ICCJ. Decizia nr. 3810/2011. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3810/2011
Dosar nr. 670/3/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 08 februarie 2009, reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC U.I.E. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună decăderea pârâtului SC U.I.E. SRL din drepturile conferite asupra mărcii naţionale „R.L." pentru clasa de produse AA şi clasa de servicii BB, pe teritoriul României.
Potrivit informaţiilor deţinute de reclamantă, pârâta SC U.I.E. SRL nu a produs şi nu a comercializat pe teritoriul României, în ultimii 5 ani, produse din clasa AA sau servicii din clasa BB purtând marca „R.L.".
Prin nefolosire, marca deţinută de pârâta SC U.I.E. SRL a fost deturnată de la scopul său iniţial, devenind o marcă de blocaj, nepermiţându-i înregistrarea în România, a unor mărci intens folosite şi bine cunoscute în multe ţări ale lumii.
Reclamanta a mai arătat cu privire la interesul persoanei care formulează cererea de decădere că este titulara mărcilor „R" în România protejate pentru clasa de servicii BB, precum şi a unor cereri de înregistrare a mărcii „R", pentru clasa de produse AA.
De asemenea, reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG foloseşte pe piaţa din România marca „R.", devenită între timp o marcă notorie pe teritoriul României. Interesul reclamantei major este acela de a-şi consolida protecţia pe teritoriul României a acestor mărci evitând reluarea folosirii pe teritoriul României a unei mărci care ar putea profita de caracterul distinctiv al mărcii „R.", aparţinând reclamantei.
Aşadar reclamanta îşi justifică interesul prin faptul că doreşte să înregistreze o marcă puternică pe de o parte, iar pe de altă parte prin faptul că, odată cu decăderea mărcii „R.L." se înlătură şi posibilitatea profitării de caracterul distinctiv al mărcii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 45-47 al Legii nr. 84/1998, precum şi orice alte dispoziţii legale pertinente cauzei de faţă.
Prin contractul de cesiune din 10 decembrie 2008 SC U.E.I. SRL cesionează în favoarea SC U. SRL, cu sediul în Bucureşti, bulevardul A.I.C., sectorul 1, România, drepturile asupra mărcii „R.L.", cesiune publicată în B.O.P.I. secţiunea Mărci nr. X/2009.
La data de 24 februarie 2009, reclamanta M.M.G.I.P. GmbH & Co. KG, a formulat cerere modificatoare a cererii introductive prin care a precizat că formulează acţiune privind decăderea din drepturile conferite de marca „R.L." şi în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL solicitând în consecinţă citarea acestuia din urmă în calitate de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 873 din 09 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, ca neîntemeiată; a fost admisă acţiunea şi s-a dispus decăderea pârâtelor din drepturile conferite pe teritoriul României de marca înregistrată „R.L." pentru clasa de produse AA şi clasa de produse BB.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 121 din 11 mai 2010 a admis apelul pârâtelor şi a schimbat sentinţa în parte, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi respingerii cererii de decădere din drepturile conferite pe teritoriul României de marca înregistrată „R.L." pentru clasa de produse AA pentru considerentele de mai jos:
Intimata–reclamantă este titulara mai multor mărci ce conţin denumirea „R.", înregistrate pentru o serie de produse şi servicii, inclusiv pentru cele din clasa AA şi BB.
La înregistrarea anumitor mărci având în compunerea lor denumirea „R." au formulat opoziţie pârâtele, invocând înregistrarea mărcii în cauză „R.L.".
Mai mult, reclamanta este parte a grupului de comerţ „M.G." , prezent pe piaţa românească cu un lanţ de magazine ce funcţionează sub marca „R.".
Prin urmare, Curtea a apreciat că interesul născut, legitim şi actual al reclamantei în promovarea prezentei acţiuni a fost pe deplin justificat, câtă vreme aceasta a solicitat spre înregistrare un semn similar cu marca protejată de pârâte, cât şi în considerarea activităţii comerciale desfăşurate sub denumirea „R.".
Cererea a fost înregistrată pe rolul instanţei la 08 ianuarie 2009, aşa încât rezultă că perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009.
Pe fondul pricinii, Curtea a apreciat că apelanta–pârâtă a făcut dovada folosirii mărcii R.L. în conformitate cu prevederile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior formulării acţiunii, pentru produsele pentru care aceasta a fost înregistrată din clasa AA – preparate pentru albit şi alte substanţe de spălat, preparate pentru curăţenie, degresare, săpunuri, detergenţi vase şi universal.
Astfel, pentru a se preveni decăderea, exploatarea semnului trebuie să fie efectivă şi trebuie să privească semnul aşa cum a făcut obiectul depozitului, ori, conform dispoziţiilor art. 46 lit. b) din Lege, să se realizeze într-o formă care diferă de aceea înregistrată, prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al acesteia.
Sarcina probei faptului pozitiv al exploatării mărcii cade în sarcina pârâtului, conform prevederilor art. 47, 46 alin. (3) lit. d).
Folosinţa mărcii trebuie să fie reală, neechivocă, publică, iar marca trebuie să fie folosită pentru produsele pentru care a fost înregistrată.
Conform prevederilor primei Directive a Consiliului nr. 89/104/EEC din 21 decembrie 1988, pentru a se considera dovedită o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform cu funcţia ei esenţială şi anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor şi serviciilor pentru care s-a înregistrat.
Curtea a apreciat că probatoriile administrate de către cele două pârâte în faţa instanţei de fond, cât şi în apel sunt concludente şi dovedesc folosirea efectivă, reală, publică şi serioasă a mărcii pentru clasa de produse AA.
