ICCJ. Decizia nr. 4390/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4390/2011
Dosar nr. 388/54/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta H.S.M. a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 10480 din 16 iunie 2006 şi nr. 10903 din 28 iunie 2006 emise de Primarul Municipiului Craiova, restituirea în natură a imobilelor terenuri, situate în Craiova, str. R.M., şi respectiv str. G.R. (fostă C.A.R.), precum şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate de pe aceste terenuri.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că prin dispoziţiile menţionate i-au fost respinse cererile prin care în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele terenuri şi construcţii, ce au aparţinut părinţilor săi, situate la cele două adrese, şi că în ciuda faptului că notificările şi actele depuse în susţinerea acestora au fost distincte pentru fiecare din cele două imobile, în ambele dispoziţii contestate, s-a făcut referire numai la imobilul din str. R.M., fiind omis cel din str. G.R., fapt care, în opinia reclamantei, se datorează rătăcirii dosarului privind notificarea nr. 599/N/2001 la Primăria Municipiului Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 08 septembrie 2008, a Tribunalului Dolj, secţia civilă, a fost admisă contestaţia, au fost anulate dispoziţiile atacate; s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 212 m.p. situat în Craiova, str. R.M., identificat prin raportul de expertiză şi s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie, ce a fost amplasat pe terenul din str. R.M. şi pentru imobilul situat în Craiova, str. I.M. (fostă str. C.A.R.), compus din teren în suprafaţă de 301 m.p. şi construcţia ce a fost amplasată pe acest teren.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin niciuna din cele două dispoziţii, pârâtul nu s-a pronunţat cu privire la imobilul din str. I.M.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorilor reclamantei rezultând din actul de vânzare din 21 ianuarie 1947, pentru imobilul din str. I.M. (fostă str. C.A.R. şi fostă str. G.R.), iar pentru imobilul din str. R.M. (fostă str. L.) din buletinul clădirii.
Existenţa acestor clădiri în patrimoniul statului creează o prezumţie simplă de preluare abuzivă a acestora, prezumţie ce nu a fost răsturnată.
Cum, din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că terenul din actuala str. R.M. este liber, s-a dispus restituirea în natură a acestuia, iar pentru construcţia demolată s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte terenul din str. I.M., reclamanta a localizat imobilul în zona adiacentă a magazinului M., iar potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză, pe teren se află o parcare, situaţie faţă de care instanţa a apreciat că respectiva suprafaţă de teren este afectată unei amenajări de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituită în natură. În consecinţă, pentru aceasta s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, la fel ca şi pentru construcţia existentă pe teren şi demolată în prezent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Municipiul Craiova.
1. Apelanta-reclamantă a criticat sentinţa, susţinând că în mod nelegal nu s-a dispus restituirea în natură şi a terenului de 301 m.p. situat în fosta str. G.R., actualmente str. I.M., întrucât acesta nu face parte din categoria imobilelor afectate de utilităţi publice, fiind folosit temporar ca parcare.
2. Prin apelul formulat, pârâţii au solicitat schimbarea în totalitate a sentinţei şi respingerea acţiunii promovate de reclamantă.
Au susţinut că instanţa de fond s-a aflat în eroare când a dispus restituirea în natură, întrucât prin dispoziţia nr. 10430/2006 autoritatea locală nu a atestat notificatorului calitatea de persoană îndreptăţită pentru a solicita imobilul din Craiova, str. R.M.
În ceea ce priveşte imobilul din str. C.A.R. au arătat că nu a fost solicitat prin nicio notificare, iar potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituţiile competente să soluţioneze în fond cererile de notificare prin care se solicita acordarea de despăgubiri, erau prefecturile.
Prin Decizia civilă nr. 11 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, au fost respinse apelurile formulate de reclamantă şi de pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a principiului restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care din expertiza efectuată în cauză a rezultat că terenul în suprafaţă de 301 m.p., situat pe str. I.M., nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv o parcare.
