ICCJ. Decizia nr. 3987/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3987/2011
Dosar nr. 46841/2/3/2008
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 46841/3/2008 reclamanta SC L.D.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 142.181,50 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin nerestituirea integrală a mărfii aflate în standurile închiriate de pârâtă către reclamantă şi banii rămaşi în standurile reclamantei însuşite de pârât.
Prin sentinţa comercială nr. 6199 din 18 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC L.D.C. SRL iar pârâta SC M.I. SRL a fost obligată să plătească suma de 121.285,50 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor nerestituite reclamantei.
Prin decizia comercială nr. 116/2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC M.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 6199 din 18 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu SC L.D.C. SRL.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în condiţiile în care nu se contestă că în luna decembrie 2007 standurile folosite de intimată au fost sigilate din iniţiativa apelantei şi nici faptul că desigilarea lor a fost realizată în cursul lunii mai 2008 în prezenţa reprezentanţilor, iar expertiza tehnică contabilă a putut evidenţia lipsa anumitor produse proprietatea SC L.D.C. SRL, produse care apăreau însă în documentele contabile ale acesteia la punctele sale de lucru în decembrie 2007, la momentul la care i-a fost împiedicat accesul în incinta spaţiilor comerciale M.I., instanţa de apel a apreciat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis pretenţiile societăţii reclamante, obligând SC M.I. SRL să restituite contravaloarea mărfurilor nerestituite.
Împotriva deciziei comerciale nr. 116/2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea cu trimitere a hotărârii recurate iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC L.D.C. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare prin respingerea în mod nejustificat a tuturor cererilor de probe formulate.
Hotărârea instanţei de apel este contradictorie iar expertiza efectuată în cauză nu este o lucrare obiectivă fiind de fapt o centralizare a situaţiilor şi tabelelor întocmite.
Instanţa de apel avea îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală iar prin respingerea probelor solicitate a încălcat dreptul la apărare al subscrisei precum şi dispoziţiile art. 6 CEDO raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În mod greşit ambele instanţe au reţinut denunţarea unilaterală a contractului de închiriere pentru cele 18 spaţii comerciale aflate în incinta magazinului M.I. având în vedere că în conformitate cu prevederile art. V lit. b) din contract s-a adus la cunoştinţa reclamantei intenţia de a înceta raporturile contractuale, acordându-i un preaviz de 30 zile.
Procesele verbale de predare primire încheiate cu ocazia desigilării standurilor au fost semnate fără obiecţiuni, astfel că pretenţiile intimatei de a fi despăgubită pentru marfa lipsă la momentul returnării ei sunt neîntemeiate.
Intimata SC L.D.C. SRL prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL a formulat întâmpinare (concluzii scrise) prin care solicita respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat.
Nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa de apel nu a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. iar proba cu expertiză solicitată în apel a fost respins cu respectarea dispoziţiilor art. 167 alin. (1) şi art. 201 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că în faţa primei instanţe s-a administrat proba cu expertiză fiind admise şi obiecţiunile la raport formulate de pârâta SC M.I. SRL, răspunsurile expertului la obiecţiunile formulate aflându-se la dosarul de fond filele 90-91.
Ca o garanţie a accesului liber al acţiunii civile, codul de procedură civilă acordă părţilor drepturi procesuale, drepturi ce trebuie exercitate cu respectarea dispoziţiilor art. 723 alin. (1) şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile în care au fost administrate probele solicitate în faţa primei instanţe, iar în faţa instanţei de apel nu au fost reiterate aspecte noi, nu se poate susţine că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte prin respingerea motivată a probelor solicitate şi nici încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a unei părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Procesul civil este un proces al intereselor private iar în situaţia în care partea este reprezentată prin apărător, rolul activ al instanţei este diminuat, fapt reţinut corect de instanţa de apel prin încheierea de dezbateri din data de 8 martie 2011 cu atât mai mult cu cât expertul desemnat a răspuns la obiecţiunile formulate de SC M.I. SRL (fila 53 dosar fond) context în care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat criticând în esenţă situaţia de fapt reţinută de instanţe în fond şi de apel, motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Contractul de locaţiune încheiat de părţile litigante stabileşte drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi, locatarul fiind obligat în virtutea dispoziţiilor art. 1420 pct. 3 C. proc. civ. să se abţină de la orice fapte personale care ar avea drept consecinţe tulburarea locatorului în folosinţa lucrului.
Recurenta pârâtă a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea mărfurilor nerestituite către locatar, aspect reţinut corect de instanţa de fond, părţile fiind obligate să respecte convenţiile legal făcute în condiţiile art. 969-970 C. civ.
În consecinţă nu se poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente în cauză, situaţie în care Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 116 din 15 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţei aflate la fila 50 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 116 din 15 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta pârâta SC M.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC L.D.C. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3985/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3992/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
