ICCJ. Decizia nr. 4642/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4642/2011

Dosar nr.11958/3/2007

Şedinţa publică din 31 mai 2011

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 3 aprilie 2007 sub nr. 11958/3/2007, reclamanta C.S.G.C.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC M.D. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferenţa procentului de 5 % aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată la nivelul dobânzii legale a Băncii Naţionale a Românie.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta are ca obiect de activitate importul şi comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005 a importat aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog, revenindu-i astfel obligaţia de plată a procentului de 5 % prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996. Din suma totală de 1.142.710,27 lei, calculată potrivit evidenţelor organelor vamale, pârâta a efectuat o plată parţială de 127.871,44 lei pentru copiatoare, fotocopiatoare, scannere, imprimante şi multifuncţionale cu/fără funcţie de reproducere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 109 şi 139 pct. 4 din Legea nr. 8/1996 şi pe dispoziţiile OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti - art. 3 alin. (3) şi art. 5.

Prin sentinţa civilă nr. 349 din 11 martie 2009, a fost admisă în parte cererea; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.484 lei, reprezentând remuneraţie compensatorie pentru copia privată în ceea ce priveşte toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004 şi de 0,5 %/1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie2005 şi la plata dobânzii legale la nivelul dobânzii de referinţă a BNR de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că legitimarea procesuală activă a reclamantei rezultă din dispoziţiile art. 123 şi urm. ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi din Decizia nr. 147 din 13 iulie 2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care C. a fost desemnată ca organism de gestiune colectivă, drept colector unic al remuneraţiei compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privată - opere reproduse de pe hârtie.

Obligaţia de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată în cuantum de 5% datorată în temeiul art. 109 din Legea nr. 8/1996 a fost asumată de pârâta SC M.D. SRL şi prin Protocolul încheiat la data de 27 martie 2002 cu reclamanta (a cărei fostă denumire era Fondul Literar). Aşa cum au precizat şi părţile în protocol, obligaţia pârâtei este una legală, iar nu contractuală, protocolul fiind încheiat doar pentru stabilirea modalităţii de plată.

Perioada în litigiu, pentru care reclamanta a formulat pretenţii în baza art. 109 din Legea nr. 8/1996, este de la 1 iunie 2004 la 14 iunie 2005, perioadă de timp în care a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004, respectiv la data de 30 iulie 2004, conform art. 2 din lege. Prin această lege au fost abrogate expres dispoziţiile ari. 109 din Legea nr. 8/1996.

În forma sa iniţială, art. 109 prevedea că „(1) Autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din prezenta lege. (2) Remuneraţia prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate şi va reprezenta 5% din preţul de vânzare al aparatelor fabricate în ţară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate".

În consecinţă, pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datora procentul legal de 5 % din valoarea înscrisă în documentele vamale ale aparatelor importate, aspect care nu a fost contestat de pârâtă sub aspectul cuantumului, ci numai sub aspectul categoriilor de aparate supuse acestei remuneraţii.

Sub acest aspect, nu au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care se datorează remuneraţia pentru copia privată următoarele: scanere, copiatoare şi multifuncţionale, pârâta contestând numai faptul că datorează această remuneraţie pentru imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri fiscale şi cititoare de coduri de bare.

În ceea ce priveşte imprimantele, având în vedere definiţia reproducerii dată de art. 14 din Legea nr. 8/1996, respectiv „realizarea uneia sau mai multor copii prin orice mijloc şi sub orice formă" şi având în vedere că, cu ajutorul imprimantei, conţinutul unei pagini aflate în memoria calculatorului poate fi redată ca şi al unei pagini „reproduse de pe hârtie", tribunalul a constatat că acestor aparate le sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 („Pentru suporturile pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie compensatorie").

În ceea ce priveşte mini-imprimantele, dacă acestea ar fi destinate exclusiv tipăririi de bonuri fiscale, şi cititoarele de coduri de bare, tribunalul a constatat că, sub rezerva dovedirii celor afirmate de către pârâtă, aceste două tipuri de aparate nu sunt apte de reproducerea unei opere în sensul Legii nr. 8/1996. Însă, cum reclamanta susţinându-şi pretenţiile pe baza declaraţiilor vamale de import a făcut dovada că toate aparatele importate de pârâtă au fost identificate prin atribuirea a trei coduri vamale: 84716040000, 84716090000 şi 90091200000, rezultă că pârâta nu a făcut proba contrară, raportat la art. 1169 C. civ., în ceea ce priveşte destinaţia acestor aparate, respectiv imposibilitatea ca ele să fie folosite pentru reproducerea de creaţii artistice. Or, cum chiar expertul a arătat în concluziile sale că a reţinut categoria de mini-imprimante şi cititoare de coduri de bare exclusiv pe baza afirmaţiilor pârâtei (anexa 8 - fila 458), tribunalul a înlăturat această apărare.

