemipareză stânga, fractură cominutivă cu înfundare frontal dreapta, fractură plafon orbitar drept, dilacerare cerebrală. Concluziile medico-legale sunt: leziunile s-au soldat cu infirmitate permanentă şi au risc vital major, iar viaţa victimei a fost pusă în pericol.

În certificatul medical constatator al decesului (fila 49 din dosarul de urmărire penală - Vol. I) se menţionează ca şi cauză a decesului stopul cardio-respirator, iar ca şi cauză antecedentă paralizia generalizată. De asemenea, se menţionează starea morbidă a decedatei şi anume traumatism cranio-cerebral prin accident de circulaţie.

Constatările acestui certificat de deces sunt confirmate şi prin adresa din 22 octombrie 2007 din 8 noiembrie 2007, emisă de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin (fila 50 din dosarul de urmărire penală - Vol. 1), din care reiese că traumatismul cranio-cerebral se încadrează la stări morbide importante care au contribuit la deces.

În plus, din depoziţiile martorilor (filele 48-49 din dosarul Judecătoriei Caransebeş) rezultă că, după accident, victima V.I. a fost mult timp în spital, iar apoi a rămas imobilizată la pat până la deces. Se confirmă, astfel, paralizia generalizată menţionată în certificatul constatator al decesului.

Dificultatea determinării cauzalităţii în prezenta speţă rezidă în aceea că decesul victimei V.I. nu a survenit imediat după accident, ci la aproximativ 4 luni după accident. Totuşi, existenţa unui anumit interval de timp între presupusa cauză şi rezultat nu înlătură de plano şi existenţa lanţului cauzal dintre ele, întrucât rezultatul faptei culpabile (prejudiciul) se poate amplifica în timp. Pentru ca să existe cauzalitate, minimul asupra căruia întreaga doctrină şi jurisprudenţă sunt de acord este existenţa unei fapte generatoare a daunei, adică a unei fapte ce a constituit condiţia necesară faţă de care dauna nu ar fi existat. În speţă, nu există dovezi că victima V.I. ar fi avut leziuni sau stări morbide anterioare accidentului, ci rezultă tocmai contrariul şi anume că gravele leziuni i-au fost cauzate în urma accidentului. Curtea de apel a constatat că este de netăgăduit că, în lipsa accidentului, victima V.I. nu ar fi decedat în modul în care a făcut-o şi nici pentru cauzele menţionate în certificatul constatator al decesului.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul şi decesul victimei V.I. este una directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci s-a produs la capătul evoluţiei nefavorabile a stării sale de sănătate, evoluţie determinată de leziunile suferite.

Curtea de apel a considerat că noţiunile de cauză şi efect, în relaţie cu acţiunea umană, pot fi descrise ca acele acţiuni umane care produc un anume efect, printr-o activitate în mediul înconjurător care intervine în cursul natural al evenimentelor şi le schimbă. Este de netăgăduit că accidentul produs la data de 20 iunie 2007 a intervenit în cursul normal al evenimentelor şi a cauzat, după o perioadă, sau cel puţin a contribuit în mod decisiv la decesul victimei, din moment ce, după accident, a rămas cu paralizie permanentă, care a imobilizat-o la pat până la deces, ale cărui cauze nu sunt deloc străine de leziunile produse prin accident. Din antecedenţa decesului nu se poate desprinde o altă cauză a acestuia decât accidentul rutier. Nu există alte cauze adecvate pentru deces. Nu este lipsit de importanţă faptul că şi persoana care a produs accidentul rutier (S.R.) a decedat în aceleaşi circumstanţe ca şi victima V.I., după o perioadă de încercări de recuperare. În acest sens este edificator Raportul de Expertiză Medico - Legală (filele 2-3 din dosarul de urmărire penală - Vol. I). Rezultă deci că accidentul rutier a avut intensitatea şi gravitatea necesară pentru a putea produce decesul celor implicaţi. Desigur că şi vârsta victimei este un factor care a contribuit la o evoluţie nefavorabilă a stării ei de sănătate, însă accidentul rutier este cel care a cauzat leziunile care ulterior au avut ca urmare decesul.