Astfel, facturile depuse în faţa instanţei de fond, emise în perioada martie-septembrie 2004 atestă livrarea de detergenţi sub marca R.L. către societăţile SC C.G. SRL, SC T.O. SRL, SC U. SRL, SC R. SRL, iar facturile din dosarul de fond emise în perioada 2004, precum şi cele depuse în apel ce vizează perioada 2006-2007 atestă livrarea aceloraşi produse către SC D. SRL.
Facturile sus-menţionate se coroborează şi cu contractul de franciză încheiat cu societatea SC D. SRL în anul 2001, având ca obiect deschiderea de centre de curăţenie de către Francizat în vederea prezentării şi desfacerii vrac a detergenţilor profesionali pe care Francizorul îi produce.
Tot pentru perioada ianuarie 2004-decembrie 2004 au fost depuse facturi încheiate cu diverse societăţi comerciale.
În apel, s-au depus noi facturi fiscale, emise în perioada ianuarie 2005-decembrie 2005 care atestă livrarea detergenţilor sub marca R.L. către diverse societăţi, facturi fiscale emise în perioada 05 noiembrie 2008 privind livrarea aceluiaşi tip de produse către societatea SC C.S. SRL, facturi emise în perioada 2004 către SC C.P. SRL, facturi şi aviz de însoţire a mărfii către diverse societăţi comerciale, emise în perioada 2004-2005.
De asemenea au fost depuse în apel contracte de furnizare de detergenţi lichizi încheiate cu societăţile SC C. SRL şi SC P.A. SRL, având ca obiect furnizarea de detergenţi lichizi, printre care şi detergent sub marca R.L. – detergent de vase, însoţite de facturi de livrare a acestor produse, emise în perioada 2005-2008.
Cât priveşte înscrisurile depuse la dosarul de fond şi respectiv apel, acestea nu fac obiectul analizei, fiind anterioare perioadei relevante de 5 ani anteriori formulării acţiunii.
În apel s-au mai depus facturi fiscale pentru achiziţionarea de etichete pentru detergent sub marca R.L. şi respectiv contract încheiat în anul 2003 având ca obiect fabricarea de etichete pentru detergenţi profesionali, inclusiv sub marca R.L., acestea reprezentând acte pregătitoare de exploatare, înscrisurile coroborându-se însă cu celelalte probatorii administrate în cauză, care atestă folosirea efectiva a mărcii.
Curtea a apreciat ca fiind nefondată apărarea formulată de intimata-reclamantă în sensul că facturile emise în perioada relevantă nu ar avea valoare probatorie, respectiv că acestea nu fac dovada comercializării produsului, având în vedere că în cuprinsul mai multor înscrisuri depuse se prevede denumirea produsului livrat, precum şi tipul de detergent comercializat .
Aceste înscrisuri sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii, coroborându-se cu planşele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată .
Se mai reţine că înscrisurile depuse acoperă întreaga perioadă relevantă – respectiv ianuarie 2004-ianuarie 2009, iar cantităţile de produse purtând marca protejată, ce au fost livrate către terţe persoane sunt suficient de mari pentru a se putea aprecia ca fiind îndeplinită şi cerinţa privind folosirea serioasă a mărcii.
Cât priveşte clasa de servicii BB, astfel cum rezultă din cuprinsul ghidului de utilizare a clasificării de la Nisa, ediţia a IX-a, aceasta cuprinde „strângerea la un loc, în beneficiul terţilor a unor produse diverse (exceptând transportul) pentru a permite clienţilor să le vadă şi să le achiziţioneze cât mai comod; aceste servicii pot fi asigurate de magazine en gros şi en detail, prin cataloage de vânzare prin corespondenţă sau prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor de teleshopping".
Prin urmare în această ipoteză marca are rolul de a proteja denumirea sub care este prestat serviciul respectiv de comercializare şi nu denumirea pe care o poartă produsul.
Curtea a apreciat că probatoriile administrate în cauză, atât în faza judecăţii în fond cât şi în apel nu sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii în sensul mai sus arătat, respectiv că denumirea sub care se face serviciul de comercializare să fie cea a mărcii.
Astfel, cât priveşte adeverinţa în sensul că site-ul U. nu a suferit nici o modificare din ianuarie 2004 la zi, s-a reţinut că acest înscris nu este apt a dovedi o folosire efectivă şi publică a mărcii, atâta vreme cât în cauză nu s-a probat efectuarea de comenzi on-line de către consumatori pentru produsele sau serviciile desemnate de marcă.
Din extrasul de pe acest site rezultă de altfel că pârâtele au promovat produse de producţie proprie, iar serviciul de comercializare (a cărui funcţionare nu a fost dovedită) s-a făcut sub denumirea de „U.I.E." şi nu sub marca protejată.
Nici în cuprinsul facturilor privind servicii de design web nu se precizează care sunt serviciile sau produsul pentru care s-ar fi aplicat marca în litigiu.
Cât priveşte publicitatea efectuată în anul 2004 în publicaţia P.A., se va reţine că reclama solicitată de către pârâta SC U. SRL se refera la promovarea detergenţilor, neconstituind un act de folosire pentru servicii din clasa BB.
Referitor la contractul de franciză încheiat în anul 2001 cu societatea SC D.S. SRL, acesta are ca obiect deschiderea de centre de curăţenie de către francizat în vederea prezentării şi desfacerii vrac a detergenţilor profesionali pe care francizorul îi produce, înscrisul având relevanţă sub aspectul dovedirii folosirii mărcii pentru clasa de produse AA şi nu pentru clasa de servicii BB, marca fiind folosită prin aplicarea pe produs şi nu pentru a desemna serviciul furnizat.