În consecinţă, pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004, pârâta datorează procentul de 5 % din valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidenţiate în expertiza efectuată.

Pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004, Tribunalul a constatat că art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevedea procentul de 5% a fost abrogat expres, stabilindu-se în art. 107, cu privire la remuneraţia pentru copia privată, următoarele: „ (4) Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se negociază, anual, între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari şi asociaţiile importatorilor şi fabricanţilor de suporturi sau aparate. (.) (7) Remuneraţiile negociate de părţi sunt procentuale şi trebuie să se înscrie între următoarele limite: (.) B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5%. (8) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul importurilor (.)". De asemenea, în articolul următor s-a prevăzut că pentru întârzierile la plată de până la şase luni, părţile care au negociat remuneraţiile compensatorii pot conveni penalităţi.

Reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pentru acordarea procentului de 5% pe dispoziţiile art. IV, teza a II-a din această lege. În lipsa unor liste negociate, până la aprobarea noilor metodologii, se aplică remuneraţiile stabilite prin actele normative în vigoare. Tribunalul, nu a primit ca întemeiată susţinerea că în condiţiile în care art. 109 a fost abrogat expres, s-a stabilit că remuneraţia este între 0,5 şi 1,5 %, cotă inferioară celei de 5 %.

Ulterior, inclusiv perioadei deduse judecăţii, a fost adoptată Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005 a Comisiei arbitrale a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor prin care s-a stabilit cuantumul remuneraţiei pentru copia privată în funcţie de aparat după cum urmează: fotocopiatoare - 1 %, imprimante, scanere şi aparate multifuncţionale cu sau fără funcţie de fotocopiere - 0,5 %.

Fără a da efecte retroactive acestei hotărâri, având în vedere faptul că aceasta are putere executorie de la data publicării în M. Of.- 14 iulie 2005, însă pentru aceleaşi argumente referitoare la procentele practicate pe plan european (pe care tribunalul le-a preluat mutatis mutandis) şi având în vedere că pârâta nu a contestat procentele arătate pentru perioada ulterioară abrogării art. 109 din Legea nr. 8/1996 şi anterioară hotărârii arbitrale, tribunalul a apreciat că aceste procente sunt echitabil a fi aplicate în prezenta cauză.

Tribunalul a constatat că pârâta datorează dobândă legală la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R., potrivit art. 3 din OG 9/2000 fiind pusă de drept în întârziere, raportat la dispoziţiile art. 43 raportat la art. 56 şi 4 C. com.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin Decizia nr. 165A din 24 iunie 2010 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a admis apelul apelantei pârâte şi, drept consecinţă, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.

1. Cu privire la apelul formulat de apelanta-reclamantă, într-un prim motiv de apel se invocă faptul că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicare greşită a Legii nr. 8/1996, deoarece, în esenţă, a fost aplicat un alt procent de calculare a remuneraţiei decât cel legal.

Curtea a constatat că, în fapt, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferenţa procentului de 5 % aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, sumă actualizată la nivelul dobânzii legale a Bnr. Prin sentinţa apelată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.484 lei, reprezentând remuneraţie compensatorie pentru copia privată în ceea ce priveşte toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1 iunie 2004 - 30 iulie 2004 şi de 0,5 % / 1,5 % pentru perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005.

Curtea a constatat că prima instanţă a aplicat în mod corect procentele de calculare a remuneraţiei, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În drept, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma iniţială, „autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din prezenta lege.

Remuneraţia prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate şi va reprezenta 5 % din preţul de vânzare al aparatelor fabricate în ţară, respectiv 5 % din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate.

Remuneraţia prevăzută la alin. (1) se repartizează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a dreptului de autor, în mod egal, între autor şi editor.

Colectarea sumelor datorate în temeiul alin. (1) se face de către un singur organism de gestiune colectivă pentru fiecare domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Procedura repartizării acestor sume între beneficiari se va stabili printr-un protocol negociat între aceştia."

Prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 587 din 30 iulie 2004 (şi intrată în vigoare la 30 de zile de la data publicării, conform art. 2, deci la 30 august 2004), art. 109 a fost abrogat.