În jurisprudenţă şi doctrina franceză automobilistul a fost considerat responsabil de moartea victimei, chiar dacă rana produsă prin accidentul auto nu a fost mortală, însă tratamentul prost administrat de medic a dus la complicaţii şi, în final, la decesul victimei. Astfel, raportul de cauzalitate între accident şi deces a fost considerat ca fiind suficient, fără să conteze că şi medicul ar putea fi ţinut responsabil.

În consecinţă, pârâta, în calitate de asigurător, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I. şi este datoare să repare prejudiciile morale şi materiale pricinuite astfel fiicei sale (reclamanta R.C.).

Conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

 Instanţa a reţinut că reclamanta, fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, este legată de aceasta prin puternice legături de afecţiune.

Având în vedere relaţiile apropiate de rudenie ale victimei decedate cu reclamanta, prejudiciul moral adus reclamantei, prin dispariţia mamei sale, în urma unui neaşteptat accident de circulaţie, este evident.

În cazul acestor legături apropiate de rudenie, cum sunt cele din speţă, există prejudicii morale afective, constând în angoase, suferinţe psihice determinate, pentru fiecare familie, de dispariţia unui membru al său.

Mai mult, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie avut în considerare şi faptul că, prin dispariţia mamei sale, cu care locuia împreună, reclamanta R.C. a pierdut un sprijin moral, afectiv, urmând a trăi o lungă perioadă, dacă nu toată viaţa, cu regretul de a fi pierdut pe cineva apropiat, după o lungă suferinţă, de aproximativ 4 luni.

De asemenea, reclamanta R.C. este îndreptăţită să fie despăgubită şi pentru suferinţele fizice ce i-au fost cauzate prin accident, ea fiind pasageră în autoturismul Renault Megane. Aceste suferinţe fizice nu au fost foarte grave, având în vedere că leziunile produse au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.

Curtea de apel a constatat că reclamanta R.C., împreună cu reclamanta C.R. au solicitat împreună despăgubiri de 250.000 euro pentru daune morale şi materiale.

Întrucât, în privinţa reclamantei C.R. s-a stabilit că nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, curtea de apel a avut în vedere doar pretenţiile formulate de reclamanta R.C.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de către reclamanta R.C., rezultând din decesul mamei sale şi din suferinţele sale fizice, faţă de toate criteriile mai sus menţionate, curtea de apel a considerat că suma de 30.000 euro este rezonabilă.

În ceea ce priveşte daunele materiale, curtea de apel a constatat că prima instanţă a apreciat corect asupra existenţei lor, rezultând din cheltuielile făcute cu tratamentul medical al victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare şi parastasul conform obiceiului locului. Aceste cheltuieli sunt dovedite prin documentele de plată aflate la filele 43-47 din dosarul Judecătoriei Caransebeş şi au fost cauzate de accidentul din data de 20 iunie 2007.

În consecinţă, admiţând apelul pârâtei K.A.V.A.G., a schimbat parţial sentinţa atacată şi sub aspectul acţiunii formulată de reclamanta R.C., în sensul că a admis în parte acţiunea sa, doar pentru suma de 25.000 RON daune materiale şi suma de 30.000 euro daune morale.

A respins în rest acţiunea reclamantei R.C. şi a menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Asupra apelului reclamantelor R.C. şi C.R.

Curtea de apel a constatat că, prin apelul său, reclamanta C.R. a solicitat majorarea daunelor morale ce i-au fost acordate de către prima instanţă, însă apelul său va fi respins pentru motivul că, oricum, a renunţat la orice pretenţii împotriva pârâtei K.A.V.A.G., astfel cum s-a analizat mai sus.

În ceea ce priveşte apelul reclamantei R.C., acesta va fi respins, motivele regăsindu-se mai sus, în sensul că pentru traumele psihice şi fizice suferite suma de 30.000 euro este echitabilă, în privinţa daunelor materiale, reclamanta R.C. nu a criticat sentinţa, ea declarându-se mulţumită, sub acest aspect, prin apelul formulat.

În baza art. 274 C. proc. civ., reclamantele apelante R.C. şi C.R. au fost obligate să plătească pârâtei apelante K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamantele şi pârâta.

