ICCJ. Decizia nr. 4386/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4386/2011
Dosar nr. 15509/95/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 23 noiembrie 2005, reclamantul D.G. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1850 din 21 octombrie 2005 emisă de intimata SC C.E.T. SA prin care i s-a respins notificarea nr. 139/2001, cu motivarea că terenurile solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 662 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Gorj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Primarul comunei Mătăsari şi a respins contestaţia formulată de contestator, cu motivarea că terenurile solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, conform dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul şi, prin Decizia civilă nr. 828 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa civilă atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că instanţa de fond nu a stabilit situaţia de fapt şi anume, dacă pentru terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar, dacă printre parcelele de teren enumerate în notificare ca făcând parte din suprafaţa de 3,5040 ha se află şi teren intravilan pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, toate aceste aspecte echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
La rejudecare, reclamantul a precizat obiectul cererii sale, arătând că solicită restituirea în natură deoarece terenurile sunt libere şi se află în intravilan, respectiv: suprafaţa de 4.392 m.p. care reprezintă S.C. din satul Mătăsari şi este în continuarea gospodăriei sale; suprafaţa de 3.000 m.p. în intravilanul aceleiaşi localităţi situată în punctul L.L.; suprafaţa de 2.000 m.p. situată în punctul L.B.U. şi suprafaţa de 2.250 m.p. situată în punctul L.B.I..
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 18 din 08 februarie 2008 Tribunalul Gorj a admis în parte contestaţia precizată, a anulat Decizia nr. 1850/2005 . A dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1413 m.p. din punctul L.B.U., a respins notificarea cu privire la suprafaţa de 10.624 m.p. şi a respins notificarea cu privire la restul terenurilor. S-a respins excepţia autorii lucru judecat invocată de intimata SC C.E.T. SA. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari.
A fost obligată pârâta SC C.E.T. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 264 din 08 septembrie 2008, admiţând apelurile declarate şi desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. A îndrumat instanţa de fond să ţină seama în soluţionarea cauzei de precizarea de acţiune a reclamantului din data de 18 iunie 2007 (prin care acesta a solicitat restituirea terenurilor situate în punctele S.C., L.L., L.B.U. şi L.B.I.), precum şi de faptul că o parte din terenurile solicitate în punctele amintite sunt deţinute în prezent de alte societăţi comerciale, înfiinţate prin reorganizarea fostului CNL Oltenia.
La rejudecare, în urma demersurilor instanţei s-a constatat că SC A.C.M.M. SA este în lichidare, motiv pentru care societatea a fost reprezentată în proces de lichidatorul judiciar SC C&C IPRL Tg. Jiu, iar SC P. SA este deja radiată din registrul comerţului, situaţie faţă de care reclamantul a arătat că înţelege să cheme în judecată şi A.V.A.S. Bucureşti, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
În acelaşi timp, prin precizarea din 12 mai 2009, reclamantul a arătat că solicită doar terenurile situate în punctele S.C., L.L. şi L.B.U., renunţând la judecarea cererii privind terenurile din punctul L.B.I., restituite în procedura Legii nr. 247/2005 de comisia locală de fond funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Gorj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari şi s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de SC C.E.T. SA.
S-a admis contestaţia, aşa cum a fost precizată la data de 12 mai 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC C.E.T. SA, A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
S-a luat act că reclamantul a renunţat la judecata cererii privind restituirea terenului situat în punctul L.B.I.
S-a anulat Decizia nr. 1850 din 21 octombrie 2005 emisă de pârâta SC C.E.T. SA şi s-a dispus restituirea în natură, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză:
În punctul S.C.: - suprafaţa 220 m.p., spaţii verzi; - suprafaţa de 674 m.p., curţi construcţii, ca diferenţă între suprafaţa de 720 m.p. şi 46 m.p., ocupaţi de clădirea proprietatea pârâtei.
În punctul L.L.: - suprafaţa de 90 m.p., neproductiv; - suprafaţa de 1.316 m.p., neproductiv.
În punctul L.B.U.: - suprafaţa de 189 m.p.; - suprafaţa de 128 m.p.; - suprafaţa de 488 m.p., vie hibridă; - suprafaţa de 43 m.p., vie hibridă; - suprafaţa de 607 m.p., neproductiv.
