ICCJ. Decizia nr. 3793/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3793/2011
Dosar nr. 1158/85/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1882/C din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, sucursala Foraj Mediaş.
S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D. SA Mediaş şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta SC D. SA să plătească reclamantei suma de 66.949,42 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în plată şi suma de 2.955 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
S-au respins pretenţiile reclamantei, privind prejudiciul înregistrat, reprezentând înlocuire prăjini defecte.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, au fost reţinute următoarele considerente:
Prima instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei SC D. SA, sucursala Mediaş, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., reţinând că potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţii comerciale, ceea ce atrage şi lipsa capacităţii de a sta în justiţie în calitate de reclamantă sau, după caz, pârâtă.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., acţiunea reclamantei faţă de pârâta Sucursala Foraj Mediaş s-a respins, arătându-se că aceasta nu are exerciţiul drepturilor procesuale.
Pe fondul cauzei, analizând cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, în raport de probatoriul administrat, acţiunea s-a apreciat a fi întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
S-a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 12 din 23 martie 2007, având ca obiect furnizarea garniturilor de foraj (prăjini grele, prăjini de foraj, prăjini de antrenare, carotiere mecanice, reducţii de legătură), precum şi instalaţii de prejmuire a erupţiilor, necesare pentru lucrări de foraj şi intervenţii sonde, prin comandă de servicii la cererea beneficiarului.
S-a motivat că prin contract părţile au stabilit preţul serviciilor, modalităţile de plată, precum şi celelalte obligaţii ce le revin atât prestatorului, în cauză reclamanta, cât şi beneficiarului, în speţă pârâta (f. 5), dar pârâta nu şi-a onorat obligaţia de plată la scadenţă a serviciilor prestate de reclamantă, fapt pentru care aceasta a uzat de procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., invitând pârâta prin faxul din 2 decembrie 2008 (f. 123) la rezolvarea pe cale amiabilă a pretenţiilor privind plata penalităţilor pentru întârziere în facturi, chirie material tubular şi contravaloarea prăjinii returnate cu defecte, în total suma de 1.905.668,84 lei.
S-a reţinut că, din interogatoriul luat pârâtei (f. 143), rezultă că neplata facturilor s-a datorat refuzului comunicat la data de 14 octombrie 2008 prin F.1338, în conformitate cu dispoziţiile art. 74 din contract, prin care prestatorul are dreptul să efectueze verificări la sondele beneficiarului cu privire la modul de exploatare şi întreţinere a materialului tubular pus la dispoziţie şi, în cazul în care se constată daune prin deteriorarea materialului tubular datorită manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare, este necesar întocmirea unui document de constatare în prezenţa beneficiarului.
S-a arătat că în cauză raportul de analiză extrajudiciară, privind analiza chimică a unui tronson dintr-o prăjină de 55 X 974, conduce la concluzia că materialul prăjinii supus analizei corespunde prăjinilor gradul S135-spec.API Std.5D, structura este uniformă pe grosimea peretelui, ceea ce arată că nu poate fi considerată responsabilă pentru fenomenele de coroziune localizată care au condus la degradarea prăjinii (f. 141).
S-a precizat că acest raport nu este suficient pentru a dovedi prejudiciul suferit, întrucât potrivit clauzei contractuale fapta păgubitoare trebuia demonstrată prin manevrarea, depozitarea sau exploatarea necorespunzătoare de către beneficiar şi nu prin calităţile chimice, mecanice şi metalografice ale materialului folosit la producerea prăjinilor.
S-a arătat că întrucât în materia răspunderii contractuale, creditorul trebuie să dovedească existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată, în cauză, existenţa contractului este dovedită, lipsă fiind documentul de constatare al dovedirii cuantumului prejudiciului suferit prin deteriorarea materialului tubular de către beneficiar prin manevrarea, depozitarea sau exploatarea necorespunzătoare a materialului tubular pus la dispoziţia beneficiarului, situaţie în care refuzul pârâtei este întemeiat, considerent pentru care pretenţiile reclamantei privind plata sumei de 1.775.914,92 reprezentând valoarea de înlocuire a prăjinilor returnate cu defecte a fost respinsă.
În ceea ce priveşte petitul privind penalităţile de întârziere în plată, faţă de clauza contractuală 4.12, având în vedere că debitorul nu a probat în niciun fel că întârzierea în plată nu îi este imputabilă, în baza dispoziţiilor art. 1066 C. civ. prima instanţă a obligat pârâta la plata sumei de 66.949,42 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plata facturilor.