Reclamantele R.C. şi C.R. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei şi a sentinţei şi, pe cale de consecinţă:

- să se constate faptul că C.R. are dreptul la despăgubiri morale şi materiale cu privire şi generate de decesul bunicii sale V.I., în condiţiile în care declaraţia dată la 20 noiembrie 2007 prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000 euro nu se referă la prejudiciile determinate de decesul bunicii, ci la daunele personale pe care aceasta le-a suferit cu ocazia accidentului care ulterior a dus la decesul bunicii;

- să se admită în întregime cererea de chemare în judecată, în sensul de a li se acorda despăgubiri în cuantum total de 250.000 euro, pentru daunele morale şi materiale pe care le-au suferit în calitate de fiică şi nepoată a persoanei decedate V.I., având în vedere puternica legătură afectivă cu aceasta.

Recurentele formulează critici, arătând că în esenţă nelegalitatea parţială a deciziei atacate constă în:

1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul reprezentat de declaraţia din data de 20 noiembrie 2007 şi i-a schimbat înţelesului vădit neîndoielnic. Declaraţia dată la data de 20 noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000 euro se referă, cum de altfel a reţinut şi curtea de apel la pretenţiile pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007”.

Victime ale accidentului din data de 20 iunie 2007 au fost 3 persoane, bunica decedată V.I., fiica R.C. şi, inclusiv nepoata C.R., în aceste condiţii societatea de asigurări a făcut o propunere nepoatei C.R. pentru a fi despăgubită pentru daunele pe care le-a suferit în mod personal ca urmare a accidentului. În condiţiile în care aceasta suferise leziuni pentru care a fost nevoie de 27 de zile de îngrijiri medicale, avea dureri la mână şi la umăr, a acceptat despăgubirea însă doar cu privire la daunele personale ale sale produse prin accident (adică referitoare la persoana sa care suferise leziuni proprii care determinaseră traume fizice şi psihice), care se referă la persoana sa şi în niciun caz cu privire la daunele produse de decesul bunicii sale V.I.

În concluzie, raportat la cuprinsul declaraţiei din data de 20 noiembrie 2007, aceasta nu reprezintă o renunţare la despăgubiri peste suma de 2.000 euro, această sumă fiind acordată strict pentru daunele personale.

2. Instanţa de apel a încălcat art. 983 C. civ. potrivit căruia ori de câte ori există îndoială aceasta se interpretează în favoarea celui care se obligă. Dacă instanţa de apel avea anumite dubii cu privire la noţiunea de "daună personală” trebuia să le interpreteze în favoarea recurentei care a dat declaraţia şi nu în contra sa.

3. Instanţa de apel şi prima instanţă au acordat o despăgubire redusă şi nu în cuantumul solicitat care era mai echitabil raportat la puternica legătură afectivă cu persoana decedată V.I. încălcând normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, ori o reparare parţială determină o încălcare a legii în această materie.

 Recurenta pârâtă K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă/prematur introdusă, cu obligarea intimatelor reclamante la plata onorariului avocaţial.

Sunt formulate următoarele critici:

1. Recurenta susţine că prin respingerea excepţiei prematurităţii/inadmisibilităţii, instanţa de apel a dat o interpretare subiectivă şi greşită dispoziţiilor mai sus menţionate (art. 720 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ.), dacă avem în vedere motivarea din cuprinsul considerentelor, unde se menţionează ca,, reclamanta C.R. a formulat o cerere de pretenţii/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei.. prin care a solicitat despăgubiri morale si materiale de 250.000 euro.

 Or, raportat la art. 720 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., este evident ca nu au fost îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale procedurii prealabile a convocării la conciliere, atâta vreme cât reclamantele, pe de o parte, nu au alăturat cererii de despăgubire niciun act doveditor pe aspectul culpei asiguratului pentru decesul numitei V.I. şi nici în ceea ce priveşte dovedirea pretenţiilor materiale si morale formulate, iar pe de altă parte, nu au indicat data la care părţile trebuie să se prezinte la conciliere, dată ce nu putea fi stabilită mai devreme de 15 zile de la comunicarea actelor doveditoare anterior menţionate (acte pe care ea nu le-am primit niciodată).