Prin acelaşi act normativ modificator, la art. 107 s-au prevăzut următoarele:

„Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum şi cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, efectuată în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de către fabricanţii şi importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital.

Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligaţi să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Naţional al Copiei Private, şi pot desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a Certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal şi a Certificatului unic de înregistrare la registrul comerţului.

Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se negociază, anual, între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari şi asociaţiile importatorilor şi fabricanţilor de suporturi sau aparate.

Negocierea prevăzută la alin. (4) se desfăşoară în cadrul unei comisii constituite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă, din oficiu, în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se negociază. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în M. Of. al României, Partea I. Comisia de negociere este constituită din

a) câte un reprezentant al organismelor de gestiune colectivă care funcţionează pe un domeniu;

b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale fabricanţilor şi importatorilor de aparate sau, în lipsa acestor structuri, câte un reprezentant al primilor trei importatori sau fabricanţi majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri

În vederea desfăşurării negocierilor prevăzute la alin. (5), organismele de gestiune colectivă şi asociaţiile fabricanţilor şi importatorilor, prevăzute la alin. (4), vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în ultima lună a anului anterior negocierilor, propuneri privind lista suporturilor şi aparatelor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează a fi negociate.

Remuneraţiile negociate de părţi sunt procentuale şi trebuie să se înscrie între următoarele limite:

A. pentru suporturi:

a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: de la 0,5% la 1%;

b) alte suporturi: de la 3% la 7%;

B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5% .

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul importurilor şi, respectiv, la valoarea facturată fără T.V.A., cu ocazia punerii în circulaţie a produselor de către producători, se menţionează distinct pe factură şi se plăteşte în luna următoare datei de facturare.

Negocierile pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei compensatorii se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se desfăşoară potrivit procedurilor prevăzute la art. 131¹".

Potrivit art. 4 din Legea nr. 285/2004, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să iniţieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele şi metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare."

Conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv; abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate.

Curtea nu a reţinut, ultraactivitatea prevederilor art. 109 în forma anterioară Legii nr. 285/2004, numai motivată de existenţa, în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 285/2004, a sintagmei „actele normative în vigoare", deoarece ultraactivitatea, ca excepţie de la principiul activităţii legii civile, trebuie prevăzută în mod expres, cu referire exactă şi particularizată la articolul de lege păstrat în vigoare.

Or, sintagma mai sus menţionată, având o formulare ambiguă, nu poate fi considerată ca fiind o referire exactă şi particularizată la articolul 109, necesitând astfel o operă de interpretare juridică cu privire la cuantumul remuneraţiei compensatorii pe această perioadă, situată între abrogarea art. 109 în forma veche şi adoptarea noilor metodologii prin negocierea părţilor.

Singurul text în vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 şi care să prevadă cuantumul remuneraţiei compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2004 nu se pot referi decât la acest text şi nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrării în vigoare a legii modificatoare.

În consecinţă, pentru perioada 01 iunie 2004 - 30 iulie 2004 (având în vedere şi principiul disponibilităţii procesului civil, reclamanta invocând aplicarea procentului de 5 % numai până la data de 30 iulie 2004, deşi legea a intrat în vigoare la data de 30 august 2004, conform prevederilor art. 2), pârâta datorează procentul de 5 % din valoarea rezultată cu privire la toate articolele evidenţiate în expertiza efectuată, în temeiul disp. art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma iniţială.

Curtea nu a reţinut nici retroactivitatea prevederilor Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005, în vigoare de la data de 14 iunie 2005, dar a avut în vedere că pe perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005 pârâta datora remuneraţie compensatorie, urmând a fi stabilit pe cale de interpretare modul de calcul al acesteia.

Or, fără a face o aplicare retroactivă a hotărârii arbitrale, faţă de principiul echităţii, al previzibilităţii legii, care împiedică „învierea" unui text de lege expres abrogat, faţă de principiul voinţei părţilor, a cărui expresie ulterioară este conţinutul hotărârii arbitrale, faţă de acordul expres al pârâtei exprimat prin întâmpinare şi apelul de faţă, în lipsa oricăror alte criterii obiective de stabilire a unui procent, aflându-ne de altfel în situaţia unui vid legislativ, Curtea a reţinut ca fiind aplicabil în speţă procentul de 1,5 %, respectiv de 0,5 %, în funcţie de aparat.

Faptul că organismele obligate să ia iniţiativa negocierii au făcut acest lucru abia la 17 ianuarie 2005, nu poate reprezenta un argument activ pentru interpretarea legii şi nici un argument în favoarea pârâtei, cât timp aceasta datora remuneraţia, cuantumul ei urmând a fi stabilit ca urmare a negocierilor.