S-a dispus restituirea în natură, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, pentru SC A.C.M.M. SA, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, aflată în procedura lichidării judiciare, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză:
În punctul S.C.: - suprafaţa de 245 m.p., reprezentând diferenţa dintre suprafaţa identificată de 894 m.p. şi cea de 649 m.p. ocupaţi de construcţii.
În punctul L.L.: - suprafaţa de 907 m.p., neproductiv.
S-a dispus restituirea în natură, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru SC P. SA Jilţ, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, radiată, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză:
În punctul S.C.: - suprafaţa de 1.681 m.p.;
În punctul L.L.: - suprafaţa de 513 m.p.
S-a constatat că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri în echivalent, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru următoarele terenuri intravilane care nu se pot retroceda în natură:
În punctul S.C.: - suprafaţa de 604 m.p., drum exploatare, funcţional; - suprafaţa de 273 m.p., cale ferată industrială funcţională;
În punctul L.L.: - suprafaţa de 124 m.p., drum exploatare, funcţional; - 50 m.p., cale ferată industrială, funcţională.
În punctul L.B.U.: - suprafaţa de 217 m.p., apa Jilţ, canalizată; - suprafaţa de 169 m.p., drum de exploatare funcţional; - suprafaţa de 158 m.p. cale ferată industrială funcţională.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că nu este fondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti, în condiţiile în care, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale. Or, fără a fi o regie autonomă sau o companie naţională, SC A.C.M.M. SA Mătăsari este o societate privatizată, în urma desprinderii din fostul CNL Oltenia.
S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul SC C.E.T. SA pe considerentul că prin Decizia civilă nr. 20/2008 a Curţii de Apel Craiova, în raport de care s-a invocat art. 1201 C. civ., nu s-a soluţionat fondul cauzei, ci a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cauzei.
S-a reţinut că acţiunea nu poate fi respinsă faţă de pârâta A.V.A.S. pentru considerentul că nu s-a urmat procedura administrativă înaintea acesteia, deoarece abia pe parcursul procesului civil reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate a-i fi retrocedate aparţin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, niciuna dintre părţile iniţiale neîndeplinindu-şi obligaţia de a-i indica reclamantului că nu sunt deţinătoarele acestor terenuri, deşi exista un certificat de atestare a proprietăţii pentru societăţile comerciale rezultate din divizarea companiei. Or, ar fi o sarcină prea grea pentru reclamant de a-i impune, în aceste condiţii, să parcurgă două proceduri paralele, simultane pentru stabilirea îndreptăţirii la retrocedarea imobilelor confiscate abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a reţinut că prin notificarea din 16 octombrie 2001, reclamantul a solicitat retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, situate în intravilanul comunei Mătăsari, terenuri care nu fac obiectul legislaţiei funciare, fiind expropriate prin diferite decrete în scopul înfiinţării exploatării miniere Jilţ, Mătăsari.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că toate parcelele în care se află suprafeţele solicitate sunt situate în intravilanul comunei Mătăsari.
S-a concluzionat că terenurile solicitate fac obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.
În ceea ce priveşte calitatea de proprietar al terenurilor în cauză, Tribunalul a reţinut că şi în ciclurile anterioare ale judecăţii s-a stabilit de către instanţă că reclamantul face dovada în acest sens, cu actul de donaţie din 17 octombrie 1931, precum şi cu adeverinţa din 11 decembrie 1991 emisă de Primăria comunei Mătăsari, din care rezultă că în registrul agricol al anilor 1959-1962 reclamantul figura cu o suprafaţă totală de 5,40 ha, cuprinzând şi punctele toponimice indicate în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii A.V.A.S., SC C.E.T. SA şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
1. În motivarea apelului, A.V.A.S. a susţinut că nu a învestită cu soluţionarea notificării, caz în care trebuia să i se trimită notificarea spre analiză. S-a mai arătat că în mod greşit a fost obligată la restituirea către reclamant a unor suprafeţe de teren, fiind încălcate prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora are competenţa doar de a emite decizii pentru propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent.
2. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual-pasive, a arătat că instanţa nu poate introduce, din oficiu, în proces terţe persoane, că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
3. Apelantul SC C.E.T. SA a susţinut că o parte din terenurile care fac obiectul litigiului sunt terenuri extravilane, fapt dovedit cu planul de urbanism al comunei Mătăsari şi nu pot face obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, urmând ca reclamantul să primească măsuri reparatorii prin echivalent.