În continuare, instanţa de apel susţine ca pârâta ar fi aflat despre producerea accidentului încă din faza de urmărire penală, sens în care, „nu se poate spune că pârâta K.A.V.A.G. a fost luată prin surprindere”, prin formularea prezentei acţiuni. Or. ţine să precizeze că, pe de o parte, chiar dacă pârâta a aflat de producerea accidentului în faza urmăririi penale (fără însă ca la acel moment să se fi stabilit cui aparţine culpa în producerea accidentului), asta nu presupune că a luat la cunoştinţă de pretenţiile reclamantelor, precum şi de înscrisurile pe care se întemeiază aceste pretenţii (fiind vorba despre chestiuni total diferite, prima vizând latura penală a cauzei, iar cea de a doua latură civilă), iar pe de alta parte, art. 7201 C. proc. civ. nu prevede o astfel de situaţie de îndeplinire a procedurii concilierii, după cum nici în practica curentă a Instanţei Supreme nu se face vorbire de o asemenea modalitate de îndeplinire a procedurii concilierii, dispoziţiile textului art. 720 C. proc. civ. fiind imperative şi de strictă interpretare.

Instanţa de apel apreciază că şi prin aceste moduri se poate considera îndeplinită procedura de conciliere cu părţile litigante.

Faţă de toate aceste considerente, este fără putinţă de tăgadă că reclamantele nu au alăturat la cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispoziţiunile art. 7201 C. proc. civ., dovada transmiterii convocării la conciliere, după cum nu au anexat nici dovada transmiterii către pârâtă a înscrisurilor pe care se întemeiază pretenţiunile lor.

Pe fond, recurenta consideră că hotărârea este nelegală, întrucât decesul părţii vătămate V.I. nu are legătură de cauzalitate cu accidentul, astfel că, în condiţiile în care nu s-a putut stabili legătura de cauzalitate între accident şi decesul numitei V.I., reclamantele solicitând daune materiale şi morale legate de decesul mamei şi respectiv bunicii, apare evident că pretenţiile solicitate de acestea sunt nefondate, ţinând cont că orice dubiu trebuie să profite învinuitului/ inculpatului, cu toate consecinţele în plan penal şi civil ce decurg din aplicarea principiului «in dubio pro reo» - complement al prezumţiei de nevinovăţie (fără a avea relevanţă sub acest aspect dacă autorul accidentului a decedat sau nu).

Cu toate acestea, deşi în considerentele hotărârii atacate se face vorbire de faptul că Parchetul nu a putut stabili o legătură de cauzalitate între accident şi deces, instanţa de apel - în mod total nelegal - interpretează acest dubiu în defavoarea învinuitului „Aşadar, nu s-a stabilit de către organul de urmărire penala că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul rutier şi decesul părţii vătămate” (pag.13 paragraful 2 din Decizia nr. 109/ A), validează certificatul medical constatator al decesului (eliberat de un medic de familie, care nu are competenţa legistă de a se pronunţa pe acest aspect) şi ignoră totodată Raportul medico-legal al Comisiei de Expertiza din cadrul S.J.M.L. (singura probă ştiinţifică concludenţa în stabilirea legăturii de cauzalitate între accident şi deces), pentru ca în final să ajungă la concluzia că raportul de cauzalitate accident/deces există şi se impune astfel acordarea de daune materiale şi morale legate de moartea victimei V.I.

3. În subsidiar, pe lângă aspectele de nelegalitate ale deciziei - deja invocate, recurenta critică soluţia instanţei de apel ca nelegală şi sub următoarele aspecte:

Recurenta arată că, acţiunea reclamantei C.R. a fost respinsă integral, însă în mod paradoxal instanţa de apel a acordat celeilalte reclamante - R.C. exact aceeaşi sumă de 25.000 lei (cu titlu de daune materiale) pe care a acordat-o şi instanţa de fond, dar pentru ambele reclamante.

Cu alte cuvinte, dacă reclamantelor împreună li se cuvenea suma globală de 25.000 lei (chestiune cu care inclusiv acestea au fost de acord, necriticând acest aspect în cuprinsul aderării la apel), rezultă implicit că suma acordată pentru numai una dintre reclamante trebuie să fie mai mică. Cu toate acestea, în mod vădit nelegal, instanţa de apel «a acordat mai mult decât s-a cerut» şi a stabilit, cu de la sine putere, că întreaga sumă acordată ambelor reclamante la fond se cuvine şi numai uneia dintre acestea.

