ICCJ. Decizia nr. 4394/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4394/2011
Dosar nr. 30030/3/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul S.T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.350.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuţiei politice la care tatăl său a fost supus de regimul comunist.
În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că tatăl reclamantului, membru al P.N.Ţ., a fost arestat şi condamnat prin sentinţa penală nr. 445 din 20 aprilie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti la 4 ani închisoare corecţională pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituţionale prevăzut de art. 208 C. pen. în vigoare la acea dată.
Ulterior, prin Decizia nr. 3003 din 14 octombrie 1950 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie i s-a redus pedeapsa la 3 ani închisoare, iar la 12 martie 1953, fiind pus în libertate prin Ordinul M.A.I. nr. 15470/1953, i s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Neagra Sărului, judeţul Suceava. Prin Decizia M.A.I. nr. 6390/1956 la data de 09 iunie 1956, acestuia i s-au ridicat temporar restricţiile domiciliare.
Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice constituită prin Decretul-Lege nr. 118/1990 a constatat ca fiind detenţie politică perioada 14 martie 1948-09 iunie 1956, iar, ulterior, prin Decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a considerat ca perioade de detenţie politică şi perioadele: 09 iunie 1956-01 noiembrie 1961 (5 ani, 4 luni şi 22 zile); 20 ianuarie 1962-01 mai 1965 (3 ani, 3 luni şi 11 zile); 10 aprilie 1973-02 mai 1983 (10 ani şi 22 zile), în funcţie de care s-a stabilit vechimea în muncă.
Deşi autorul reclamantului a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale Bucureşti (1943-1947), 3 ani Facultatea de Drept (1944-1947) şi absolvent al Seminarului Pedagogic (1945-1947), începând cu anul 1956 i s-a interzis primirea „în unităţi socialiste", iar în intervalul 1962-1973 a fost mutat forţat în 6 localităţi şi 17 „unităţi socialiste" fiind obligat să se recalifice în meseria de cizmar la vârsta de 52 de ani.
Au fost invocate în drept, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), precum şi art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1364 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea, fiind obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 300.000 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut cele învederate de reclamant prin acţiune şi confirmate prin actele depuse la dosar.
S-a apreciat că potrivit deciziei nr. 394/1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că după arestarea autorului reclamantului în anul 1948 şi apoi după eliberarea din penitenciar, starea de sănătate a acestuia a fost afectată, fiind internat în Spitalul de Psihiatrie cu diagnosticul de paranoia, deficienţă psihică accentuată şi nevoit să muncească în posturi inferioare pregătirii sale.
S-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor Legii nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări şi măsuri administrative cu caracter politic, iar în ce priveşte criteriul satisfacţiei suficiente şi echitabile s-au acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 300.000 euro.
S-a avut în vedere că autorului reclamantului i s-au acordat despăgubiri şi în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamantul.
1. Apelantul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat modificarea cuantumului pretenţiilor, în sensul reducerii acestora.
A fost evocată în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 ianuarie 2008 - Varnava şi alţii c. Turciei - în care Turcia a fost condamnată la suma de 4.000 euro despăgubiri pentru rudele localnicilor ciprioţi dispăruţi. S-a invocat şi art. 41 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în funcţie de care se poate aprecia că autorul reclamantului şi descendentul acestuia au primit o satisfacţie echitabilă prin condamnarea în mod public a regimului comunist, aspect recunoscut prin Decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
2. Statul Român a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 trebuie coroborat cu dispoziţiile privitoare la despăgubirile morale ce se acordă în considerarea persoanei ce a suferit efectiv, acţiunea în plata daunelor morale fiind o acţiune personală.
S-a solicitat admiterea în parte a acţiunii şi stabilirea cuantumului despăgubirilor la 10.000 euro, fiind invocate în ce priveşte cuantumul daunelor morale, cauzele Barbu Angelescu c. României şi, respectiv Bursuc c. României.
3. Reclamantul a solicitat ca la determinarea cuantumului despăgubirilor instanţa să ţină seama de circumstanţele cauzei, de gravitatea vătămărilor, de împrejurarea că tatăl reclamantului a suferit două condamnări cu caracter politic, la pedeapsa închisorii, a avut domiciliul forţat şi nu i s-a permis să lucreze.
Prin Decizia nr. 391/A din 01 iunie 2010 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la valoarea de 60.000 euro.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că acţiunea a fost promovată de către S.T.E., fiul defunctului S.N., decedat la 13 februarie 2009, iar în cauză s-a făcut dovada, conform înscrisurilor anexate, că acesta a fost în detenţie politică pe durata menţionată în acţiune, de 26 ani, 11 luni şi 20 de zile, situaţie menţionată şi în Decizia nr. 2779 din 08 septembrie 1995 emisă de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Sectorului Agricol Ilfov, modificată prin hotărârea nr. 4/bis din 06 iulie 1995 de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.