În ceea ce priveşte imobilul situat în str. R.M., dreptul de proprietate al autorilor reclamantei a fost dovedit prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1947 şi buletinele clădirilor, iar din concluziile raportului de expertiză a rezultat că acesta este liber şi poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta H.S.M. şi pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova.
1. Reclamanta a susţinut că instanţa de apel a respins greşit cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 310 m.p. situat în Craiova, str. I.M., pe motiv că acest teren ar fi afectat de amenajări publice.
2. Pârâţii au arătat că ambele instanţe s-au aflat în eroare când au dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 212 m.p. situat în str. R.M., deoarece prin dispoziţia nr. 10430 din 16 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova nu s-a atestat reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Craiova. S-a respins recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a constatat caracterul fondat al recursului reclamantei, în condiţiile în care împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, şi anume, situaţia juridică şi de fapt în ce priveşte terenul de 301 m.p. situat pe str. I.M. (fostă str. C.A.R., fostă str. G.R.).
Astfel, nu s-a stabilit nici de către prima instanţă, nici de către instanţa de apel, unde este situată, în mod precis, această suprafaţă de teren, ce dimensiuni are, ce vecinătăţi are, dacă este afectată de utilităţi publice, atât supraterane, cât şi subterane.
Recursul formulat de pârâţi a fost găsit nefondat, atât în privinţa criticilor vizând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cât şi a faptului că, prin notificarea înregistrată sub nr. 599/N/2001, cât şi sub nr. 598/N/2001, reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului situat în Craiova, pe str. I.M., localizat în zona clădirii SC P. SA şi a Colegiului Naţional C.
Reluând judecata, instanţa de apel a suplimentat probatoriul (administrându-se proba cu expertiză, cu înscrisuri pentru identificarea terenului şi stabilirea afectaţiunii acestuia), iar în urma evaluării mijloacelor de probă a pronunţat Decizia nr. 208 din 24 iunie 2010, prin care apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit materialului probator şi îndeosebi, a expertizei efectuate la rejudecare, coroborată cu însăşi susţinerea reclamantei, terenul este situat în zona centrală a Municipiului Craiova, respectiv zona adiacentă Complexului Comercial M., fiind poziţionat în suprafaţa mai mare, ce se întinde pe actuala stradă I.M., între Casa Parohială şi str. M.D., în spatele magazinului M.; aceasta este o zonă mixtă, de spaţii cu destinaţii de circulaţie pietonale importante, parcare, alei de acces în parcare, blocuri de locuinţe şi zona aferentă a acestora, ce cuprinde alei de acces şi spaţii verzi.
Aşadar, toată această zonă, ce cuprinde şi terenul în litigiu, este afectată de amenajări de utilitate publică, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu este supusă restituirii în natură. Susţinerea apelantei reclamante, în sensul că „locaţia reală a terenului a fost mutată fictiv la 50-100 m. S-V", a fost apreciată nerelevantă sub aspectul posibilităţii de restituire în natură, a terenului.
De altfel, procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării expertizei, şi în care s-a menţionat amplasamentul terenului în litigiu, ca şi raportul de expertiză, au fost semnate de părţi, iar de către reclamantă, prin avocat, fără nicio obiecţie sub acest aspect.
În consecinţă, constatând că terenul de 301 m.p., solicitat de reclamantă, a fost în mod corect identificat de către expert, că pe acesta există amenajări de utilitate publică - nefiind teren liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia pronunţată de prima instanţă, care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Lege, stabilind dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, a fost apreciată legală şi temeinică.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a pretins nelegalitatea soluţiei din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
- Instanţa de apel nu a manifestat rolul activ impus de art. 129 C. proc. civ., nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare care a impus ca instanţa să stabilească exact locaţia şi situaţia juridică a terenului din fosta str. C.A.R., stradă care nu mai există în prezent, datorită sistematizării în zona Complexului M.