În privinţa-daunelor morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C., apreciază că această sumă este exagerată, având în vedere următoarele considerente: vârsta înaintată a defunctei V.I. la momentul decesului (74 de ani); vârsta relativ avansată a reclamantei R.C. la momentul decesului mamei sale (50 de ani); numărul foarte mic de zile de îngrijiri medicale (4-5 zile) acordate reclamantei R.C. pentru vătămările corporale înregistrate de aceasta ca urmare a accidentului rutier, conform Certificatului medico-legal din 20 iulie 2007 existent la dosarul cauzei; practica Instanţei supreme în speţe similare ;

Ca atare, solicită ca - în măsura în care instanţa de recurs va aprecia totuşi că se impune reţinerea unei legături de cauzalitate între accident şi decesul victimei V.I. - despăgubirile morale acordate reclamantei R.C. să fie cenzurate în limita sumei de 10.000 euro.

Asupra recursurilor astfel formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ce priveşte recursul reclamantelor.

Referitor la primul motiv de recurs, potrivit căruia se susţine că instanţa de apel a dat o interpretare greşită declaraţiei date la data de 20 noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2000 euro, stabilind că această reclamantă nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, deşi această sumă a fost acordată strict pentru daunele personale şi nu reprezintă o renunţare la despăgubiri peste suma de 2000 euro,- se constată că nu este întemeiat.

Din actele dosarului rezultă că la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta C.R. a dat o declaraţie prin care a acceptat de la pârâtă o despăgubire de 2000 euro "pentru toate pretenţiile de până în prezent şi cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007 faţă de R.S. şi faţă de alte persoane…”.

Curtea de apel a luat act că suma mai sus menţionată i-a fost achitată de pârâtă pentru prejudiciile suferite în urma accidentului şi că aceasta nu mai are nicio pretenţie împotriva pârâtei, aşa încât a considerat stins litigiul cu această reclamantă.

Pentru a reţine această împrejurare, instanţa a luat în considerare şi posibilitatea ca ulterior acestei declaraţii să se ivească şi alte prejudicii cauzate de accidentul din 20 iunie 2007, prejudicii despre care reclamanta C.R. să nu fi ştiut sau să rezulte dintr-o agravare a prejudiciilor anterioare, or, în cauză nu s-au constatat prejudicii suplimentare pe care aceasta să le fi suferit, toate rezultatele pretinse fiind deja produse la data semnării declaraţiei, când reclamanta a fost de acord cu despăgubirile - aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.

Având în vedere că reclamanta a dat declaraţia de renunţare la orice alte pretenţii legate de accident în deplină cunoştinţă de cauză şi cunoscând toate urmările accidentului şi prejudiciile cauzate,- această declaraţie nefiind dată din eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violenţă, instanţa de apel în mod corect a constatat că îşi produce pe deplin efectele juridice şi că reclamanta C.R. nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare faţă de cele deja acceptate şi plătite de către pârâtă.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, conform căruia se invocă dispoziţiile art. 983 C. civ., care prevăd că atunci,,când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” se constată că aceste dispoziţii legale privind interpretarea convenţiilor nu au incidenţă în cauză şi, drept urmare, nu li se poate da nicio relevanţă în prezenta cauză.

Potrivit celui de-al treilea motiv de recurs se susţine că în mod eronat atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au acordat o despăgubire redusă şi nu în cuantumul solicitat care era mai echitabil, încălcându-se astfel normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, or, se constată că şi această critică este neîntemeiată.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Pârâta, în calitate de asigurator, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I. şi este datoare să repare prejudiciile morale şi materiale pricinuite persoanelor păgubite astfel.

Reclamantele R.C. şi C.R. au solicitat împreună despăgubiri de 250.000 euro pentru daunele morale şi materiale, dar cum în ce o priveşte pe C.R., s-a stabilit corect, aşa cum s-a arătat mai sus că, faţă de declaraţia dată, aceasta nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, instanţa de apel în mod judicios a avut în vedere doar pretenţiile formulate de R.C.

A reţinut, în acest sens, că fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, era legată de aceasta prin puternice legături de afecţiune, existând, în speţă, prejudicii morale afective. Totodată, este îndreptăţită a fi despăgubită pentru suferinţele fizice ce i-au fost cauzate prin accident, aceasta fiind pasageră în autoturismul implicat în accident.

