ICCJ. Decizia nr. 4387/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4387/2011
Dosar nr. 3956/2/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1245 din 03 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestaţia formulată de C.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Voluntari.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, urmare a notificării formulată de contestatoare, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului situat în comuna Pipera, oraşul Voluntari, compus din teren, construcţii (în prezent demolate), livadă de pomi fructiferi şi viţă de vie, prin dispoziţia nr. 662 din 14 august 2006, aceasta a fost respinsă, invocându-se prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la primul motiv, Tribunalul l-a apreciat ca nefondat, fiind evident că este vorba de o eroare materială în identificarea mandatarului C.E.D.H. ca titular al notificării, având în vedere că din actele ataşate la dosarul administrativ rezultă fără dubiu că notificarea a fost formulată de respectivul mandatar pentru C.M.V. şi nu în nume propriu.
A fost constatat ca nefondat şi al doilea motiv al contestaţiei, atâta timp cât imobilul care face obiectul notificării este supus prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, din înscrisurile ataşate la dosar, a rezultat că imobilul avea destinaţia agricolă, motiv pentru care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. menţionat.
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie menţionate la lit. c) şi d), s-a reţinut că au un caracter accesoriu faţă de cel analizat anterior. Or, atâta timp cât s-a constatat că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pe cale de consecinţă, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcţii, livadă de pomi fructiferi şi viţă de vie în baza respectivului act normativ.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 256 A din 09 aprilie 2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că greşita emitere a dispoziţiei Primăriei pe numele mandatarului reprezintă o eroare materială, neimpunându-se admiterea contestaţiei, atâta timp cât prin respectiva dispoziţie s-a analizat dacă reclamanta C.M.V. are sau nu dreptul să primească măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că la data dobândirii imobilului de către autorul contestatoarei prin actul de vânzare-cumpărare de la dosar fond, acesta era o fermă, deci teren extravilan, că acesta a intrat în patrimoniul I.A.S. Mogoşoaia şi că după 1990 a fost atribuit unor terţe persoane prin titluri de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, tot ca teren extravilan, aşa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2005 a Primăriei Voluntari.
Sub incidenţa aceleiaşi legi, respectiv Legea nr. 18/1991 au intrat şi construcţiile şi plantaţiile ce au existat pe teren şi pentru care contestatoarea ar fi putut obţine despăgubirile prevăzute de lege în măsura în care le-ar fi solicitat în termen.
Decima pronunţată în apel a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 210 din 15 ianuarie 2009, urmare admiterii recursului reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut de către instanţa supremă că prin dispoziţia contestată, de respingere a notificării, pârâta a confirmat că în prezent imobilul solicitat este situat în intravilan, dar nu a făcut nicio referire la construcţii. Problema construcţiilor nu a fost lămurită nici în cursul judecăţii, iar concluzia instanţei de apel potrivit căreia pentru aceste bunuri, reclamanta ar fi fost îndreptăţită la despăgubiri conform Legii nr. 18/1991, este lipsită de suport şi contrară art. 10 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 334 A din 25 mai 2010 admis apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestaţia. A anulat în parte dispoziţia nr. 662/2006 a Primarului oraşului Voluntari şi a stabilit că pentru construcţiile care au existat pe teren (locuinţă, grajdul de animale şi depozitul de gheaţă naturală), contestatoarea are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A modificat dispoziţia emisă de Primar, sub aspectul trimiterii notificării în privinţa terenului, în sensul trimiterii şi în privinţa culturilor aferente terenului, solicitate prin notificare. A obligat pe pârât să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.805,4 RON, reprezentând onorarii experţi.
S-a constatat de către Curtea de apel că motivele de apel referitoare la împrejurarea că pârâtul nu a analizat drepturile sale, ci pe cele ale mandatarului său, că prin emiterea unei dispoziţii pe numele altei persoane, neîndreptăţite la măsuri reparatorii, pârâtul nu a soluţionat fondul notificării şi că instanţele fondului nu s-au pronunţat asupra cererii de obligare a pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii au fost soluţionate în mod irevocabil de instanţa supremă prin Decizia de casare, fiind apreciate ca nefondate de către respectiva instanţă de recurs.
Referitor la construcţiile care au existat pe terenul autorilor reclamantei, pornind de la premisa statuată de Înalta Curte potrivit căreia sunt supuse prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea de apel a procedat la efectuarea unei expertize de identificare şi evaluare a acestora.
Expertul desemnat în cauză, procedând la analiza actelor de proprietate exhibate de parte, actelor fiscale din acea epocă, schiţelor cadastrale, înscrisurilor regăsite la dosarul cauzei, dar şi pe baza constatărilor de la faţa locului a concluzionat în sensul existenţei a următoarelor construcţii: locuinţă cu suprafaţa la sol de 155,63 m.p., grajdul de animale cu suprafaţa la sol de 112,5 m.p., depozit de gheaţă naturală cu suprafaţa construită la sol de 37,50 m.p., demolate în prezent, valoarea lor fiind de 186.065 RON.