Acest înscris se coroborează în acest sens şi cu fotografiile depuse în cauză de către pârâte, din care rezultă că centrul de curăţenie poartă denumirea SC U.I.E. SRL, nefiind identificat prin marca în litigiu.
Curtea a apreciat că folosirea mărcii pentru clasa de servicii BB nu a putut fi dovedită nici prin depunerea contractului de distribuţie încheiat în anul 2004 cu societatea SC G. SRL, având în vedere obiectul acestuia „producerea de detergenţi profesionali – know-how şi formule proprii – dar şi prestarea de servicii profesionale sub denumirea (R.L. system) – ce cuprinde furnizarea de echipamente – bidoane sigilate prevăzute cu robinet, dozatoare de detergenţi, distribuitoare de şerveţele rolă sau pliante şi hârtie igienică (...) împreună cu consumabilele aferente". Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi în ce priveşte contractul de distribuţie încheiat între SC U. SRL şi SC H.B. SRL Brasov, în anul 2005.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia sub următoarele aspecte:
În urma analizei înscrisurilor depuse în fond şi în apel, instanţa concluzionează că s-ar fi făcut dovada folosirii efective a mărcii pentru clasa de produse AA, deoarece în cuprinsul mai multor înscrisuri depuse (contracte de livrare detergenţi şi facturi fiscale) se prevede denumirea produsului livrat, precum şi tipul detergentului comercializat".
Pentru a ajunge la această concluzie instanţa a coroborat mai multe contracte de livrare detergenţi şi facturi fiscale în care sunt menţionate numai elementele verbale ale mărcii R.L. cu planşe fotografice care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei acţiuni, şi cu pliante nedatate, care ar fi putut fi realizate oricând.
Conform prevederilor Primei Directive nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci, pentru a se considera dovedită o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform cu funcţia ei esenţială, şi anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor şi serviciilor pentru care a fost înregistrată.
Legislaţia naţională şi comunitară, cât şi practica relevantă în domeniu sunt unitare în a stabili că natura folosirii mărcii reprezintă un criteriu esenţial în stabilirea folosirii efective a acesteia. Natura folosirii mărcii este pe de altă parte intrinsec legată de folosirea reală a mărcii. După cum doctrina a stabilit, folosinţa reală a mărcii presupune aplicarea acesteia direct pe produs sau folosirea ei în legătură cu serviciile pe care le protejează şi deci, stabilirea modalităţii în care marca a fost efectiv folosită pe produs (natura folosirii mărcii).
Marca a cărei decădere a fost solicitată este o marcă combinată, fiind compusă din mai multe elemente verbale şi figurative, respectiv elementul verbal R., elementul verbal L. şi elemente grafice. Pentru a se reţine folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „R.", cât şi a elementului figurativ ce însoţeşte elementul verbal, astfel cum a fost înregistrată.
Contradictorialitatea motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deşi iniţial instanţa reţine necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului, fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L." cu element grafic şi cu atât mai puţin să analizeze în mod expres dacă forma în care a fost folosită marca alterează sau nu caracterul distinctiv al acesteia.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii şi sub aspectul perioadei relevante pe care instanţa o stabileşte a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii efective a mărcii. Astfel, dacă iniţial instanţa stabileşte că „perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009", ulterior instanţa stabileşte că înscrisurile depuse de apelantele-pârâte „sunt apte sădovedească folosirea efectivă a mărcii coroborându-se cu planşele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată".
Or, după cum s-a arătat, fotografiile depuse la dosar în care se regăseşte modalitatea în care este folosită marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei acţiuni, iar pliantele depuse de apelantele-pârâte tot în dovedirea folosirii mărcii sunt nedatate, la dosar neexistând înscrisuri care să dateze din perioada relevantă şi să facă dovada modalităţii de folosire a mărcii.
Nemotivarea hotărârii recurate rezultă din faptul că instanţa omite să indice considerentele în baza cărora apreciază că pliantele nedatate şi fotografiile realizate după data introducerii acţiunii ar putea constitui probe pertinente şi concludente în cauză, în condiţiile în care aceste probe nu datează din perioada relevantă analizei, acestea putând constitui probe realizate „pro causa" de către pârâte.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 45 şi 46 din Legea nr. 84/1998 ce se referă la noţiunea de folosire efectivă a mărcii, omiţând să analizeze criterii esenţiale pentru reţinerea unei astfel de folosirii.
Înregistrarea mărcii „R.L. cu desen" a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca a fost depusă la înregistrare. Pentru clasa de produse AA coexistă mai multe mărci conţinând elementul verbal „R." protejate la nivel naţional, internaţional şi comunitar. Coexistenţa acestora este posibilă.
Întrucât s-a apreciat că elementele grafice pe care aceste mărci le conţin alături de elementele verbale sunt de natură să diferenţieze mărcile şi să le confere caracter distinctiv. În condiţiile existenţei unei mărci anterioare verbale „R." titular L.O., protejată din data de 31 martie 1967 în România pentru produse absolut identice, este evident că nu ar fi fost posibilă protecţia mărcii verbale R.L., elementul verbal "L." fiind, de altfel, un termen descriptiv pentru care pârâtele nici nu au revendicat un drept exclusiv.
Instanţa de apel a omis astfel să analizeze caracterul real şi neechivoc al folosirii mărcii instituind în mod eronat o prezumţie de folosire a mărcii în baza facturilor fiscale şi a contractelor de distribuţie a detergenţilor, documente ce nu sunt apte să facă dovada naturii folosirii mărcii.
