ICCJ. Decizia nr. 3985/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3985/2011
Dosar nr. 17264/3/2007
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8163 din 2 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Z. SA ca neîntemeiată; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC C.M.P.SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA şi intervenienta SC C.P.C. SRL Bucureşti ca neîntemeiată; s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu şi s-a constatat dreptul de proprietate al intervenientei asupra imobilului menţionat în contractul de partaj autentificat sub nr. 1880/1198 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2507/2006 precum şi asupra construcţiilor aflate pe terenul de 20.500 mp precum şi Staţia de Conexiuni nr. 2 cu terenul aferent în suprafaţă de 1.647,6 mp. S-au acordat şi cheltuieli de judecată în sumă de 41.000 lei.
Pentru a motiva astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, probele relevă respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC Z. SA în raport cu cererea completatoare şi precizatoare a reclamantei. De asemenea instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat cererea sa aşa cum a completat-o şi a precizat-o.
Împotriva sentinţei precitate au formulat apel reclamanta SC C.M.P.SA Bucureşti şi pârâta SC Z. SA.
Prin decizia comercială nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-au respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut faţă de motivele de apel şi de precizările depuse la 17 februarie 2009 prin care s-a solicitat nulitatea absolută a protocolului din anul 1994 şi a contractului de partaj voluntar încheiat în anul 1998, obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1.647,6 mp, rectificarea cărţii funciare în sensul radierii drepturilor pârâtei ca urmare a admiterii capetelor de cerere, următoarele:
Protocolul încheiat în 1994 a avut natura juridică a unui act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi în lipsa caracterului translativ de proprietate nu se cere nici forma autentică a actului şi nici aprobarea adunării generale a acţionarilor. În plus, s-a reţinut că aşa cum rezultă din preambulul protocolului chiar acţionarul de la acel moment, respectiv, Ministerul Industriilor a împuternicit cele două comisii prin ordin de ministru pentru implementarea procedurii H.G. nr. 834/1991.
În ceea ce priveşte contractul de partaj s-a reţinut că acesta a avut la bază certificatele de atestare a dreptului de proprietate ale celor două societăţi şi acordul părţilor privind încetarea stării de indiviziune în care se aflau cu privire la terenul deţinut în proprietate indiviză în suprafaţă de 41.180 mp.
Referitor la acţiunea în revendicare privind imobilele revendicate instanţa de apel a reţinut în esenţă că apelanta-reclamantă nu a probat că are vreun titlu de proprietate care să fie opus certificatului de atestare a dreptului de proprietate deţinut de SC Z. SA şi contractului de vânzare încheiat de SC Z. SA cu SC C.P.C. SRL.
Împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs SC C.M.P. SA invocând ca motive de nelegalitate punctele 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată în principal următoarele: instanţa de apel a încălcat în mod flagrant şi nemotivat dreptul la apărare în sensul înlăturării expertului la obiecţiunile depuse la SC C.M.P. SA, precum şi în sensul înlăturării raportului de expertiză refăcut; în mod nejustificat şi nemotivat instanţa a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea suprafeţei de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deţinut de SC Z. SA şi a certificatului 2541/1995 deţinut de SC C.M.P. SA; ignorând cele două titluri de proprietate instanţa în mod nelegal şi nemotivat înlătură argumentele SC C.M.P. SA cu privire la faptul că nulitatea contractului de partaj din anul 1998 se justifică deoarece cele două societăţi comerciale au hotărât să iasă din starea de indiviziune, împărţind o suprafaţă de teren ce nu se regăseşte în cuprinsul celor două titluri de proprietate ignorate de instanţă; în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Protocolului încheiat în anul 1994, instanţa de apel în mod nelegal şi nemotivat reţine ca temei juridic în sensul nulităţii absolute doar invocarea articolelor din Codul civil cu privire la consimţământ; în ceea ce priveşte contractul de partaj din anul 1998 instanţa în mod nemotivat şi nelegal reţine din motivele invocate doar acele considerente ce vizau „lipsa formei autentice a mandatelor” în baza căreia a fost încheiat contractul de partaj şi caracterul accesoriu al contractului de partaj în raport cu protocoalele; în mod nelegal şi nemotivat instanţa de apel înlătură din materialul probator „ultimele două lucrări” depuse de expert şi anume, răspunsul la obiecţiunile SC C.M.P. SA şi Raportul de expertiză refăcut depuse la 2 septembrie 2010.
SC Z. SA (fosta SC C.S.M.D. SA) şi SC C.P.C. SRL au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 15 iunie 2011 prin serviciul registratură s-a depus de către SC J.H. România SRL cerere de intervenţie în interesul recurentei-reclamante SC C.M.P. SA
La 24 noiembrie 2011 SC Z. SA Bucureşti prin apărător a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs faţă de faptul că în motivele de recurs se invocă motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine următoarele:
Deşi s-a acordat termen pentru a se timbra cererea de intervenţie formulată de către SC J.H. România SA Bucureşti cu suma de 32.356,5 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar aceasta nu s-a conformat astfel că Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 9 din O.G. nr. 32/1995 Înalta Curte va anula cererea de intervenţie ca netimbrată.
În ceea ce priveşte excepţia de nulitate a recursului invocată de SC Z. SA pe cale orală la termenul din 24 noiembrie 2011 Înalta Curte o va respinge.