În consecinţă, acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC D. SA a fost admisă în parte, fiind obligată pârâta la plata sumei de 66.949,42 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în plată şi respingându-se ca neîntemeiate pretenţiile privind prejudiciul suferit.
S-a mai arătat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 111 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei, formulat împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte critica referitoare la reţinerea eronată a primei instanţe, încă din practicaua hotărârii, în legătură cu valoarea de înlocuire a prăjinilor returnate cu defecte (asupra căreia reclamanta şi-a formulat pretenţiile la pct. 2 din acţiune), în fapt este vorba despre o greşeală de redactare, având în vedere considerentele ce-au stat la baza soluţiei pe fond, din care rezultă că prima instanţă s-a pronunţat asupra a aceea ce s-a cerut (f. 160 verso dosar fond).
Apoi, îşi raportează apelanta criticile la concluziile raportului extrajudiciar de analiză, susţinând că acesta probează starea ireproşabilă a materialului din care sunt confecţionate prăjinile, deci materialul nu poate fi vinovat de producerea coroziunii şi existenţa urmelor de coroziune, care ar fi ulterioare expedierii către pârâtă şi anterioare întoarcerii prăjinilor de la aceasta, or această din urmă susţinere nu a fost probată.
Împrejurarea, că pârâta a acceptat la plată şi chiar a achitat o factură emisă tot pentru valoarea de înlocuire a unor prăjini defecte de la sonde, nu conduce automat la concluzia că actualele pretenţii ale reclamantei se refuză nejustificat.
Atât factura nr. 134, cât şi factura nr. 291 în discuţie (f. 39,73 dosar fond) se referă la prăjini (material tubular casat) returnate defecte la sonda 3400 Cioceni, doar că prima s-a emis la 9 iunie 2008 iar cea de-a doua abia la 3 octombrie 2008, deşi privesc utilizarea acestora anterioară primei date la aceeaşi sondă.
În absenţa altor elemente doveditoare apare ca nejustificată emiterea a două facturi diferite în condiţiile în care ambele ar reflecta valoarea unor prăjini returnate defecte, de la aceeaşi sondă 3400 Cioceni, cu care s-a acţionat în aceeaşi perioadă.
Aceasta dacă nu cauzele ce-au generat înlocuirea n-ar fi diferite.
În ceea ce priveşte refuzul pârâtei de plată a facturii nr. 291 din 3 octombrie 2008 (f.80), contrar celor susţinute de către reclamanta pârâtă, i-a fost comunicat acesteia prin adresa nr. 13381 din 14 octombrie 2008, depusă la fond la fila 147 purtând număr de înregistrare al reclamantei (nr. 3290 din 14 octombrie 2008).
Faţă de cele expuse, pe fond în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a probat că prejudiciul s-a produs prin deteriorarea materialului tubular datorită manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare de către pârâtă, conform art. 7.4 din contractul nr. 12 din 23 martie 2007.
Efectuarea unei expertize judiciare s-a solicitat doar în apel, după mai mult de 1 an de la emiterea facturilor şi la aproape 2 ani de la returnarea prăjinilor utilizate în procesul de producţie în perioada 2007 - 2008.
Proba a fost respinsă prin încheierea din 19 mai 2010 ca neconcludentă, în condiţiile în care după o perioadă atât de îndelungată, acestea n-ar mai putea fi identificate cu certitudine, în absenţa unor date care să confirme conservarea exact a prăjinilor în cauză în condiţii optime şi împrejurarea certă că nu au mai fost utilizate ulterior.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta S.C. T. S.R.L. Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând:
În principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul obligării intimatei S.C. D. S.A. Mediaş la plata sumei de 1.775.914,92 RON reprezentând valoare înlocuire prăjini returnate defecte de la sonde conform facturilor fiscale emise de către reclamantă;
În subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Fără a preciza temeiul de drept invocat, prin formularea motivelor de recurs, recurenta reclamantă susţine, în esenţă, următoarele:
1. Contrar celor reţinute în cauză de instanţe, prăjinile în discuţie nu au fost înlocuite, ci din contră, acestea au fost returnate defecte după exploatare şi, ca urmare a acestor defecte au fost casate, astfel că raportat la dispoziţiile art. 7.4 din contract, dar şi la tarifele exprimate în anexa 3 la contract, reclamanta a emis facturile pe care şi-a întemeiat pretenţiile.