Instanţa nu a constatat lipsa oricărei dovezi administrate relevante sub aspectul naturii folosirii mărcii, înscrisuri absolut necesare pentru stabilirea caracterului real al folosirii. Dovezile de folosire administrate de apelantele-pârâte în cauza nu fac dovada folosirii efective a mărcii, întrucât înscrisurile administrate pe fondul cauzei nu relevă o folosire reală a mărcii, singurele înscrisuri ce fac referire Ia modalitatea de exploatare a mărcii reprezentând eventuale acte preparative de folosire; înscrisurile administrate nu fac dovada folosirii mărcii în forma în care a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, iar înscrisurile administrate nu fac dovada folosirii mărcii pe produsul pentru care a fost protejată.
Cât priveşte facturile depuse de către intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât şi în susţinerea apelului, în care se face referire la produsul R.L., emise în cursul anilor 2005-2008 către diferite societăţi comerciale, se apreciază că nu fac dovada unei folosiri efective a acestei mărci, întrucât nu conţin indicaţii privind natura folosirii mărcii şi nici produsul pentru care marca este folosită. Reţinerea instanţei de apel în sensul că facturile noi depuse în apel de către apelantele-pârâte „atestă livrarea detergenţilor sub marca R.L. către diverse societăţi" este netemeinică întrucât facturile în cauză nu conţin niciun fel de indicaţie privind produsul pe care este aplicat elementul verbal ce se regăseşte în conţinutul facturii.
Simpla inscripţionare a clementului verbal al mărcii pe factură nu face dovada folosirii acesteia astfel cum a fost înregistrată şi nici dovada folosirii mărcii într-o modalitate în care nu este afectat caracterul distinctiv al mărcii.
Din niciun înscris depus la dosarul cauzei nu rezultă aplicarea efectivă a mărcii pe produs, adică folosirea reală şi neechivocă a mărcii. O simplă folosire a denumirii mărcii în facturi, fără aplicare pe produs nu poate conduce la o identificare a produsului cu marca pentru consumator şi, în consecinţă, nu poate îndeplini funcţia de bază a mărcii.
Facturile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada folosirii mărcii pentru produsul protejat. Pentru a se face dovada că un produs sub denumirea respectivă a fost într-adevăr comercializat ar trebui să existe o identificare a fiecărui produs printr-un cod asociat denumirii produsului, în cazul de faţă, dacă se face abstracţie de faptul că se cunoaşte produsele pentru care este protejată marca în cauză, este greu de identificat doar pe baza facturii şi ce tip de produs vizează acea factură (ar putea fi şi uleiuri, produse de înfrumuseţare, etc).
Facturile depuse la dosarul cauzei conţin următoarele menţiuni: R.L. bid. 5 kg; R.L. vrac.
Multe dintre facturile depuse la dosarul cauzei au următoarea menţiune: livrarea se face vrac sau livrarea se realizează în bidoane returnabile de 20 kg.
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române: VRAC, vracuri, s.n. înseamnă "mod de depozitare şi de transport în grămezi neordonate şi fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăţi".
Aşadar, vânzarea în vrac a produselor sau prin bidoane returnabile reprezintă un act comercial de natură a pune la îndoială modalitatea de folosire a mărcii.
Contractele încheiate între SC U. SRL şi SC H.&B. SRL pe de o parte şi SC G. SRL pe de altă parte, însoţite de facturile fiscale aferente fac dovada comercializării altor produse şi nu a produselor din clasa AA. Astfel după cum rezultă şi din contracte, dar şi din facturile anexate, prin aceste contracte se comercializau dozatoare pentru detergenţi, hârtie igienică etc., produse care fac parte din alte clase.
Contractele încheiate între SC U. SRL şi SC P.A. SA, pe de o parte, şi SC U. SRL şi SC C. SRL, pe de altă parte, nu fac dovada modalităţii în care marca a fost aplicată pe produs.
Celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei şi care fac referire la modalitatea de folosire a mărcii pe produs sunt nerelevante, întrucât fotografiile depuse la dosar în care se regăseşte modalitatea în care este folosită marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, deci după data introducerii acţiunii; pliantele depuse sunt nedatate şi nu pot fi luate în considerare.
În ceea ce priveşte etichetele conţinând reproducerea grafică a mărcii depuse la dosarul cauzei, contractul încheiat cu SC C. SRL în anul 2004 şi facturile emise către SC C. SRL în scopul realizării acestor etichete, apreciază că toate aceste înscrisuri nu reprezintă decât acte premergătoare utilizării atâta vreme cât din contractul încheiat cu SC C. SRL nu rezultă care este modalitatea de reprezentare grafică a etichetelor ce urmau să fie realizate, iar etichetele în cauză nu conţin o dată certă şi nu există niciun alt înscris depus la dosarul cauzei din care să reiasă că acestea au fost cândva aplicate pe produs.
Jurisprudenţa Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne este constantă în a aprecia că folosirea mărcii trebuie sa fie neechivocă, în sensul că marca trebuie să însoţească produsele oferite spre vânzare sau să fie aplicată pe ele. Simpla editare a unor etichete depuse la dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare folosirii mărcii, atâta vreme ce pe aceasta etichetă nu este inscripţionată o dată a îmbutelierii, a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza ARKO, Decizia nr. 586 din 03 augudt 1999, Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne a subliniat faptul că în cazul etichetelor şi ambalajelor unui produs, acestea trebuie să aibă imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada folosirii mărcii.