În apel s-a dispus suplimentarea probelor, solicitându-se Primăriei comunei Mătăsari şi SC C.E.T. SA să precizeze regimul juridic al parcelelor ce au fost restituite în natură reclamantului, să facă dovada categoriei de folosinţă (sens în care au fost depuse la dosar adresele din 20 mai 2010 şi din 20 iunie 2010).
Prin Decizia civilă nr. 238 din 08 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de pârâţi şi, în consecinţă: A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea faţă de Statul Român. A constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 907 m.p., teren neproductiv situat în punctul L.L. A respins cererea reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii pentru următoarele terenuri: a) în punctul toponimic S.C.: suprafaţa de 220 m.p., spaţii verzi; suprafaţa de 674 m.p., curţi-construcţii, ca diferenţă între suprafaţa de 720 m.p. şi 46 m.p., ocupaţi de clădirea proprietatea pârâtei; suprafaţa de 245 m.p., reprezentând diferenţa dintre suprafaţa identificată de 894 m.p. şi cea de 649 m.p. ocupaţi de construcţii; suprafaţa de 1681 m.p.; b) în punctul L.L.: suprafaţa de 90 m.p., neproductiv; suprafaţa de 1.316 m.p., neproductiv; suprafaţa de 513 m.p.; c) în punctul L.B.U.: suprafaţa de 607 m.p., neproductiv.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care nu permit acordarea de măsuri reparatorii pentru terenuri situate în extravilan.
Or, faţă de adresele noi depuse în apel şi faţă de conţinutul planurilor cadastrale ale localităţii a rezultat că suprafeţele de teren – astfel cum au fost enumerate în dispozitivul hotărârii – sunt situate în extravilan şi ca atare, fac obiectul legilor fondului funciar, ceea ce a dus la considerarea caracterului întemeiat al criticilor pe acest aspect ale SC C.E.T. SA şi ale Statului Român.
Susţinerea A.V.A.S. privind lipsa calităţii sale procesuale pasive a fost apreciată ca nefondată, cu trimitere la art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi la faptul că la data apariţiei acestui act normativ, unitatea SC A.C.M.M. SA, care deţine o parte din teren, era integral privatizată.
Chiar dacă notificarea nu a fost înaintată acestei instituţii, Tribunalul a apreciat corect că, faţă de împrejurarea că pe parcursul procesului s-a stabilit în patrimoniul cărei societăţi se află bunurile, reluarea procedurii prin trimiterea unei noi notificări către A.V.A.S. ar fi fost o sarcină disproporţionată impusă reclamantului. Mai mult, instanţa fiind competentă să soluţioneze pe fond notificarea în lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, rezultă că apelanta-pârâtă nu poate fi afectată de împrejurarea că soluţionarea a privit fondul pretenţiilor, iar nu o analiză formală care să se oprească la constatarea că notificarea n-ar fi fost transmisă A.V.A.S.
A fost găsită însă întemeiată critica vizând natura măsurilor reparatorii, câtă vreme, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. poate stabili doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Or, potrivit soluţiei de primă instanţă, s-a dispus restituirea în natură a două parcele de teren aflate în patrimoniul SC A.C.M.M. SA, una fiind în extravilan astfel încât nu face obiectul restituirii în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar cealaltă, deşi aflată în intravilan, nu îndreptăţeşte obligarea A.V.A.S. decât la măsuri prin echivalent.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant şi A.V.A.S.
1. În motivele sale, recurentul-reclamant a susţinut următoarele aspecte:
- În mod nelegal, în apel s-a motivat că reclamantul ar pretinde terenul ocupat de SC A.C.M.M. SA şi, de asemenea, în mod nelegal această parte a fost introdusă în proces.
Comisia locală „a adus motivaţie falsă" în sensul că terenul este extravilan, dar chiar şi aşa, acesta este liber.
Recent, „mahalaua s-a demolat, iar terenurile au fost vândute prin escrocherie". S-a arătat că toate cele 3 parcele sunt în intravilan, învecinându-se cu drumul judeţean şi nu cu pădurea.
În general, A.V.A.S. şi Primăria nu au calitate procesuală, ci numai SC C.E.T. SA şi SC P. SA, care s-a lichidat şi nu mai are nici reprezentanţi.