Precizează că fiecare prăjină de foraj deţine o fişă de evidenţă în care sunt consemnate caracteristicile ei şi locurile unde a lucrat; de asemenea, anterior expedierii prăjinilor către beneficiar, asupra acestor prăjini s-a efectuat controlul vizual, dimensional şi electromagnetic care atestă starea corespunzătoare a prăjinilor la preluarea de către intimata D., în plus, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 6.1 – 6.3 din contract; au fost prelevate probe pentru efectuarea unei analize metalografice şi a proprietăţilor mecanice şi cum, rezultatul acestor analize nu i-a fost transmis, a procedat la efectuarea unei analize suplimentare din acelaşi eşantion de prăjină, care a atestat starea ireproşabilă a materialului din care sunt confecţionate prăjinile şi existenţa urmelor de coroziune, care evident sunt ulterioare expedierii către D. şi anterioare întoarcerii prăjinilor la T., adică exact perioada în care au fost exploatate de pârâta D., lucru pe care aceasta nu l-a negat, cum nu neagă nici că noroiul - fluidul de foraj nu este în sarcina sa, caracteristicile şi compoziţiile chimice ale acestuia nefiindu-i opozabile.
În raport de cele mai sus menţionate, consideră că instanţa de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”, în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probaţiune la care a făcut referire în cuprinsul motivelor de apel, cum ar fi adresa nr. 13599 din 17 octombrie 2008, emanată de la intimată, care dacă ar fi fost analizată, ar fi condus la dezlegarea corectă a pricinii.
2. Consideră că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai mult, aceasta cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, în contextul în care sunt reţinute fără a fi analizate şi motivate aspecte cum că existenţa urmelor de coroziune nu au fost probate, ori că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a „manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare” împrejurare în care plata restului facturilor s-a amânat referindu-se la facturi ce nu fac obiectul acţiunii iniţiale, ci au fost menţionate de reclamantă doar comparativ, pentru a-şi demonstra pretenţiile.
3. Înţelege să critice decizia şi pentru că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii – contractul încheiat între părţi şi corespondenţa purtată ulterior – a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în ce priveşte motivarea refuzurilor de plată ale pârâtei, concluzia finală la care s-ar fi impus să se ajungă fiind aceea că toate acţiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă, inclusiv transportul (6.4) erau în sarcina şi reprezentau responsabilitatea intimatei-pârâte până în momentul returnării lor la reclamantă.
4. Totodată, critică decizia recurată întrucât a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atâta vreme cât pentru a forma o convingere clară a instanţei de apel, pe lângă celelalte probe ce au fost administrate în cauză, reclamanta a solicitat completarea probatoriului cu expertiza tehnică judiciară, a cărei încuviinţare a fost respinsă eronat de către instanţă, ca fiind neconcludentă în contextul în care reclamanta avea prelevate probe din prăjini în baza unui proces verbal însuşit de ambele părţi.
5. În fine, în situaţia în care se va trece peste toate criticile aduse deciziei curţii de apel, concluzionând că aceasta a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe noi şi întrucât nu i s-a permis reclamantei administrarea unui probatoriu complex care putea să ducă la dezlegarea acestei pricini astfel cum rezultă în mod evident din argumentarea motivelor de recurs, solicită casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Recursul nu este fondat.
Asupra recursului astfel declarat, se constată următoarele:
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamantă, aşa cum a fost invocată aceasta de către intimata pârâtă, se constată că nu este întemeiată, întrucât faptul că pe dovezile de comunicare a deciziei curţii de apel sunt aplicate ştampile distincte este lipsit de relevanţă, de vreme ce comunicarea deciziei s-a făcut atât la sediul indicat, cât şi la sediul avocatului ales de aceasta. Drept urmare, reţinând că faţă de data comunicării valabile a hotărârii, respectiv, 17 februarie 2011, recursul reclamantei introdus la data de 28 februarie 2011 este declarat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., instanţa urmează să respingă excepţia invocată de intimata-pârâtă, ca fiind neîntemeiată.
1. În ce priveşte primul motiv de recurs, potrivit căruia instanţa de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”, în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probaţiune la care s-a făcut referire în cuprinsul motivelor de apel, înscrisuri ce vizau netemeinicia sentinţei pronunţate de instanţa de fond, se constată că nu este întemeiat.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta reiterează şi prezintă cu o argumentare amplă criticile de netemeinicie aduse soluţiei pronunţate de Tribunalul Sibiu, or, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate supune examinării decât criticile de nelegalitate adresate soluţiei pronunţate în apel.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei conţinute în acest prim motiv de recurs nu îndeplinesc cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe care se presupune că recurenta îl invocă, susţinând că instanţa de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”.