Pârâţii, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică Decizia pentru motivele ce urmează:
În Decizia referitoare la clasa de servicii BB Curtea de Apel nu a ţinut cont de faptul că sistemul complet de furnizare de materiale şi prestări servicii inovator R.L system, este dovada neechivocă a prestării de către noi a serviciilor ce cad sub incidenţa clasei BB, deoarece „R.L. system" implică achiziţionarea de la furnizori interni şi/sau externi a unei game complete de echipamente şi utilaje pentru curăţenie (ex. maşini de spălare mecanică a podelelor, maşini cu jet sub presiune, etc.), accesorii (dozatoare, raclete, aplicatoare, etc.), consumabile (detergenţii proprii, bureţi, lavete, mopuri, galeţi, etc.) împreună cu consilierea şi trainingul continuă a personalului.
„R.L. system" este conceput şi dedicat sectorului de clienţi profesionişti din domeniul curăţeniei şi se bazează - în exclusivitate - pe marketingul direct.
Modul de business şi de marketing nu trebuie confundat cu comerţul en-detail, din magazine care au ca segment vizat clienţii casnici şi a cărui modalitate de reclamă şi publicitate este cel clasic, reclamă radio şi televiziuni, panouri şi broşuri publicitare.
Pârâţii au un sector de clienţi specific, de nişă, care sunt în deplină cunoştinţă de cauză a achiziţiilor pe care le fac, pentru care raportul calitate/preţ şi atestarea de servicii profesionale prompte este vitală - acestea constituind o verigă importantă a activităţii lor. Nu sunt clienţi „de impuls" bazat pe reclama audio & TV agresivă.
„R.L. system" se constituie ca o activitate complexă şi elaborată, bazată pe cunoaşterea integrală a pieţii de produse şi servicii de curăţenie şi igiena şi ea implică prestarea de către pârâţi - a unui set de servicii de la A la Z în acest domeniu respectiv achiziţionarea unui pachet complet de utilaje, echipamente, accesorii şi consumabile specifice activităţii de curăţenie şi igiena (ex. maşini de curăţat zăpada, set găleţi cu storcător, mopuri, bureţi, dozatoare, diverse suporturi, etc.) de la furnizori reputabili interni sau externi - funcţie de necesităţile clientului - realizând astfel „servicii de aprovizionare pentru terţi" - aşa cum este descris un domeniul - A 0096 din detalierea clasei de servicii BB, ediţia a IX-a partea a II-a; consilierea clientului în a utiliza metoda, produsele şi accesoriile de curăţenie corecte - realizând astfel consultanţă profesională în afaceri" aşa cum este descris domeniul — C 0140 din detalierea clasei de servicii BB, ediţia a IX-a partea a II-a; demonstraţia practică la faţa locului; detalierea motivelor recomandărilor făcute: natura detergenţilor potriviţi unei curăţări eficiente (alcalină, acidă, neutră - PH, diluţie, etc.) pentru materialul suprafeţei de curăţat, frecvenţa spălărilor, accesoriile, consumabilele, echipamentele corecte şi eficiente, metoda de aplicare; asistarea şi pregătirea continuă a personalului de curăţenie; asistarea şi pregătirea continuă a personalului distribuitorilor noştri care prezintă produsele şi serviciile clienţilor lor din teritoriu desemnat; recomandarea de furnizori reputabili interni sau externi clienţilor sau distribuitorilor în vederea unor servicii eficiente şi economice cu anumite mărfuri sau servicii specifice.
Toate acestea sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosar: anexa la contractul de franciză al SC D.S. SRL pentru „R.L. system" împreună cu declaraţia scrisă a administratorului firmei referitoare la colaborare; anexa la contractul de distribuţie al SC G. SRL împreună cu un aviz de expediere confirmă „R.L. system" + declaraţia dl. I.S., director general SC G. SRL în care specifica: „ (...) firma SC U. SRL, firmă pe care am întâlnit-o la TIBCO 2005 unde era prezentă ca participant, ne-a susţinut continuu în activitatea noastră prin „R.L. system" ce implică: factura din 22 decembrie 2005 emisă de SC G.I. SRL pentru diverse accesorii curăţenie care a doua zi, 23 decembrie 2005 au fost furnizate Casa OPSNAJ sub „R.L. system"; anexa contract distribuţie al SC H.&B. SRL Braşov pentru „R.L. system" împreună cu 2 tranzacţii sub „R.L. system"; factura din 01 iulie 2005 emisă de SC G.I. SRL de achiziţionare de către noi a unor accesorii curăţenie care pe data de 02 iulie 2005 ele au fost livrate de către SC H.&B. SRL; factura din 17 august 2005 emisă de SC G.I. SRL de achiziţionare a 7 distribuitoare de săpun pe care după 2 zile le-a livrat SC H.&B. SRL; documentele doveditoare pentru pregătirea participării precum şi pentru participarea efectivă la cele TIBCO; contractul încheiat în 2003 cu SC C. SRL. Adv. a fost materializat în 2004 şi a constituit creaţia şi tipărirea unor etichete - printre care şi „R.L.", ce au constituit parte din pregătirile pentru participarea la TIBCO 2004, livrarea etichetelor 15 aprilie 2004, factura de înscriere la TIBCO 2004 este din 13 mai 2004, fapt reconfirmat de factura şi contractul cu SC A.P. SRL de „amenajare stand TIBCO" din iunie 2004 şi achitată de pârâţi; participarea la TIBCO 2006 confirmată de facturile din 03 şi 24 mai emise de R. pentru participare împreună cu factura emisă de P.S.A. din mai 2006 care conţin realitare „Pliant A3 - 2500 buc şi „montaj panouri TIBCO" toate anexate împreună cu dovezile de plată; factura din 13 mai 2004 emisă de R.- 39.533.857 ROL pentru participare TIBCO 2004 şi achitată integral de SC U. SRL în avans pe bază de proformă cu ordin de plată din 12 mai 2004; factura din 03 mai 2006 emisă de R.- 2.400 RON pentru participare şi chirie stand TIBCO 2006 care a fost achitată integral de SC U. SRL cu ordin de plată din 03 mai 2006.