De asemenea, s-a constatat că reclamantul a recunoscut prin acţiune că autorul său a beneficiat de despăgubiri în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, prin Decizia de pensionare din 08 septembrie 1995 atestându-se plata drepturilor băneşti (sumele acordate în baza Decretului nr. 118/1990 fiind indexate periodic).
La reducerea cuantumului prejudiciului la suma de 60.000 euro, Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că autorul reclamantului nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, că înlăturarea prin lege (conform art. 2 din Legea nr. 221/2009) a efectelor hotărârii judecătoreşti de condamnare cu caracter politic constituie o satisfacţie rezonabilă, precum şi perioada îndelungată de timp scursă de la data producerii prejudiciului - aproximativ 50 ani.
În considerarea aceloraşi argumente care au justificat soluţia asupra apelurilor pârâţilor, instanţa a găsit nefondate criticile reclamantului, precizând în plus, că daunele morale acordate ca acoperire a unui prejudiciu moral, nu pot cuantifica durerea sau suferinţa pricinuite persoanei vătămate, dar respectând principiul proporţionalităţii, se impune diminuarea întinderii acestor daune în sensul arătat.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
1. Statul Român a criticat soluţia cu referire la dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 întrucât, acest text, reglementând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, înseamnă că legiuitorul s-a referit exclusiv la prejudiciul moral suferit de cel care a fost condamnat politic, situaţie în care nu se găseşte reclamantul.
În plus, legiuitorul s-a referit în mod evident, la persoanele în viaţă, deoarece numai acestea mai pot exercita drepturi.
- Cuantumul daunelor morale este prea mare, având în vedere că de principiu, suma de bani stabilită cu acest titlu, are drept scop nu atât de a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor trebuie să se aibă în vedere perioada arestării, atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, faptul că persoana condamnată a decedat şi prin urmare, reclamantul nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, împrejurarea că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului şi până în prezent (peste 50 de ani), aşa încât nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului prin trecerea timpului.
Totodată, trebuie avut în vedere că autorul reclamantului a beneficiat de anumite sume de bani compensatorii conform Decretului-Lege nr. 118/1990 şi că nu poate fi ignorată jurisprudenţa Curţii Europene care, statuând în echitate şi în raport de circumstanţele cauzei, adoptă în această materie o poziţie moderată, prin sumele rezonabile acordate.
2. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut caracterul nelegal al deciziei întrucât a reţinut drept criteriu de cuantificare a daunelor, perioada de 26 ani, 11 luni şi 20 de zile, ca detenţie politică suferită de autorul reclamantului.
Or, potrivit actelor dosarului, numai în perioada 14 martie 1948-12 martie 1953, acesta a fost arestat şi ulterior condamnat (prin sentinţa penală nr. 445 din 20 aprilie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti) pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituţionale, prevăzut de art. 208 C. pen., iar această faptă constituie de drept condamnare cu caracter politic, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În rest, nici condamnarea din 1960 (pentru denunţare calomnioasă) nici celelalte restricţii (angajarea în anumite unităţi, percheziţionarea locuinţei, confiscarea unor manuscrise) nu se încadrează în categoria condamnărilor sau măsurilor administrative prevăzute ope legis ca având caracter politic, astfel încât trebuia ca, în prealabil, pentru acestea să se constate caracterul politic pe cale judecătorească, după procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 221/2009.
În mod greşit s-a considerat că perioada de condamnare politică ar rezulta din Decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a stabilit vechimea în muncă pentru autorul reclamantului în condiţiile Decretului-Lege nr. 118/1990. Această hotărâre, pronunţată cu 14 ani înainte de apariţia Legii nr. 221/2009, nu poate să satisfacă însă, condiţiile cerute în prezent pentru constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurilor administrative.
Prin urmare, perioada de după 1953 trebuia exclusă din durata condamnării politice, toate nedreptăţile care în mod cert ar fi fost cauzate tatălui reclamantului în această perioadă, nefiind constatate în mod legal ca având caracter politic.