Cât priveşte conţinutul adresei O.R.D.A. nr. 4414 din 03 august 2004, potrivit cu care prin „tabelele şi metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare" s-ar înţelege art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată, care stabileşte procentul de 5 % şi care s-ar aplica până la data publicării, în M. Of., a noii metodologii negociate, Curtea nu l-a reţinut ca fiind corespunzător realităţii, faţă de toate argumentele anterior prezentate.

2. Într-un al doilea motiv de apel, se arată că instanţa nu a ţinut seama şi de plăţile efectuate de celelalte firme importatoare, atât prin raportări directe, cât şi pe baza hotărârilor instanţelor de judecată depuse de C. la dosarul cauzei, ce au statuat în mod ineluctabil atât aparatele pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată, cât şi plata procentului legal de 5% din valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14 iunie 2005.

Curtea a constatat că, aşa cum a invocat şi apelanta-pârâtă, dacă între apelanta-reclamantă şi alte firme s-au efectuat alte plăţi, pe bază de înţelegeri, tranzacţii sau alte forme de concesii reciproce, aceasta nu înseamnă că respectivele plăţi sunt opozabile apelantei pârâte.

Cât priveşte argumentul existenţei unei practici judiciare în sensul plăţii procentului legal de 5% din valoarea importurilor până la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14 iunie 2005, Curtea a constatat că nu s-a făcut dovada unei practici constante şi suficient de răspândite, ci la dosarul de fond a fost depusă sentinţa civilă nr. 1504 din 21 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 42646/3/2006, cu privire la care nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, în sensul soluţiei de primă instanţă. La dosarul de apel, a fost depusă sentinţa civilă nr. 1118 din 29 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, în Dosar nr. 3585/121/2008 şi Decizia civilă nr. 79/ A din 10 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă de respingere a apelului împotriva sentinţei menţionate anterior, pe lângă aspectul că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile, cele două hotărâri soluţionează doar aspectul categoriei de aparate cu privire la care trebuie aplicată remuneraţia, iar nu şi problema procentului aplicabil, astfel încât nu au relevanţă pe acest ultim aspect.

Se mai arată de către apelanta-reclamantă că instanţa nu putea să intervină pe perioada 30 iulie 2004 - 14 iunie 2005 prin aplicarea imediată a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 285/2004 datorită negocierilor, domeniul abordat fiind rezolvabil numai prin negocierile stabilite de lege care să reflecte voinţa comună a părţilor, dispoziţie expres prevăzută la art. 107 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 285/2004. De asemenea, instanţa nu a ţinut seama de rezultatul negocierilor, adică Arbitrajul intervenit între părţi în sensul că acesta a statuat aplicarea noilor procente de 0,5% pentru imprimante, scanere şi multifuncţionale cu sau fără funcţie de fotocopiere şi 1 % pentru fotocopiatoare începând cu data de 14 iunie 2005, procentele datorate şi stabilite de comisia de arbitraj neavând efect retroactiv.

Cu privire la aceste ultime argumente, Curtea a răspuns la punctul anterior, fiind nefondate pentru aceleaşi considerente.

3. Într-un al treilea motiv de apel, s-a arătat de către apelanta-reclamantă că diferenţa de remuneraţie solicitată de apelanta - reclamantă are ca sursă situaţia importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog transmisă de Autoritatea Naţională a Vămilor prin intermediul O.R.D.A., pe baza declaraţiilor vamale de import şi a facturilor externe de import ale intimatei - pârâte realizate odată cu procedura de vămuire şi clasificare a aparatelor pe grupe de produse prin atribuirea de coduri vamale, 84716040000, 84716090000 şi 90091200000.

Astfel, aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: imprimante, scanere, multifuncţionale, copiatoare, prin caracteristicile lor de imprimare, printare, scanare, faximilare ce au ca finalitate reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog conform art. 14 din Legea nr. 8/1996 legitimând plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată încă de la apariţia Legii nr. 8/1996 nemodificată.

Se arată că, pentru colectarea cât mai eficientă a acestor remuneraţii, O.R.D.A. şi A.N.V. au încheiat un protocol în baza căruia obţin, în calitatea lor de unic colector al copiei private în domeniul operelor scrise, situaţia exactă a importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog pentru fiecare subiect obligat la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată.