Cu privire la dispoziţiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, referitor la dovada mărcii într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, aceste dispoziţii trebuie înţelese în sensul existenţei unor acte de folosinţă care să se situeze într-un interval de 5 ani fiind suficient un singur act de folosinţă.
În mod eronat decăderea lor din drepturile conferite de lege - integral - pentru clasa BB deoarece, din această clasă deţin drepturile numai pentru „comercializare, import export, reclamă şi publicitate".
Profitând de lipsa de experienţă, M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG a reuşit să eludeze legea şi a înregistrat o multitudine de alte mărci care conţin cuvântul „R" pentru grupele de produse sau servicii care îi aparţin din clasa de produse AA şi clasa de servicii BB, atât pe cale naţională, cât şi pe cale internaţională pentru România.
În ce priveşte notorietatea amintită de către reclamantă-intimată se arată că în înţelesul Legii 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, art 3 lit. c), „marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorităţii revendicate în cerere". Se are în vedere notorietatea anterior dobândită de care se putea folosi reclamanta-intimată doar pentru a împiedica înregistrarea ori, la data înregistrării mărcii „R.L." – 1998, reclamanta-intimată nici nu exista în ţară în acel moment.
Recurentele-pârâte includ în motivele de recurs şi aprecieri referitoare la conduita neleală a reclamantei, aspecte ce nu vor fi analizate în recurs, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată: decăderea pârâtelor din drepturile conferite asupra mărcii naţionale R.L. pentru clasa de produse AA şi clasa de servicii BB.
În susţinerea recursurilor părţile au depus înscrisuri şi practică relevantă în materie.
În temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept incidente cauzei reţine cele ce urmează:
Ambele recurente au invocat nulitatea recursului declarat de partea oponentă pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pârâta invocând şi excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.
Excepţiile sunt nefondate.
Astfel, recursul reclamante, structurat şi sintetizat din punct de vedere juridic, critică Decizia sub aspectul greşitei reţineri a existenţei dovezilor de utilizare a mărcii pentru clasa de produse, cu referire la art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Recurentele-pârâte, fac trimitere la aspecte ce ţin de concurenţa neleală, notorietatea mărcii, lipsa de similaritate a celor două mărci, solicitând instanţei să interzică reclamantei să facă reclamă pentru produse de curăţenie. Totodată se invocă probatoriile administrate în dovedirea utilizării mărcii.
Parte din criticile aduse exced obiectului cauzei, concurenţa neloială, notorietatea mărcii, lipsa de similaritate a celor două mărci şi, în lipsa învestirii primei instanţe cu o cerere reconvenţională, nu pot fi cercetate în recurs pentru că s-ar încălca principiul disponibilităţii.
Este real că pârâţii evaluează probatoriul, numai că acest lucru îl face şi reclamanta, chiar dacă într-o formă tehnică.
Este situaţia particulară a cererilor având drept decăderea titularului din drepturile conferite de marcă prin neuz când instanţa este obligată să facă evaluarea probatoriului administrat de titularul mărcii conform dispoziţiilor art. 47 din Lege, în prezent art. 46 alin. (4)
În legătură cu excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.
Recurentele-pârâte au invocat în faţa instanţei de recurs excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, fără ca această chestiune să fi fost invocată prin motivele de apel sau prin motivele de recurs.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată numai parţial, respectiv pentru alte motive decât cele invocate direct în recurs .
După cum rezultă din motivele de apel depuse de recurentele-pârâte, în cadrul acestora nu a fost criticată hotărârea instanţei de fond pe motiv că s-ar fi respins în mod greşit excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată. În aceste condiţii, criticile nu pot fi formulate direct în recurs întrucât s-ar încălca principiul omisso medio.
Dat fiind complexitatea cauzei, a punctelor de vedere contrarii ale părţilor implicate în proces faţă de problemele de drept incidente în cauză, Înalta Curte va analiza în comun criticile recurenţilor.
Prin protecţia mărcii, titularul acesteia dobândeşte un drept exclusiv de exploatare a semnului respectiv, drept în baza căruia titularul se poate opune oricărei utilizări a semnului identic sau similar cu marca sa. Pentru păstrarea acestei exclusivităţi a folosirii, legiuitorul stabileşte necesitatea folosirii mărcii în modalitatea în care a fost înregistrată, art. 45 din Legea nr. 84/1998. Excepţia de la această regulă este prevăzută de dispoziţiile art. 46 lit. b) din Legea nr. 84/1998 care permit utilizarea mărcii într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii în forma în care a fost înregistrată.
Caracterul real al folosirii mărcii sau natura folosirii mărcii reprezintă aşadar un criteriu esenţial ce trebuie evaluat pentru a se stabili caracterul efectiv al folosirii.
Contradictorialitatea motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deşi iniţial instanţa reţine necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului, fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L. cu element grafic" şi, de asemenea, omite să analizeze dacă forma în care a fost folosită marca alterează sau nu caracterul distinctiv al acesteia.
Marca a cărei decădere a fost solicitată nu este o marcă verbală simplă, ci o marcă combinată, fiind compusă din mai multe elemente verbale şi figurative, respectiv elementul verbal R., elementul verbal L. şi elemente grafice care privesc şi modul de prezentare a elementelor verbale.
Înregistrarea mărcii „R.L." a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca a fost depusă la înregistrare, întrucât la momentul înregistrării acestei mărci în România era protejată marca verbală „R." aparţinând L.O. (înregistrată din 1967).
