ICCJ. Decizia nr. 5756/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5756/2011
Dosar nr. 7224/3/2009
Şedinţa publică din 5 iulie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul E.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să-i plătească preţul de piaţă al apartamentului situat în Bucureşti, str. F.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că, împreună cu defuncta sa soţie, E.C., a încheiat cu SC R. SA; contractul de vânzare – cumpărare, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului menţionat, că prin decizia civilă nr. 2354 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, deşi fusese încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 501 din Legea nr. 1/2009, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 377 din 11 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 2354 din 24 noiembrie 2003 şi prin decizia nr. 755 din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 24/A din 1 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII – a civilă şi pentru cauze, privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că au fost interpretate greşit prevederile art. 501 din Legea nr. 1/2009, text de lege ce vizează situaţia contractelor de vânzare – cumpărare desfiinţate, iar nu acţiunea în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate şi că nerespectarea condiţiilor impuse prin Legea nr. 112/1995 trebuia analizată independent de faptul că a fost pronunţată o hotărâre judecătorească privind contractul său de vânzare – cumpărare.
Recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 1/2009 a fost introdus după art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 501, conform căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşi ale căror contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti se face de către Ministerul Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Prin decizia nr. 2354 din 24 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V – a civilă, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare din 10 decembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC R.V. SA şi pârâţii E.D. şi E.C., hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 755 din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Prin considerentele ambelor hotărâri s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat reaua – credinţă a cumpărătorilor şi că au fost încălcate dispoziţiile legale, cauza contractului fiind ilicită.
În atare situaţie, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii în sensul că reclamantul nu este îndreptăţit la plata preţului de piaţă al apartamentului.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E.D. împotriva deciziei nr. 24/A din 01 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 05 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3579/2011. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 5760/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