În raport de criteriile avute în vedere, curtea de apel a considerat, în ce priveşte daunele morale solicitate de reclamanta R.C., că suma de 30.000 euro este rezonabilă şi fiind o chestiune de apreciere a instanţei, urmare întregului probatoriu administrat, va fi păstrată soluţia pronunţată de instanţa de apel, sub acest aspect.

În ce priveşte daunele materiale, rezultate din cheltuielile făcute cu tratamentul medical al victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare şi parastas conform obiceiului locului,- acestea au fost acordate ca fiind cauzate de accidentul din 20 iunie 2007 şi dovedite cu documente de plată, aşa încât Decizia curţii de apel va fi menţinută şi sub acest aspect.

În ce priveşte recursul pârâtei.

1. Motivul de recurs, conform căruia este criticată hotărârea instanţelor privind soluţia dată asupra excepţiei neîndeplinirii procedurii de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe, această procedură a fost îndeplinită, atât timp cât din actele dosarului rezultă fără dubiu că scopul acestei proceduri şi anume acela de a oferi părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii fără implicarea autorităţilor judecătoreşti competente a fost atins, iar pe de altă parte, pârâta nu poate susţine justificat că a fost luată prin surprindere, existând dovezi că încă din faza urmăririi penale că a fost înştiinţată prin intermediul corespondentului său în România despre producerea accidentului, iar acesta a purtat o corespondenţă cu organul de cercetare penală asupra împrejurărilor în care s-a produs accidentul; totodată, cererea formulată pentru despăgubiri a fost înregistrată la corespondentul pârâtei pentru România - coroborarea tuturor acestor împrejurări conducând la concluzia că scopul dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost realizat şi nu se poate reţine că acţiunea reclamantelor era inadmisibilă sau prematur introdusă.

2. Prin formularea unui alt motiv de recurs, pârâta susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că există legătură de cauzalitate între decesul părţii vătămate şi accident, cu toate că Parchetul nu a putut stabili această legătură, Raportul medico-legal al Comisiei de Expertiză din cadrul S.J.M.L. a fost ignorat şi a fost validat doar certificatul constatator al decesului.

Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că instanţa de apel a fost preocupată de determinarea corectă a cauzalităţii în prezenta cauză şi, pe baza întregului probatoriu administrat, a stabilit judicios că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul şi decesul victimei şi aceasta este o legătură directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci la capătul evoluţiei nefavorabile a stării de sănătate a victimei, determinată de leziunile suferite.

3. În fine, susţinerile recurentei privind nelegalitatea deciziei recurate, formulate în subsidiar sunt de asemenea neîntemeiate.

Paradoxul menţionat de recurentă, în sensul că deşi acţiunea reclamantei C.R. a fost respinsă integral, instanţa de apel a acordat celeilalte reclamante, R.C. exact aceeaşi sumă cu titlu de daune materiale, pe care a acordat-o instanţa de fond, dar pentru ambele reclamante, reprezintă o simplă speculaţie asupra acestei chestiuni fără nici un suport real probator, atât timp cât, aşa cum s-a arătat, cu ocazia examinării recursului reclamantelor, daunele materiale acordate au rezultat din cheltuielile efectuate, cauzate de accident şi dovedite cu documente de plată.

Considerarea daunelor morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C. ca fiind o sumă exagerată, în raport de o serie de criterii interpretate în manieră subiectivă, mai echitabilă fiind apreciată suma de 10.000 euro, nu poate fi primită faţă de aprecierea instanţei, formată în baza actelor aflate la dosar şi a propriei convingeri a judecătorilor ce se sprijină pe acestea, precum şi pe dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză.

În consecinţă, pentru considerentele mai sus menţionate, reţinându-se că niciuna dintre recurente nu a formulat vreun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să justifice casarea ori modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ. vor fi respinse, ca nefondate recursurile declarate reclamantele R.C. şi C.R. şi de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.C. şi C.R. şi de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 109 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3680/2011. Civil. Constatare nulitate act....  ICCJ. Decizia nr. 3219/2011. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3545/2011. Civil. Pretenţii. Recurs