Ulterior s-au admis la protecţie şi alte mărci conţinând elementul „R.". Coexistenţa acestor mărci, care conţin elementul „R.", a fost posibilă numai datorită elementelor grafice dominante din cadrul acestora şi/sau datorită elementului verbal adiacent elementului verbal „R.". Altfel, mărcile nu ar fi fost admise la înregistrare.
Protecţia mărcii compusă doar din cuvinte nu ar fi fost posibilă, iar folosirea doar a elementelor verbale nu poate fi considerată o folosire care să nu afecteze caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată. Protecţia mărcii în forma grafică acceptată conferă titularului drepturi exclusive şi pentru acest motiv obligaţia folosirii mărcii nu poate privi decât marca în forma particulară în care a fost protejată. În aceste condiţii, pentru a se reţine folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „R.", cât şi a elementului figurativ ce însoţeşte elementul verbal, astfel cum marca a fost înregistrată.
Legislaţia naţională, cât şi cea comunitară sunt unitare în a stabili că natura folosirii mărcii reprezintă un criteriu esenţial în stabilirea folosirii efective a acesteia. În acest sens este relevantă Decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziţia nr. B 622 987 (Triomphe vs. Triomphe de France) în care s-a reţinut că oponentul a depus facturi pentru o sumă considerabila pentru perioada relevantă. Toate dovezile se referă la locuri şi cumpărători din Franţa, unde este înregistrată marca anterioară. Oponentul a reuşit să dovedească dimensiunea, perioada şi locul utilizării mărcii anterioare. Cu toate acestea, oponentul nu a furnizat nicio dovadă cu privire la natura utilizării. De asemenea Decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziţia nr. B 808537 (SIR vs. SIS) în care se arată că „dovezile prezentate nu arată utilizarea mărcii figurative anterioare în forma în care a fost înregistrată".
În urma analizei înscrisurilor depuse în fond şi în apel, instanţa de apel concluzionează că s-a făcut dovada folosirii efective a mărcii pentru clasa de produse 3. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a coroborat mai multe contracte de livrare detergenţi şi facturi fiscale, în care sunt menţionate numai elementele verbale ale mărcii R.L., cu planşe fotografice, care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte în luna octombrie 2009, după data introducerii acţiunii şi cu pliante nedatate, nefiind astfel concludente.
În sensul neconcludenţei materialului probator ce nu poate fi încadrat în timp, practica judiciară comunitară este constantă. În acest sens, Decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziţia nr. B 617375 (Wings Internaţional) în care s-a reţinut: „în plus, oponentul nu a depus documente prin care să arate modul în care a utilizat marca în activitatea comercială cu privire la servicii de transport aerian. După cum a fost indicat mai sus, fotografiile depuse nu conţin nicio referire la dată şi, în lipsa altor materiale, nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerinţa privind natura utilizării. Dovada cu privire la natura utilizării este necesară pentru a demonstra că marca a fost utilizată ca marcă comercială pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
Luând în considerare aceste aspecte, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii sub aspectul perioadei relevante pe care instanţa o stabileşte a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii efective a mărcii. Astfel, iniţial instanţa de apel stabileşte că „perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009", iar ulterior instanţa stabileşte că înscrisurile depuse de apelantele-pârâte „sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii coroborându-se cu planşele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată.
Facturile depuse de către intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât şi în susţinerea apelului, în care se face referire la produsul R.L., facturi emise în cursul anilor 2005-2008 către diferite societăţi comerciale, nu fac dovada unei folosiri efective a acestei mărci, întrucât nu conţin indicaţii privind natura folosirii mărcii şi nici produsul pentru care marca este folosită. O simplă referire la marcă în facturi sau declaraţii, fără a arăta reprezentarea exactă a mărcii aşa cum este aceasta utilizată pe piaţă, este insuficientă în acest sens. Prin urmare, dovada utilizării depusă de oponent va fi considerată insuficientă. În acelaşi sens este şi Decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziţia nr. B 631814 (Havana & CO vs. Havana Night).
De asemenea, simpla editare a unor etichete depuse la dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare folosirii mărcii, atâta vreme cât pe aceste etichete nu este inscripţionată o dată a îmbutelierii, a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza Arko, Decizia nr. 586 din 03 august 1999, în care Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) a subliniat faptul că în cazul etichetelor şi ambalajelor unui produs, acestea trebuie să aibă imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada folosirii mărcii.
În raport de toate aceste argumente, pârâtele nu au făcut dovada naturii folosirii efective a mărcii.
În ceea ce priveşte serviciile protejate în cadrul clasei BB a Clasificării de la Nisa, o primă explicitare a acestor categorii de servicii este dată de chiar Ghidul de utilizare al Clasificării de la Nisa 9 (ediţia a IX-a) unde se precizează că această clasă cuprinde în mod particular: „strângerea la un loc, în beneficiul terţilor, a unor produse diverse (exceptând transportul) pentru a permite clienţilor să le vadă şi sa le achiziţioneze cât mai comod; aceste servicii pot fi asigurate de magazine en gros sau en detail, prin cataloage de vânzare prin corespondenţă sau prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor de teleshopping". Rezultă din această explicitare faptul că serviciile din clasa BB nu se referă la serviciile de comercializare, import, export şi publicitate efectuate pentru produse proprii, ci se referă la acele servicii exercitate în folosul şi beneficiul terţilor, fiind de esenţa protecţiei acestor categorii de servicii „strângerea la un loc, în beneficiul terţilor, a unor produse diverse".
Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 în baza căruia titularul unei mărci de produs poate interzice terţilor nu numai aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, ci şi comercializarea, importul sau exportul şi, respectiv, publicitatea exercitate cu privire la un semn susceptibil a aduce atingere mărcii sale. Dacă titularul unei mărci poate interzice exercitarea tuturor acestor activităţi, rezultă că deţine şi dreptul exclusiv - în baza protecţiei conferite de marca de produs - de a exercita aceste activităţi: comercializarea produsului, importul sau exportul şi, respectiv, publicitatea. Toate aceste activităţi formează conţinutul dreptului subiectiv civil de proprietate industrială, de folosire exclusivă, conferit titularului unei mărci protejate pentru o clasă de produs, nefiind utilă şi necesară înregistrarea mărcii şi pentru clasa de servicii BB pentru a exercita serviciul de comercializare a propriului produs. Clasa de servicii BB presupune, în esenţa ei, prestarea de servicii pentru terţi, astfel încât actele de comercializare a propriilor produse nu se pot înscrie ca acte de folosinţă pentru această clasă.
Cu privire la întinderea serviciilor de comercializare au existat numeroase dezbateri, inclusiv la nivelul Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM), dezbateri ce au vizat în principal modalitatea în care ar trebui admisă sfera de protecţie a serviciilor de „comercializare". Astfel, în cauza C-418/02, P.B. und H. AG, Curtea Europeană de Justiţie a răspuns mai multor întrebări preliminare adresate de curtea din Germania cu privire la modalitatea în care trebuie menţionată întinderea protecţiei conferite de clasa BB, printre care şi cea privind „în ce măsură trebuie specificată întinderea serviciilor oferite de un comerciant pentru a garanta certitudinea protecţiei conferite de marcă ce este necesară pentru a îndeplini funcţia de marcă, aşa cum este definită de art. 2 din directivă, şi pentru a defini scopul protecţiei unei asemenea mărci în eventualitatea unui conflict".
Pentru a răspunde la această întrebarea Curtea a precizat că trebuie reţinut „că obiectivul serviciului de comercializare este vânzarea produselor către consumatori. Această comercializare include, pe lângă tranzacţia în sine, toate activităţile realizate de către comerciant în scopul încurajării realizării tranzacţiei respective. Această activitate constă, printre altele, în selectarea sortimentelor de produse oferite spre vânzare şi în oferirea unei varietăţi de servicii menite să stimuleze un consumator să încheie tranzacţia menţionată mai sus cu respectivul comerciant în cauză şi nu cu un concurent al acestuia".
În aplicarea acestei arii de protecţie a clasei BB, potrivit direcţiilor stabilite de Curtea Europeană de Justiţie, practica europeană este constantă. Astfel, prin Decizia camerei a patra de recurs din cadrul Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) în cauza R 1716/2008-4 s-a reţinut: simplul act al vânzării către consumatorul final, fie direct de către producător, fie prin intermediul unui angrosist sau printr-un retailer nu este un serviciu (...). Natura serviciilor oferite de un retailer consumatorului final din această perspectivă constă în selectarea unui sortiment de produse oferit spre vânzare, recomandările oferite clientului cu privire la produse, precum şi în servicii adiţionale, ca de exemplu instalarea produselor la domiciliul acestora. Toate aceste servicii au în comun faptul că sunt auxiliare produselor şi că sunt bazate pe o competenţă particulară pentru produse. Oferirea unei selecţii variate de produse diferite este bazată pe competenţă deoarece relevă prezentarea pieţei de către retailer şi capacitatea sa de a oferi consumatorului produse de diferite dimensiuni, preţuri, calitate sau de a selecta cele mai atractive şi mai actuale produse disponibile pe piaţă. Tocmai acesta este sensul în care Clasificarea de la Nisa utilizează terminologia „aducerea laolaltă a unei varietăţi de produse (...) cu privire la relail". În acelaşi sens este şi Decizia primei camere de recurs a Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne de la Alicante (OHIM) pronunţată în Cauza R 397/2005-1, în care s-a reţinut: „(...) serviciile de retail în discuţie şi protecţia produselor nu trebuie confundate". În mod tipic, după cum este definit în art. 9 alin. (2) din RMC, protecţia conferită de marcă unor produse include oferirea sub o anumită marcă, punerea pe piaţă sau promovarea publicitară a acestor produse. Distribuirea de către producător a produselor proprii face parte din scopul iniţial al fabricării produselor. Prin urmare aceste activităţi nu sunt independente din punct de vedere al protecţiei produselor .
Singurul înscris care ar putea fi considerat relevant cu privire la folosirea serviciilor din clasa BB este fotografia, nedatată, cu privire la existenţa unui centru de curăţenie. Această fotografie este de natură să facă tocmai dovada faptului contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, în sensul că atâta vreme cât denumirea centrului de curăţenie era „U. - un nume de încredere", atunci serviciul de comercializare nu se putea exercita decât sub această denumire şi nu sub denumirea R.L. Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, contractul de franciză cu D. se coroborează cu fotografiile depuse în cauză de către pârâte din care rezultă că centrul de curăţenie poartă denumirea U., nefiind identificat prin marca în litigiu.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge, ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de SC U. SRL şi SC U.E.I. SRL.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis. Drept consecinţă, Decizia va fi modificată în sensul că apelul declarat de pârâte va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, invocată de recurentele-pârâte SC U. SRL şi SC U.E.I. SRL.
Respinge excepţiile nulităţii recursurilor, invocate de recurenţi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele SC U. SRL şi SC U.E.I. SRL împotriva deciziei nr. 121A din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Admite recursul declarat de reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică Decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele SC U. SRL şi SC U.E.I. SRL împotriva sentinţei nr. 873 din 9 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3811/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3809/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