Analizând totuşi hotărârea instanţei de apel, din perspectiva textului legal mai sus menţionat, se constată că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi nu a acordat „ceea ce nu s-a cerut” aşa cum eronat afirmă recurenta, fără a-şi argumenta susţinerile în sensul cerut de invocarea acestor dispoziţii legale.
În raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, se constată astfel că prin soluţia adoptată, instanţele, admiţând în parte acţiunea reclamantei, au acordat ceea ce s-a cerut, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 66.949,42 lei, respingând ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei privind contravaloare înlocuire prăjini returnate de la sonde, în contextul în care printr-o precizare de acţiune, reclamanta a arătat că înţelege să-şi micşoreze cuantumul pretenţiilor în sensul că renunţă la capătul de cerere privind suma de 6.640 lei reprezentând chirie material tubular în valoare de 6.640,20 lei.
2. Nici susţinerea conform căreia hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) nu poate fi primită, întrucât se constată că decizia pronunţată de instanţa de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, iar susţinerile sau apărările formulate de părţi au fost examinate şi admise sau respinse, după caz, printr-o motivare corespunzătoare, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument pe care părţile îşi întemeiază poziţia în proces.
Astfel, reţinând că existenţa urmelor de coroziune nu a fost probată, instanţa a avut în vedere raportul de analiză extrajudiciară privind analiza chimică a unui tronson dintr-o prăjină de 55 x 974, din care a rezultat că structura este uniformă pe grosimea peretelui, concluzionându-se că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei pentru fenomenele de coroziune localizată, care au condus la degradarea prăjinilor în discuţie.
Tot astfel, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare a materialului tubular pus la dispoziţia beneficiarului, întrucât în cazul în care prestatorul constata producerea unor daune prin deteriorarea materialului, avea obligaţia întocmirii unui document în prezenţa beneficiarului, or, în speţă, se constată lipsa acestui document.
În lipsa dovedirii prejudiciului, în cuantumul solicitat, instanţa a apreciat că refuzul pârâtei de plată a valorii de înlocuire a prăjinilor returnate este întemeiat, iar referirile la alte facturi apar în motivarea tribunalului şi nu în cea aparţinând curţii de apel şi doar pentru a răspunde susţinerilor reclamantei, care le-a menţionat comparativ, cum chiar aceasta recunoaşte.
3. Cea de-a treia critică, conform căreia instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul şi corespondenţa purtată între părţi (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în ce priveşte motivarea refuzurilor de plată ale pârâtei, este de asemenea neîntemeiată, deoarece se constată că instanţa de apel a dat o interpretare corectă dispoziţiilor contractuale şi corespondenţei purtate între părţi şi nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
Faptul că urmare a interpretării dispoziţiilor legale şi contractuale şi aprecierii probatoriului administrat, instanţa de apel a ajuns la concluzia că refuzul de plată al pârâtei mai sus menţionat a fost justificat, - o altă concluzie decât cea susţinută de recurenta reclamantă, în sensul că răspunderea pentru toate acţiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă până la momentul returnării lor acesteia aparţine intimatei pârâte, nu poate fi imputat instanţei, ci exprimă mai degrabă nemulţumirea recurentei reclamante faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel, care nu a admis în totalitate pretenţiile pe care aceasta le-a formulat.
4. Cea de-a patra critică, potrivit căreia decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în esenţă, întrucât în mod eronat, prin încheierea din 19 mai 2010, instanţa i-a respins reclamantei proba cu expertiza tehnică ca neconcludentă este şi ea neîntemeiată, atât timp cât această probă a fost solicitată abia în apel, la mai mult de 1 an de la emiterea facturilor şi la aproape 2 ani de la returnarea prăjinilor utilizate în procesul de producţie în intervalul 2007 – 2008, apreciindu-se întemeiat că după o perioadă atât de îndelungată, datele obţinute nu ar mai putea conferi certitudine chestiunilor aflate în litigiu.
De altfel, această critică nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei pronunţate de curtea de apel.
5. În fine, susţinerile recurentei formulate în subsidiar, în conformitate cu care procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, având în vedere că nu i-a fost admisă administrarea unor probe noi, respectiv a unui probatoriu complex, de natură să conducă la o altă dezlegare a pricinii, cea corectă în accepţiunea recurentei, sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât se constată că instanţele au pronunţat o soluţie judicioasă, în raport de actele aflate la dosarul cauzei şi de dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se va respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata pârâtă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul reclamantei SC T. SRL Bucureşti va fi respins, ca nefondat, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat care să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar decizia curţii de apel se va menţine, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 111 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba–Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3796/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3766/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