Respingând apelul reclamantei pe motivul afectării terenului de utilităţi publice, instanţa nu a respectat nici măcar Decizia nr. 824 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, publicată în Buletinul jurisprudenţei şi în care e definită noţiunea de domeniu public.
- Instanţa a ignorat legea şi propriile decizii anterioare, creând chiar norme juridice, în sensul că obiecţiunile la raportul de expertiză ar trebui depuse prin procesul-verbal care consemnează prezenţa părţilor la faţa locului.
- Instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză în legătură cu locaţia fostei străzi C.A.R., deşi individualizarea s-a făcut de către expert la indicaţiile funcţionarei de la cadastrul Primăriei, fără a se produce vreo probă în legătură cu fostul traseu al străzii.
- Instanţa nu aminteşte de actele oficiale depuse de reclamantă, fiind ilogic să se susţină că „două străzi merg una lângă alta prin contopire", fără să fi existat case între ele.
- Este adevărat că zona stabilită de expert este afectată utilităţii publice, numai că locaţia din expertiză nu este cea reală şi originară a imobilului. Faţă de anexa 1 la raportul de expertiză, locaţia reală era la est de blocul L, pe locul unde se intră într-o parcare, dar care nu este domeniu public şi nici afectată de utilităţi publice.
Examinând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate că acestea nu sunt încadrabile în motivele de nelegalitate expres reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pentru a face posibil controlul de legalitate în cadrul recursului.
- Astfel, deşi pretinde că instanţa de apel nu s-ar fi conformat dispoziţiilor deciziei de casare, recurenta nu arată în ce ar fi constat încălcarea art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care, la rejudecare, s-a procedat la completarea probatoriului tocmai pe aspectul individualizării, localizării şi determinării regimului juridic al terenului, elemente care determinaseră soluţia de casare.
Neindicând în ce ar consta nerespectarea limitelor casării, recurenta face o simplă afirmaţie care nu poate fi circumscrisă unei critici de nelegalitate.
- De asemenea, trimiterea făcută la o decizie de speţă a aceleiaşi instanţe de apel, publicată în Buletinul jurisprudenţei şi care ar fi definit de o anumită manieră noţiunea de domeniu public, nu este aptă de încadrare într-un motiv de nelegalitate.
Instanţa este chemată să se pronunţe asupra raporturilor concrete ce-i sunt deduse judecăţii, aplicând legea la situaţia de fapt relevată de probele dosarului, neputându-i-se imputa nelegalitatea soluţiei cu referire la o decizie pronunţată în judecarea unei alte speţe.
- Toate celelalte aspecte din recursul reclamantei – legate de obiecţiuni la raportul de expertiză şi modalitatea formulării lor, de însuşirea concluziilor expertizei, ignorarea de către instanţă a unor acte oficiale depuse de către reclamantă pentru a da mai multă eficienţă raportului de expertiză în ce priveşte localizarea terenului – vizează evaluarea probelor de către instanţă şi sunt în afara criticilor de nelegalitate susceptibile de analiză în faza recursului.
Exprimându-şi nemulţumirea în legătură cu modalitatea în care instanţa a valorificat probatoriul şi pretinzând o altă situaţie de fapt şi un alt regim juridic al terenului, recurenta-reclamantă ignoră exigenţele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, care nu permit devoluarea fondului.
Rezultă, faţă de considerentele anterior expuse că, deşi şi-a fundamentat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., indicarea acestor motive s-a făcut pur formal, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat argumente care să permită încadrarea în prevederile citate şi să facă astfel, posibil controlul de legalitate.
În consecinţă, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care prevăd, sub sancţiunea nulităţii, indicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor, văzând în acelaşi timp, că nu sunt identificabile motive de ordine publică în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac exercitate fără respectarea normelor procedurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta H.S.M. împotriva deciziei nr. 208 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4394/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4387/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
