ICCJ. Decizia nr. 571/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2275/2004, reclamanții Z.A.B. și Z.D.E. au contestat dispoziția nr. 8732 din 7 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila.
în motivarea cererii, aceștia au precizat că, prin notificarea nr. 944/2001 au solicitat restituirea în natură a terenului viran situat în Brăila, unde a funcționat farmacia Z.N., naționalizată în 1949 și despăgubiri bănești pentru construcție, care a fost demolată și inventarul farmaceutic.
Ei au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului Z.N., în calitate de fii, iar susținerile pârâtei din decizia de respingere în sensul că nu ar fi făcut dovada calității de persoane îndreptățite, nici dovada proprietății și că despăgubirile pentru inventarul farmaceutic nu pot fi acordate conform Legii nr. 10/2001, sunt neîntemeiate.
Reclamanții au arătat că au făcut dovada calității de proprietar al autorului lor, defunctul Z.N., care este în mod cert una și aceeași persoană cu farmacistul Z.N., a cărui farmacie a fost naționalizată prin Decretul nr. 134/1949, precum și că cererea privind măsurile reparatorii pentru inventarul farmaceutic a fost făcută în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005, a respins contestația ca nefondată.
Pentru a da această soluție, instanța de fond a reținut că deși au făcut dovada calității lor de descendenți ai farmacistului Z.N., nu au dovedit în schimb că autorul lor era proprietarul imobilului.
De asemenea, s-a reținut că în anul 1949 s-a procedat la predarea și preluarea fostei farmacii care, la acea dată, era ocupată de Cooperativa "V.", precum și faptul că din expertiza cadastrală de identificare a imobilului rezultă că nu pot fi stabilite dimensiunile reale ale terenului și ale clădirii, deoarece imobilul a demolat.
Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe.
Curtea de Apel Galați - secția civilă, prin decizia nr. 16/A din 24 ianuarie 200 admis apelul, a schimbat în tot sentința, a anulat dispoziția nr. 8732/2004 emisă Primarul Municipiului Brăila, a admis în parte contestația și a obligat să restituie reclamanților în natură suprafața de 390 m.p. teren. Totodată, a dispus emiterea unei dispoziții pentru măsuri reparatorii în echivalent privind imobilul construcție.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, în esență, a reținut petenții nu au făcut dovada exactă a întinderii suprafeței de teren aferentă construcțiilor, motiv pentru care a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren ce a fost identificată prin raportul de expertiză topometrică întocmit la instanța de fond, respectiv 390 m.p., iar în privința construcțiilor demolate, a reținut că petenții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la inventarul farmaceutic, instanța a reținut că nu s-a făcut nici o dovadă a componenței acestui inventar și a existenței lui la data preluării imobili de către stat.
împotriva acestei decizii, atât reclamanții, cât și pârâtul Primarul Municipii Brăila au declarat recurs.
Reclamanții au criticat decizia curții de apel pentru că nu a fost total lămurită situația de fapt, în ceea ce privește întinderea terenului în litigiu,iar instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate în cauză și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul declarat de Primarul Municipiului Brăila a vizat, în esență, faptul deși nu s-a făcut dovada întinderii exacte a suprafeței de teren, instanța a dispus restituirea în natură a terenului de 390 m.p., identificat prin raportul de expertiză, primăria a fost obligată să restituie un imobil proprietatea unei persoane fizice.
în urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 570 din 25 ianuarie 2007 au fost admise recursurile reclamanților și pârâtei și casându-se decizia civilă nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați cauza a fost trimisă spre rejudecare la această instanță.
în motivarea hotărârii s-a arătat că imobilul revendicat nu a fost bine identificat și individualizat impunându-se cu necesitate efectuarea unei expertize de specialitate
în rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca obiective stabilirea întinderii și amplasamentului terenului revendicat de reclamanți avându-se în vedere documentația cadastrală, certificatul urbanism cât și celelalte acte depuse de părți.
Prin decizia civilă nr. 48/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Galați, a admis apelul declarat de reclamanții Z.A.B. și Z.D.E., împotriva sentinței civile nr. 330 din 10 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila.
A schimbat în tot sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că:
A admis contestația.
A anulat dispoziția nr. 8732 din 07 aprilie 2004 emisă de Primarul Mun. Brăila.
A dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 662 m.p. situat în Brăila, conform schiței anexă la raportul de expertiză.
A dispus emiterea unei dispoziții pentru măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcții.
A obligat pe intimată către apelanți la plata sumei de 21.723.000 lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel a reținut, în esență, să singurul motiv care a stat la baza casării hotărârii instanței de apel l-a constituit faptul că imobilul nu ar fi fost corect individualizat. Cum hotărârile instanței de recurs, conform art. 315 C. proc. civ. în caz de casare, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța de rejudecare a apreciat că nu se mai impune verificarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu.
Prin decizia nr. 6373, pronunțată la data de 29 octombrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Mun. Brăila, a casat decizia nr. 48/A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
A reținut înalta Curte de Casație și Justiție că atât timp cât prin decizia nr. 570 din 25 ianuarie 2007 casarea deciziei nr. 16/A din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați a fost totală, chiar dacă recursurile declarate de reclamanți și pârâți au fost admise în baza unui singur motiv, instanța de trimitere era obligată să aibă în vedere întreg fondul procesului, respectiv să statueze asupra tuturor motivelor formulate de reclamanți în cuprinsul cererii de apel, precum și asupra apărărilor invocate de pârât prin întâmpinare, această regulă fiind consacrată în art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
în acest context, instanța superioară a amintit că, în mod constant, pe parcursul procesului, pârâtul s-a apărat susținând că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, respectiv nu au probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat prin notificare, apărare însușită de instanța de fond prin sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Brăila.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel, în cea de a doua rejudecare, sub nr. 721 din 29 aprilie 2009 și, prin încheierea din 09 iunie 2009, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 6373/R din 29 octombrie 2008 a acestei instanțe.