De o manieră incoerentă şi într-o redactare ilizibilă a motivelor de recurs, reclamantul a făcut referire la „manipularea dosarului de retrocedare", la faptul că a fost trecut, „prin escrocherie, la anexa 39 a legilor fondului funciar, deşi i s-au validat 3 ha şi şaptezeci, care nu au fost expropriate şi pentru care are titlu de proprietate".
2. Pârâta A.V.A.S. şi-a fundamentat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
- Hotărârea este nelegală, întrucât imobilul-teren nu s-a aflat niciodată în portofoliul A.V.A.S., ci acesta se află în patrimoniul societăţii privatizate, iar A.V.A.S. nu poate face acte de dispoziţie în legătură cu un bun care nu se află în patrimoniul său.
În temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. are competenţa de a despăgubi persoana îndreptăţită, prin emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2) din textul menţionat.
- De asemenea, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt exprese în ce priveşte modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către Comisia Centrală.
- Motivarea instanţei potrivit căreia acţiunea nu poate fi respinsă faţă de A.V.A.S., deoarece abia pe parcursul procesului reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate a-i fi retrocedate aparţin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, este greşită şi neconformă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod expres că cererea de chemare în judecată trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile.
Or, în speţă, A.V.A.S. nu a primit spre soluţionare notificarea reclamantului aşa încât instanţa putea cel mult, să oblige SC A.C.M.M. SA, la transmiterea respectivei notificări către A.V.A.S., care, după analiza şi verificarea înscrisurilor anexate, să procedeze la soluţionarea acesteia.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul reclamantului este nul, aspectele învederate de acesta nefiind încadrabile în motivele de nelegalitate strict şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recurentul pretinde că în mod nelegal ar fi fost introdusă în proces SC A.C.M.M. SA, fără să arate în ce ar consta nelegalitatea determinării în acest fel a cadrului procesual, în condiţiile în care pe de o parte, măsura a fost dispusă de prima instanţă la momentul rejudecării, urmare a deciziei de casare cu trimitere, iar pe de altă parte, împotriva sentinţei Tribunalului care a judecat cauza în acest cadru procesual lărgit, reclamantul nu a exercitat apel.
De asemenea, reclamantul nu a exercitat apel împotriva sentinţei Tribunalului care, dispunând restituirea unor parcele de teren, a reţinut că acestea s-ar afla în patrimoniul SC A.C.M.M. SA, aşa încât critica pe care o deduce judecăţii în recurs în sensul că nu ar fi pretins parcele ocupate de această societate apare formulată omisso medio şi ca atare, nesupusă controlului de legalitate în cadrul acestei căi de atac.
Tot astfel, de o manieră nesusceptibilă de încadrare în motive de recurs, reclamantul învederează împrejurări de fapt legate de o situate a terenului „în vecinătatea drumului judeţean" ceea ce l-ar plasa în categoria terenului intravilan, de înstrăinări care au avut loc cu privire la terenuri din zonă, de faptul că terenul, chiar şi extravilan fiind, este susceptibil de restituire în natură deoarece este liber.
Asemenea aspecte nu pot fi deduse judecăţii în recurs şi nu sunt cenzurabile în această cale extraordinară de atac întrucât determinarea elementelor de fapt (locul situării imobilului şi consecinţa încadrării acestuia în categoria intravilan sau extravilan) este în competenţa instanţelor de fond care apreciază pe baza probelor administrate.
În acelaşi timp, susţinând că şi în situaţia în care terenul ar fi extravilan ar trebui restituit în natură „deoarece este liber", reclamantul nu combate în niciun fel – pentru ca astfel, să se poată aprecia că este vorba de o critică – argumentarea instanţei conform căreia, într-o astfel de ipoteză este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la restituire, pe temeiul acestui act normativ, categoria terenurilor extravilane.
La fel, reprezintă o simplă afirmaţie, iar nu o critică propriu-zisă, aprecierea reclamantului, conform căreia „în general, A.V.A.S. şi Primăria nu au calitate procesuală".
De asemenea, reclamantul nu a dedus judecăţii critici de nelegalitate, ci a făcut susţineri tendenţioase la adresa instanţei de judecată, pretinzând „manipularea dosarului de retrocedare" sau la adresa comisiei de fond funciar care, prin „escrocherie l-ar fi menţionat în anexa nr. 9".
