ICCJ. Decizia nr. 3878/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3878/2011
Dosar nr. 26163/1/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la 5 noiembrie 2001, G.A. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Primăria municipiului Feteşti, restituirea terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Feteşti.
Judecătoria Feteşti, prin sentinţa civilă nr. 2353 din 3 decembrie 2001 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei. In baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 29/F din 17 ianuarie 2002 a respins cererea reclamantului G.A. împotriva pârâtei Primăria municipiului Feteşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că urmare notificării formulate de reclamant, pârâta, prin dispoziţia nr. 551 din 8 octombrie 2001 a propus acordarea de despăgubiri băneşti către G.A., în calitate de proprietar al terenului situat în Feteşti.
A constatat totodată că rezultă cu claritate că terenul în litigiu, în suprafaţă de 491,66 mp a fost expropriat şi trecut prin plan de sistematizare în proprietatea statului, prin incidenţa art. 35 din Legea nr. 18/1991.
În atare situaţie, tribunalul a reţinut că în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul nu intră sub incidenţa legii speciale de reparaţie, regimul respectivului teren fiind reglementat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia nr. 1414 din 23 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a modificat-o în sensul că a admis cererea reclamantului. A obligat pe pârâtul Municipiul Feteşti prin primar să restituie reclamantului terenul situat în Feteşti, judeţ Ialomiţa, în suprafaţă de 500 mp. A desfiinţat Dispoziţia nr. 551 din 8 octombrie 2001 a Municipiului Feteşti prin primar.
S-a reţinut că din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 187/1989 şi că iniţial reclamantul a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Întrucât reclamantului i s-a răspuns că Legea fondului funciar nu reglementează posibilitatea restituirii respectivului teren, acesta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în soluţionarea căreia, prin Dispoziţia nr. 551 din 8 octombrie 2001, Primăria municipiului Feteşti i-a făcut reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, neacceptată de parte şi atacată în justiţie.
S-a constatat că tribunalul în mod greşit a reţinut că reclamantul are la îndemână calea reglementată de Legea nr. 18/1991, republicată, întrucât a schimbat cauza procesului, fără a pune în discuţia părţilor această situaţie, în condiţiile în care cererea era foarte clară în sensul că s-a atacat dispoziţia emisă de primar, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Cum din actele dosarului a rezultat că terenul revendicat este în prezent liber, pe el fiind edificate doar construcţii provizorii, respectiv garaje, în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost admis recursul declarat de reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1873 din 17 septembrie 2002 a admis contestaţia în anulare formulată de Primăria municipiului Feteşti împotriva Deciziei civile nr. 1414 din 23 mai 2002, pe care a anulat-o şi a reţinut cauza pentru judecata apelului.
S-a reţinut că fiind vorba de o contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001, competenţa în primă instanţă revine tribunalului, potrivit art. 24 alin. 8 din lege, iar hotărârea pronunţată de acesta este supusă căilor legale de atac, respectiv apelului, în conformitate cu art. 282 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă material fiind curtea de apel, potrivit art. 3 pct. 2 din cod.
S-a constatat astfel că soluţionând pricina ca instanţă de recurs, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa materială funcţională, ceea ce atrage incidenţa motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare formulată de G.A. împotriva Deciziei nr. 1873 din 17 septembrie 2002 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 214 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Prin Decizia nr. 520 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul G.A. împotriva sentinţei civile nr. 29/F/2002 a Tribunalului Ialomiţa.
S-a reţinut de către instanţa de apel că prin Dispoziţia nr. 551/2001 a Primăriei municipiului Feteşti s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul în litigiu, iar ulterior prin dispoziţia nr. 548/2003 a fost retrasă prima dispoziţie, propunându-se acordarea de titluri de valoare nominală. Ultima dispoziţie nu este însă definitivă, motiv pentru care nu a putut fi analizată de instanţă, deoarece nu are avizul M.F.P., cerut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Din situaţia juridica a terenului, curtea de apel a constatat că acesta a fost expropriat pentru utilitate publică, prin Decretul nr. 187/1989, de la G.A., pentru construirea ansamblului de locuinţe Strada B., cu 405 apartamente şi dotări tehnico - edilitare aferente.
Terenul în litigiu se află situat în intravilan, fiind aferent spaţiului verde al blocurilor şi ocupat pe o suprafaţă de 180 mp de 5 garaje aferente blocului de locuinţe, iar diferenţa de 320 mp este liberă de construcţii, constituind spaţiu de manevră pentru intrarea - ieşirea din garaje. Ocuparea terenului de respectivele garaje rezultă şi din expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către reclamant.
S-a menţinut dispoziţia contestată cu suplinirea motivării, în sensul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi nu cele ale Legii nr. 18/1991, care se referă în art. 36 pct. 5 la terenuri fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, din intravilanul localităţilor, expropriate, care vor fi restituite în natură foştilor proprietari.
Or, în cauză, terenul revendicat este afectat de lucrări de investiţii, respectiv de garajele aferente spaţiilor de locuit, de spaţiile de manevră, acestea reprezentând lucrări tehnico - edilitare, aspect care atrage incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 2 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii prin mijloace băneşti propuse prin dispoziţia atacată au fost corect stabilite.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul G.A., solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii atacate în vederea rejudecării.
A prezentat istoricul cauzei, pornind de la cumpărarea terenului în litigiu în anul 1958 şi continuând cu demersurile pe care le-a întreprins în vederea restituirii acestuia, precizând că în anul 1992, terenul era liber de construcţii.
A arătat că la scurt timp după primirea adresei din 5 iunie 1995 de la Primăria municipiului Feteşti, aceasta a concesionat terenul altor persoane pentru construcţie garaj auto, nerespectându-se regimul juridic al imobilului, respectiv dreptul de proprietate.
A precizat în continuare că în anul 2001 a solicitat, printr-o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, liber de orice sarcină, iar prin Dispoziţia nr. 551 din 8 octombrie 2001 s-a dispus acordarea de despăgubiri băneşti.
A arătat că întrucât a constatat că nu s-au respectat prevederile Legii nr. 10/2001 de către Primăria municipiului Feteşti a atacat respectiva dispoziţie în instanţă şi a prezentat evoluţia procesului şi căile de atac formulate împotriva soluţiei pronunţată de tribunal.
A considerat că decizia atacată cu recurs este nelegală, abuzivă şi constituie o gravă eroare judiciară, precizând totodată că nu au fost analizate în totalitate probele depuse la dosar.
A arătat, de asemenea, că hotărârea recurată nu a respectat Constituţia României şi Hotărârea nr. 498/2002 privind aplicarea unitară a normelor Legii nr. 10/2001.
Prin adresa din 23 ianuarie 2008, s-a adus la cunoştinţa instanţei decesul recurentului - reclamant G.A., depunându-se certificatul de deces şi s-a solicitat citarea moştenitorilor legali ai recurentului, respectiv G.O., G.G. şi G.Ş.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, recurentul, nu a precizat nici formal că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat.
Astfel, recurentul nu a susţinut decât generic nelegalitatea soluţiei din apel, în raport de dispoziţiile constituţionale şi cele ale normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără a preciza în concret în ce constă aceasta.
Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurentul nu a criticat însă această hotărâre ci s-a mărginit a prezenta în amănunt istoricul cauzei şi demersurile întreprinse de el, atât înainte cât şi după adoptarea Legii nr. 10/2001, pentru restituirea terenului în litigiu.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii astfel de critici vizând legalitatea deciziei din apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul G.A. (în prezent decedat), continuat de G.O., G.G. şi G.Ş. împotriva Deciziei nr. 520 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabila
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8505/2011. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5195/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