în urma respingerii contestației în anulare, prin decizia nr. 8082 din 8 octombrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost restituită instanțe de trimitere, Curtea de Apel Galați.
Prin decizia civilă nr. 183/A/2010 Curtea de Apel Galați a respins apelul.
în motivarea deciziei s-a reținut că deși reclamanții Z.A.B. și Z.D.E. fac dovada că sunt fii farmacistului Z.N., depunând în acest sens actele de stare civilă, acte de studii și o hotărâre de partaj, aceștia nu au depus nici un act de proprietate asupra imobilului situat în Brăila. în opinia reclamanților, menționarea Farmaciei Z.N., în Decretul de naționalizare nr. 134 din 2 aprilie 1949 era suficientă pentru a dovedi naționalizarea imobilului solicitat a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001.
Deși s-a pus în discuția părților necesitatea completării probelor cu noi acte doveditoare ale calității de persoane îndreptățite și s-au acordat mai multe termene în acest sens, apelanții au înțeles să se prevaleze de aceleași înscrisuri, susținând constant că anexa la Decretul nr. 134/1949 face dovada deplină a dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu.
Prin chiar "notificarea" adresată pârâtului și înregistrată sub nr. 14533 din 13 martie 2003, reclamanții au înțeles să aducă precizări la cea inițială - nr. 944 din 8 noiembrie 2001, în sensul că: "la data naționalizării, unitatea sanitară (farmacia) își schimbase adresa unde funcționase într-un imobil închiriat, potrivit decretului. Cum reclamanții nu au făcut nicio referire cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în care s-a "mutat" farmacia Z.N., corect a reținut tribunalul că simpla menționare a acestei farmacii, în decretul nr. 134/1949 nu poate face deplina dovadă a dreptului de proprietate.
Reclamanții nu au putut depune nici un act din care să rezulte modalitatea în care autorul lor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției în care s-a mutat farmacia Z.N., din vechiul imobil închiriat, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, autorizație de construcție sau orice alt înscris din care să rezulte modalitatea în care imobilul revendicat să fi intrat în proprietatea autorului lor. în acest context, Curtea apreciază că în mod justificat a reținut prima instanță că anexa la Decretul nr. 134/1949 nu poate dovedi calitatea de persoane îndreptățite.
în schimb, conform numerotării imobilelor din mun. Brăila în anul 1930 ( fila 176 dosar fond) rezultă că la nr. 769, proprietar al imobilului din B-dul Cuza figura D.L.R. iar în anul 1941, la nr. 147 vechi și nou 155, figura același proprietar.
S-a apreciat că, în mod corect a reținut tribunalul că imobilul revendicat aparține altui proprietar decât autorul notificatorilor. Nu întâmplător aceștia au omis să precizeze dacă la momentul "mutării" farmaciei din B-dul Cuza, tatăl lor dobândise și calitatea de proprietar asupra imobilului respectiv, invocând ca dovadă a acestui drept doar Decretul nr. 134/1949.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul Z.A.B., criticând-o ca nelegală - art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) art. 4 alin. (2), art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 315 C. proc. civ.
în argumentarea criticilor s-a susținut că instanța nu a avut în vedere toate probele administrate, și care fac dovada că autorul a fost proprietarul imobilului, la data naționalizării, raportarea instanței la unele probe, care privesc o altă perioadă de timp, când farmacia nu a funcționat în acest imobil, fiind greșită și străină de natura pricinii.
Că în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, s-a făcut dovada că autorul a fost proprietarul imobilului iar înscrisurile invocate de către pârâtă ca fiind probă contrară celor menționate în actul de naționalizare, neavând relevanță juridică, deoarece privesc un alt imobil iar notificarea s-a făcut conform dispozițiilor legale.
A invocat recurentul că înalta Curte a statuat prin decizia de casare, că reclamanții sunt persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, de a solicita măsuri reparatorii, iar această problemă de drept rezolvată era obligatorie pentru instanța de apel.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
De remarcat este, în primul rând că reținerea greșită a unei situații de fapt, care nu se bazează pe probele administrate în cauză, și nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu mai pot constitui obiect de cenzură al instanței de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că a deținut imobilul sub nume de proprietar iar această prezumție de proprietate poate fi răsturnată cu probele contrare dintre cele prevăzute de art. 23.1 din Normele metodologice.
în cauză reclamanții nu au produs acte doveditoare din care să rezulte că la data preluării de către stat a unității sanitare - farmacia particulară Z.N., - autorul lor era și proprietarul imobilului în care funcționa farmacia, prezumția de proprietate fiind răsturnată de către pârâtă iar o nouă reevaluare a probelor, cu consecința reținerii unei altei stări de fapt decât în etapa procesuală anterioară nu mai poate avea loc în recurs, decât în condițiile art. 305 C. proc. civ., când s-ar fi depus înscrisuri care să contrazică starea de fapt reținută în apel, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Raportat la starea de fapt reținută, în baza probelor administrate și analizate, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 3, 4 și 23 din aceeași lege.
Critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. este nefondată, instanța ultimă de casare nerezolvând problema de drept a calității de persoane îndreptățite a reclamanților, ci chiar a recomandat să se analizeze întreg fondul cauzei, respectiv să se statueze asupra tuturor motivelor invocate de reclamanți prin cererea de apel, precum și asupra apărărilor invocate de către pârât prin întâmpinare.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 573/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 56/2011. Civil → |
|---|
