ICCJ. Decizia nr. 488/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 488/2011
Dosar nr. 7563/2/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 15 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei F.P., în contradictoriu cu pârâta P.O. Buftea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta s-a adresat pârâtei cu notificare, solicitând restituirea imobilului situat în Buftea, ce a aparţinut părinţilor săi, H.I. şi H.M. Reclamantei i-au fost solicitate de către pârâtă acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, dar şi cu privire la calitatea sa de moştenitor al proprietarilor imobilului, deoarece a apreciat că din înscrisurile depuse nu se poate reţine existenţa imobilului în patrimoniul autorilor reclamantei. Tribunalul a apreciat că din actele dosarului nu se poate reţine că părinţii reclamantei au deţinut în proprietate imobilul, că imobilul în compunerea indicată de reclamantă a trecut în patrimoniul statului printr-o măsură abuzivă sau că reclamanta are calitatea de moştenitoare a autorilor săi, din actele civile rezultând doar că are vocaţie la succesiune.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta. Prin Decizia nr. 63/ A din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul, reţinând că reclamanta nu a depus titlul de proprietate în baza căruia autorii săi ar fi devenit proprietari ai imobilului a cărui restituire o solicită şi că nu a făcut dovada că acest imobil ar fi fost expropriat de la autorii săi. Actele de proprietate depuse se referă la imobilul situat în Buftea, str. Crişan, cu privire la care s-a făcut dovada că H.I. şi M. l-au înstrăinat fratelui reclamantei, iar acesta, la rândul său, l-a vândut unor terţi. Identificarea bunului în litigiu prin expertiză a evidenţiat faptul că imobilul imediat învecinat celui de la nr. x, respectiv cel de la nr. z, aparţine unei alte persoane, fiind dobândit prin cumpărare de la alţi vânzători decât autorii reclamantei, iar terenul indicat de reclamantă cu ocazia expertizării nu corespunde ca suprafaţă cu cel care apare în rolul fiscal al lui H.I. şi nici cu descrierea făcută chiar de reclamantă prin cererea introductivă. Curtea a constatat inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unui tidu de proprietate din care să rezulte dreptul autorilor reclamantei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate, modificarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii. A invocat motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că în mod eronat instanţa de apel a analizat doar regimul juridic al imobilului situat în strada Crişan, deoarece a amintit despre acesta cu intenţia de a nu se face confuzie, deoarece atât acest imobil, cât şi cel situat la nr. z a aparţinut părinţilor săi. Apreciază că raportul de expertiză topografică a clarificat faptul că terenul notificat este un teren arabil, liber de construcţii, în suprafaţă de 1210 m.p., pe care s-a aflat casa părinţilor săi, ce a fost demolată de autorităţi fără plata unei despăgubiri şi fără decret de expropriere.
Susţine că terenul şi construcţia desfiinţată se încadrează în prevederile imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, iar refuzul instanţelor de a dispune restituirea terenului deţinut tară titlu de oraşul Buftea şi nesolicitat de altă persoană, poate intra sub incidenţa exigenţelor art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O. Dovada proprietăţii a fost făcută cu înscrisurile furnizate de O.C.P.I. Ilfov şi de administraţia fiscală şi, mai ales, cu raportul de expertiză efectuat în cauză.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
În cauză urmează a se stabili dacă recurenta-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului a cărui restituire o solicită, precum şi dacă sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
De remarcat, mai întâi, că există inadvertenţe cu privire la identificarea imobilului notificat. Dacă în cererea introductivă reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeţei de 1500 mp teren intravilan situat în oraşul Buftea, str. Crişan, precizând învecinările acestuia, precum şi faptul că este în prezent folosit de terţe persoane cu care pretinde că are o înţelegere de cumpărare în momentul în care va dobândi titlu, iar această amplasare este întărită prin declaraţia autentică nr. 991 din 12 martie 2003 şi prin precizările de la dosar, în faţa instanţei de apel, prin motivele de recurs formulate în primul ciclu procesual face referire la imobilul situat la nr. z, iar în recursul de faţă susţine că a menţionat imobilul din Crişan în vedere evitării confuziei cu cel de-al doilea imobil ce a aparţinut părinţilor săi şi a cărui restituire o solicită.
Aceste inadvertenţe depăşesc simpla eroare cu privire la numărul poştal al imobilului, cu atât mai mult cu cât se fac apărări de fond în funcţie de fiecare locaţie.
Instanţa va reţine amplasamentul determinat de expertul M.C., necontestat de către părţi.
Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevăd: „(1) în absenţa unor probe contrare, existenţa si, după caz întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) în aplicarea prevederilor alin. (1) si în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar."
Recurenta-reclamantă a precizat expres, la solicitarea pârâtei, că nu deţine acte de proprietate asupra casei şi terenului, dar terenul există, iar situaţia este cunoscută de primărie. Pentru a aplica prezumţia stabilită prin textul de lege indicat este necesar a se identifica actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Recurenta-reclamantă susţine că în cauză este vorba despre o expropriere realizată de autorităţile locale prin demolarea construcţiei, fără plata vreunei despăgubiri şi fără existenţa vreunui decret de expropriere.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanei îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Or, singurele acte doveditoare depuse în cauză, fac referire la imobilul situat pe strada Crişan, ce a fost înstrăinat de autorii reclamantei fratelui acesteia care, la rândul său, a vândut unor terţi. În acest sens, la dosar fond se află Decizia nr. 107 din 13 decembrie 1980 emisă de C.P. al oraşului Buftea — Biroul executiv, prin care se constată trecerea în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 250 m.p. situat în oraşul Buftea, str. Crişan, ca efect al înstrăinării construcţiei prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat Buftea sub nr. 1091 din 2 noiembrie 1979.
De asemenea, expertiza dispusă în apel stabileşte că imobilul din str. Crişan nu a aparţinut autorilor reclamantei, fiind în prezent în proprietatea unui terţ, care l-a dobândit prin cumpărare de la proprietarul iniţial.
Înscrierile din registrul agricol (foaia matricolă 1416) fac trimitere la o suprafaţă de 600 m.p. aflată în proprietatea familiei H., din care 250 m.p. clădiri şi curte, iar 350 m.p. teren neconstruibil şi cultivat, prin notificare reclamanta solicită restituirea unui teren de 850 m.p., prin acţiune solicită 1500 m.p., iar expertiza identifică un teren de 1210 m.p., cu alte învecinări decât cele indicate.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că dovada concludentă a dreptului de proprietate al autorilor săi ar fi raportul de expertiză, atâta timp cât această probă nu poate fi circumscrisă sintagmei „acte doveditoare", aşa cum este ea definită de lege şi de art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare.
Aşadar, se reţine că nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor H.I. şi M., care să confere reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită, aspect de natură a înlătura aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în fond şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.P. împotriva deciziei civile nr. 63/ A din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 497/2011. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 418/2011. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... → |
|---|