- În cuantificarea daunelor morale trebuie să se ţină seama de faptul că au fost deja acordate compensaţii conform Decretului-Lege nr. 118/1990, de împrejurarea că trebuie păstrat justul echilibru între scopul dezdăunării victimelor comunismului şi împiedicarea sărăcirii unei mase largi a populaţiei, prin suportarea unei importante sarcini bugetare, în actualele condiţii de criză economică.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
1. Mai întâi, sub aspectul îndreptăţirii reclamantului de a solicita şi a primi daune morale, contrar susţinerii din recursul Statului Român, se constată că legitimarea acestuia este dată de înseşi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanţiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire nu doar la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, ci şi la descendenţii acestor persoane, până la gradul al II-lea inclusiv.
Promovând acţiunea, reclamantul s-a prevalat şi a demonstrat calitatea lui de descendent de gradul I faţă de defunctul S.N., autorul condamnat politic.
Faptul că este vorba de prejudiciul moral creat ca efect al condamnării politice şi că titularul dreptului la reparaţie este cel care a suferit nemijlocit condamnarea este real (prejudiciul încercat fiind cel al autorului reclamantului), dar în acelaşi timp, dând expresie patrimonială unor asemenea despăgubiri, legiuitorul a recunoscut posibilitatea solicitării lor şi de către descendenţii celui prejudiciat.
În acest sens, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 sunt fără echivoc, statuând în mod expres că după decesul celui care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei acordarea de daune morale.
- În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, criticile pârâtului de asemenea, nu pot fi primite, întrucât în operaţiunea de redimensionare a acestora, instanţa de apel a avut în vedere criteriile la care se face referire în motivele de recurs.
Astfel, instanţa a ţinut seama, reducând daunele morale de la 300.000 euro cât fuseseră stabilite în primă instanţă la 60.000 euro, de faptul că autorul reclamantului a beneficiat şi de sume compensatorii conform Decretului-Lege nr. 118/1990; de împrejurarea că victima condamnării politice nu este beneficiarul direct al despăgubirilor; că înlăturarea prin lege a efectelor hotărârii de condamnare constituie în sine o satisfacţie; precum şi că de la data producerii prejudiciului s-a scurs o perioadă îndelungată de timp.
Toate aceste elemente au permis instanţei de apel să statueze asupra unei despăgubiri echitabile, rezonabile, cu respectarea principiului proporţionalităţii, dând o satisfacţie justă pretenţiei în dezdăunare morală.
2. În ce priveşte recursul Ministerului Public, imputarea făcută de acesta instanţei de apel, în sensul că a reţinut eronat perioada de detenţie politică suferită de autorul reclamantului, ca fiind de 26 ani, 11 luni şi 20 de zile, este corectă.
Într-adevăr, conform deciziei nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la care s-a făcut referire pentru justificarea perioadei de detenţie menţionate, a fost avut în vedere cadrul normativ reprezentat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru a se calcula vechimea în muncă. Or, împrejurările de fapt care au fundamentat soluţia în acea cauză (vizând, printre altele, starea de sănătate ca urmare a unui accident de circulaţie care a dus la scăderea capacităţii de muncă, prestarea serviciului la diferite unităţi de muncă, internarea în mai multe unităţi spitaliceşti) exced situaţiilor în care se poate considera că a avut loc o condamnare cu caracter politic ori s-a dispus o măsură administrativă cu caracter politic [conform art. 1 alin. (2) şi art. 3 din Legea nr. 221/2009].
Pentru a se recunoaşte caracterul politic al faptelor care nu sunt considerate de drept ca având această natură, era nevoie de evaluarea jurisdicţională a instanţei, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
În speţă însă, nu a existat o asemenea solicitare din partea reclamantului, iar instanţa de apel a apreciat greşit că pe acest aspect s-ar impune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat dedus din hotărârea anterioară (Decizia nr. 394/1995 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă) care a dezlegat, astfel cum s-a menţionat anterior, aspecte litigioase într-un alt cadru normativ.
În acelaşi timp însă, perioada pentru care autorul reclamantului a suferit condamnare politică – fiind astfel considerată, de drept, prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 – este perioada cuprinsă între 04 martie 1948-12 martie 1953, când a fost reţinut şi s-a aflat apoi în executarea pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea delictului „de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituţionale" prevăzut de art. 208 C. pen.
Or, chiar raportat la această durată a pedepsei privative de libertate, de 5 ani (iar nu de 26 ani) împreună cu toate celelalte criterii de cuantificare reţinute de instanţa de apel, cuantumul daunelor este unul rezonabil, nejustificându-se, cum se susţine în recursul Parchetului, diminuarea lor.
Pentru aceste considerente, care vin să suplinească, în parte, motivarea soluţiei din apel pe aspectul duratei condamnării politice suportate de autorul reclamantului, s-a constatat că Decizia este legală, urmând să fie păstrată prin respingerea ambelor recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a mun. Bucureşti şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 391 A din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4398/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4390/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