Este adevărat că marea majoritate a criticilor incluse în cererea de recurs vizează pretinsa netemeinicie a deciziei recurate, fiind îndreptate extensiv asupra interpretării date probelor de către instanţa de apel, însă există şi unele critici de nelegalitate încadrate în punctele 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. astfel că Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Referitor la motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Literatura juridică a statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, nemotivarea hotărârii şi motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C. proc. civ. când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum şi din criticile deciziei recurate şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reţine că aceasta este motivată fiind stabilită corectă în formă clară şi concisă starea de fapt arătându-se adevăratele raporturi între părţile aflate în conflict.
Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanţei de apel nu poate fundamenta criticile recurentei pe acest aspect şi invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a încălcat nemotivat dreptul la apărare a SC C.M.P. SA ci, dimpotrivă expune pe larg motivele ce stau la baza hotărârii pronunţate arătând de ce a înlăturat raportul de expertiză refăcut şi răspunsul la obiecţiuni. Astfel, instanţa de apel precizează că „va avea în vedere doar aspectele care se coroborează cu întreg materialul probator administrat în cauză. Ori, raportul de expertiză refăcut cât şi răspunsul ultim al expertului la obiecţiunile formulate de SC C.M.P. SA nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză” [fila 15, alin. (2) al hotărârii recurate]. În alineatele următoare instanţa de apel explică detaliat şi fundamentat de ce a înlăturat raportul de expertiză refăcut ca urmare a ultimelor obiecţiuni depuse de SC C.M.P. SA.
Este de reţinut că Înalta Curte a analizat această critică din perspectiva dreptului la apărare şi nu din perspectiva interpretării materialului probator, care de fapt este un motiv de netemeinicie ce un poate fi supus analizei recursului.
Neîntemeiată este şi critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel în mod nejustificat şi nemotivat a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea suprafeţei de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deţinut de SC Z. SA şi a certificatului 2541/1995 deţinut de SC C.M.P. SA deoarece din considerentele deciziei atacate expuse pe larg la fila 13 şi următoarele rezultă raţionamentul logico-juridic care a stat la baza înlăturării criticilor din cererea de apel, referitoare la acţiunea în revendicare. Concret, instanţa de apel a reţinut că apelanta-reclamantă nu a probat că deţine un titlu de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 20.590 (29.673 mp) identificat cu numărul cadastral 723/14, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C.M.P. SA neatestând dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului de 41.180 mp respectiv 59.347 mp ci dimpotrivă atestă un drept de proprietate indiviză de 50% pentru fiecare societate. S-a mai reţinut de instanţa de apel că în răspunsul la obiecţiuni şi precizări expertul lămureşte situaţia terenului în suprafaţă de 29.673 mp arătând că „vecinătăţile menţionate în contractul de partaj (...) sunt aceleaşi cu cele din schiţa din anexa nr.13” şi că suprafaţa de 29.673 mp revendicată de SC C.M.P. SA are exact aceleaşi vecinătăţi cu suprafaţa din contractul de partaj voluntar încheiat în anul 1998 între SC Z. SA şi SC C.M.P. SA (filele 15-16 din decizia recurată).
În ceea ce priveşte criticile recurentei privitoare la capătul de cerere privind anularea Protocolului din anul 1994 şi a contractului de partaj voluntar încheiat în anul 1998 încadrate de către Înalta Curte potrivit art. 306 alin. (3) în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ. reţine că sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate subsumate aşa cum am arătat deja motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că protocolul din 1994 a avut natura juridică a unui act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi în lipsa caracterului translativ de proprietate nu se cere forma autentică a actului şi nici aprobarea adunării generale a acţionarilor. Cu alte cuvinte, nefiind un act translativ de proprietate ci doar un act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu trebuia încheiat în formă autentică şi nici nu era necesară emiterea unui mandat în formă autentică pentru semnarea sa.
De asemenea în mod corect a reţinut instanţa de apel că prin contractul de partaj voluntar s-a stabilit întinderea drepturilor preexistente ale fiecărei părţi cu privire la bunul supus împărţelii astfel că având un efect declarativ consolidându-se un drept real dobândit deja reiese că ieşirea din indiviziune vizează pe coindivizori şi nu înstrăinarea terenului către un terţ când s-ar fi cerut forma autentică a actului. Într-o altă exprimare, nefiind impusă de lege forma ad validitatem pentru contractul de partaj înseamnă că nici mandatele ce au stat la baza încheierii acestuia nu ar fi trebuit să îmbrace forma autentică.
Critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a înlăturat din materialul probator ultimele două lucrări depuse de expert şi anume răspunsul la obiecţiunile SC C.M.P. SA şi Raportul de expertiză refăcut precum şi celelalte aspecte legate de interpretarea probelor invocate de către recurentă nu vor fi luate spre analiză de către Înalta Curte întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie astfel că acestea nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi nu în ultimul rând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va anula cererea de intervenţie accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca netimbrată. Va respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC Z. SA suma de 19.063,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse în acest sens (filele 204-213 din volumul II al Înaltei Curţi).
Referitor la cererea din 24 noiembrie 2011 formulată în sala de şedinţă de către SC C.P.C. SRL prin apărător solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă, Înalta Curte reţine că prin notele scrise depuse la 29 noiembrie 2011 prin serviciul registratură intimata a solicitat să se ia act că ele vor fi integral solicitate pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează cererea de intervenţie accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca netimbrată. Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Obligă recurenta reclamantă SC C.M.P. SA la plata sumei de 19.063,12 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC Z. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2011. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3987/2011. Civil → |
|---|