Pentru respectarea principiului unităţii hotărârii judecătoreşti şi pentru o mai mare coeziune, acest motiv de apel a fost analizat o dată cu apelul formulat de apelanta-pârâtă, care în esenţă invocă aceeaşi problemă de drept.

4. Astfel, în primele 4 motive de apel, apelanta-pârâtă a arătat că, pe perioada anterioară emiterii metodologiilor, nu datorează remuneraţie compensatorie pentru imprimante.

Curtea a răspuns grupat primelor 4 motive de apel formulate de apelanta-pârâtă, cât şi ultimului motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă.

Prin sentinţa atacată, s-a reţinut că nu au fost contestate de pârâtă ca aparate pentru care se datorează remuneraţia pentru copia privată: scanerele, copiatoarele şi multifuncţionalele, pârâta contestând numai faptul că datorează această remuneraţie pentru imprimante, mini-imprimante care tipăresc exclusiv bonuri fiscale şi cititoare de coduri de bare.

În ceea ce priveşte imprimantele, tribunalul a constatat că acestor aparate le sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi.

Potrivit art. 109 în forma iniţială, autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din prezenta lege.

Remuneraţia prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate şi va reprezenta 5% din preţul de vânzare al aparatelor fabricate în ţară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate.

Curtea a constatat că, în speţă, disputa părţilor poartă în principal asupra includerii sau nu a imprimantelor în sfera aparatelor pentru care se datora, în baza Legii nr. 8/1996, remuneraţia compensatorie pentru copia privată în perioada în litigiu.

Legii nr. 8/1996 i-a fost adusă o primă modificare prin Legea nr. 285/30 iulie2004.

Prin art. 4 al acestei din urmă legi s-a statuat în sensul că „În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să iniţieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele şi metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare".

Această reglementare cu caracter tranzitoriu se referă în mod neechivoc la aplicarea tabelelor şi metodologiilor din vechea reglementare, până la momentul la care se vor fi finalizat procedurile de negociere (impuse de legea nouă) pentru noile metodologii.

Pe cale de consecinţă, ea duce la amânarea aplicării modificărilor aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 exclusiv în privinţa tabelelor şi metodologiilor din legea veche, iar nu şi cu privire la alte aspecte ţinând de substanţa drepturilor conferite titularilor de drepturi de autor, dar şi a obligaţiilor corelative unor asemenea drepturi, ce au făcut obiect de reglementare al legii noi.

Astfel, dispoziţia Legii nr. 285/2004 de abrogare a art. 109 din forma iniţială a Legii nr. 8 /1996 şi includerea în conţinutul art. 107 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ pe care l-a modificat şi completat, a dreptului la remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi-au produs efectele specifice încă de la data intrării în vigoare a legii noi.

Potrivit art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 „(1) Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum şi cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, efectuată în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.

(2) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de către fabricanţii şi importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital".

Pe de altă parte, art. 34 alin. (2) din Legea 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 dispunea în sensul că „Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum şi pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcţionare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi".

Din interpretarea sistematică a normelor enunţate reiese în mod evident că, începând cu data modificărilor aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004, se datora remuneraţie compensatorie pentru copia privată – aferentă dreptului autorilor operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport – numai pentru aparatele de sine stătătoare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere.

În această nouă reglementare nu se mai face vorbire de dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată a „autorilor şi editorilor de opere fixate pe suport grafic sau analog", ci se includ în categoria titularilor unui astfel de drept „autorii … operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport".

Or, aparatele a căror singură funcţie este aceea de imprimare nu numai că nu au o existenţă autonomă, de sine stătătoare, în sensul legii, ele fiind concepute să funcţioneze ca atare numai în condiţiile în care sunt conectate şi comandate de echipamente IT, dar nici nu au aptitudinea de reproducere a operelor de pe hârtie, aşa cum cere norma enunţată.

O nouă modificare a Legii nr. 8 /1996 a survenit prin efectul OUG nr. 123 din 01 septembrie 2005, deci la un moment ulterior perioadei pentru care s-au formulat pretenţiile deduse judecăţii.

Prin menţionatul act normativ s-au eliminat din conţinutul art. 34 alin. (2) al Legii nr. 8/1996, condiţia ca aparatele pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată să aibă o existenţă de sine stătătoare, iar din conţinutul art. 107 alin. (1) al aceleaşi legi condiţia de a se percepe remuneraţia compensatorie pentru opere reproduse de pe hârtie.

