ICCJ. Decizia nr. 56/2011. Civil
| Comentarii |
|
La data de 30 noiembrie 2009, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2085, prin care a respins ca neîntemeiată atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți prin întâmpinare, cât și acțiunea.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, Legea nr. 564/2004, prevăzând expres că Academia Română poate revendica imobilele ce i-au aparținut și care au trecut abuziv în proprietatea statului, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pe fondul cauzei, tribunalul a stabilit că reclamanta nu a făcut dovada formulării notificării, situație în care s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 63 din 29 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamanta Academia Română, împotriva sentinței civile nr. 2085 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Spre deosebire de situația reținută de judecătorul fondului, Curtea a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse în apel, reclamanta a dovedit atât existența notificării pentru imobilul în litigiu, cât și formularea sa în cadrul termenului legal stipulat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv prin O.U.G. nr. 145/2001.
în acest sens, Curtea a reținut că apelanta a formulat notificarea pentru imobilul situat în Ploiești, ce a fost înregistrată la Academia Română sub nr. 64 din 8 februarie 2002 și care a fost comunicată Prefecturii Prahova prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc P.C. la data de 12 februarie 2002, fiind înregistrată la Prefectura Prahova sub nr. 333, astfel cum rezultă din borderoul aflat la fila 46 dosar apel.
Acest aspect nu este însă de natură să determine schimbarea soluției pronunțată de judecătorul fondului și anume aceea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, în condițiile în care, din actele depuse în apel a rezultat că această notificare a fost soluționată încă din anul 2005, fiind respinsă prin Hotărârea nr. 1 din data de 31 martie 2005 emisă de Comisia de evaluare a despăgubirilor bănești acordate persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Prahova (fila 60 dosar apel).
Mai mult, această hotărâre a făcut deja obiectul unui proces, în cadrul contestației formulată pe calea Legii nr. 10/2001 de către apelantă, contestație înregistrată sub nr. 967/2005 la sediul Academiei Române și înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. de dosar 3536/2005 (filele 63-64 dosar apel).
în cadrul acestui dosar, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 581, prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către Academia Română împotriva Hotărârii nr. 1 din 31 martie 2005, soluția fiind menținută prin decizia nr. 1032 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 25 octombrie 2005, prin care s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de Academia Română, devenind irevocabilă prin nerecurare, conform mențiunilor din registratura Curții de Apel Ploiești, la data de 2 decembrie 2005.
în raport de această situație, reținând că notificarea invocată în prezentul litigiu a fost definitiv soluționată prin decizia civilă nr. 1032 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești și având în vedere că în cauză nu ne aflăm în situația reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. civ., întrucât nu există identitate de pârâți (în dosarul din 2005 această calitate având-o Prefectura Prahova și Comisia de Evaluare a Despăgubirilor Bănești acordate Persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în prezentul dosar pârâți fiind Primăria Municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești ), Curtea apreciază că se impune menținerea soluției de respingere a acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, urmând a se modific; motivarea soluției, potrivit prezentelor considerente.
în considerarea acestor argumente, Curtea urmează să dispună, în temeiul disp. art. 296 C. proc. civ., respingerea apelului ca nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Academia Română, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Greșit instanța de apel a reținut că notificarea nr. 333/2002 a fost definitiv soluționată prin decizia civilă nr. 1032 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești și a dispus respingerea apelului, deoarece conform art. 2 din Legea nr. 133/2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române "Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1486/1948 publicată în M. Of., Partea 1, nr. 260 din 8 noiembrie 1948 și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4, pag. 8983 - 8989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 precum și în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, pentru Academia Română a fost elaborată o lege specială, care modifică și completează art. 4 din Legea nr. 752/2001 în sensul creării unui cadru legislativ de natură a rezolva drepturile patrimoniale ale recurentei, cu o nouă procedură de soluționare pentru cererile Academiei române operând o repunere în termen, potrivit legii, pentru bunurile care au aparținut acestora.
Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul declarat de reclamantă, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești prin Primar și Municipiul Ploiești prin primar restituirea în natură a imobilului teren și construcții situat în Ploiești, și în măsura imposibilității restituirii în natură, obligarea pârâtelor la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, consecință a nesoluționării notificării nr. 64 din 8 februarie 2002 de către Prefectura Prahova.
Or, în cauză notificarea nr. 64 din 8 februarie 2002 în realitate notificarea nr. 333 din 11 februarie 2002 (așa cum însăși recurenta o invocă în apel f. 7 dosar) a fost soluționată definitiv prin hotărârea nr. 1 din 31 martie 2005 emisă de Comisia de evaluare a despăgubirilor bănești acordate persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Prahova, contestată în instanță de către reclamanta - recurentă și soluționată prin sentința civilă nr. 581 din 6 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1032 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și irevocabilă prin nerecurare.
într-o atare situație nu se poate pretinde că notificarea adresată Prefecturii Prahova nu a fost soluționată și că ar trebui să fie din nou soluționată de alte entități administrative (pârâții - intimați), în condițiile în care ciclul judiciar urmat ca efect al contestării soluției date notificării reclamantului a fost epuizat.
Tot astfel, nu se poate susține că Legea nr. 133/2008 prin care s-a modificat și completat art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române ar repune în discuții cicluri judiciare epuizate, ar determina repuneri în termen, or ar reglementa în altă modalitate procedura, condițiile și termenele privind măsurile reparatorii a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în absența demersurilor procedurale a celor interesați, făcute în raport de noile reglementări în materie.
Cum în cauză recurenta a solicitat pronunțarea instanței asupra unor măsuri reparatorii consecință a nesoluționării notificării nr. 333 din 11 februarie 2002 de către Prefectura Prahova, și din moment ce această notificare a fost soluționată în condițiile în care asupra modalității de soluționare a notificării contestată de recurentă s-a pronunțat irevocabil instanța de judecată, recursul formulat de reclamantă și calificat juridic de instanță a aparține pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. este neîntemeiat.
Față de cele reținute în temeiul art. 322 C. proc. civ. s-a dispus respingerea recursului formulat de reclamantă, nefiind posibil reluarea unui ciclu judiciar încheiat în absența demersurilor juridice ale părții efectuate în condițiile legilor speciale în domeniu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 546/2011. Civil → |
|---|