În consecinţă, se va constata că nemulţumirile exprimate de către reclamant nu îmbracă forma unor critici de nelegalitate, încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care să poată fi supuse analizei instanţei de recurs.
Văzând dispoziţiile. art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., faptul că nu pot fi identificate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului exercitat de către reclamant cu nerespectarea exigenţelor procedurale.
2. Recursul pârâtei A.V.A.S. este nefondat.
Susţinerea de către pârâtă a nelegalităţii deciziei cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi la faptul că această instituţie nu poate dispune restituirea în natură a unui imobil aflat în patrimoniul unei societăţi privatizate integral, ignoră de fapt, soluţia pronunţată în apel.
Potrivit deciziei recurate, cu referire tocmai la textul de care se prevalează pârâta, s-a reţinut că pentru astfel de imobile, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi integral privatizate (în speţă, SC A.C.M.M. SA), se datorează măsuri reparatorii în echivalent.
Pentru acest considerent, soluţia de primă instanţă – prin care se dispusese restituirea în natură, în contradictoriu cu A.V.A.S., a unor terenuri – a fost modificată în apel, în sensul că s-a stabilit dreptul la despăgubiri (măsuri reparatorii în echivalent), conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, critica sub acest aspect a A.V.A.S., este lipsită de obiect, nefiind practic îndreptată împotriva soluţiei din apel, ci împotriva celei de primă instanţă, reformată însă, în cadrul apelului exercitat.
- Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa ar fi nesocotit dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, competenţa sub acest aspect revenind Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Astfel, Decizia din apel nu stabileşte o altă modalitate de determinare a măsurilor reparatorii, ci constată doar, îndreptăţirea reclamantului la a primi măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că întreaga procedură de evaluare şi de acordare a acestora urmează să se facă cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate.
- Critica recurentei-pârâte conform căreia acţiunea nu putea fi admisă în contradictoriu cu aceasta, câtă vreme nu a fost instituţie notificată, iar pe de altă parte, instanţa putea doar să oblige la transmiterea notificării, iar nu la soluţionarea ei pe fond, este, de asemenea, nefondată.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, regimul juridic al terenului, ca fiind inclus în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, a rezultat din probele administrate pe parcursul procesului.
Acesta a fost de altfel motivul pentru care la rejudecare, în urma casării cu trimitere, a fost modificat cadrul procesul pasiv, reclamantul îndreptându-şi pretenţiile şi împotriva A.V.A.S., ca instituţie implicată în privatizarea societăţii identificate ca deţinător al imobilului.
A pretinde persoanei îndreptăţite ca la acest moment (situat la un interval de timp foarte mare de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) să reia procedura de notificare ar reprezenta, într-adevăr, aşa cum au reţinut ambele instanţe de fond, o sarcină disproporţionată, excesivă impusă reclamantului care s-ar afla în situaţia reluării procedurii, în condiţiile în care niciuna din părţile iniţiale nu şi-a îndeplinit obligaţia de a indica reclamantului că nu sunt deţinătoarele terenului.
În acelaşi timp, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul".
Ca atare, transmiterea în termen a notificării de către reclamant, chiar dacă îndreptată împotriva altei entităţi decât A.V.A.S., face dovada declanşării procedurii prealabile în termenii legii, fără să fie necesară reluarea acestei etape aşa cum pretinde instituţia recurentă.
- Este neîntemeiată şi critica potrivit căreia instanţa oricum, n-ar fi putut să judece pe fond notificarea, ci trebuia să oblige la retransmiterea acesteia, A.V.A.S. urmând să evalueze pretenţiile în funcţie de înscrisurile anexate.
În virtutea plenitudinii de jurisdicţie, instanţei îi revine competenţa să statueze asupra fondului pretenţiilor atunci când notificarea nu a fost soluţionată în procedura prealabilă, ajungându-se astfel, la declanşarea procedurii judiciare.
Formulând critica de această manieră, recurenta ignoră că printr-o decizie în interesul legii, nr. 20/2007, instanţa supremă a dezlegat cu valoare de principiu şi obligatorie această problemă, a nesoluţionării notificării, situaţie în care instanţa trebuie să se pronunţe ea însăşi asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin pentru că, în caz contrar, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni şi principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
Pentru toate considerentele expuse anterior, criticile pârâtei A.V.A.S. au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 238 din 08 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4382/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4355/2011. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