Această din urmă lămurire a fost considerată utilă de către Curte.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, cu neobservarea modificărilor legislative intervenite, dar şi a limitelor aplicării art. 4 din Legea 285/2004, că reclamanta ar fi îndreptăţită să obţină de la societatea pârâtă remuneraţia compensatorie pentru copia privată aferentă imprimantelor pe care aceasta din urmă le-a importat în perioada în discuţie.

- Intimata-reclamantă a susţinut că pentru aceeaşi perioadă a încasat de la alţi importatori/fabricanţi remuneraţia compensatorie pentru copia privată aferentă aparatelor de acelaşi tip (imprimante), însă probatoriul administrat nu relevă o atare situaţie. Nici hotărârile judecătoreşti depuse, şi nici celelalte acte administrate nu relevă încasarea, sau stabilirea dreptului de a încasa remuneraţia pentru copia privată pentru imprimante în intervalul de timp anterior adoptării hotărârii arbitrale din data de 23 mai 2005.

5. În motivele V, VI şi VII de apel, apelanta-pârâtă a arătat că nu datorează remuneraţie nici pentru mini-imprimante şi cititoare de coduri de bare.

Curtea a admis această apărare, faţă de recunoaşterea expresă făcută de apelanta-reclamantă la termenul de judecată din 4 februarie 2010, când instanţa a luat act de susţinerile apelantei-reclamante, în sensul că recunoaşte că, pentru cititoare de coduri de bare şi miniimprimante, nu este necesară plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată şi nu contestă că aceste aparate nu permit reproducerea.

Faţă de aceste aspecte, nedatorarea de remuneraţie pentru imprimante, miniimprimante şi cititoare de coduri de bare, Curtea a constatat că, potrivit răspunsului la obiecţiunile reclamantei la raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe (fila 550 dosar fond), expertul a avut în vedere datele cuprinse în declaraţiile vamale de import specificate în anexa raportului în mod punctual.

Astfel, conform suplimentului la raportul de expertiză, aflat la fila 464 din dosarul de fond, în situaţia în care valoarea importurilor de imprimante, miniimprimante şi cititoare de coduri de bare nu se include în baza de calcul a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, atunci cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată aferentă valorii importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate de pârâtă în perioada 01 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este de 40 407 lei; diferenţa înregistrată între cotele calculate şi sumele total virate este de 109 277 lei, astfel că pârâta a virat către reclamantă mai mult decât datora, pe această perioadă.

Astfel, Curtea a reţinut caracterul neîntemeiat al acţiunii introduse de reclamantă.

6. Cât priveşte ultimul motiv de apel, prin care apelanta-pârâtă a arătat că prima instanţă nu a stabilit corect data de la care trebuie calculată dobânda legală solicitată de reclamanta C., faţă de considerarea întregii acţiuni ca neîntemeiată, pe motiv că pârâta nu datorează nimic reclamantei, rezultă că nu se datorează nici dobândă, astfel încât criticile legate de modul de calcul al acesteia sunt lipsite de interes.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de recurs se arată că instanţa a considerat greşit că legea aplicabilă perioadei în litigiu, 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005 este art. 107 din Legea nr. 285/2004. Principiul negocierii stabilit prin art. 107 s-a finalizat prin Hotărârea arbitrală din 23 mai 2006 ce a statuat că imprimantele permit reproducerea operelor scrise.

Interpretând restrictiv dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 285/2004, instanţa de apel a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor legale pentru perioada 1 iunie 2004 - 14 iunie 2005, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti prin imixtiunea în reglementarea situaţiei juridice a noi metodologii.

Începând cu 30 iulie 2004 Legea nr. 8/1996 nu a fost abrogată prin Legea nr. 285/2004, aşa încât sunt aplicabile metodologiile Legii nr. 8/1996 în forma iniţială cuprinsă în art. 109.

Instanţa trebuia să constate ultraactivitatea legii vechi, conform adresei O.R.D.A. din 3 august 2004.

Instanţa a exclus nejustificat imprimantele din categoria aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată faţă de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din lege referitoare la reproducerea de pe hârtie a operelor.

Intimata, deşi avea obligaţia de a comunica şi plăti pentru aparatele ce permit reproducerea nu a comunicat situaţia imprimatelor.

Concluzia instanţei referitoare la cititoarele de carduri de bare şi mini-imprimante sunt eronate deoarece se bazează pe facturile interne ale intimatei şi nu pe declaraţiile vamale de import.

Intimata, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succced.

Primul motiv de recurs, referitor la depăşirea puterii judecătoreşti este nefondat.

Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 prevede proceduri de negociere a metodologiilor prin care se stabileşte atât procentul cât şi lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată. Dar, pentru perioada în litigiu nu a existat nicio metodologie astfel încât instanţele au fost obligate la aplicarea actelor normative în vigoare pe perioada în litigiu.

Instanţele au respins cererea recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996 după abrogarea expresă intervenită prin Legea nr. 285/2004 la fel cum au respins şi aplicarea retroactivă a metodologiei intrate în vigoare ulterior perioadei în litigiu. S-a reţinut în Decizia recurată că lipsa unei metodologii pentru perioada în litigiu nu poate reprezenta o asimilare a dispoziţiilor art. 109 ca şi metodologii pentru a face aplicarea acestuia până la negocierea metodologiilor.

Abrogarea expresă a art. 109 din Legea nr. 8/1996 conduce la neaplicarea acestuia după data abrogării, conform art. 62. alin. (6) din Legea nr. 24/200 privind tehnica legislativă. După abrogare, nemaifiind act normativ în vigoare, nu se mai poate face aplicarea art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma anterioară modificării.

Singurul text în vigoare după data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 şi care să prevadă cuantumul remuneraţiei compensatorii este art. 107 lit. b), astfel că prevederile art. 4 din legea 285/2004 nu se pot referi decât la acest text şi nu la cel prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrării în vigoare a legii modificatoare;

Ultraactivitatea unui text de lege trebuie să fie prevăzută în mod expres, pe când în cauza de faţă avem o abrogare expresă.

Respingerea cererii recurentei - reclamante de a face aplicarea art. 109 din legea nr. 8/1996 după abrogarea sa expresă şi aplicarea altor prevederi legale considerate incidente nu reprezintă o imixtiune a puterii judecătoreşti astfel cum a invocat recurenta - reclamantă.

In cauza de fată perioada în litigiu este 01 mai, 2004 - 14 iunie, 2005. Între 01 mai 2004 şi 30 iulie 2004 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996 în forma nemodificată. Modificarea Legii nr. 8/1996 a intervenit la data de 30 iulie 2004 prin Legea nr. 285/2004. Între 30 iulie 2004 şi 14 iunie 2005 a fost aplicabilă Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea 285/2004, în fapt art. 107 din lege. La data de 14 iunie 2005 prin Decizia nr. 123/2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor a intrat în vigoare prima metodologie, hotărârea arbitrală din 23 mai 2005.

Aşadar, anterior perioadei în litigiu cât şi pe tot cuprinsul acesteia nu au existat metodologii de calcul, prima intrând în vigoare la 14 iunie 2005.

Pe perioada 01 mai 2004 şi 30 iulie 2004, în lipsa unor metodologii, s-a aplicat dispoziţiile art. 109 coroborat cu art. 34, din Legea nr. 8/1996, procentul fiind fix, de 5%. Lista aparatelor pentru care s-a datorat acest procent trebuia stabilită prin raportare la definiţia legală a acestora pentru aparatele care "permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog".

In această definiţie nu se încadrau şi imprimantele motiv pentru care înainte de modificarea legii recurenta - reclamantă nu a solicitat niciodată o remuneraţie pentru imprimante.

Pe perioada 30 iulie 2004 şi 14 iunie 2005, de asemenea lipsind metodologii şi nefiind posibilă asimilarea art. 109 din forma anterioară cu o metodologie era aplicabil art. 107 care prevedea un procent intre 0.5 % şi 1.5 % şi art. 34 în forma modificată unde, definiţia aparatelor pentru care trebuia plătită remuneraţia compensatorie era modificată aceasta menţionând sintagma: „aparate de sine stătătoare indiferent de modul de funcţionare concepute pentru realizarea de copii ce permit reproducerea acestor opere".

Ultraactivitatea art. 109 din Legea 8/1996 în forma anterioară invocată de recurenta - reclamantă este contrazisă de art. 71 din Legea 285/2004, care prevede expres: "Articolul 109 se abrogă."

Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe perioada în litigiu, intimata - pârâtă a plătit recurentei reclamante, astfel cum a reieşit şi din raportul de expertiză, un procent de 5% pentru copiatoare, scanere şi multifuncţionale.

Prin urmare, deşi de la 30 iulie 2004 prin art. 107 s-a limitat procentul datorat la maxim 1,5 % intimata - pârâtă a continuat, să achite recurentei - reclamante până la 14 iunie 2005, un procent de 5%, pentru scanere; multifuncţionale şi copiatoare.

Susţinerea din motivele de recurs potrivit cărora calculul remuneraţiei datorate trebuia făcut pe baza listelor vamale comunicate de O.R.D.A. în baza protocolului încheiat cu recurentă, este nefondată.