Plecând de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în raport de cele cuprinse la art. 32 din acelaşi act normativ şi având în vedere că respectivele construcţii au fost demolate, iar din probele administrate a rezultat că reclamanta nu a solicitat acordarea vreunui imobil în compensare şi nici unitatea notificată nu a propus o astfel de măsură, a constatat că se impune concluzia despăgubirii prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Sub aspectul terenului care a aparţinut autorilor reclamantei, instanţa de apel a reţinut că Înalta Curte, prin Decizia de casare, a statuat irevocabil doar împrejurarea că la acest moment el se află în intravilan.
Pornind de la această premisă şi de la textul art. 8 din Legea nr. 10/2001 care delimitează sfera de aplicare a legii speciale de reparaţie de cea a altor acte normative cu caracter reparatoriu, Curtea a constatat că pe de o parte, terenul obiect al notificării s-a aflat în extravilanul localităţii la data preluării abuzive şi, pe de altă parte, că imobilul are un regim juridic reglementat prin legile funciare.
Stabilind aşadar includerea terenului în litigiu, Curtea a apreciat în consecinţă incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Ţinând seama şi de dispoziţiile cuprinse la art 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a constatat că în mod corect a fost declinată competenţa materială de soluţionare a notificării către Primăria oraşului Voluntari, comisia locală înfiinţată în baza Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, hotărârea primei instanţe fiind aşadar, una legală şi temeinică, sub acest aspect.
Deşi potrivit raportului de expertiză topografică realizat de către M.C. s-a stabilit că parţial, pe locul amplasamentului terenului care a aparţinut autorilor reclamantei, se află în prezent o parte din întinderea de apă numită B.P., Curtea de apel a reţinut că trimiterea la comisia locală vizează şi partea acoperită de apă, deoarece măsurile reparatorii trebuie să vizeze tot imobilul teren astfel cum a fost preluat de stat, independent de modificările intervenite ulterior în configuraţia sa.
S-a constatat că reclamanta a solicitat şi reglementarea situaţiei livezii şi a viţei de vie, culturi care sunt imobile prin natura lor, în sensul art. 465 C. civ., dar accesorii terenului, astfel încât regimul lor juridic trebuie să fie unul similar, Curtea de apel reţinând că se impune modificarea menţiunii din dispoziţia administrativă referitoare la trimiterea la comisia funciară, în sensul trimiterii şi a acestora.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Primarul oraşului Voluntari, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea dispoziţiei nr. 662 din 14 august 2006, ca legală.
A arătat că deşi instanţa a reţinut faptul că imobilului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât la momentul preluării de către stat terenul era situat în extravilan, a dispus admiterea contestaţiei, anularea în parte a dispoziţiei şi stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcţiile care au existat pe teren (locuinţă, grajdul de animale şi depozitul de gheaţă naturală), fără a ţine seama de art. 2 din dispoziţia nr. 662/2006, potrivit căruia dosarul urmează a fi soluţionat de comisia de fond funciar atât în privinţa imobilului teren, cât şi a accesoriilor existente pe acesta.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Judecând în limita celor statuate prin Decizia de casare, instanţa de apel a constatat, într-adevăr, că terenul în litigiu era situat, la data preluării sale de către stat, în extravilan, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum fi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările fi completările ulterioare".
În raport de împrejurarea potrivit căreia terenul solicitat prin notificare a fost unul agricol, atât la momentul dobândirii sale, cât şi la cel al preluării de către stat, care a continuat să-l utilizeze în acest scop, Curtea de apel a stabilit includerea acestuia în ambele ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Ţinând cont şi de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, în mod corect, a constatat că a fost declinată competenţa materială de soluţionare a notificării, prin dispoziţia atacată, în favoarea Comisiei locale înfiinţată în baza Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei oraşului Voluntari.
Având însă în vedere că şi culturile constând în viţă de vie şi livadă de pomi fructiferi, aflate pe terenul în litigiu, ca accesorii ale acestuia, trebuie să aibă un regim juridic similar terenului, se reţine că în mod legal, instanţa de apel a decis modificarea dispoziţiei contestate, în sensul că alături de notificarea privitoare la teren se va soluţiona şi cea referitoare la culturile aferente acestuia.
În ceea ce priveşte aspectul potrivit căruia contestatoarea este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru construcţiile care au existat pe teren, respectiv locuinţă, grajd de animale şi depozit de gheaţă naturală, construcţii în prezent demolate, se reţine ca legală soluţia instanţei de apel.
Astfel, pornind de la statuările obligatorii ale deciziei de casare, Curtea de apel a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar art. 32 din acelaşi act normativ stipulează că în atare situaţie, notificarea formulată de persoana îndreptăţită se soluţionează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al mun. Bucureşti, dispoziţiile art. 22-28 aplicându-se în mod corespunzător.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat că pentru construcţiile demolate care au existat pe teren, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul oraşului Voluntari împotriva deciziei nr. 334/A din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4390/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4381/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