Astfel, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza facturilor de import şi a declaraţiilor vamale înregistrate în contabilitatea intimatei - pârâte din care rezultă că imprimantele şi miniimprimantele au acelaşi C. vam. respectiv 84716040, coduri ce au fost utilizate în declaraţiile vamale de import şi că ambele tipuri de scanere, au acelaşi cod tarifar respectiv, 84716090.

Recurenta invocă drept temei şi hotărârea preliminară a Curţii europene de justiţie cauza C 467/08, Padawan SL vs. Sociedad General privind interpretarea noţiunii de "compensaţie echitabilă", în baza articolului 5 alin. (2) lit. (b) din Directiva 2001/29/CE.

Răspunzând la întrebările adresate Curtea a stabilit că:

"aplicarea fără discernământ a taxei privind copierea privată, în special cu privire la echipamentele de reproducere digitale, dispozitive şi mass-media ce nu sunt puse la dispoziţia utilizatorilor privaţi şi în mod clar rezervate pentru alte utilizări decât copierea privată, este incompatibilă cu Directiva nr. 2001/29."

Faţă de aceste prevederi se observă că recurenta solicită obligarea intimatei pârâte la plata unui procent fix, în baza unui articol de lege abrogat ce nu era în vigoare pe perioada în litigiu.

Ceea ce pierdut din vedere legiuitorul a fost împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în domeniul copiei private nu existau nici tabele şi nici metodologii, care să poată fi avute în vedere până la aprobarea celor noi, dar, pentru acest motiv pârâta nu trebuie să suporte consecinţa plăţii unui procent cu mult mai mare decât limitele procentuale din legea noua, prevăzut de un text de lege abrogat, pe o durată a negocierilor ce nu putea fi prevăzută, din moment ce legiuitorul nu fixase nici un termen limita al negocierilor.

In atare situaţie, instanţa sesizată cu acţiunea de faţă nu putea să aibă în vedere procentul de 5% prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996 decât pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 şi, respectiv, limitele procentuale cuprinse între 0,5% şi 1,5% prevăzute de art. 107 al Legii nr. 8/1996 modificate, pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004 şi până la aprobarea noilor metodologii.

În ceea ce priveşte aparatele.

Art. 109 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevedea că:

(2) Remuneraţia prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.(.)

Art. 107 alin. (1) din Legea nr. 285/2004 a prevăzut că:

Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum şi cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, efectuată în condiţiile art. 34 alin. (2).

Art. 34 alin. (2) modificat prin Legea nr. 285/2004 prevedea că:

„Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum şi pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcţionare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi."

Noua lege s-a referit în mod neechivoc la operele reproduse de pe hârtie, aşadar nu de pe orice tip de suport ori de pe suport grafic sau analog, cum prevedea legea în forma iniţială.

Sintagma „de pe hârtie" este reluată şi în art. 1071 alin. (1), care se referă la colectarea de către organismul de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe acest tip de suport.

Prin urmare, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în determinarea aparatelor pentru care se datorează remuneraţia trebuie să se verifice aptitudinea acestor aparate de a efectua copii ale operelor de pe hârtie şi de a fi de sine stătătoare în accepţiunea legii.

Recurenta a susţinut că imprimanta şi scannerul ar avea aceste aptitudini.

Condiţia ca aparatele sa fie apte a efectua copii de pe hârtie este una expres prevăzută în legea în vigoare în toată perioada de referinţă.

Abia printr-o nouă modificare a Legii nr. 8/1996, operată prin OUG nr. 123/2005, s-a prevăzut în art. 107 alin. (1) ca operele să fie susceptibile a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condiţiile art. 34 alin. (2).

Cu aceeaşi ocazie, s-a modificat şi art. 34 alin. (2), în sensul că s-a prevăzut plata remuneraţiei compensatorii „pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii", eliminându-se sintagma „de sine stătătoare" care fusese introdusă cu referire la aceste aparate prin Legea nr. 285/2004.

Aceste distincţii au mai fost făcute într-o speţă similară, prin Decizia nr. 110/ A din 28 mai 2005 a Curţii de Apei. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, irevocabilă prin Decizia nr. 578 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul declarat de reclamanta C.

Aşadar, Înalta Curte, pentru cele ce preced, însuşindu-şi în totalitate considerentele instanţei de apel, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 165/ A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4809/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 4629/2011. Civil. Anulare act. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 4629/2011. Civil. Anulare act. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4809/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4830/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs